Roxana Artene Penciu

Roxana Artene Penciu

Suntem un oraş bolnav

Marți, 07 Octombrie 2014 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Îmi povestea o profesoară despre Timişoara, cum că acolo găseşti câte o librărie la tot pasul şi ai de unde să-ţi cumperi cărţi de specialitate din cele mai variate domenii, semn că nu degeaba se mândresc oamenii din zona respectivă că „Tăt Banatu-i fruncea”. Dar nu despre diferenţele care ne despart pe noi, gălăţenii, de timişoreni vreau să vă vorbesc, pentru că, din punct de vedere al civilizaţiei, oamenii de acolo ne pot da oricând peste nas. Vreau să mă uit ...

Profesorii olimpicilor gălăţeni au fost premiaţi

Vineri, 03 Octombrie 2014 18:20 | Publicat în EDUCAŢIE
Peste 100 de profesori gălăţeni (CLICK AICI pentru listă), ai căror elevi au fost selectaţi la olimpiadele naţionale şi internaţionale, au fost premiaţi, vineri, de conducerea ISJ, în cadrul unei festivităţi care a avut loc la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă”. Cadrele didactice au primit diplome şi flori, din partea inspectoarei generale Mioara Enache şi a inspectoarei general-adjuncte Diamanta Bulai, şi şampanie, cafea şi bomboane, din partea S ...

LADA DE ZESTRE/ Raiul copilăriei, în pânzele Ioanei Gheorghiu

Joi, 02 Octombrie 2014 10:00 | Publicat în Campanii VLG
* Prima pictură naivă pe care a vândut-o a fost cumpărată de ambasadoarea Austriei venită în vizită la Galaţi A plecat fată săracă din satul natal, de undeva din judeţul Vaslui, şi şi-a făcut un rost în viaţă, la Galaţi. După ce a fost economistă şi contabilă, Ioana Gheorghiu a descoperit, abia după vârsta de 40 de ani, că este un om bogat, că are o zestre de nepreţuit, ascunsă atâta timp în cufărul sufletului său. „Lucrând la Centrul Cultural, am intrat ...

Un elev gălăţean, MEDALIAT cu argint la Olimpiada Internaţională Ştiinţele Pământului

Miercuri, 01 Octombrie 2014 11:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Adrian Gabriel Murariu, elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”, a obţinut medalia de argint la Olimpiada Internaţională de Ştiinţele Pământului, ce s-a desfăşurat în Spania, la Santander, în perioada 22-29 septembrie, la care au participat 81 elevi din 21 de ţări. Olimpiada de Ştiinţele Pământului este un concurs destul de dificil, având în vedere că sunt testate cunoştinţele la patru materii de studiu - geografie, chimie, fizică şi biologie ...

DIRECTORII de şcoli pot fi DEMIŞI de consiliile de administraţie

Miercuri, 01 Octombrie 2014 06:30 | Publicat în EDUCAŢIE
* Conform unui nou ordin de ministru, managerii şcolari vor putea fi schimbaţi din funcţie dacă două treimi dintre membrii consiliului de administraţie sau consiliului profesoral votează acest lucru Pe site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale a apărut ordinul ministrului prin care se aprobă metodologia de funcţionare şi organizare a consiliilor de administraţie din şcoli, act normativ aşteptat de oamenii instituţiilor de învăţământ de aproape trei ani, de când a fost as ...

Miercuri se deschide ANUL UNIVERSITAR la „Danubius”

Miercuri, 01 Octombrie 2014 05:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Deschiderea festivă a anului universitar 2014-2015 la Universitatea „Danubius” din Galaţi va avea loc pe 1 octombrie, începând cu ora 10,00, în Aula Magna. După mesajele de bun venit, vor fi felicitaţi de către decani studenţii premiaţi la diferite competiţii, iar rectorul, conf. univ. dr. Andy Puşcă, le va înmâna studenţilor bursieri vouchere-premiu pentru rezultatele deosebite din anul academic 2013-2014. De asemenea, vor fi vizionate două scurte filme, prin care vor fi ...

Un sfert dintre ŞCOLILE Galaţiului au intrat ÎN ŞANTIER

Miercuri, 01 Octombrie 2014 08:00 | Publicat în EDUCAŢIE
* Peste 5.000 de elevi şi 14 unităţi de învăţământ sunt afectate de şantierele care vor da cursurile peste cap * Conducerea ISJ susţine că n-a putut refuza oferta Primăriei, întrucât sunt investiţii necesare, iar autorităţile locale au promis că totul va dura doar trei  luni Peste 5.000 de elevi din 14 unităţi de învăţământ au intrat chiar la început de an şcolar în şantier. În loc să se concentreze asupra procesului de învăţământ, directorii unităţilor ...

Teatrul Muzical ne invită la FESTIVALUL "Leonard", la sfârşitul lunii octombrie

Marți, 30 Septembrie 2014 11:00 | Publicat în CULTURA
* Pe lângă spectacolele, vom avea cursuri de măiestrie artistică şi „Jazz & Blues la Dunăre” Stagiunea care începe la Teatrul Muzical săptămâna aceasta, pe 5 octombrie, cu spectacolul „Contesa Maritza” are un start promiţător, având în vedere că, la sfârşitul lui octombrie, vom avea parte deja de seri de neuitat din cadrul Festivalului „Leonard”. "Vom deschide stagiunea cu premiera din finalul stagiunii trecute, care nu a avut decât o reprezentaţie, motiv p ...

DOUĂ PREMII câştigate de eleve din Galaţi la prima OLIMPIADĂ INTERNAŢIONALĂ de limbă greacă

Luni, 29 Septembrie 2014 02:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Două eleve din Galaţi, care au participat la prima ediţie a Olimpiadei Internaţionale de limba greacă, ce s-a desfăşurat recent la Bucureşti, s-au întors cu premii acasă. Ambele eleve din Galaţi au concurat cu elevi din Grecia, Bulgaria, Ungaria şi Moldova. Ofelia Popescu, în clasa a XI-a la CNVA, a primit un premiu special, iar Claudia Ciolacu, în clasa a XII-a la CNMK, a câştigat premiul al III-lea. Fetele studiază limba neogreacă în cadrul cursurilor iniţiate la Comunitate ...

GHID pentru elevii claselor a VIII-a care susţin EXAMENUL la CLASELE BILINGVE, lansat sâmbătă la Biblioteca Franceză

Vineri, 26 Septembrie 2014 11:16 | Publicat în EDUCAŢIE
Cartea „Who’s Afraid of the Oral English Exam?”, scrisă de profesorii de limba engleză Artemiza Lovin de la Şcoala Nr. 29 şi Akshay Singh de la Şcoala Nr. 12, va fi lansată sâmbătă, 27 septembrie, începând cu ora 11,00, la sediul Bibliotecii Franceze „Eugene Ionesco”. Cei doi autori susţin că au fost sprijiniţi în demersul lor de elevii care au susţinut proba de limba engleză pentru a intra la clase cu predare bilingv la liceele de top din Galaţi.  Apărută la edit ...
Pagina 569 din 887

30 de ani de la dispariţia liderului ţărănist Corneliu Coposu (FOTO/VIDEO)

Marţi, 11 noiembrie, în Parcul "Corneliu Coposu", în prezenţa câtorva admiratori, atât ţărănişti, câ ...

Omagiu, respect și solidaritate pentru eroi

Ziua de 11 noiembrie a adus la Galați un dublu prilej de celebrare: Ziua Veteranilor din teatrele de ...

135 de ani de la inaugurarea Bibliotecii „V.A. Urechia”

Pe 11 noiembrie, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați a aniversat 135 de ani de la inaugurare. ...

Crosul Andreian, pentru salvarea micuţei Mabel Ioana

Studenții din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați sunt invitați să se înscrie la cea de ...

Ambasadorul Albaniei, alături de scriitorii gălăţeni. Vizită la Universitate, Primărie şi Consiliul Judeţean (GALERIE FOTO)

Luni, 10 noiembrie, aşa cum anunţasem, s-a aflat în vizită la Galaţi Excelenţa Sa Enkeleda Merkuri, ...

Acoperișul unei case din județ, cuprins de flăcări

Un incendiu puternic a fost semnalat, marți, în jurul orei 16.00, la o casă din satul Izvoarele, com ...

Magistraţii gălățeni, în apărarea preşedintei ÎCCJ

Președintele Curții de Apel Galați, Doru Benescu, președintele Tribunalului Galați, Giulio Costel Ne ...

Alina Gorghiu a găsit legătura dintre sabie și Tecuci

Născută în municipiul Tecuci din județul Galați, deputata PNL Alina Gorghiu a descoperit legătura di ...

Noi licitaţii pentru alocarea locurilor de parcare rezidenţiale

Primăria municipiului Galați anunţă că, în perioada 10 - 14 noiembrie, vor avea loc noi sesiuni de l ...

Doi gălăţeni în conducerea naţională a PSD

Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi, şi Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Gal ...

Al doilea loc de parcare atribuit cu peste 10.000 de lei. Recordul anului 2025, pentru gălăţeni cu dare de mână

La finele acestei săptămâni, Galaţiul făcut turul presei naţionale nu doar cu percheziţiile din Comb ...

Alocare guvernamentală insuficientă pentru Protecția Copilului Galați

Guvernul a aprobat, joi, alocarea sumei de aproape 320 milioane de lei, din Fondul de Rezervă, pentr ...

Atac rusesc masiv asupra sistemului energetic ucrainean

Ucraina a fost din nou ținta unui atac rusesc asupra infrastructurii sale energetice, soldat cu un m ...

SUA reiau testele nucleare, după 33 de ani

Donald Trump a ordonat joi Pentagonului să reia imediat testarea armelor nucleare, pentru prima dată ...

Grupul rus Lukoil își vinde activele internaționale

Grupul petrolier rus Lukoil, presat de sancțiunile anunțate recent de SUA, a anunțat joi că a accept ...

Efortul de război contra Rusiei, finanțat de UE încă „doi, trei ani”

Ucraina va avea nevoie de susținerea financiară a Europei timp de încă „doi sau trei ani” împotriva ...

Se caută asistenți medicali pentru mai multe spitale din oraș

Spitalele TBC, Militar şi CFR din Galați au nevoie de asistenți medicali generaliști pentru posturil ...

Uleiul de canabis - de la tabu la tratament recunoscut științific

Multă vreme privit cu suspiciune, uleiul de canabis începe să fie redescoperit și acceptat de tot ma ...

Final de carieră pentru doi reputați medici gălățeni

Sănătatea gălățeană este mai săracă după ce doi iluștri medici au ieșit la pensie. Este vorba de Mih ...

Contract atribuit pentru îngrijiri paliative la Spitalul „Buna Vestire”

Potrivit datelor din portalul achizițiilor publice, Primăria Galați tocmai a atribuit contractul pen ...

Piața așteaptă ședința de politică monetară a BNR

Miercuri, se va desfășura ședința de politică monetară a băncii centrale, cel mai important evenimen ...

Descinderea anchetatorilor la Liberty, pasul necesar pentru un combinat mai curat

Descinderea procurorilor Parchetului General și ofițerilor de poliție judiciară, vineri dimineață, l ...

Noi titluri de stat Fidelis, în perioada 7-14 noiembrie

În perioada 7-14 noiembrie, persoanele fizice cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titluri de stat ...

Piaţa valutară. Stabilitate maximă a cursului euro

Cursul euro a avut în prima săptămână din noiembrie o evoluție stabilă față de euro, iar indicii ROB ...

Covurluiul Tg. Bujor, umilință pe propriul teren

Runda a zecea a Campionatului Județean de fotbal le-a adus bujorenilor de la Covurluiul o înfrângere ...

Astăzi, hochei de calitate. Din sportul gălățean

HOCHEI. Campionatul Național de seniori continuă marți, 11 noiembrie, când hocheiștii de la CS Munic ...

Sporting Liești, din nou pe primul loc în Liga a III-a

Prima etapă a returului Ligii a III-a de fotbal a fost favorabilă echipei Sporting Liești. Victoria ...

După „remiza” de la Ploiești, antrenorul Laszlo Balint, mulțumit de jucătorii săi

Oțelul a plecat cu un punct din deplasarea de sâmbătă de pe terenul Petrolului, scor 0-0, un rezulta ...

Tradiția și arta populară, transmise copiilor prin joacă și artă

Centrul Cultural „Dunărea de Jos” din Galați a fost zilele acestea locul unde curiozitatea copiilor ...

Olimpicii internaționali primesc felicitări, nu şi stimulente financiare

Așa cum se știe deja, pentru anul școlar 2025-2026, elevii cu rezultate deosebite la olimpiadele naț ...

Preșcolari primiți cu entuziasm la CSS Galați

Echipa de handbal a Clubului Sportiv Şcolar (CSS) Galați a primit în vizită un grup de copii de la G ...

Conducere nouă la Liga Studenţilor din Galaţi

Liga Studenților din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (LSG) şi-a ales, luna trecută, un nou ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

Condamnat gălăţean prins în Marea Britanie

Poliția Română a adus în ţară, miercuri, 5 noiembrie, cinci persoane pe numele cărora existau mandat ...

Tecuceancă implicată într-un scandal penal în gimnastica franceză

Agresiune sexuală, hărțuire și violență împotriva unor tinere gimnaște sunt acuzațiile care li se ad ...

Gălăţean condamnat, prins în Germania

În cel mai recent lot de infractori aduşi în ţară de Poliția Română, printre cele nouă persoane pe n ...

Trei zile împreună cu Eminescu. Proiect cultural transfrontalier la Galaţi

Sub egida Asociației „Danubiana” Galați (președinte Antoaneta Crudu) s-a desfășurat în orașul nostru ...

Binecuvântarea Capelei de la Spitalul CFR din Galați

Duminică, 9 noiembrie, după liturghia arhierească de la Catedrala Galaților, Părintele Arhiepiscop C ...

Proiect dedicat învățării la senectute, lansat la Universitate

Sala Aula Magnum „Virgil Madgearu” a Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor a fost luni ...

Jandarmii gălățeni au donat sânge pentru a salva vieți

Pentru a salva vieți, 21 de jandarmi gălățeni au mers la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din ...

La 260 de ani de școală gălățeană, o contribuție remarcabilă la istoria ei

Ionel Stan, "Monografia Școlii „Miron Costin” din Galați (1936-1996)", Editura "Axis libri", Galați, ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

O operație în Serbia este singura șansă pentru un bebeluș de numai șase luni

Maria, un bebeluș de doar șase luni, este a doua minune care a apărut în viața Violetei, un copil aș ...

O tânără educatoare are nevoie de ajutor pentru a-şi salva viaţa

O tânără mamă din Galaţi, educatoare la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 7, unde se ocupa, cu iubi ...

Cu ajutorul gălăţenilor, Alexandra va avea elevatorul mobil necesar

Cu ajutorul oamenilor minunaţi care au donat online sau au participat, în acest scop, la evenimentul ...

482 de tone de alimente, transformate la Galaţi în porții de hrană pentru nevoiaşi

Asociația Banca Regională pentru Alimente Galați anunță rezultate remarcabile pentru primele luni al ...

Dramaticul gălățean caută actor cu experienţă

Trei tineri actori - Denisa Dutcovschi, Costin Stăncioi și Visarion Udatu - s-au alăturat, din aceas ...

„Cravata galbenă” și Galațiul. O legătură subtilă între artă, istorie și identitate

Peste 4.000 de spectatori au participat, la Sala Palatului, la premiera de gală a filmului „Cravata ...

Vasile Ghica, la o nouă primăvară. Un clasic al aforismului românesc

Vasile Ghica s-a născut pe 8 noiembrie 1940, în satul Priponești (judeţul Galați), într-o familie de ...

Spectacol cu opera „Boema”, în locul Galei „Leonard”

Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” anunță o surpriză plăcută pentru melomanii gălăţe ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

IRON MAN de GALAŢI - Povestea unui dezvoltator imobiliar gălățean, dincolo de ziduri și betoane

Aşa cum am promis, lansăm astăzi o serie de articole dedicate oamenilor din spatele afacerilor imobi ...

La Galați, când Primăria tace, investitorii clădesc. Cine sunt dezvoltatorii oraşului

Judecați adesea doar prin prisma afacerilor puternice și a profitului consistent, dezvoltatorii imob ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Tânără urmărită pentru trafic de persoane, prinsă la vamă

O tânără, în vârstă de 24 de ani, a încercat să treacă prin vamă, deși era urmărită internațional pe ...

Contrabandă cu țigări și alcool, în Piața Micro 17

Polițiștii gălățeni au desfășurat joi, 6 noiembrie, o razie amplă în Piața Agroalimentară Micro 17, ...

Judecat pentru o palmă care a cauzat moartea

Pe 5 noiembrie 2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a finalizat ...

Minor plasat sub control judiciar pentru tentativă de omor

Un minor din Galaţi a fost plasat sub control judiciar marți, 4 noiembrie, pentru săvârşirea infracţ ...

Absorbția fondurile europene pentru dezvoltare rurală, peste 95 la sută

România a ajuns la un grad de absorbție de 95,16% din fondurile europene alocate pentru dezvoltarea ...

Sute de proprietari din judeţul Galaţi, victime ale erorilor cadastrale

O situație absurdă lovește comuna Matca, unde sute de localnici s-au trezit că actele nu mai corespu ...

Sprijin pentru persoanele vulnerabile din satele gălăţene

Instituția Prefectului Galați a avut o întâlnire cu reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și ...

Pistă de biciclete folosită de șoferi și tractoriști, pentru a scurta drumul spre Galaţi

O pistă de biciclete, construită cu o investiție de aproximativ cinci milioane de euro, a devenit de ...

CUVÂNT ÎNAPOI (la mormântul PĂRINȚILOR)

Mai am vro câţiva paşi până ajung unde începe cercul înc-o dată şi unde totul stă-ntr-un absolut ni ...

AȘ VREA SĂ TE-NTREB DESPRE MAMA (dosarele XYZ)

(!) aş vrea să te-ntreb despre MAMA -tu ştii cel mai bine ce facesărmana mea mamă frumoasă,plecată s ...

Al Doilea Psalm al Fetelor Frumoase (dosarele XYZ)

Doamne, mărite, vreau numaiun brad şi-o sanie cu tălpi de ciocolată,căldură printre fulgii care cad, ...

CUVÂNT... ÎNAINTE (pentru scriitoarea Katia Nanu - La Mulți Ani!)

Moto: ”nu e nimic și totuși e/ o sete care-l soarbe,             e un adânc asemene/ uitării celei o ...

STRADA STUPEFIANTELOR (IV)

La urma urmei şi la coada cozii şi la capătul capătului, oare ce caută Bizara mea Clementina la uşa ...

STRADA STUPEFIANTELOR (III)

Miezul nopţii. Pendula bate corespunzător. Aud bătaie în uşă. Aflat între vis şi realitate, mi se pa ...

STRADA STUPEFIANTELOR (II)

Sigur că da!... Aţi citit câţi bărbaţi ibovnici/soţi s-au subtilizat în preajma şi în graţiile doamn ...

STRADA STUPEFIANTELOR (I)

De fapt, fac vorbire şi scriere despre strada Plantelor, unde sunt chiriaşul serios al doamnei Cleme ...

Cariere. Pavel Alaszu, un talent autentic al artei româneşti

Pictorul și graficianul Pavel Alaszu s-a născut pe 11 noiembrie 1942, la Timișoara. Interesul său p ...

„Stea căzătoare”, cel mai nou single al gălăţencei Alexandra Căpitănescu (VIDEO)

„Stea căzătoare” este cel mai nou single lansat de gălăţeanca Alexandra Căpitănescu - „Vocea Românie ...

Pierce Brosnan, în filmul zilei la tv

„Meciul vieţii”Marea Britanie (2018), acţiunePrima TV, luni, 10 noiembrie, ora 20.00Cu: Pierce Brosn ...

Remember. Ken Kesey (1935-2001)

Ken Kesey, romancier și figură centrală a contraculturii americane, s‑a născut pe 17 septembrie 1935 ...

Cum descurajăm câinele să ne lingă. Şcoala iubitorilor de animale

Linsul este una dintre primele interacțiuni sociale pe care le au câinii, fiind linşi de mamă, imedi ...

Simptome și semne că pisica e bolnavă. Şcoala iubitorilor de animale

Animalele, în general, încearcă să-şi disimuleze starea de rău sau disconfortul, iar pisicile, în sp ...

Cum să îi administrați pisicii o pastilă. Şcoala iubitorilor de animale

Revenim astăzi cu sfaturi utile despre administrarea tratamentelor pisicilor, într-un mod mai puțin ...

De ce nu e bine să bem cafeaua imediat după trezire

Pentru mulți dintre noi, prima mișcare după ce deschidem ochii este să pornim cafeaua. Totuși, potri ...