Maria Măndiţă

Maria Măndiţă

Tragedia Mogoşoaia, după 21 de ani

Sâmbătă, 11 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Ieri, liniştea de pe Dunăre, din apropierea Portului Bazinul Nou, a fost întreruptă nu de zgomotele specifice, de utilaje grele, ci de sunetul strident şi sfâşietor al clopotul marinăresc, agăţat de monumentul ridicat în memoria victimelor de pe Mogoşoaia. La picioarele monumentului, ridicat de Petre Boşneagă, o mână de oameni s-a adunat pentru a le comemora pe cele 239 de suflete care au pierit pe 10 septembrie 1989 în cea mai mare tragedie de pe Dunăre şi a doua, ca număr d ...

Dezastrul „Mogoşoaia” - Privind peste ape, înapoi…

Sâmbătă, 11 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Pe 10 septembrie 1989, la ora 8.00, din portul Galaţi urma să plece nava de călători Mogoşoaia, către comuna tulceană Grindu, aflată la câţiva kilometri aval de Galaţi. La bordul navei se aflau 255 de persoane, din care 246 pasageri şi nouă membri ai echipajului, un număr superior capacităţii navei, respectiv de 160 de locuri. După manevrele de ieşire din port, pe timp de ceaţă, nava a fost lovită în bord de o pereche de barje care făceau parte dintr-un convoi bulgăresc f ...

Foamea scoate Galaţiul în stradă

Vineri, 10 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Sub norii negri ai toamnei, zecile de sindicalişti nemulţumiţi care au cerut, ieri, în stradă, demisia Guvernului şi a preşedintelui ţării au dat impresia că, pentru Galaţi, ca pentru întreaga Românie, începe o perioadă extrem de grea. Strigătele siderurgiştilor, cadrelor didactice, asistenţilor medicali şi ale pensionarilor au răsunat, ieri, timp de două ore, în faţa Prefecturii Galaţi. Faptul că cei mai mulţi dintre şoferi care au trecut pe Domnească cu maşinile au ...

In memoriam Valeriu Diculescu

Vineri, 10 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT
La începerea protestului de ieri, liderul Cartel Alfa, Romică Gârneaţă, le-a cerut participanţilor să ţină un moment de reculegere în memoria liderului Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Galaţi, Valeriu Diculescu. Pentru un scurt moment, sindicaliştii au tăcut, amintindu-şi cu respect şi dragoste de cel care s-a aflat întotdeauna în prima linie a luptei sindicale. Dumnezeu să-l odihnească! ...

Bun platnici ameninţaţi cu amenzi!

Vineri, 10 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în ECONOMIE
* Persoanele juridice de pe Domnească, inclusiv partidele politice, sunt somate să demonstreze Primăriei că au acte pentru firmele luminoase! * Dacă nu aduc dovada în 48 de ore, riscă amenzi de până la 10.000 de lei * Multe şi complicate sunt căile birocraţiei româneşti, mai ales atunci când vorbim de administraţia publică locală! Plimbarea dosarelor de la camera 2 la camera 5, căscatul (cu program!) al funcţionarilor de la ghişeu, ca să nu mai vorbim de eterna hârtie – ...

Negrileşti, caz unic!

Vineri, 10 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Comuna gălăţeană Negrileşti este singura din judeţ – poate chiar din ţară, după unele voci – care nu a adoptat nici acum măsurile de restructurare administrativă, aşa cum prevedea OUG 63/2010. Din cauza neînţelegerilor dintre o parte a consilierilor locali şi primar, proiectul privind noua organigramă nu a fost adoptat, deşi, până acum, s-au organizat cinci şedinţe de Consiliu Local. Din păcate, în timp ce consilierii locali se ceartă cu primarul, bugetul comunei nu p ...

Asistentele sociale din Negrileşti îşi cer banii

Vineri, 10 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Femeilor nu prea le pasă cine este vinovat, ele îşi vor drepturile! * Imediat după plecarea consilierilor din şedinţă, în sală au intrat mai multe femei, însoţitoare ale persoanelor cu handicap, nemulţumite că nu îşi primesc banii. „Unde sunt banii noştri, domnu’ primar? De ce nu îi dai? De ce nu dai al 13-lea salariu şi banii pe concediu?”, strigau femeile, în gura mare, cu lacrimi în ochi. Degeaba a încercat primarul să explice că din cauză că aleşii locali nu ...

Minune de toamnă: două străzi în lucru

Joi, 09 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Circulaţia deviată pe Tecuci * Asfaltările vor bloca traficul rutier mai târziu * Deocamdată se lucrează la trotuare şi borduri * Staţi liniştiţi, nu pleacă nimeni cu bordurile cele noi! * Încă de la începutul acestei luni, două străzi din municipiul Galaţi ar fi trebuit să intre în lucrări de modernizare şi asfaltare – strada Tecuci şi strada Aurel Vlaicu. Este şi greu să uiţi de ele, având în vedere că, încă de la începutul anului ni s-a adus la cunoştinţă ...

„Implant de tinereţe” în PNŢCD

Joi, 09 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Liberalii au avut, social-democraţii au avut, democrat liberalii au avut şi ei, atunci de ce nu ar fi avut o şcoală politică de vară şi tinerii ţărănişti? Cu o excepţie: în timp ce restul partidelor enumerate mai sus chiar au avut cursuri în timpul verii, şcoala de vară a PNŢCD s-a desfăşurat fix… la începutul toamnei, în perioada 2-5 septembrie, la Costineşti. Printre cei 58 de tineri, din 28 de organizaţii judeţene, s-au aflat la şcoala de vară, din partea PNŢCD Ga ...

Nu ne distrugeţi brandul oraşului!

Miercuri, 08 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* Strada Domnească, reprezentativă tocmai datorită teilor, ar putea rămâne fără farmec, prin lipsa de interes a administraţiei locale * Nu există nicio scuză: teii tăiaţi de pe Domnească trebuie înlocuiţi cu alţii! * Unul din puţinele lucruri bune cu care se poate mândri oraşul – teii de pe Domnească – riscă să devină istorie, dacă autorităţile locale nu se vor sesiza şi nu vor lua măsuri cât de curând. Arborii cu pricina au început să dispară, încet, încet ...
Pagina 83 din 235

L-ați văzut? Un gălățean cu probleme psihice a plecat de acasă

Un gălățean în vârstă de 53 de ani, cunoscut cu afecțiuni psihice, este căutat de poliție, după ce a ...

Distracţie de 1,5 milioane de lei la Galați StreetFest

Show aerian cu drone, magie și circ contemporan, teatru de stradă şi statui vivante, percuție live ş ...

Amenzi pentru deșeurile aruncate de constructori pe spațiile verzi

În urma unui control neplanificat desfășurat pe un șantier din municipiul Galați, comisarii Gărzii d ...

Premiu la Olimpiada Naţională de Inteligență Artificială

Olimpiada Națională de Inteligență Artificială a adus la Galați distincții și premii. La competiția ...

UPDATE: Verișori răniți într-o întrecere cu motociclete. Niciunul dintre piloți nu avea permis

UPDATE ora 20.45: Polițișii au stabilit că niciunul dinre tinerii care conduceau motocicletele impli ...

Poza zilei. Protest al naturii

Astăzi vă spun o „glumă cu perdea” - dar nu una dintr-un teatru obscur, ci una verde, vie și exasper ...

Grădiniță nouă cu program prelungit, în comuna Smârdan

Comuna Smârdan va beneficia de o nouă grădiniță modernă, după ce proiectul de construire a fost admi ...

Șofer beat, coborât cu greu de la volanul mașinii

Un tecucean de 45 de ani își poate lua ”adio” de la permisul de conducere, după ce a fost prins în t ...

Câte garaje vor fi demolate în cartierul Aurel Vlaicu. De ce unele coșmelii „rezistă” (FOTO)

Fiecare demolare de garaje, în orice cartier al Galaţiului s-ar întâmpla, este privită cu speranţă d ...

Dan Nica, liderul PSD Galaţi: „Am pierdut încrederea multor oameni care au crezut în noi”

„Colaps”, „cădere liberă”, „pierderea contactului cu realitatea” sunt doar câteva dintre cuvintele p ...

UPDATE. Cum au votat gălăţenii la alegerile prezidenţiale din 18 mai

Faţă de primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2025, gălăţenii nu doar că au participat în număr ...

Gălățenii, „olimpici” la prezență la urne

Gălăţenii, mai mulţi la vot decât în ultimii cinci ani! Potrivit datelor centralizate în timp real, ...

Cel mai mare atac rusesc de la începutul războiului

Cel mai mare atac cu drone de la începerea războiului a avut loc duminică, au declarat autoritățile ...

Zelenski, de la Istanbul, către Putin: „Sunt aici”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis din Turcia, unde se află pentru negocieri de p ...

Vladimir Putin propune negocieri directe cu Ucraina. Răspuns la ultimatumul occidental

Președintele rus Vladimir Putin a propus duminică, într-o neobișnuită apariție de noapte la Kremlin, ...

Tribunal special în Ucraina, pentru crimele de război ruseşti

Miniștrii de Externe din așa-numitul „Grup Central” format din cel puțin 37 de țări au semnat „Decla ...

Tratament modern pentru tulburarea depresivă majoră, la Spitalul de Psihiatrie din Galați

Începând din luna septembrie 2024, în cadrul Spitalului de Psihiatrie „Elena Doamna” din Galați se d ...

Costuri în creștere pentru tratamentul gălăţenilor cu diabet

Cheltuielile din cadrul Programului Național de Diabet Zaharat au crescut în 2024 cu 12% față de anu ...

Alergarea în aer liber - beneficii pentru corp și minte

Alergarea în aer liber revigorează atât corpul, cât și mintea. Beneficiile acestei activități sunt n ...

Medicamentele oncologice s-au scumpit cu 23%

Un raport recent al Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Galați evidențiază o creștere sem ...

Cursuri gratuite de formare profesională: 68 de locuri disponibile la Galați

În luna iunie 2025, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) va organiza 75 de prog ...

Aproape 250.000 de gălățeni, în evidența Fiscului

246.794 de contribuabili erau administrați la nivelul Administrației Județene a Finanțelor Publice ( ...

Peste 300 de posturi oferite la Bursa locurilor de muncă

28 de firme din județ s-au înscris, până miercuri la prânz, la Bursa generală a locurilor de muncă, ...

BNR nu vrea să dezvăluie noul prag psihologic al euro

Marți, la prezentarea Raportului asupra inflației, guvernatorul BNR a explicat că „cursul sub 5 lei ...

CSM Galaţi continuă lupta pentru evitarea retrogradării

Se menţine suspansul în disputa CSM Galați - CSM Constanța, din Liga Națională de baschet masculin, ...

„Cupa Municipiului Galați” - competiție pe deplin reușită

TENIS. ”Cupa Municipiului Galați” a ajuns la ediția a 26-a. Organizată de Clubul Dacia (director Mir ...

Galaţiul are trei echipe la turneele finale de handbal junioare

Două reprezentante ale Galaţiului, CS Municipal şi ACS Lucian Bute, s-au calificat pentru turneul fi ...

Eșec programat pentru United

Având securizată poziţia de lider la capătul fazei de play-off din Liga I de futsal, United Galați a ...

Elevii Colegiului Naţional „Al. I. Cuza”, promotori ai valorilor europene

Despre Programul „Școli-ambasador ale Parlamentului European” (EPAS) ne-a vorbit profesoara de istor ...

Parada absolvenților Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie. Emoție și speranță pe treptele Universității (video)

Galațiul a fost martorul unui moment plin de emoție, luni dimineață, când absolvenții Facultății de ...

„Pedagogia matematicii”, fără secrete pentru elevii gălățeni

După olimpiadele din acest an școlar, la care elevii gălățeni s-au remarcat prin numeroase distincți ...

Sesiune științifică studențească în Galaţi, cu participanți din cinci orașe

La începutul acestei săptămâni a debutat Sesiunea Națională de Comunicări Științifice Studențești „S ...

Galaţiul de Lumină a mărturisit: „Hristos a Înviat!”– „Adevărat a Înviat!” (FOTO şi VIDEO)

Mai luminat ca în această noapte n-a fost de multă vreme Galaţiul. Luminat de miile de lumânări şi c ...

Oraș cu pretenții, dar fără WC-uri. Modern pe hârtie, primitiv la ”nevoie”

Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii i ...

Magnolii înflorite și pavaj spart. Centrul Galațiului, din nou în șantier (FOTO)

Cu siguranță merită să admirați magnoliile înflorite din zona Spicu - Romarta! Doar că va trebui să ...

Sakura de Războieni se întoarce, exact la timp pentru o plimbare de weekend (FOTO)

Pe strada Războieni din Galaţi, primăvara şi-a intrat în drepturi, iar frumoşii pruni ornamentali, p ...

Votul românilor din diaspora începe joi seară

Joi seară, 15 mai, se deschid primele secții de votare pentru românii din diaspora, începând cu ora ...

Gălăţean condamnat adus din Italia

Poliția Română a adus în țară, în această săptămână, cinci persoane pe numele cărora au fost emise m ...

35 de ani de la ”Podul de flori” al reîntregirii naţionale

Acum 35 de ani, pe 6 mai 1990, o pagină emoționantă se scria în istoria românilor de pe ambele malur ...

Elena Alistar, prima femeie deputat în Sfatul Țării din Basarabia

„Din Basarabia vă scriu, Dulci frați de dincolo de Prut. Vă scriu cum pot și prea târziu, Mi-e dor ...

Încep licitaţiile pentru locuri de parcare

Începând de luni 19 mai, ora 8,30 şi până pe 23 mai, ora 11,00, vor avea loc sesiunile de licitație ...

Arhiepiscopia îndeamnă la solidaritate cu persoanele afectate grav de un incendiu

În seara zilei de 9 mai 2025, un incendiu de proporţii a afectat un condominiu format din opt locuin ...

Au nevoie de ajutorul comunităţii gălăţene, după ce le-a ars casa

Doi copii mici împreună cu părinții lor au rămas pe drumuri după ce casa le-a fost distrusă de incen ...

O gălățeancă stabilită în Germania, ajutată de comunitate şi de cadrele medicale la Galaţi

O femeie originară din Galați, stabilită de mulți ani în Germania, a avut parte de o experiență neaș ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Monica Măciuceanu, ProFa care dă VOCES Galațiului. „Hodorock Pop Song Simfonic” (VIDEO)

Datorită ei, vocile copiilor și ale tinerilor din Galați răsună spectaculos de fiecare dată. Și nu d ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

„Regina nopții” a Dramaticului gălăţean se joacă în Capitală

Sâmbătă și duminică, 24 și 25 mai, se va juca în Capitală spectacolul „Regina nopții”, text și regie ...

Mii de gălăţeni s-au bucurat de Noaptea Muzeelor (GALERIE FOTO)

Circa 6.000 de vizitatori au călcat, în Noaptea Muzeelor, pragul instituţiilor de gen din urbea noas ...

Eveniment la Salonul Cultural al CARP Galaţi

Marţi, 20 mai, începând de la ora 11,00, Salonul cultural "Armonii de toamnă" al Casei de Ajutor Rec ...

Cine sunt marii câștigători ai Festivalului „Gulliver” 2025 (FOTO)

Copiii! Evident, acesta ar fi răspunsul corect la întrebarea din titlu! Şi, desigur, adulţii care n- ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Cum s-a jucat „alba-neagra” cu borduri, pe strada Domnească. Odiseea granitului istoric din centrul orașului (FOTO)

Mai întâi s-au scos bordurile vechi, din granit, și s-au montat altele noi, din compozit. Apoi au fo ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Ceremonie specială in memoriam prof. univ. dr. Viorel Daghie

Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universității „Dunărea de Jos” din Galați organizeaz ...

O funcționară din spital a ajuns în pușcărie pentru că ”vindea” slujbe

Curtea de Apel Galați a dat verdictul final în cazul unui dosar de corupție în centrul căruia s-a af ...

Samsar-recidivist, reținut pentru înșelăciuni cu mașini de lux

Un infractor cu state vechi, care a făcut ”carieră” din păcălirea oamenilor de bună-credință, a fost ...

Acuzații grave privind un pericol public lăsat liber. Cum a devenit ucigaș un hoț periculos și tolerat

Ancheta în cazul crimei care a îngrozit comunitatea din Băleni la începutul lunii martie ar putea lu ...

UPDATE: Explozie în poligonul Smârdan. Un cioban a fost rănit

UPDATE: Potrivit unui comunicat al MApN, bărbatul rănit în explozia din poligonul de la Smârdan este ...

Seceta și fenomenele extreme duc la o criză agricolă în Galaţi

Agricultura judeţului Galaţi traversează o perioadă critică, marcată de pierderi masive cauzate de s ...

Școala din Pechea, redeschisă după inundaţiile din septembrie

După luni de așteptare, elevii de la Școala Gimnazială Nr. 2 „Alexandru Moruzi” din Pechea pot, în s ...

Prima pădure cu bani europeni, în judeţul Galaţi

Nu mai puţin de 9.983.527 de lei fără TVA reprezintă valoarea contractului pe care Consiliul Judeţea ...

STRICT-SECRET (mic... tratat de nimic)

Să mergem înainte de a fitot ce se vede şi ce nu se vede...şi să vedem ce fel (se) face „sunt”...und ...

Invitaţie în Rai (mic... tratat de aşteptare)

Foaie verde, foaie verde.../ doar fântâni cu gura-n jos,şi doar păsări talentate,/ şi doar fluturi î ...

DEMULT APROPIAT (la mormântul poetului Corneliu Antoniu - Respect)

Ziceai că Moartea-i floare la ureche,atunci, într-un demult apropiat,când ne uitam la nouri, peste f ...

Din colecția ”Cele mai frumoase poezii rămase tablou” LAMURĂ (mic... tratat de linişte)

Ce simplă e înfrângerea în toate:/ văd şi aud că nu mai am nimic,şi nu mai socotesc una şi alta,/ nu ...

INEFABILUL PROFESIONIST (X)

„Vezi? e frig aici, acuma, ca-n biserică! îţi place?/ cine vrei s-aprindă focul în biserici şi în cr ...

INEFABILUL PROFESIONIST (IX)

Auzi, domnule?!... Lege şi Dumnezeire! Şi chiar pe bulevardul Dezamăgirii! Şi chiar pe strada Dezamă ...

INEFABILUL PROFESIONIST (VIII)

Cică după aceste alegeri va să avem de toate! Mai ales boi! Mai ales cimitire! Şi gratis-gratis lemn ...

INEFABILUL PROFESIONIST (VII)

Ieșim! Plecăm! Mergem! Brusc, domnul A. Ghiuţă se oprește și începe să se întreacă pe Sine! Porneşte ...

„Răpirea lui Abby Hernandez” - filmul zilei la tv

Răpirea lui Abby Hernandez Diva, joi, 22 mai, ora 21,55SUA (2022), dramă, thrillercu: Erica Durance ...

Cariere. Charles Aznavour, ultimul și cel mai mare trubadur

Charles Aznavour, cântăreț, compozitor, actor și activist public francez, s-a născut pe 22 mai 1924, ...

„Misterele lui Ainsley McGregor: Cazul țesătoarei” - filmul zilei la tv

Misterele lui Ainsley McGregor: Cazul țesătoarei Diva, miercuri, 21 mai, ora 20,00SUA (2024), crimă ...

Remember. Grigore Moisil (1906-1973)

Matematicianul Grigore Moisil s-a născut pe 10 ianuarie 1906, la Agighiol, judeţul Tulcea. Este cons ...

De ce unii câini mănâncă întruna. Şcoala iubitorilor de animale

Una dintre problemele cu care se confruntă iubitorii de câini este apetitul de nestăvilit al acestor ...

Remedii pentru alergiile de primăvară

Primăvara aduce flori, soare și… strănuturi. Pentru cei sensibili la polen, sezonul renașterii natu ...

Atenţie la plimbările prin vegetaţia înaltă! Cum protejăm câinii şi pisicile de căpuşe

Primăvara este o perioadă de plecare și reînnoire, nu numai pentru noi, oamenii, ci și pentru animal ...

Tehnici simple pentru o minte mai clară

Minte ordonată, viață liniștită. Așa cum facem curățenie acasă, este vital să ne îngrijim și de „igi ...