Maria Măndiţă

Maria Măndiţă

Un gălăţean, în fruntea tinerilor PSD

Marți, 05 Octombrie 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Dorin Butunoiu a fost ales, sâmbătă, vicepreşedinte al organizaţiei naţionale de tineret, o adevărată premieră în istoria filialei locale a tinerilor social-democraţi gălăţeni!  Preşedinte al Organizaţiei de Tineret PSD Galaţi încă din 2007, filială care, în prezent, numără în jur de 2.000 de membri, Dorin Butunoiu este şi consilier judeţean din 2008. Potrivit acestuia, la Congresul TSD, desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute, Galaţiul a fost reprezentat de ...

Să fim oameni de Ziua Animalelor!

Luni, 04 Octombrie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
În fiecare an, pe 4 octombrie, este sărbătorită Ziua Mondială a Animalelor, aşadar astăzi ar trebui măcar să ne gândim, cu drag, preţ de un minut, la necuvântătoarele de lângă noi – şi la miile de pisici şi câini vagabonzi de pe străzi şi la bietele animale de la Zoo, din Pădurea Gârboavele, care trăiesc în captivitate şi la câinele vecinului care latră ca nebunul în mijlocul nopţii, dar şi la câinii poliţişti, dresaţi să descopere drogurile ascunse, sau să ...

Şi reciproca e valabilă!?

Luni, 04 Octombrie 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Liderul PNŢCD Galaţi renunţă la serviciile preşedintelui Băsescu * În replică la decizia preşedintelui României, Traian Băsescu, de a renunţa la serviciile Poliţiei Române, preşedintele Organizaţiei Judeţene PNŢCD Galaţi, Marian Popa, a anunţat, ieri, că „voi renunţa la serviciile domnului preşedinte Traian Băsescu”. Întrebat despre ce servicii este vorba, liderul ţărănist a spus că ”adică nu îl mai recunosc ca preşedinte de ţară”. Totodată, liderul ...

Bătrânii – enigmatici şi cuminţi

Sâmbătă, 02 Octombrie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* De ziua lor, vârstnicii Galaţiului nu îşi doresc nici pensii mai mari, nici reduceri de impozite, nici croaziere pe oceanele lumii şi nici vile pe malul mării * Singurele dorinţe ale lor sunt să fie sănătoşi şi iubiţi * Ieri a fost ziua bunicilor şi părinţilor noştri, Ziua Internaţională a Vârstnicilor. Unii din ei au sărbătorit la restaurant, alţii s-au plimbat pe afară, căci a fost o frumoasă zi de toamnă.Alţii au ales să îşi caute de sănătate, de această da ...

Maratonist la 82 de ani

Sâmbătă, 02 Octombrie 2010 03:00 | Publicat în SPORT
Pe Mihai Drăghici îl cunoaşte o lume întreagă. Iar dacă nu vă spune nimic numele, cu siguranţă că vă daţi seama despre cine vorbim dacă vă spunem că la cei 82 de ani pe care îi are continuă să participe la diverse competiţii sportive, pe care – culmea! – le mai şi câştigă! Cu un umor fin – care nu exclude autoironia – dar şi cu o tenacitate demnă de admiraţie, Mihai Drăghici merită să fie dat de exemplu, de Ziua Mondială a Vârstnicilor pentru milioanele de ...

Bucurie imensă în biserica-miniatură

Sâmbătă, 02 Octombrie 2010 03:00 | Publicat în CULTURA
Cei peste o sută de vârstnici care trăiesc la Căminul „Sf. Spiridon” au, acum, un dublu motiv de bucurie: se vor muta, înapoi, acasă, acolo unde, în afară de o masă caldă şi o pernă sub cap, au şi o capelă, în care să se roage, în linişte!  Amplasată în curtea Căminului „Sf. Spiridon”, capela cu hramul „Sfântul Gheorghe”, mică, luminoasă, extrem de curată şi îngrijită ca un ou de Paşti îi aşteaptă pe toţi credincioşii, nu doar pe locatarii căminulu ...

Campanie împotriva mitei electorale

Vineri, 01 Octombrie 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Luaţi, mâncaţi şi beţi, dar… nu votaţi!, aşa îi îndeamnă ţărăniştii pe cetăţenii alegători * După ce a felicitat PSD-ul pentru câştigarea funcţiei de primar din comuna gălăţeană Schela, liderul PNŢCD Galaţi, Marian Popa, şi-a exprimat dubiile cu privire la corectitudinea cu care s-au desfăşurat, totuşi, alegerile din localitate. Liderul ţărănist a spus că un vot a fost cumpărat, la alegeri, cu 200 de lei, menţionând şi numele partidului care ar fi făcu ...

Apocalipsa vine în zori

Vineri, 01 Octombrie 2010 03:00 | Publicat în EDITORIAL
Nu credeţi că am fi cu toţii mai relaxaţi şi mai calmi dacă nu am urmări, în fiecare zi, ştirile? Şi nu vorbesc aici doar de cât de repede ne-a crescut tensiunea văzând cum numără, dintr-o privire, doamna Roberta Anastase, parlamentarii care votează legea pensiilor; vorbesc şi despre ştirile despre cât de mult s-au înmulţit hoţii prin ţară, despre ziua în care se va produce un cutremur-monstru, urmat apoi de venirea unui asteroid care va ucide restul supravieţuitorilor, ...

Autenticul - ascuns sau privatizat

Vineri, 01 Octombrie 2010 03:00 | Publicat în MAGAZIN
În România sunt extrem de multe de văzut, însă, din păcate, nu toate sunt cu adevărat obiective turistice, ci mai degrabă pot fi catalogate ca fiind curiozităţi ale unei ţări care doar pretinde că se interesează de promovarea şi dezvoltarea acestui domeniu. Turism care, în alte state, constituie cu adevărat o sursă financiară consistentă la bugetul de stat. Am să vă exemplific, mai departe, ce înseamnă să fii turist „după indicatoare” în România, pentru a demonstr ...

Căminul „Sf. Spiridon” - refăcut

Joi, 30 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* UE şi Primăria au modernizat clădirea, iar Oţelul a mobilat-o * Bucurie mare, ieri, la căminul de bătrâni de pe Domnească! După 14 luni de lucrări, clădirea de pe Domnească este gata să îşi primească înapoi chiriaşii, finalizându-se proiectul „Modernizarea clădirilor căminului pentru persoane vârstnice Sf. Spiridon Galaţi”. Un proiect realizat cu fonduri europene, cofinanţare de la bugetul local, dar şi completat din donaţiile fotbaliştilor gălăţeni. Efortul c ...
Pagina 81 din 235

UPDATE: Verișori răniți într-o întrecere cu motociclete. Niciunul dintre piloți nu avea permis

UPDATE ora 20.45: Polițișii au stabilit că niciunul dinre tinerii care conduceau motocicletele impli ...

Premiu la Olimpiada Naţională de Inteligență Artificială

Olimpiada Națională de Inteligență Artificială a adus la Galați distincții și premii. La competiția ...

Prieteni cercetați penal după o plimbare cu mașina

Doi tineri din Brăila sunt anchetați penal după ce mașina cu care se plimbau în miez de noapte pe pr ...

O farsă de doi lei (și zece bani), în această seară la Galaţi

Miercuri, 21 mai, de la ora 19,30, ”Wonder Theatre” îi invită pe gălățeni la o nouă premieră pentru ...

Grădiniță nouă cu program prelungit, în comuna Smârdan

Comuna Smârdan va beneficia de o nouă grădiniță modernă, după ce proiectul de construire a fost admi ...

Bărbat lăsat lat în stradă cu o lovitură de par

Un localnic din Umbrărești a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost lovit, în plină stradă, ...

Poza zilei. Pescăruşul de Ţiglina III

Ploaia de luni a creat, prin unele zone, bălţi numai bune să mai bea şi animalele ceva apă proaspătă ...

Premiul I pentru Galați la Concursul de chimie „Petru Poni”

Premiul I la etapa națională a Concursului de chimie „Petru Poni” este performanța unui elev gălățea ...

Dan Nica, liderul PSD Galaţi: „Am pierdut încrederea multor oameni care au crezut în noi”

„Colaps”, „cădere liberă”, „pierderea contactului cu realitatea” sunt doar câteva dintre cuvintele p ...

UPDATE. Cum au votat gălăţenii la alegerile prezidenţiale din 18 mai

Faţă de primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2025, gălăţenii nu doar că au participat în număr ...

Gălățenii, „olimpici” la prezență la urne

Gălăţenii, mai mulţi la vot decât în ultimii cinci ani! Potrivit datelor centralizate în timp real, ...

Ce a pățit un gălățean care a făcut campanie la ușa secției, în ziua votului

Un alegător din Frumușița a fost la mai puțin de un pas să rămână lefter după ce s-a apucat să-și pr ...

Cel mai mare atac rusesc de la începutul războiului

Cel mai mare atac cu drone de la începerea războiului a avut loc duminică, au declarat autoritățile ...

Zelenski, de la Istanbul, către Putin: „Sunt aici”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis din Turcia, unde se află pentru negocieri de p ...

Vladimir Putin propune negocieri directe cu Ucraina. Răspuns la ultimatumul occidental

Președintele rus Vladimir Putin a propus duminică, într-o neobișnuită apariție de noapte la Kremlin, ...

Tribunal special în Ucraina, pentru crimele de război ruseşti

Miniștrii de Externe din așa-numitul „Grup Central” format din cel puțin 37 de țări au semnat „Decla ...

Tratament modern pentru tulburarea depresivă majoră, la Spitalul de Psihiatrie din Galați

Începând din luna septembrie 2024, în cadrul Spitalului de Psihiatrie „Elena Doamna” din Galați se d ...

Costuri în creștere pentru tratamentul gălăţenilor cu diabet

Cheltuielile din cadrul Programului Național de Diabet Zaharat au crescut în 2024 cu 12% față de anu ...

Alergarea în aer liber - beneficii pentru corp și minte

Alergarea în aer liber revigorează atât corpul, cât și mintea. Beneficiile acestei activități sunt n ...

Medicamentele oncologice s-au scumpit cu 23%

Un raport recent al Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Galați evidențiază o creștere sem ...

Peste 300 de posturi oferite la Bursa locurilor de muncă

28 de firme din județ s-au înscris, până miercuri la prânz, la Bursa generală a locurilor de muncă, ...

BNR nu vrea să dezvăluie noul prag psihologic al euro

Marți, la prezentarea Raportului asupra inflației, guvernatorul BNR a explicat că „cursul sub 5 lei ...

Educaţie financiară în școlile din Galaţi

ING continuă educația financiară în școlile din țară. Zeci de angajați ING Bank România vor preda în ...

BNR a explicat cum a apărat leul de atacurile speculative

La conferința presă care a urmat deciziei de politică monetară a BNR, care s-a desfășurat vineri și ...

„Cupa Municipiului Galați” - competiție pe deplin reușită

TENIS. ”Cupa Municipiului Galați” a ajuns la ediția a 26-a. Organizată de Clubul Dacia (director Mir ...

Galaţiul are trei echipe la turneele finale de handbal junioare

Două reprezentante ale Galaţiului, CS Municipal şi ACS Lucian Bute, s-au calificat pentru turneul fi ...

Eșec programat pentru United

Având securizată poziţia de lider la capătul fazei de play-off din Liga I de futsal, United Galați a ...

Unirea Braniștea, baraj cu Miroslava, în drumul spre Liga a II-a

FOTBAL. Prima partidă a barajului de promovare în Liga a II-a de fotbal, dintre Unirea Braniștea și ...

Elevii Colegiului Naţional „Al. I. Cuza”, promotori ai valorilor europene

Despre Programul „Școli-ambasador ale Parlamentului European” (EPAS) ne-a vorbit profesoara de istor ...

„Pedagogia matematicii”, fără secrete pentru elevii gălățeni

După olimpiadele din acest an școlar, la care elevii gălățeni s-au remarcat prin numeroase distincți ...

Sesiune științifică studențească în Galaţi, cu participanți din cinci orașe

La începutul acestei săptămâni a debutat Sesiunea Națională de Comunicări Științifice Studențești „S ...

Primă de inserție pentru tinerii absolvenți care se angajează rapid

Absolvenții instituțiilor de învățământ și ai școlilor speciale din România, cu vârsta de cel puțin ...

Galaţiul de Lumină a mărturisit: „Hristos a Înviat!”– „Adevărat a Înviat!” (FOTO şi VIDEO)

Mai luminat ca în această noapte n-a fost de multă vreme Galaţiul. Luminat de miile de lumânări şi c ...

Oraș cu pretenții, dar fără WC-uri. Modern pe hârtie, primitiv la ”nevoie”

Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii i ...

Magnolii înflorite și pavaj spart. Centrul Galațiului, din nou în șantier (FOTO)

Cu siguranță merită să admirați magnoliile înflorite din zona Spicu - Romarta! Doar că va trebui să ...

Sakura de Războieni se întoarce, exact la timp pentru o plimbare de weekend (FOTO)

Pe strada Războieni din Galaţi, primăvara şi-a intrat în drepturi, iar frumoşii pruni ornamentali, p ...

Votul românilor din diaspora începe joi seară

Joi seară, 15 mai, se deschid primele secții de votare pentru românii din diaspora, începând cu ora ...

Gălăţean condamnat adus din Italia

Poliția Română a adus în țară, în această săptămână, cinci persoane pe numele cărora au fost emise m ...

35 de ani de la ”Podul de flori” al reîntregirii naţionale

Acum 35 de ani, pe 6 mai 1990, o pagină emoționantă se scria în istoria românilor de pe ambele malur ...

Elena Alistar, prima femeie deputat în Sfatul Țării din Basarabia

„Din Basarabia vă scriu, Dulci frați de dincolo de Prut. Vă scriu cum pot și prea târziu, Mi-e dor ...

Încep licitaţiile pentru locuri de parcare

Începând de luni 19 mai, ora 8,30 şi până pe 23 mai, ora 11,00, vor avea loc sesiunile de licitație ...

Arhiepiscopia îndeamnă la solidaritate cu persoanele afectate grav de un incendiu

În seara zilei de 9 mai 2025, un incendiu de proporţii a afectat un condominiu format din opt locuin ...

Au nevoie de ajutorul comunităţii gălăţene, după ce le-a ars casa

Doi copii mici împreună cu părinții lor au rămas pe drumuri după ce casa le-a fost distrusă de incen ...

O gălățeancă stabilită în Germania, ajutată de comunitate şi de cadrele medicale la Galaţi

O femeie originară din Galați, stabilită de mulți ani în Germania, a avut parte de o experiență neaș ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Monica Măciuceanu, ProFa care dă VOCES Galațiului. „Hodorock Pop Song Simfonic” (VIDEO)

Datorită ei, vocile copiilor și ale tinerilor din Galați răsună spectaculos de fiecare dată. Și nu d ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

„Regina nopții” a Dramaticului gălăţean se joacă în Capitală

Sâmbătă și duminică, 24 și 25 mai, se va juca în Capitală spectacolul „Regina nopții”, text și regie ...

Mii de gălăţeni s-au bucurat de Noaptea Muzeelor (GALERIE FOTO)

Circa 6.000 de vizitatori au călcat, în Noaptea Muzeelor, pragul instituţiilor de gen din urbea noas ...

Eveniment la Salonul Cultural al CARP Galaţi

Marţi, 20 mai, începând de la ora 11,00, Salonul cultural "Armonii de toamnă" al Casei de Ajutor Rec ...

Cine sunt marii câștigători ai Festivalului „Gulliver” 2025 (FOTO)

Copiii! Evident, acesta ar fi răspunsul corect la întrebarea din titlu! Şi, desigur, adulţii care n- ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Cum s-a jucat „alba-neagra” cu borduri, pe strada Domnească. Odiseea granitului istoric din centrul orașului (FOTO)

Mai întâi s-au scos bordurile vechi, din granit, și s-au montat altele noi, din compozit. Apoi au fo ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

O funcționară din spital a ajuns în pușcărie pentru că ”vindea” slujbe

Curtea de Apel Galați a dat verdictul final în cazul unui dosar de corupție în centrul căruia s-a af ...

Samsar-recidivist, reținut pentru înșelăciuni cu mașini de lux

Un infractor cu state vechi, care a făcut ”carieră” din păcălirea oamenilor de bună-credință, a fost ...

Acuzații grave privind un pericol public lăsat liber. Cum a devenit ucigaș un hoț periculos și tolerat

Ancheta în cazul crimei care a îngrozit comunitatea din Băleni la începutul lunii martie ar putea lu ...

Captură de țigări de la contrabandiști aflați în vizorul poliției

Trei gălățeni, o femeie și doi bărbați, au fost vizitați de poliție după ce autoritățile i-au luat î ...

UPDATE: Explozie în poligonul Smârdan. Un cioban a fost rănit

UPDATE: Potrivit unui comunicat al MApN, bărbatul rănit în explozia din poligonul de la Smârdan este ...

Seceta și fenomenele extreme duc la o criză agricolă în Galaţi

Agricultura judeţului Galaţi traversează o perioadă critică, marcată de pierderi masive cauzate de s ...

Școala din Pechea, redeschisă după inundaţiile din septembrie

După luni de așteptare, elevii de la Școala Gimnazială Nr. 2 „Alexandru Moruzi” din Pechea pot, în s ...

Prima pădure cu bani europeni, în judeţul Galaţi

Nu mai puţin de 9.983.527 de lei fără TVA reprezintă valoarea contractului pe care Consiliul Judeţea ...

STRICT-SECRET (mic... tratat de nimic)

Să mergem înainte de a fitot ce se vede şi ce nu se vede...şi să vedem ce fel (se) face „sunt”...und ...

Invitaţie în Rai (mic... tratat de aşteptare)

Foaie verde, foaie verde.../ doar fântâni cu gura-n jos,şi doar păsări talentate,/ şi doar fluturi î ...

DEMULT APROPIAT (la mormântul poetului Corneliu Antoniu - Respect)

Ziceai că Moartea-i floare la ureche,atunci, într-un demult apropiat,când ne uitam la nouri, peste f ...

Din colecția ”Cele mai frumoase poezii rămase tablou” LAMURĂ (mic... tratat de linişte)

Ce simplă e înfrângerea în toate:/ văd şi aud că nu mai am nimic,şi nu mai socotesc una şi alta,/ nu ...

INEFABILUL PROFESIONIST (X)

„Vezi? e frig aici, acuma, ca-n biserică! îţi place?/ cine vrei s-aprindă focul în biserici şi în cr ...

INEFABILUL PROFESIONIST (IX)

Auzi, domnule?!... Lege şi Dumnezeire! Şi chiar pe bulevardul Dezamăgirii! Şi chiar pe strada Dezamă ...

INEFABILUL PROFESIONIST (VIII)

Cică după aceste alegeri va să avem de toate! Mai ales boi! Mai ales cimitire! Şi gratis-gratis lemn ...

INEFABILUL PROFESIONIST (VII)

Ieșim! Plecăm! Mergem! Brusc, domnul A. Ghiuţă se oprește și începe să se întreacă pe Sine! Porneşte ...

„Misterele lui Ainsley McGregor: Cazul țesătoarei” - filmul zilei la tv

Misterele lui Ainsley McGregor: Cazul țesătoarei Diva, miercuri, 21 mai, ora 20,00SUA (2024), crimă ...

Remember. Grigore Moisil (1906-1973)

Matematicianul Grigore Moisil s-a născut pe 10 ianuarie 1906, la Agighiol, judeţul Tulcea. Este cons ...

Cariere. Ileana Vulpescu a descoperit ”Arta conversaţiei”

Filologa Ileana Vulpescu s-a născut pe 21 mai 1932, la Bratovoeşti, judeţul Dolj. A urmat Școala ”R ...

Remember. Ana Aslan (1897-1980)

Medicul gerontolog Ana Aslan s-a născut pe 1 ianuarie 1897, la Brăila. A urmat cursurile Colegiului ...

De ce unii câini mănâncă întruna. Şcoala iubitorilor de animale

Una dintre problemele cu care se confruntă iubitorii de câini este apetitul de nestăvilit al acestor ...

Remedii pentru alergiile de primăvară

Primăvara aduce flori, soare și… strănuturi. Pentru cei sensibili la polen, sezonul renașterii natu ...

Atenţie la plimbările prin vegetaţia înaltă! Cum protejăm câinii şi pisicile de căpuşe

Primăvara este o perioadă de plecare și reînnoire, nu numai pentru noi, oamenii, ci și pentru animal ...

Tehnici simple pentru o minte mai clară

Minte ordonată, viață liniștită. Așa cum facem curățenie acasă, este vital să ne îngrijim și de „igi ...