Anca Melinte

Anca Melinte

Recunoaştere din partea ţării natale. Trofeu de excelenţă pentru tecuceanca Daria Alexandra Matei, vicecampioană mondială

Joi, 25 Octombrie 2018 11:00 | Publicat în DIASPORA
În ultimele două luni, Daria Alexandra Matei, la doar 15 ani, a câştigat două medalii pentru România, un aur european şi un argint mondial, la patinaj artistic pe role. Cu toate că, de la vârsta de un an trăieşte în Italia, ţară în care se antrenează şi în care a devenit campioană naţională, Daria, născută în Tecuci, a ales să reprezinte România în competiţiile internaţionale.Pe 21 octombrie, Daria a primit recunoaştere din partea ţării natale: premiul de excelen ...

Un gălăţean, între cei zece români valoroşi ai Americii. Adrian Bejan, premiat la Gala 100 pentru Centenar

Joi, 25 Octombrie 2018 08:00 | Publicat în DIASPORA
Unul dintre gălăţenii care au uimit lumea, profesorul Adrian Bejan, primul român laureat al prestigiosului Institut Franklin, a fost premiat în cadrul "Galei 100 pentru Centenar", organizată de Ministerul pentru Românii de pretutindeni la Washington. Medalia "Benjamin Franklin", care de-a lungul timpului a fost decernată de Institutul Franklin oamenilor de geniu Nikola Tesla, Marie şi Pierre Curie, Thomas Edison, Albert Einstein, Stephen Hawking, Jane Goodall şi Bill Gates, a ajuns, p ...

Cine a semnat proiectul de hotărâre privind demiterea viceprimarului Picu Roman

Marți, 23 Octombrie 2018 18:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Zece consilieri locali ai municipiului Galaţi au semnat, în calitate de iniţiatori, proiectul de hotărâre privind eliberarea din funcţia de viceprimar a lui Picu Apostol Roman. Este vorba despre cei şapte consilieri PNL - Ion Cordoneanu, Claudiu Iacob, Laurenţiu Ichim, Angela Ivan, Paul Găvănescu, Onuţ Atanasiu şi Şerban Alexandru, cărora li se adaugă cele două consiliere PMP - Oana Iurescu şi Nicoleta Badiu, şi independenta Simona Vreme. Iniţiativa a fost înregistrată ofici ...

Moment unic în viaţa directorului Teatrului Nae Leonard. Teodor Niţă, cu familia la nunta nepotului Regelui Mihai

Miercuri, 24 Octombrie 2018 09:30 | Publicat în SOCIETATE
În marea de oameni care au ţinut să fie martori la cununia nepotului Regelui Mihai, Nicolae, cu Alina Binder, să-i aclame şi aplaude cu căldură pe miri, s-au aflat şi gălăţeni, iar printre aceştia, familia lui Teodor Niţă, directorul Teatrului Naţional de Operă şi Operetă "Nae Leonard" din Galaţi. Deşi nu este regalist, ci un iubitor al istoriei României, Teodor Niţă a ţinut să fie prezent acolo, la Sinaia, împreună cu soţia şi cu naşii, convins că a trăit un mome ...

UPDATE. Concluziile expertizei preliminare | Blocul B8 din Mazepa are nevoie de consolidare

Miercuri, 24 Octombrie 2018 00:04 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
UPDATE. Structura de rezistenţă a blocului B8 (scările I şi II) din Mazepa I, afectat de un accident de teren, nu prezintă risc iminent de cedare în regim static. Dar, dacă tasările continuă, e posibil ca imobilul să cedeze, tocmai de aceea sunt necesare lucrări de consolidare a terenului şi a clădirii. Acestea sunt, pe scurt, concluziile preliminare ale experţilor contractaţi de Primăria municipiului Galaţi. Primăria Galaţi a dat publicităţii concluziile expertizei tehnic ...

Platformă on-line pentru obţinerea certificatului de urbanism

Marți, 23 Octombrie 2018 11:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Potenţialii investitori, dezvoltatorii imobiliari sau simplii cetăţeni nu vor mai fi nevoiţi să vină la Primăria municipiului Galaţi pentru depunerea documentelor necesare obţinerii certificatului de urbanism. Cu doar câteva clickuri, accesând linkul https://cu.primariagalati.ro/Urbanism/, au posibilitatea de a consulta online prevederile documentaţiilor de urbanism aprobate, inclusiv cu localizarea amplasamentului dorit, şi pot depune online cereri pentru emiterea certificatelor de ...

Reparaţia capitală a Pasajului Dunărea, la licitaţie

Marți, 23 Octombrie 2018 00:03 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Până pe 6 noiembrie, Primăria municipiului Galaţi aşteaptă ofertele pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de reparaţii capitale la Pasajul „Dunărea”. Contractul scos la licitaţie având o valoare totală estimată de 2.491.238 de lei cu TVA, criteriul de atribuire fiind „preţul cel mai scăzut”. Nu mai puţin de 75 de zile pentru proiectare şi opt luni pentru execuţia lucrărilor, acestea sunt termenele pe care administraţia locală le impune în caietul de sarcini a ...

Exact ce ne lipsea: sistem de sonorizare pe Domnească şi Brăilei

Marți, 23 Octombrie 2018 00:04 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Reclame, anunţuri sau mesaje către populaţie, melodii, urări de sărbători sau cu prilejul altor evenimente vor răsuna pe arterele Domnească şi Brăilei, graţie sistemului de sonorizare pe care Primăria municipiului Galaţi tocmai l-a contractat. Primăria municipiului Galaţi va cheltui 149.345 de lei cu TVA, adică peste 32.400 de euro, pentru achiziţia, cu proiectare şi montaj, a unui sistem de sonorizare pe două dintre cele mai importante artere ale oraşului, Domnească şi Br ...

Micro 19. De ce la Braşov se poate, şi la noi nu? (FOTO)

Luni, 22 Octombrie 2018 09:30 | Publicat în REPORTAJ
"Îmi pare rău că nu vrea să facă nimeni nimic-nimic! Uitaţi cu arată terminalul acesta! Fără o copertină, fără nimic! Şi e capătul de linie al mijloacelor de transport din Micro 19! Să fi făcut şi ei aşa frumos, civilizat cum e la Braşov, de exemplu! Mă întreb de ce unii pot şi fac, iar la noi nu se poate! Poate măcar într-un viitor…", ne-a spus, cu îndoială, dar şi speranţă, unul dintre cititorii ziarului nostru, care a venit, joi, 18 octombrie, la întâlnirea cu ...

Primăria Galaţi face din nou angajări

Luni, 22 Octombrie 2018 07:30 | Publicat în CARIERE
Primăria municipiului Galaţi a anunţat că organizează concurs de recrutare pentru ocuparea a trei funcţii publice de execuţie vacante, din cadrul aparatului de specialitate al primarului. Municipalitatea are nevoie de un consilier, clasa I, grad debutant, la Biroul Relaţii Externe şi Investitori, de un inspector, clasa I, grad principal, la Compartiment Întocmire Buget, şi de un consilier, clasa I, grad asistent, la Biroul Coordonare Lucrări şi Intervenţii. Concursurile cuprind tre ...
Pagina 772 din 1741

Tributuri fabuloase şi rock dezlănţuit în ploaie cu Bucovina la Danube Rock Revolution (GALERIE FOTO & VIDEO)

Danube Rock Revolution Festival - ziua a doua ar putea fi descrisă în doar câteva cuvinte. De la ext ...

Parada moto a făcut oraşul să vibreze (FOTO şi VIDEO)

Formula „motoare + rock = energie pură!” a atras pe Faleza Dunării, la Elice, numeroşi gălăţeni, cur ...

Interpretare tulburătoare a gălăţencei Serenada Sîrghi, pe scena Festivalului Mamaia

Emoţionantă până la lacrimi, aşa a fost interpretarea gălăţencei Alexandra Serenada Sîrghi, vineri s ...

Avanpremieră a Festivalului Roman „Tirighina-Barboși”

Soldaţii romani şi fermecătoarele nimfe dace vă dau întâlnire sâmbătă, 23 august, de la ora 18,00, p ...

Transporturi pentru parcul eolian de la Cuca

Între 20 și 30 august, sunt programate să se desfășoare opt transporturi cu depășiri de gabarit, în ...

DISPOZIŢIA NR. 221 din 22 august 2025

    Costel Fotea, Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi; Având în vedere referatul de fundam ...

De ce merită Galațiul un loc pe harta turismului pentru copii (FOTO)

Publicația online clubulcopiilor.ro a realizat recent o hartă cu cele mai bine cotate atracții pentr ...

Continuă lucrările la pista de biciclete ce va conecta municipiul Galați cu Pădurea Gârboavele și comuna Smârdan

În curând gălățenii vor putea să se bucure de plimbări în mijlocul naturii, departe de zgomotul oraș ...

Partea leului, pentru Oțelul Galați. Cum se împart banii de la bugetul local pentru cluburile sportive

Finanțările de la bugetul local pentru programele sportive dedicate seniorilor solicitate de cluburi ...

A cincea licitație anulată pentru un contract de 749 de milioane de lei

Ghinionul pare că se se ține scai de procedura prin care Consiliul Județean Galați tot încearcă să a ...

De la apa brută... spre Apa Sâmbetei: licitaţie de peste 37 de milioane de lei, suspendată de jumătate de an

Nici anulată, nici adjudecată, ci suspendată de jumătate de an – cel puțin! – aceasta este starea li ...

Care cluburi sportive ar putea primi bani de la bugetul local

Şapte din cele opt cluburi sportive care au solicitat finanţare de la bugetul local pentru programel ...

Datele celui mai nou submarin nuclear rusesc, pe mâna Ucrainei

Date secrete despre cel mai nou submarin nuclear al Rusiei au ajuns pe mâna Ucrainei. Informațiile o ...

Rusia încă folosește „Mașinăria Apocalipsei”

Fostul președinte și premier rus Dmitri Medvedev i-a transmis joi președintelui american Donald Trum ...

Un nou proiect pentru „independența” structurilor anticorupție

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat joi că propune un nou proiect de lege pentru a a ...

UE adoptă al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. În vizor, petrolul și energia

Statele Uniunii Europene (UE) au aprobat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentr ...

Bani pentru spitale de recuperare

Zece spitale de recuperare din toate regiunile ţării vor beneficia de investiţii de 742 milioane de ...

În iulie, 16 persoane confirmate oficial cu Covid, la Galați

Febră mare, dureri de cap și de oase și o stare generală alterată. Acestea sunt simptomele care ar t ...

Sedentarismul - boala care ne distruge în tăcere

Sedentarismul este considerat astăzi una dintre cele mai grave probleme de sănătate publică, fiind a ...

Bătălie între ofertanţi, pentru investiţii în sănătatea copiilor din Galaţi

Regula ofertantului unic - în speţă aceeaşi „combinaţie” de firme de construcţii - care câştigă mari ...

Ocupații noi în COR

Clasificarea ocupațiilor din România (COR) ar putea fi completată cu două meserii noi, crescător de ...

Intenție de ultimă oră a patronului Liberty

Controversatul Sanjeev Gupta vrea să obţină finanţare de la gigantul american BlackRock pentru a răs ...

Indicii ROBOR stagnează aproape de rata de referință

La prezentarea Raportului asupra inflației, guvernatorul BNR a afirmat că o „scădere a dobânzii de p ...

Șomajul tehnic – ce este, cu cât se plătește și cât durează

Șomajul tehnic apare în momentul în care o companie își suspendă activitatea din motive economice, t ...

Turneu internațional la Chișinău

RUGBY. Naționala de rugby a României va participa în zilele de 23 și 24 august la Campionatul Europe ...

Ciclism și sănătate: Beneficii pentru corp și minte

Ciclism și sănătate: Beneficii pentru corp și minte Ciclismul nu este doar un mijloc de transport e ...

Se cunosc adversarele echipelor gălățene din Liga a III-a

Cele trei formații au fost repartizate în seria a doua, alături de echipe din județele Brăila, Buzău ...

Voleiul pe plajă, în actualitate

VOLEI. Este perioada în care, pe lângă alte discipline sportive, voleiul este la putere, continuă să ...

Ateliere de vacanță la Şcoala Gimnazială din Șendreni (GALERIE FOTO)

La Școala Gimnazială din Șendreni s-a derulat un nou tip de activitate, sub forma unor ateliere de v ...

Liderii de sindicat din Educaţie, față în față cu Ilie Bolojan

Profesorii au fost din nou la București, în fața sediului Ministerului Educației și Cercetării, în z ...

Școlile de Vară STEAM ajung în județul Galați

Județul Galați se alătură celor 33 de comunități din întreaga țară în care, în această vară, se desf ...

Reduceri drastice la bursele pentru studenți

Începând din această toamnă, bursele pentru studenți vor fi reduse atât ca valoare, cât și ca număr ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

„Dacia”, noul cinema unde se vor naște roboții din Galați. Renovare aproape finalizată la un obiectiv care părea sortit pieirii (FOTO)

Cinematograful „Dacia” din cartierul Micro 21 are mari șanse de a deveni primul din Galați renăscut ...

Imobilul centenar de pe strada Gării caută proiectanţi pentru renovare (FOTO)

Numără peste o sută de ani, are arhitectură urbană cu elemente de Art-Nouveau, se află pe lista monu ...

Prima întâlnire a ministrului Oana Ţoiu cu românii din Italia

Prima întâlnire oficială a ministrului de Externe, Oana Ţoiu, cu reprezentanți ai comunităților româ ...

Gălățeni acuzați că au furat substanțe de 3.000.0000 de euro. Poliția franceză a venit după ei (FOTO)

Mai mulți bărbați din județul Galați sunt cercetați de autoritățile franceze sub acuzații de furt în ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Tichete electronice de energie pentru consumatorii vulnerabili

Consumatorii vulnerabili pot solicita, începând de miercuri, 20 august, tichetele electronice de ene ...

Prins la volan duhnind a alcool şi fără permis

Pe 20 august 2025, în jurul orei 04,05, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Tecuci au obs ...

Analiza financiară a zilei. A patra zi consecutivă de apreciere a leului

Moneda națională a continuat marțea aceasta tendința de aprecierea față de cea unică, pe fondul redu ...

Lucrări Apă Canal în zona IC Frimu

Operatorul Apă Canal SA Galați anunță că, la începutul săptămânii, a predat amplasamentul pentru luc ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Galațiul și Tecuciul, gazde ale unei călătorii muzicale de excepție

Galațiul și Tecuciul se pregătesc să găzduiască un eveniment cultural de anvergură în această vară. ...

Carnet cultural

Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Iubitorii de artă gălăţeni sunt aşteptaţi să viziteze expoziţia ...

150 de ani de la fondarea Partidului Național Liberal

Într-un peisaj aniversar marcat firesc de centenarul ridicării Bisericii Ortodoxe Române la rang de ...

O nouă expoziție dedicată naturii și introspecției

O nouă expoziție cu tema „Grădini Miraculoase” a fost vernisată joi seară, 6 august, la Muzeul de Ar ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Amor nebun cu o minoră, finalizat în arestul Poliției

În categoria ”ce mai fac adolescenții când împlinesc o vârstă importantă”, se înscrie, mai nou, o tâ ...

Începe procesul șoferului turc care a ucis o mamă (FOTO)

Marti, 29 iulie 2025, este ziua când la Judecătoria Galați va avea loc primul termen de judecată în ...

Ciobanul care a ucis pentru apă, trimis în judecată

Procurorii au finalizat ancheta în cazul de omor care a șocat comunitatea din Rădești în prima zi a ...

Programul Tribunalului, modificat pe perioada verii

Gălățenii care au probleme juridice și vor trebui să ajungă la instanțe până la finele lunii august, ...

Fără curent electric în comuna Independența

Distribuție Energie Electrică România S.A. (DEER) - Sucursala Galați anunță întreruperi ale alimentă ...

Nicio duminică fără un incident grav la scăldat! Tată a șapte copii, în comă după un plonjon

Temperaturile extreme îi împing pe tot mai mulți să se scalde în locuri neautorizate și periculoase. ...

Peste 40.000 de euro pentru noi indicatoare rutiere pe drumurile judeţene

După ce preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, a dezvăluit că, în fiecare an, ...

Prefectul, în dialog cu primarul din Cudalbi

Prefectul județului Galați, Andreea Anamaria Naggar, a avut o întâlnire oficială cu primarul comunei ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” RUGA UNUI COPAC ANONIM (către Emil Ioițescu – La Mulți Ani!)

De mâine, când voi fi cais,/ te rog să laşi geamul deschis,să vezi cum urc la cer, pe brânci,/ să vă ...

Din colecția ”Cele mai frumoase poezii rămase tablou” DOINĂ (aşezare n-amurg)

(!) sub ochiul Resemnării, necruţător şi calm, văd Liniştea...şi-o caut în Taina unui Psalm al Lacr ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” FUGA din GÂND (exordiu)

Moto:„Nadir latent! Poetul ridică însumarea/ de harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi/ şi cânte ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” AIEVEA (schepsis tangou)

(!) dacă ai şti cât/cum a fost să-mi pară răucă am pierdut tot ce era blând şi frumoscând ai plecat ...

MARIA (XI)

Sigur că da! O aud pe Maria cum adoarme în inima pădurii!...Sigur că da! Cred că şi Maria mă aude cu ...

MARIA (X)

Maria-mi şopteşte că-i ostenită de atâta viaţă, de atâta nuntă, de atâta supărare, de atâta timp şi ...

MARIA (IX)

Încet-încet, nemaipomenit de încet, începe să se vadă şi să se audă cum se lasă seara următoare! Sea ...

MARIA (VIII)

Tăcere lungă. O oră. Două ore. Trei ore. Apoi, ca şi cum toate au un capăt de început, dar şi de sfâ ...

Aliatul sănătății în alimentația zilnică

Includerea lactatelor în dieta zilnică aduce numeroase beneficii pentru sănătate. Aceste produse sun ...

La 47 de ani, Andreea Bănică se împarte între concerte şi viaţa de familie

La 47 de ani, Andreea Bănică uimește cu silueta sa de invidiat și cu energia debordantă pe care o de ...

Tom Cruise - un Oscar onorific, dar și un eșec de casă cu ultima „Misiune: Imposibilă”

Misiunea este în sfârșit îndeplinită: Tom Cruise va primi un Oscar onorific, a anunțat Academia amer ...

Plăcinte cu brânză moldovenești

Plăcintele cu brânză moldovenești sunt una dintre cele mai îndrăgite delicii ale bucătăriei româneșt ...

Sfaturi. De ce e bine să consumăm ficat de pui?

Ficățeii de pui sunt bogați în proteine și au puține calorii Pentru o alimentație echilibrată, este ...

Ce trebuie să ştim despre împerecherea pisicilor

Proprietarii de feline care îşi doresc înmulţirea acestora trebuie să aibă anumite informaţii înaint ...

Hidratarea corectă în timpul lunilor de vară

În sezonul cald, când temperaturile urcă peste 30 de grade, ni se reamintește tot mai des cât de imp ...

Produsele alimentare care trebuie evitate în timpul verii

Vara vine cu mult soare, relaxare și mese în aer liber, dar și cu riscuri alimentare mai mari. Tempe ...