Anca Melinte

Anca Melinte

Gălăţeancă invitată la ”Next Star”. La doar 11 ani, campioană naţională absolută la haltere | VIDEO

Luni, 09 Iulie 2018 17:30 | Publicat în MAGAZIN
La doar 11 ani, Ana Maria Raţă ridică nu mai puţin de 50 de kilograme la stilul smuls şi 60 de kilograme la aruncat şi este campioană absolută la haltere la categoria ei de vârstă. Ana a fost invitata emisiunii „Next Star”, alături de antrenorul ei, Costel Dimofte, cetăţean de onoare al municipiului Galaţi. „Aveam opt ani când m-am apucat de haltere. Am văzut-o pe sora mea în sală, l-am întrebat pe domnul antrenor dacă pot să fac antrenament şi am început chiar din ...

Cum să faci copiii talentaţi să plângă

Marți, 10 Iulie 2018 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Trist. "Ce maimuţică mică!", a fost reacţia Lidiei Buble, la recenta ediţie "Next Star". "Maimuţica" era o copilă de 11 ani care tocmai executa acrobaţii la trapez. E drept, se vedea că încă nu a deprins agilitatea unui acrobat adevărat, dar tot i-au reuşit răsuciri şi prize spectaculoase. "Ce-avem noi aici? Nişte lilieci!", a fost altă remarcă a inegalabilei Lidia Buble. "Liliecii" erau 20 de fetiţe, îmbrăcate în costume de gimnastică şi care purtau, pe feţişoare, ni ...

Sechestrată de soacră și obligată să se mărite cu fratele soțului ei decedat

Luni, 09 Iulie 2018 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Destin. S-a născut în Liban, dintr-o mamă româncă, medic, şi un tată libanez, armator. La 16 ani s-a căsătorit, la 17 a devenit mamă, iar la 18 ani a divorţat. A renunţat până şi la banii care i s-ar fi cuvenit, potrivit legilor musulmane, pentru că s-a căsătorit virgină, numai pentru a se putea întoarce în România împreună cu fiul ei. Avea 27 de ani, s-a recăsătorit cu bărbatul care părea să fie iubirea vieţii ei. Peste opt luni, soţul îi murea în braţe, în ...

Studiu de fezabilitate pentru ruina din strada Domnească nr. 24

Sâmbătă, 07 Iulie 2018 09:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
În prezent, Primăria municipiului Galaţi plăteşte 189.000 de lei fără TVA pentru servicii de proiectare pentru realizarea unui studiu de fezabilitate cu privire la imobilul din strada Domnească nr. 24. Documentul este necesar pentru a solicita finanţare prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Concret, Primăria vrea reabilitarea imobilului din strada Domnească nr. 24 - Palatul "Simion Gheorghiu" - în vederea derulării proiectului "Facilitarea exploatării economice a ideilor ...

Primul bloc din Galaţi declarat ”neîngrijit” şi supraimpozitat cu 500 la sută (FOTO)

Sâmbătă, 07 Iulie 2018 00:03 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Blocul C de pe strada Domnească nr. 144 ar putea deveni primul declarat oficial "neîngrijit", iar proprietarii celor 34 de apartamente ale imobilului ar urma să fie supraimpozitaţi cu 500 la sută. Aşa prevede proiectul de hotărâre care a ajuns, spre avizare, la comisiile Consiliului Local şi va intra pe ordinea de zi a viitoarei şedinţe ordinare. Proprietarii apartamentelor şi conducerea Asociaţiei de proprietari nr. 118, din care face parte Blocul C, au aflat de la noi ce li se pre ...

LICITAȚIE pentru ultimele lucrări de MODERNIZARE a străzilor din Valea Oraşului. Patru ofertanţi pentru un contract

Sâmbătă, 07 Iulie 2018 00:01 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Licitaţia pentru modernizarea străzilor din Valea Oraşului incluse în cea de-a VI-a etapă de investiţii s-a finalizat. Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, nu mai puţin de patru asocieri de firme şi-au disputat contractul cu o valoare totală estimată de 5.309.938 de lei fără TVA. Asocierea Citadina ’98 SA - Tancrad SRL, asocierea Constructa Mecanique SRL - Obercons Comp SRL, asocierea SC Dreams Riviera SRL - Romsit Construct SRL - Trans PEC SA şi SC Rov ...

Dr. Bacalbaşa, între Elena Udrea şi ambulanţa care fură copii

Sâmbătă, 07 Iulie 2018 00:00 | Publicat în TV MANIA
* SOS. "Băi femeie, lasă-ne copiii în pace!" / - "A prins ambulanţa aia care zice că fure copii" / - "Bă, eşti nebun?! Ambulanţa aia falsă?" / - "Salvaţi copii!" / - "Huo!" / - "Aloo, domnu’ Iohannis să vină chiar acum aicea! Avem copii, nepoţi şi nu vrem să ni-i fure tâlharii! Să nu vină mascaţii să ne omoare!"… Toată această isterie era transmisă în direct, la ceas de noapte, de România Tv, chiar din locul în care scriitoarea Doina Popescu-Brăila, iniţiatoarea t ...

Reparaţii de 63.000 de euro la PLAJA DUNĂREA

Vineri, 06 Iulie 2018 00:02 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primăria municipiului Galaţi va cheltui de la bugetul local nu mai puţin de 291.439 de lei cu TVA, adică peste 63.300 de euro, pentru reparaţii curente la Plaja "Dunărea". Conform anunţului postat pe portalul administraţiei locale, contractul a fost atribuit firmei Dascon Global Construct SRL, iar durata reparaţiilor este de 30 de zile. Aşa cum aţi mai putut citi în "Viaţa liberă", este vorba despre lucrări ce vizează conductele de alimentare cu apă, instalaţiile electrice, ec ...

Încă o documentaţie pentru sistematizarea zonei CNMK

Vineri, 06 Iulie 2018 09:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Nici nu au demarat bine lucrările de sistematizare a zonei Colegiului Naţional "Mihail Kogălniceanu", în valoare de 4.337.950 de lei fără TVA, că Primăria municipiului Galaţi caută din nou proiectanţi pentru această investiţie. Achiziţia publică, în valoare de 15.000 de lei, vizează eliberarea amplasamentului de instalaţiile electrice aflate acolo. Misiunea proiectanţilor va fi să stabilească modalitatea de deviere sau de modificare a respectivelor instalaţii, pentru a pute ...

Ce obligaţii au societăţile comerciale care deţin câini

Vineri, 06 Iulie 2018 08:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Bun găsit, dragi iubitori de animale! Şi astăzi vom încerca să vă oferim sfaturi utile pentru creşterea şi îngrijirea prietenilor necuvântători. Regulamentul privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Galaţi, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local (HCL) nr. 260 din 26 aprilie 2018, care poate fi consultată pe portalul Primăriei municipiului Galaţi - www.primariagalati.ro, prevede obligaţii nu doar pentru cetăţenii care deţin animale de companie, ci ...
Pagina 796 din 1741

Transporturi pentru parcul eolian de la Cuca

Între 20 și 30 august, sunt programate să se desfășoare opt transporturi cu depășiri de gabarit, în ...

Prima zi la Danube Rock Revolution, energie şi spirit. Tinere talente şi artişti recunoscuţi (GALERIE FOTO)

Scena a vibrat, publicul a cântat la unison, toată lumea a uitat căldura de peste zi și s-a bucurat ...

La frontieră, cu maşina neînmatriculată şi neasigurată

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea fac cercetări referitoar ...

Bătaie între două găşti, la benzinărie

Scandal mare în municipiul din nordu judeţului Galaţi, joi seara, când abia se lăsase întunericul. D ...

De ce merită Galațiul un loc pe harta turismului pentru copii (FOTO)

Publicația online clubulcopiilor.ro a realizat recent o hartă cu cele mai bine cotate atracții pentr ...

Continuă lucrările la pista de biciclete ce va conecta municipiul Galați cu Pădurea Gârboavele și comuna Smârdan

În curând gălățenii vor putea să se bucure de plimbări în mijlocul naturii, departe de zgomotul oraș ...

Condamnați aduși în țară

În perioada 18-19 august, Poliția Română a readus în țară cinci persoane pe numele cărora au fost em ...

Aeroportul Galaţi-Brăila - avioane pe hârtie

„Da’ despre aeroport ce mai ştiţi?”, suntem întrebaţi periodic de cititorii noştri, în mesaje sau co ...

Proiectant pentru „grădini ca în vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza”

Potrivit datelor din portalul achizițiilor publice, Consiliul Județean Galați tocmai a atribuit un c ...

Ce spun autorităţile despre nucul tăiat. Explicaţii şi justificări oficiale

„Bietul nuc, cu ce-a greșit de l-au măcelărit?”, ne întrebam în ediţia de ieri a ziarului „Viaţa lib ...

În căutare de investitori americani. Cine pleacă în SUA să promoveze economic Galațiul

Delegația care va reprezenta județul Galați la un turneu de promovare și cooperare economică în SUA ...

Datele celui mai nou submarin nuclear rusesc, pe mâna Ucrainei

Date secrete despre cel mai nou submarin nuclear al Rusiei au ajuns pe mâna Ucrainei. Informațiile o ...

Rusia încă folosește „Mașinăria Apocalipsei”

Fostul președinte și premier rus Dmitri Medvedev i-a transmis joi președintelui american Donald Trum ...

Un nou proiect pentru „independența” structurilor anticorupție

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat joi că propune un nou proiect de lege pentru a a ...

UE adoptă al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. În vizor, petrolul și energia

Statele Uniunii Europene (UE) au aprobat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentr ...

În iulie, 16 persoane confirmate oficial cu Covid, la Galați

Febră mare, dureri de cap și de oase și o stare generală alterată. Acestea sunt simptomele care ar t ...

Sedentarismul - boala care ne distruge în tăcere

Sedentarismul este considerat astăzi una dintre cele mai grave probleme de sănătate publică, fiind a ...

Bătălie între ofertanţi, pentru investiţii în sănătatea copiilor din Galaţi

Regula ofertantului unic - în speţă aceeaşi „combinaţie” de firme de construcţii - care câştigă mari ...

Ce plante medicinale pot fi culese în luna iulie

Luna iulie este una dintre cele mai bogate perioade ale anului pentru cei care iubesc medicina natur ...

Ocupații noi în COR

Clasificarea ocupațiilor din România (COR) ar putea fi completată cu două meserii noi, crescător de ...

Intenție de ultimă oră a patronului Liberty

Controversatul Sanjeev Gupta vrea să obţină finanţare de la gigantul american BlackRock pentru a răs ...

Indicii ROBOR stagnează aproape de rata de referință

La prezentarea Raportului asupra inflației, guvernatorul BNR a afirmat că o „scădere a dobânzii de p ...

Șomajul tehnic – ce este, cu cât se plătește și cât durează

Șomajul tehnic apare în momentul în care o companie își suspendă activitatea din motive economice, t ...

Ciclism și sănătate: Beneficii pentru corp și minte

Ciclism și sănătate: Beneficii pentru corp și minte Ciclismul nu este doar un mijloc de transport e ...

Se cunosc adversarele echipelor gălățene din Liga a III-a

Cele trei formații au fost repartizate în seria a doua, alături de echipe din județele Brăila, Buzău ...

Voleiul pe plajă, în actualitate

VOLEI. Este perioada în care, pe lângă alte discipline sportive, voleiul este la putere, continuă să ...

Sloturile cu multe caracteristici sunt din ce în ce mai căutate de jucători

Sloturile cu multe caracteristici sunt din ce în ce mai căutate de jucători Vezi tu, jocurile de pă ...

Ateliere de vacanță la Şcoala Gimnazială din Șendreni (GALERIE FOTO)

La Școala Gimnazială din Șendreni sa derulat un nou tip de activitate, sub forma unor ateliere de va ...

Liderii de sindicat din Educaţie, față în față cu Ilie Bolojan

Profesorii au fost din nou la București, în fața sediului Ministerului Educației și Cercetării, în z ...

Școlile de Vară STEAM ajung în județul Galați

Județul Galați se alătură celor 33 de comunități din întreaga țară în care, în această vară, se desf ...

Reduceri drastice la bursele pentru studenți

Începând din această toamnă, bursele pentru studenți vor fi reduse atât ca valoare, cât și ca număr ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

„Dacia”, noul cinema unde se vor naște roboții din Galați. Renovare aproape finalizată la un obiectiv care părea sortit pieirii (FOTO)

Cinematograful „Dacia” din cartierul Micro 21 are mari șanse de a deveni primul din Galați renăscut ...

Imobilul centenar de pe strada Gării caută proiectanţi pentru renovare (FOTO)

Numără peste o sută de ani, are arhitectură urbană cu elemente de Art-Nouveau, se află pe lista monu ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Prima întâlnire a ministrului Oana Ţoiu cu românii din Italia

Prima întâlnire oficială a ministrului de Externe, Oana Ţoiu, cu reprezentanți ai comunităților româ ...

Gălățeni acuzați că au furat substanțe de 3.000.0000 de euro. Poliția franceză a venit după ei (FOTO)

Mai mulți bărbați din județul Galați sunt cercetați de autoritățile franceze sub acuzații de furt în ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Educaţie video despre sănătate sexuală şi drepturile femeilor. Proiect pentru tineri, cu sprijinul TikTok.

Cea mai mare platformă online din România dedicată educației sexuale și egalității de gen lansează u ...

Tichete electronice de energie pentru consumatorii vulnerabili

Consumatorii vulnerabili pot solicita, începând de miercuri, 20 august, tichetele electronice de ene ...

Prins la volan duhnind a alcool şi fără permis

Pe 20 august 2025, în jurul orei 04,05, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Tecuci au obs ...

Analiza financiară a zilei. A patra zi consecutivă de apreciere a leului

Moneda națională a continuat marțea aceasta tendința de aprecierea față de cea unică, pe fondul redu ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Galațiul și Tecuciul, gazde ale unei călătorii muzicale de excepție

Galațiul și Tecuciul se pregătesc să găzduiască un eveniment cultural de anvergură în această vară. ...

Carnet cultural

Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Iubitorii de artă gălăţeni sunt aşteptaţi să viziteze expoziţia ...

150 de ani de la fondarea Partidului Național Liberal

Într-un peisaj aniversar marcat firesc de centenarul ridicării Bisericii Ortodoxe Române la rang de ...

O nouă expoziție dedicată naturii și introspecției

O nouă expoziție cu tema „Grădini Miraculoase” a fost vernisată joi seară, 6 august, la Muzeul de Ar ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Amor nebun cu o minoră, finalizat în arestul Poliției

În categoria ”ce mai fac adolescenții când împlinesc o vârstă importantă”, se înscrie, mai nou, o tâ ...

Începe procesul șoferului turc care a ucis o mamă (FOTO)

Marti, 29 iulie 2025, este ziua când la Judecătoria Galați va avea loc primul termen de judecată în ...

Ciobanul care a ucis pentru apă, trimis în judecată

Procurorii au finalizat ancheta în cazul de omor care a șocat comunitatea din Rădești în prima zi a ...

Programul Tribunalului, modificat pe perioada verii

Gălățenii care au probleme juridice și vor trebui să ajungă la instanțe până la finele lunii august, ...

Fără curent electric în comuna Independența

Distribuție Energie Electrică România S.A. (DEER) - Sucursala Galați anunță întreruperi ale alimentă ...

Nicio duminică fără un incident grav la scăldat! Tată a șapte copii, în comă după un plonjon

Temperaturile extreme îi împing pe tot mai mulți să se scalde în locuri neautorizate și periculoase. ...

Peste 40.000 de euro pentru noi indicatoare rutiere pe drumurile judeţene

După ce preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, a dezvăluit că, în fiecare an, ...

Prefectul, în dialog cu primarul din Cudalbi

Prefectul județului Galați, Andreea Anamaria Naggar, a avut o întâlnire oficială cu primarul comunei ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” RUGA UNUI COPAC ANONIM (către Emil Ioițescu – La Mulți Ani!)

De mâine, când voi fi cais,/ te rog să laşi geamul deschis,să vezi cum urc la cer, pe brânci,/ să vă ...

Din colecția ”Cele mai frumoase poezii rămase tablou” DOINĂ (aşezare n-amurg)

(!) sub ochiul Resemnării, necruţător şi calm, văd Liniştea...şi-o caut în Taina unui Psalm al Lacr ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” FUGA din GÂND (exordiu)

Moto:„Nadir latent! Poetul ridică însumarea/ de harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi/ şi cânte ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” AIEVEA (schepsis tangou)

(!) dacă ai şti cât/cum a fost să-mi pară răucă am pierdut tot ce era blând şi frumoscând ai plecat ...

MARIA (XI)

Sigur că da! O aud pe Maria cum adoarme în inima pădurii!...Sigur că da! Cred că şi Maria mă aude cu ...

MARIA (X)

Maria-mi şopteşte că-i ostenită de atâta viaţă, de atâta nuntă, de atâta supărare, de atâta timp şi ...

MARIA (IX)

Încet-încet, nemaipomenit de încet, începe să se vadă şi să se audă cum se lasă seara următoare! Sea ...

MARIA (VIII)

Tăcere lungă. O oră. Două ore. Trei ore. Apoi, ca şi cum toate au un capăt de început, dar şi de sfâ ...

Remember. Hermann Knaus (1892-1970)

Chirurgul și ginecologul austriac Hermann Knaus s-a născut pe 19 octombrie 1892, la Sankt Veit an de ...

Cariere. Alexandru Piru, istoric și critic literar

Academicianul Alexandru Piru s-a născut pe 22 august 1917, la Mărgineni, Bacău. A urmat școala prima ...

Cenaclul literar „Noduri şi semne”. Remember Dimitrie Lupu şi Viorel Ştefănescu

Considerat de confrați drept un senior al literelor, Dimitrie Lupu e un caz literar mai puțin obișnu ...

Filmul zilei la TV: Mai dulce ca ciocolata

Joi, 21 august 2025 Mai dulce ca ciocolata Canada, SUA, 2023, comedie, romantic Disponibil pe: DIVA, ...

Ce trebuie să ştim despre împerecherea pisicilor

Proprietarii de feline care îşi doresc înmulţirea acestora trebuie să aibă anumite informaţii înaint ...

Hidratarea corectă în timpul lunilor de vară

În sezonul cald, când temperaturile urcă peste 30 de grade, ni se reamintește tot mai des cât de imp ...

Produsele alimentare care trebuie evitate în timpul verii

Vara vine cu mult soare, relaxare și mese în aer liber, dar și cu riscuri alimentare mai mari. Tempe ...

Atenție la alimentele cumpărate în perioadele caniculare!

În contextul temperaturilor extrem de ridicate din ultima perioadă, Comisariatul Județean pentru Pro ...