George Marinescu

George Marinescu

Investiții atribuite, dar și restanțe la Șendreni

Vineri, 12 August 2022 16:10 | Publicat în EVENIMENT
Comuna Șendreni a atribuit recent în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP/SICAP) două obiective de investiții, valoarea însumată a acestora fiind de 1,458 milioane lei, exclusiv TVA. Mai întâi, discutăm despre servicii de proiectare faza de proiect tehnic (PT+DE), asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuție a lucrărilor și execuția acestora pentru implementarea proiectului "Lucrări de reparație, întreținere clădire, amenajare loc de joacă ...

Preluarea unor licee de profil de către universități

Miercuri, 10 August 2022 19:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Rectorul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi (UAIC), Tudorel Toader, propune ca fiecare instituţie de învăţământ superior de stat din ţară să preia liceele de profil, pentru a creşte calitatea actului educaţional."UAIC are autorizate să funcţioneze, în regim bugetar, toate treptele de învăţământ preuniversitar. Îi rog pe ceilalţi rectori şi pe ministrul Educaţiei să primească, spre analiză, propunerea ca prin noua Lege a Educaţiei, universităţile de stat ...

Cum explică UDMR finanțările de la Budapesta

Miercuri, 10 August 2022 17:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Toate finanţările dinspre Budapesta către asociaţii sau fundaţii maghiare din România sunt făcute în condiţiile legii, iar banii se folosesc pentru întreaga comunitate, a declarat miercuri, la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos. ”Toate finanţările care vin de la Budapesta către asociaţii sau fundaţii maghiare prezente în România sunt legale şi UDMR nu a folosit niciodată aceşti bani pentru activităţi politice sau cu sco ...

Consiliul Județean sprijină prevenirea consumului de droguri

Joi, 11 August 2022 09:00 | Publicat în SOCIETATE
Printr-un parteneriat între Consiliul Județean (CJ) și Agenția Națională Antidrog – Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Galați, a fost aprobat un sprijin financiar al CJ în valoare de 55.000 de lei pentru achiziționarea materialelor necesare desfășurării campaniilor de informare, educare, conștientizare și prevenire a consumului de droguri. “Vor fi achiziționate simulatoare auto cu ecran TV, astfel încât tinerii să vadă ce înseamnă să conduci ...

Recolta de grâu este suficientă, inclusiv pentru export

Miercuri, 10 August 2022 18:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat că recoltarea grâului a fost finalizată în toată ţara, urmând ca săptămâna viitoare să fie anunţate cifrele oficiale şi a precizat că recolta de anul acesta asigură atât consumul intern, cât şi exportul."Am încheiat recoltatul la grâu în toată ţara şi avem producţia necesară pentru consumul intern şi pentru export, cifra exactă vă voi comunica-o săptămâna viitoare, atunci când am pe masă toate informaţiile autoriza ...

Robert Negoiță a fost trimis în judecată

Miercuri, 10 August 2022 16:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, și mai mulți angajați din primărie au fost trimiși în judecată de DNA în dosarul de corupție legat de contractul de salubritate cu Rosal Group, în care prejudiciul calculat de procurori depășește jumătate de miliard de lei, mai exact 578 milioane. În dosar este trimisă în judecată și firma Rosal Group. Procurorii susțin că Negoiță a continuat un contract vechi cu Rosal Group prin 54 de acte adiționale ilegale. În loc să fie orga ...

Transgaz pregătește importuri de gaze

Marți, 09 August 2022 20:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Dată fiind creșterea prețurilor la gazele naturale în anul 2022, precum și previziunile aferente volumelor de gaze disponibile pentru tranzacționare pe piețele bursiere, există posibilitatea ca în perioada de iarnă (ianuarie-martie 2023) produsele standardizate pe termen scurt disponibile pe platformele de tranzacționare să nu fie de ajuns pentru a menține rețeaua de transport în limitele sale operaționale, atenționează Transgaz.Operatorul susține că în acest sens este neces ...

Marcel Ciolacu: Fără rotativă, alegeri anticipate

Marți, 09 August 2022 17:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
PSD exclude continuarea unei colaborări cu PNL la guvernare, dacă „rotativa” nu va avea loc. Cel puțin, asta a declarat, marți, președintele social-democrat, Marcel Ciolacu.„Dacă nu se face rotativa, altă variantă decât alegerile anticipate nu există”, a spus liderul PSD, spunând că nu vrea să comenteze declarații făcute „cum se trezește unul pe plajă să dea știri la televizor”. Ciolacu a adăugat că protocolul coaliției cu PNL este clar și prevede ca de anul vi ...

Cum vă puteți adresa Avocatului Poporului la Galați

Marți, 09 August 2022 19:00 | Publicat în JURIDIC
Printr-un comunicat de presă primit la redacție, Instituția Avocatul Poporului reamintește că i se poate adresa orice persoană fizică, precum şi societăţile comerciale, asociaţii şi orice alte persoane juridice, printr-o petiţie, dacă apreciază că li s-au încălcat drepturile garantate de Constituţie, prin acte sau fapte administrative ale autorităţilor administraţiei publice sau prin actele administrative ale regiilor autonome. Pentru a-și îndeplini rolul său constituț ...

Raportul asupra inflației. Mugur Isărescu crede că „băncile au sărit calul”

Marți, 09 August 2022 12:25 | Publicat în Regional
Marți, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu prezentat raportul asupra inflației. Aceasta a ajuns la 15,1% în luna iunie, conform Institutului Național de Statistică, o cifră mult peste prognoza din primăvară a BNR. Vineri, Banca Națională a crescut dobânda-cheie cu încă 75 de puncte de bază, de la 4,75% la 5,50%. La toate acestea, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu a reacționat prin a arăta că ”inflația este un fenomen global, nu e prezent doar în România. Cea mai scăzută ...
Pagina 200 din 512

Arestat preventiv pentru că a furat marfa unui livrator

Un bărbat de 25 de ani din Galați este cercetat pentru tâlhărie, după ce a amenințat un livrator cu ...

Final tragic în urma accidentului din 29 octombrie, din zona băncilor

Muncitorul accidentat grav, pe 29 octombrie, în timp ce monta ornamentele de sărbători pe strada Bră ...

Conducere nouă la Liga Studenţilor din Galaţi

Liga Studenților din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (LSG) şi-a ales, luna trecută, un nou ...

Se caută asistenți medicali pentru mai multe spitale din oraș

Spitalele TBC, Militar şi CFR din Galați au nevoie de asistenți medicali generaliști pentru posturil ...

Noi exerciţii militare în poligonul de la Smârdan

În poligonul Centrului secundar de instruire pentru luptă de la Smârdan, se vor desfășură noi exerci ...

Poza zilei. Dar cu trotuarul nou ce-aţi avut?

Fotografia zilei de astăzi este primită de fapt săptămâna trecută, de la unul dintre cititorii noştr ...

Expoziţie la Buzău a artiştilor plastici din Galaţi

La Galeriile de Artă „Ion Andreescu” din Buzău a fost vernisată, săptămâna trecută, expoziția „Metam ...

Doi gălăţeni în conducerea naţională a PSD

Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi, şi Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Gal ...

Al doilea loc de parcare atribuit cu peste 10.000 de lei. Recordul anului 2025, pentru gălăţeni cu dare de mână

La finele acestei săptămâni, Galaţiul făcut turul presei naţionale nu doar cu percheziţiile din Comb ...

Alocare guvernamentală insuficientă pentru Protecția Copilului Galați

Guvernul a aprobat, joi, alocarea sumei de aproape 320 milioane de lei, din Fondul de Rezervă, pentr ...

Se împodobeşte „bradul” la Inelul de Rocadă

Joi seară, la Inelul de Rocadă, erau deja montate ghirlandele luminoase care alcătuiesc, an de an, „ ...

SUA reiau testele nucleare, după 33 de ani

Donald Trump a ordonat joi Pentagonului să reia imediat testarea armelor nucleare, pentru prima dată ...

Grupul rus Lukoil își vinde activele internaționale

Grupul petrolier rus Lukoil, presat de sancțiunile anunțate recent de SUA, a anunțat joi că a accept ...

Efortul de război contra Rusiei, finanțat de UE încă „doi, trei ani”

Ucraina va avea nevoie de susținerea financiară a Europei timp de încă „doi sau trei ani” împotriva ...

Rusia se declară imună la sancțiunile impuse de Trump

Decizia administrației Trump de a impune sancțiuni companiilor energetice rusești Rosneft și Lukoil, ...

Final de carieră pentru doi reputați medici gălățeni

Sănătatea gălățeană este mai săracă după ce doi iluștri medici au ieșit la pensie. Este vorba de Mih ...

Contract atribuit pentru îngrijiri paliative la Spitalul „Buna Vestire”

Potrivit datelor din portalul achizițiilor publice, Primăria Galați tocmai a atribuit contractul pen ...

La heliportul Spitalului Județean Galați, pregătiri pentru montarea platformei de aterizare a elicopterului SMURD

Pe șantierul parcării supraetajate de la Spitalul Județean Galați s-a trecut la o nouă etapă importa ...

Acuzații de incompetență la Spitalul de Copii din Galaţi

O sesizare primită pe adresa redacției „Viața liberă” ne-a semnalat faptul că aparatul RMN care se a ...

Noi titluri de stat Fidelis, în perioada 7-14 noiembrie

În perioada 7-14 noiembrie, persoanele fizice cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titluri de stat ...

Piaţa valutară. Stabilitate maximă a cursului euro

Cursul euro a avut în prima săptămână din noiembrie o evoluție stabilă față de euro, iar indicii ROB ...

Proiect pentru o navigație mai sigură pe Dunăre

Licitația pentru proiectarea și execuția "Fast Danube 2", unul dintre cele mai importante proiecte d ...

24 de ateliere auto din Galați, cercetate pentru evaziune fiscală

Nu mai puţin de 24 de firme gălăţene care prestează servicii în domeniul inspecțiilor tehnice period ...

După „remiza” de la Ploiești, antrenorul Laszlo Balint, mulțumit de jucătorii săi

Oțelul a plecat cu un punct din deplasarea de sâmbătă de pe terenul Petrolului, scor 0-0, un rezulta ...

Primul succes în contul CSU. Din sportul gălățean

HANDBAL. CSU Galați a înregistrat un important succes în Divizia A de handbal masculin (eșalonul al ...

Eșec dur pentru CSM Arcada în meciul cu Dinamo

CSM Arcada - Dinamo, un meci așteptat cu legitim interes, în care era de aşteptat ca echipele să lup ...

Petrolul - Oțelul 0-0. Joc mai bun în repriza a doua

Gruparea gălățeană a remizat, scor 0-0, cu Petrolul Ploiești, în deplasare, în prima etapă a returul ...

Olimpicii internaționali primesc felicitări, nu şi stimulente financiare

Așa cum se știe deja, pentru anul școlar 2025-2026, elevii cu rezultate deosebite la olimpiadele naț ...

Preșcolari primiți cu entuziasm la CSS Galați

Echipa de handbal a Clubului Sportiv Şcolar (CSS) Galați a primit în vizită un grup de copii de la G ...

Grija pentru planetă începe cu educația de azi

În perioada 22-24 octombrie 2025, Școala Gimnazială „Miron Costin” din Galați a fost gazda a două ev ...

Tinerii gălățeni, informați despre oportunități educaționale europene

Studenții de la specializarea Administrație Publică din cadrul Facultății de Drept și Științe Admini ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

Tecuceancă implicată într-un scandal penal în gimnastica franceză

Agresiune sexuală, hărțuire și violență împotriva unor tinere gimnaște sunt acuzațiile care li se ad ...

Gălăţean condamnat, prins în Germania

În cel mai recent lot de infractori aduşi în ţară de Poliția Română, printre cele nouă persoane pe n ...

Trei zile împreună cu Eminescu. Proiect cultural transfrontalier la Galaţi

Sub egida Asociației „Danubiana” Galați (președinte Antoaneta Crudu) s-a desfășurat în orașul nostru ...

Un șofer din Galați a distrus un apeduct din secolul al XVIII-lea

Un gălățean, șofer de tir, a ajuns ”vedetă” în Spania, dar și pe Internet, după ce a intrat în plin, ...

La 260 de ani de școală gălățeană, o contribuție remarcabilă la istoria ei

Ionel Stan, "Monografia Școlii „Miron Costin” din Galați (1936-1996)", Editura "Axis libri", Galați, ...

Scaune „primenite” în mijloacele de transport Transurb, pentru că erau rupte, murdare şi urât mirositoare (FOTO)

Pentru că erau jerpelite, vandalizate sau atât de murdare încât nu mai puteau fi curăţate cu nimic, ...

Universitatea lansează proiectul „AVE - Învață să îmbătrânești”

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați va găzdui luni, 10 noiembrie, de la ora 12.00, deschiderea ...

Phoenix Galați, în noul sezon al campionatului paralimpic

Echipa Academiei de Baschet Phoenix Galați, formată în parteneriat cu Fundația "Motivation România", ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

O operație în Serbia este singura șansă pentru un bebeluș de numai șase luni

Maria, un bebeluș de doar șase luni, este a doua minune care a apărut în viața Violetei, un copil aș ...

O tânără educatoare are nevoie de ajutor pentru a-şi salva viaţa

O tânără mamă din Galaţi, educatoare la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 7, unde se ocupa, cu iubi ...

Cu ajutorul gălăţenilor, Alexandra va avea elevatorul mobil necesar

Cu ajutorul oamenilor minunaţi care au donat online sau au participat, în acest scop, la evenimentul ...

482 de tone de alimente, transformate la Galaţi în porții de hrană pentru nevoiaşi

Asociația Banca Regională pentru Alimente Galați anunță rezultate remarcabile pentru primele luni al ...

„Cravata galbenă” și Galațiul. O legătură subtilă între artă, istorie și identitate

Peste 4.000 de spectatori au participat, la Sala Palatului, la premiera de gală a filmului „Cravata ...

Vasile Ghica, la o nouă primăvară. Un clasic al aforismului românesc

Vasile Ghica s-a născut pe 8 noiembrie 1940, în satul Priponești (judeţul Galați), într-o familie de ...

Spectacol cu opera „Boema”, în locul Galei „Leonard”

Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” anunță o surpriză plăcută pentru melomanii gălăţe ...

Dualitatea fragilităţii şi perseverenţa creatoare, la Cenaclul Noduri şi Semne

Mioara Ardieleanu ne-a citit, la cea mai recentă şedinţă a Cenaclului "Noduri şi Semne", dintr-un vo ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

IRON MAN de GALAŢI - Povestea unui dezvoltator imobiliar gălățean, dincolo de ziduri și betoane

Aşa cum am promis, lansăm astăzi o serie de articole dedicate oamenilor din spatele afacerilor imobi ...

La Galați, când Primăria tace, investitorii clădesc. Cine sunt dezvoltatorii oraşului

Judecați adesea doar prin prisma afacerilor puternice și a profitului consistent, dezvoltatorii imob ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Tânără urmărită pentru trafic de persoane, prinsă la vamă

O tânără, în vârstă de 24 de ani, a încercat să treacă prin vamă, deși era urmărită internațional pe ...

Contrabandă cu țigări și alcool, în Piața Micro 17

Polițiștii gălățeni au desfășurat joi, 6 noiembrie, o razie amplă în Piața Agroalimentară Micro 17, ...

Judecat pentru o palmă care a cauzat moartea

Pe 5 noiembrie 2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a finalizat ...

Minor plasat sub control judiciar pentru tentativă de omor

Un minor din Galaţi a fost plasat sub control judiciar marți, 4 noiembrie, pentru săvârşirea infracţ ...

Sute de proprietari din judeţul Galaţi, victime ale erorilor cadastrale

O situație absurdă lovește comuna Matca, unde sute de localnici s-au trezit că actele nu mai corespu ...

Sprijin pentru persoanele vulnerabile din satele gălăţene

Instituția Prefectului Galați a avut o întâlnire cu reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și ...

Pistă de biciclete folosită de șoferi și tractoriști, pentru a scurta drumul spre Galaţi

O pistă de biciclete, construită cu o investiție de aproximativ cinci milioane de euro, a devenit de ...

Galațiul - pârjolit din neglijență și nepăsare. 322 de incendii de vegetație, în nouă luni

Cel puțin o alarmă pe zi pentru incendii de vegetație au raportat pompierii din Galați la finele a n ...

AȘ VREA SĂ TE-NTREB DESPRE MAMA (dosarele XYZ)

(!) aş vrea să te-ntreb despre MAMA -tu ştii cel mai bine ce facesărmana mea mamă frumoasă,plecată s ...

Al Doilea Psalm al Fetelor Frumoase (dosarele XYZ)

Doamne, mărite, vreau numaiun brad şi-o sanie cu tălpi de ciocolată,căldură printre fulgii care cad, ...

CUVÂNT... ÎNAINTE (pentru scriitoarea Katia Nanu - La Mulți Ani!)

Moto: ”nu e nimic și totuși e/ o sete care-l soarbe,             e un adânc asemene/ uitării celei o ...

Al Doilea Psalm al Băieţilor Isteţi (dosarele XYZ)

Fii atent: lasă apa şi zăpada în pace,să plouă şi să ningă pe unde vrea Dumnezeu,şi să nu stai nicio ...

STRADA STUPEFIANTELOR (III)

Miezul nopţii. Pendula bate corespunzător. Aud bătaie în uşă. Aflat între vis şi realitate, mi se pa ...

STRADA STUPEFIANTELOR (II)

Sigur că da!... Aţi citit câţi bărbaţi ibovnici/soţi s-au subtilizat în preajma şi în graţiile doamn ...

STRADA STUPEFIANTELOR (I)

De fapt, fac vorbire şi scriere despre strada Plantelor, unde sunt chiriaşul serios al doamnei Cleme ...

REGĂSIRE de TAINĂ (VI)

Sigur că da! Aţi văzut ce poate scrie un Prăpăd, un amărât de Prăpăd, un bătrân şi calculat Prăpăd, ...

Remember. Ken Kesey (1935-2001)

Ken Kesey, romancier și figură centrală a contraculturii americane, s‑a născut pe 17 septembrie 1935 ...

Cariere. Friedrich Schiller, vocea clasicismului german

Friedrich Schiller, poet, dramaturg și filozof german, s-a născut pe 10 noiembrie 1759, în Marbach a ...

Un actor englez este considerat cel mai sexy bărbat în viață

Actorul englez Jonathan Bailey, care revine luna aceasta pe marile ecrane în filmul muzical „Wicked: ...

Pandișpan pufos cu prune. Dulce de weekend

Pandișpanul este o prăjitură pufoasă și ușoară, preparată din ouă, făină și zahăr, folosită ca ingre ...

Cum descurajăm câinele să ne lingă. Şcoala iubitorilor de animale

Linsul este una dintre primele interacțiuni sociale pe care le au câinii, fiind linşi de mamă, imedi ...

Simptome și semne că pisica e bolnavă. Şcoala iubitorilor de animale

Animalele, în general, încearcă să-şi disimuleze starea de rău sau disconfortul, iar pisicile, în sp ...

Cum să îi administrați pisicii o pastilă. Şcoala iubitorilor de animale

Revenim astăzi cu sfaturi utile despre administrarea tratamentelor pisicilor, într-un mod mai puțin ...

De ce nu e bine să bem cafeaua imediat după trezire

Pentru mulți dintre noi, prima mișcare după ce deschidem ochii este să pornim cafeaua. Totuși, potri ...