Marian Căpăţînă

Marian Căpăţînă

Unul dintre CAMPIONII din 2011 s-a întors la OŢELUL

Miercuri, 20 Ianuarie 2016 16:40 | Publicat în SPORT
Surpriză de proporţii la antrenamentul echipei Oţelul de marţi după-amiază, printre jucătorii care s-au pregătit pe un teren sintetic acoperit s-a aflat şi John Ibeh, mijlocaşul nigerian care a fost campion cu echipa gălăţeană în 2011 şi a jucat sub tricoul roş-alb-albastru în Liga Campionilor. Ibeh este acum liber de contract şi, în aşteptarea unui nou angajament, deocamdată a solicitat antrenorului Daniel Florea permisiunea de a se pregăti împreună cu ceilalţi ju ...

VESTE URIAŞĂ pentru fanii OŢELULUI! Investitori gălăţeni vor să preia clubul chiar de săptămâna următoare

Luni, 18 Ianuarie 2016 00:00 | Publicat în SPORT
Criza în care se află de foarte mult timp echipa de fotbal Oţelul Galaţi este foarte aproape de a se termina fericit pentru suporterii roş-alb-albaştri. Conform administratorului judiciar Mihail Bojincă, săptămâna următoare este foarte posibil ca acţiunile FC Oţelul SA să fie preluate de investori gălăţeni de la grupul de firme deţinut de Dan Adamescu. “În luna ianuarie 2016 se va finaliza procedura de mutare a sediului social la Galaţi, conform aprobării primite de la ...

EXCLUSIV / Tribunalul s-a pronunţat în procesul de insolvenţă al FC Oţelul

Luni, 18 Ianuarie 2016 14:00 | Publicat în SPORT
UPDATE: Veste uriaşă pentru fanii Oţelului, investitori gălăţeni vor să preia clubul chiar de săptămâna următoare! Pentru detalii, CLICK AICI!   Rămasă miercurea trecută în pronunţare, instanţa de judecată de la Tribunalul Bucureşti a anunţat verdictul în procesul de insolvenţă al Fotbal Club Oţelul. A fost fixat un nou termen, pentru data de 6 aprilie 2016, pentru a se supune până atunci votului Adunării Creditorilor planul de reorganizare iniţial, cel care ...

Campioana la hochei a fost de nerecunoscut, rezultat umilitor după o evoluție rușinoasă

Duminică, 17 Ianuarie 2016 17:00 | Publicat în SPORT
Echipa de hochei Dunărea Galaţi, deţinătoarea titlului de campioană, a încheiat deplorabil dubla cu Steaua, pierzând pe teren propriu, cu scorul de 1-8, al doilea meci din ultima etapă a turului II, sezonul regulat al Ligii Naţionale, disputat sâmbătă, la Galaţi. Nici în prima partidă, de vineri seară, jocul echipei gălăţene nu a fost unul foarte bun, dar s-a reuşit totuşi revenirea de la 0-2, scor la prima pauză, pentru a termina la egalitate după obişnuitele 60 de minu ...

Campionii de la CSM Dunărea joacă acasă, cu foştii adversari din finală

Vineri, 15 Ianuarie 2016 13:34 | Publicat în SPORT
Formaţia de hochei pe gheaţă Dunărea Galaţi, deţinătoarea titlului de campioană, va disputa, astăzi şi mâine, primele meciuri pe gheaţa proprie, după o pauză de o lună. Echipa gălăţeană îşi va întâlni adversara din finala sezonului trecut, Steaua Bucureşti, în cadrul ultimei etapei a celui de-al doilea tur, sezonul regulat al Ligii Naţionale (LNH). Primul meci de la Patinoarul „Dunărea” este programat astăzi, de la ora 18.30, iar cel de-al doilea sâmbătă, de l ...

Ciocan vrea meciul revanşei cu Tyson Fury

Vineri, 15 Ianuarie 2016 03:00 | Publicat în SPORT
Meciul dorit de gălăţean ar putea avea loc doar după ce britanicul, campion mondial, îi va acorda revanşa lui Kliciko Pugilistul gălăţean Cristian Ciocan are ca obiectiv pentru acest an un meci revanşă cu britanicul Tyson Fury, campionul mondial al categoriei grea la profesionişti. Ciocan a boxat cu Fury în luna februarie a anului trecut, pe „terenul” acestuia, la Londra, cedând prin abandon în runda a opta. Miza partidei respective a fost imensă, învingătorul devenind cha ...

Tribunalul Bucureşti prelungeşte suspansul în cazul Oţelului

Miercuri, 13 Ianuarie 2016 15:46 | Publicat în SPORT
La Tribunalul Bucureşti miercuri a fost un nou termen de judecată în procesul de insolvenţă al Fotbal Club Oţelul SA, în cadrul căreia a fost prezentat spre aprobare, de către administratorul judiciar Mihail Bojincă, un nou plan de reorganizare. Instanţa a rămas în pronunţare, ceea ce înseamnă că nu se ştie când va fi anunţat verdictul, extrem de important pentru viitorul echipei gălăţene, suspansul putând să se prelungească de la câteva zile până la maxim două ...

Un fost campion cu OŢELUL vrea să RENUNŢE LA FOTBAL pentru că nu are din ce trăi (VIDEO)

Luni, 11 Ianuarie 2016 16:00 | Publicat în SPORT
* Samoel Cojoc, căpitanul Oţelului, se gândeşte să plece la muncă în străinătate * Din fotbal, nu obţine nici măcar banii pentru chiria unei locuinţe Atmosferă dezolantă, luni, 11 ianuarie, la reunirea echipei Oţelul Galaţi, problemele financiare şi administrative ale clubului, care persistă de foarte mult timp, generând o stare generală de pesimism în cadrul lotului. Singurele speranţe sunt ca miercuri, la Tribunalul Bucureşti, să fie aprobat planul de reorganizare al ...

UPDATE/ Hocheiștii de la Dunărea, final cu emoții în al doilea meci cu Progym

Vineri, 08 Ianuarie 2016 19:48 | Publicat în SPORT
UPDATE: Dunărea a câștigat și al doilea joc de la Gheorgheni, disputat sâmbătă, cu scorul 8-7. Primele două reprize au avut o evoluție a scorului asemănătoare meciului de vineri, cu Dunărea conducând la prima pauză cu 3-2 şi la a doua cu 7-3. Progym a revenit puternic în prima parte a ultimei reprizei, cu trei goluri marcate în primele patru minute, apropiindu-se la un singur gol diferenţă (7-6). Dunărea a profitat de o dubla superioritate numerică şi a marcat pentru 8- ...

Ţig şi Mitu au intrat pe teren după un zbor de 12 ore

Vineri, 08 Ianuarie 2016 16:00 | Publicat în SPORT
Gălăţeanca Patricia Ţig, locul 123 WTA, a fost eliminată, vineri dimineaţă, de pe tabloul de calificări al turneului Apia International de la Sydney (Australia), dotat cu premii totale de 753.000 de dolari. În primul tur, Ţig a pierdut în faţa localnicei Storm Sanders (locul 383 WTA, beneficiară a unui wild-card), cu scorul de 6-4, 2-6, 3-6, într-un meci de aproape două ore.Acelaşi deznodământ l-a avut şi participarea Andreei Mitu la turneul de la Sydney, care a fost învinsă ...
Pagina 130 din 290

Oamenii străzii au dat foc unei clădiri din centrul orașului

Încercarea de a face un foc la care să se încălzească a eșuat lamentabil în cazul unor persoane fără ...

Două mașini au luat foc în parcarea unui bloc

A fost panică printre locatarii unui bloc din Micro 40, dar și supărare mare pentru doi proprietari ...

Restricţii de trafic şi modificări temporare în programul de transport

Circulația autovehiculelor pe strada Eroilor, tronsonul cuprins între străzile Nicolae Bălcescu și D ...

Zeci de șoferi gălățeni au rămas pietoni în doar câteva ore

Verificările în traficul de pe raza județului Galați, făcute de polițiștii rutieri, miercuri, 4 febr ...

Atenţie, şoferi, polei pe drumurile judeţene din Galaţi!

Autorităţile judeţene au transmis, vineri seară, că se intervine cu utilaje și material antiderapant ...

Alexandra Căpitănescu, semifinalistă la Selecţia Naţională pentru Eurovision (VIDEO)

Selecţia Naţională Eurovision România și-a ales piesele semifinaliste - 68 dintre cele cele 101 cânt ...

Condamnaţi gălăţeni prinşi în străinătate

Poliția Română a adus recent în țară nouă persoane, printre care şi doi gălăţeni, pe numele cărora e ...

Proaspăt major, depistat la volan fără permis

Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost depistat miercuri, 4 februarie, la volanul unei mașini, deși nu ...

Licitație de 480 de milioane de lei, suspendată de o contestație

Pe 29 ianuarie 2026, la ora 15,00, ar fi trebuit să se încheie perioada rezervată pentru depunerea o ...

Consiliul Judeţean Galaţi finalizează proiectul „Renovare energetică a Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Răsvan Angheluță Galați – Corp 1

  COMUNICAT DE PRESĂ ”PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată”                       ...

Kituri medicale tactice de prim-ajutor, obținute de Jandarmeria Galați

Într-un context de securitate tot mai complex, în care misiunile forțelor de ordine implică riscuri ...

Se caută constructor pentru modernizarea Şcolii „Ludovic Cosma”

Pentru consolidarea și eficientizarea energetică a Școlii Gimnaziale „Ludovic Cosma” - corp C1, Prim ...

Asociaţii de proprietari amendate de Primăria Galaţi

Două amenzi contravenţionale - una în valoare de 2.500 de lei, cealaltă de 5.000 de lei - a aplicat ...

Cum s-a transformat malul defrişat al Dunării în ultimul an (FOTO)

„Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați” aţi putut citi ...

Când ar trebui să fie gata parcarea etajată din Micro 21

Vestea bună este că la construcţia parcării supraterane din Micro 21, zona blocurilor L6-D7-D8, se l ...

Au început demolările pe Faleza Inferioară a Dunării (FOTO)

Primele demolări pe Faleza Inferioară a Dunării au început marţi, 3 februarie 2026, în zona restaura ...

Discuțiile pentru pace de la Abu Dhabi, fără progrese reale

Ucraina și Rusia au efectuat joi un schimb de prizonieri, convenit în timpul negocierilor de la Abu ...

Ucraina și Rusia admit că s-au făcut progrese, după ultimele contacte

Spre deosebire de rundele anterioare de contacte între Rusia și Ucraina, după care ambele părți s-au ...

Două milioane de ucraineni, dați în urmărire de Ministerul Apărării

La preluarea mandatului, noul ministru al Apărării ucrainene a descris situația din armată ca fiind ...

Al doilea atac rusesc cu o rachetă hipersonică în Ucraina

Armata rusă a lansat în noaptea de joi spre vineri 36 de rachete și 242 de drone asupra Ucrainei, au ...

Stimulent financiar pentru 14 cadre medicale de la Spitalul din Tg. Bujor

Acordarea unui stimulent financiar, în cuantum brut de 2.000 lei/lună/persoană pentru un număr de 14 ...

Copilul înjunghiat la joacă de 24 de ori, salvat de medicii gălăţeni

Andrei, copilul de 10 ani din comuna Viziru, județul Brăila, care, la finalul săptămânii trecute, a ...

Echipamente noi pentru secţia de Urologie a Spitalului Judeţean

Secția de Urologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați a fost dotată ...

Trei sportivi adolescenți, operați artroscopic în premieră la Galați

O echipă formată din medici specialiști ortopezi, medici rezidenți și doi anesteziști a reușit să re ...

Măsuri concrete pentru relansarea combinatului siderurgic de la Galați

Guvernul condus de Ilie Bolojan este decis să salveze combinatul siderurgic Liberty Galați, declarân ...

Statul s-a împrumutat săptămâna aceasta cu 3,7 miliarde lei

Leul a profitat de nivelul mai scăzut al aversiunii față de risc și s-a stabilizat față de moneda un ...

Volkswagen Passat, maşina preferată de gălăţeni

Conform unei analize realizate de Plus-Auto.ro, mărcile Volkswagen, Dacia și BMW au fost cele mai că ...

Combinatul Liberty Galaţi va fi declarat obiectiv strategic naţional

Guvernul condus de Ilie Bolojan este decis să salveze combinatul siderurgic Liberty Galați, care urm ...

CSM joacă în fieful lui Tadici. Din sportul gălățean

HANDBAL. CSM joacă în deplasare, cu SCM Zalău, în etapa a 14-a (ora 11,00) a ”Ligii Florilor”. După ...

O nouă etapă de foc în Superligă, cu derbiul Oțelul - FCSB la Galați

Un sezon regulat mai palpitant ca niciodată în Superligă, cu situații uluitoare în clasament, de la ...

Internaționalul Daniel Araujo a plecat de la Galați

Internaționalul român Daniel Araujo, unul dintre cei mai buni jucători din futsalul românesc, va juc ...

Veteranul Filip Woicik, argint în Germania. Din sportul gălăţean

PATINAJ. Stațiunea germană Inzell a găzduit o importantă competiţie internaţională de patinaj viteză ...

Automatizarea, mai aproape de fermieri prin contribuţia elevilor

Un sistem de seră automatizată, gândit special pentru nevoile reale ale micilor fermieri, a prins co ...

IPJ Galați lansează concursul național pentru elevi „Eroul din clasă”

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați se alătură demersurilor naționale de combatere a viol ...

Echipa gălăţeană ByteForce, favorită în duelul roboților de la Ploiești

Finalul acestei săptămâni, 7-8 februarie, va fi dominat de roboți, care se vor întrece să rezolve sa ...

Peste 1.500 de profesori cer clemență față de școala românească

Caniculă, două coduri de călduri extreme, ploi și zăpadă. Așa arată traseul parcurs de cadrele didac ...

Cum a fost petrecerea publică de Revelion 2026 la Galaţi (FOTO & VIDEO)

Mai puţin numeroşi decât în anii trecuţi, sute de gălăţeni au salutat intrarea în 2026 la petrecerea ...

Mii de gălăţeni, la Festivalul de Datini şi Obiceiuri. Emoţie, credinţă şi colinde, la Dunărea de Jos

Cea mai frumoasă colindă a copilăriei noastre, „O, ce veste minunată!”, s-a înălţat din glasurile un ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

Galațiul și Cahulul, legate din nou prin cale ferată

Județul Galați se conturează ca un punct esențial în noile planuri de cooperare în domeniul infrastr ...

Articol elogios în „The Guardian” despre un gălățean care a uimit lumea

O colecție de șase discuri în ediție limitată lansată cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la naștere ...

Peripeţiile unui cadou de Crăciun trimis din Ţara Galilor pentru o mamă din Galaţi

Rătăcit între birocraţie şi „cutumele” poştei, darul pe care o gălăţeancă l-a trimis din Ţara Galilo ...

Roaming mai ieftin în Republica Moldova și Ucraina

ANCOM anunță că, de la 1 ianuarie 2026, Republica Moldova și Ucraina se alătură sistemului de tarifa ...

Centenar sărbătorit în comuna Matca

Comunitatea din Matca a trăit un moment de profundă emoție și respect, sărbătorindu-l pe domnul Dumi ...

Gălăţenii de pe strada Libertăţii îşi pregătesc cizmele de cauciuc

„Foiletonul” de sesizări şi reclamaţii privind gropile tot mai mari şi mai adânci, praful şi noroiul ...

Deșeurile din dezmembrări auto, problemă cronică în Galați

Fenomenul dezmembrărilor auto care încalcă legea continuă să ia amploare în municipiul și județul Ga ...

Hoții își întețesc atacurile la apartamentele de la parterul blocurilor

Criza economică este cruntă inclusiv în rândul celor certați cu munca și cu legea, nevoia de bani îm ...

Cristina Bleandură, mesaj de unitate şi un colind pentru cititorii „Vieţii libere” (VIDEO)

Redacția „Viața liberă” a avut pe 22 decembrie o invitată specială: Cristina Bleandură, solistă și a ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Alege să fii voluntar în lupta împotriva cancerului!

Proiectul „Dăruiește din suflet” lansează începând cu 23 februarie 2026 cea de-a doua ediție și este ...

Speranță printre ruine pentru o familie din Braniștea

Primăria comunei Braniștea, în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Galați, a distribuit ...

O familie din Braniștea rămasă fără casă are nevoie de ajutor

Un scurtcircuit produs de la o priză a făcut ca toată agoniseala de o viață a unei familii să fie di ...

O mare dovadă de generozitate a gălăţenilor, la final de 2025, pentru un copil

Pentru un grup de oameni de bine din Galaţi, 2025 s-a încheiat cu bucuria de a fi putut face o faptă ...

Conferință de turcologie, cu participare gălățeană. Auzit-ați de Ibrahim Muteferrika?

La sfârșitul lunii ianuarie, a avut loc la Cluj-Napoca, Conferința Internațională de Turcologie „Ibr ...

Un scriitor de cursă lungă la Cenaclul „Noduri şi Semne”

(...) Cum spuneam, nu era prima oară când alegeam să călătoresc așa. Odată chiar, îmi amintesc, am a ...

Katia Nanu şi Cătălin Enică, lansări la Salonul cultural Armonii de toamnă

În data de 28 ianuarie 2026, a avut loc o dublă lansare de carte, în sala deosebit de primitoare a b ...

„Caligula”, prima premieră a anului la Teatrul Dramatic

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” prezintă, pe 6 și 7 februarie, cea mai nouă producție a sa, „Caligul ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

De ce nu s-a demolat niciun restaurant de pe Faleză. „În cel mai rău caz, ajungem în postura de a-i despăgubi”

După ce a obţinut suspendarea executării dispoziţiei de demolare a construcţiei de pe malul Dunării, ...

Gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2025. Să privim înapoi… şi să luăm aminte!

Bun găsit în Galaţiul gogomăniilor, golăniilor şi al ţepelor pe care - cu sau fără voia noastră - le ...

Memoria comunităţii: Gălăţeni de valoare pe care i-am pierdut în 2025

2025 şi-a luat „tributul” lăsându-ne mai săraci în oameni de valoare. Galațiul a pierdut personalită ...

Gălăţeni care ne-au făcut mândri în 2025

Damaris Lupu - câştigătoare „Românii au talent”, Maia Fluture - finalistă „X Factor”, Seby de la Gal ...

Consiliul Judeţean Galaţi ar putea deveni partener pentru „Via Dobrogeana”

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați, despre care aţi putut afla din zi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Cultură de canabis descoperită în casa unui gălățean

Un bărbat în vârstă de 48 de ani este cercetat pentru trafic de droguri de risc, în formă continuată ...

Un gălățean a „încheiat” 30 de RCA-uri pentru mașini necunoscute. Fraude cu date personale la asiguratori

Șocul incredibil de a afla că în numele lui au fost încheiate nu una, ci zeci de polițe RCA, pentru ...

Șofer gălățean, condamnat la închisoare pentru beţie la volan

Un gălățean în vârstă de 36 de ani a ajuns după gratii după ce a condus sub influența alcoolului sau ...

Zeci de ani după gratii pentru mama care și-a torturat fetița până la moarte

Curtea de Apel Galați a pronunțat sentința definitivă în unul dintre cele mai șocante cazuri de viol ...

Workshop dedicat arhitecturii tradiționale, la Tulucești

Primăria Tulucești deschide porțile unui dialog esențial despre viitorul satului românesc, invitând ...

„Miracolul” analizelor de 30 de lei de la Rediu

Ofertă imbatabilă pentru locuitorii comunei Rediu: analize complete, fără ace, fără durere și cu rez ...

12 animale arse în urma unui incendiu, în județul Galați

O anexă gospodărească a fost cuprinsă de flăcări, în noapte de duminică spre luni, în localitatea Gr ...

O comună s-a extins cu 19 hectare în municipiul Galaţi

Comuna Smârdan se extinde teritorial cu 19 hectare preluate din extravilanul municipiului Galaţi. No ...

LEGE și ROST (in/credibil tangou?)

S-apropie... ea este... nu se poate să fie Alta, Altceva... nu am decât o mare-mare bucurie: parcă ...

LUMINĂ de la SCHIT (QED)

În spaţiul plin cu paralele drepte mă simt stingher, mă simt urât, mă simt murdar... până şi steaua ...

LĂSAȚI CUVINTELE SĂ VINĂ LA MINE! (pentru Petruș Mihail Dimitriu, cititor de VL - Respect!)

Vă rog foarte frumos şi mult, din toată suflarea vă rog: nu bateţi câmpii, nu rupeţi florile, nu că ...

ASTFEL (nu?)

Eu n-am ştiut să mor la timp şi cu folos, m-am fofilat şi am trăit fraudulos, printre mizerii şi ca ...

Documentare... la ”Evaziunea Sentimentală” (I)

Acum opt zile n-urmă, în chiar Sfânta Duminecă, la unsprezece ceasuri şi-un sfert trecute fix şi afl ...

Nu se pune virgulă între Cer şi Dumnezeu

În cultul arhaic al Primăverii, sărbătoarea religioasă a Paştilor reprezintă, pentru creştini, celeb ...

”I-e ruşine omenirii să vă zică vouă...!”

N-am nici o îndoială că dumneavoastră, domnilor cititori şi doamnelor cititoare, ştiţi „Satira a III ...

”Dacă există un DUMNEZEU, nu poate fi decât FEMEIE”

Când făptura superbolă/halucinantă a ieşit, ieri, din magazinul doamnei Maria de pe strada Uitării, ...

Probiotice naturale pentru o imunitate de fier

Fermentarea este un proces magic, prin care bacteriile „bune” transformă zaharurile și amidonul în a ...

Plăcintă cu varză murată pentru întreaga familie

Plăcinta cu varză murată este un preparat tradițional care aduce aminte de gusturile autentice ale b ...

Imaginea corporală în viața sexuală, relații și sănătate

Atunci când se gândește la corpul său, orice persoană își spune ceva. E un amestec de cum îl percepe ...

Cuscrii Eddie Murphy și Martin Lawrence vor deveni bunici

Eric Murphy, fiul lui Eddie Murphy, și Jasmin Lawrence, fiica lui Martin Lawrence, așteaptă primul c ...

Cum transformi baia într-un ritual terapeutic

Terapia prin baie, o practică cu rădăcini străvechi, revine în atenția celor care caută soluții natu ...

De ce este indicată combinarea bananelor cu ciocolata

Combinarea ciocolatei cu bananele este excelentă pentru că oferă un amestec gustos și nutritiv: bana ...

Uleiul de eucalipt, aliat natural în prevenirea răcelilor de iarnă

Sezonul rece aduce frecvent răceli și infecții respiratorii, iar uleiul de eucalipt este un remediu ...

Unt de casă, simplu și rapid de preparat

Este atât de simplu să faci unt de casă încât nu vei mai cumpăra niciodată din comerț. În plus, îl p ...