Costel Crângan

Costel Crângan

FILIERA "STÂNA": Fraudă de 11,5 milioane de euro în pieţele Galaţiului

Marți, 20 Noiembrie 2012 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Un mecanism de tip mafiot beneficiază de ani de zile de sprijinul autorităţilor locale. Anual, la Galaţi se vând „la negru”- adică fără acte fiscale sau sanitar-veterinare – carne de miel şi brânză de oaie în sumă de peste 11,5 milioane de euro! Impozitarea legală a sumei respective ar putea acoperi, bunăoară, majorarea cu 5 la sută a tuturor pensiilor gălăţenilor sau asfaltarea a 25 de kilometri de şosele şi străzi! Înainte de 1989 ciobanii se numărau printre c ...

De ce-ţi baţi joc, politicianule?

Joi, 15 Noiembrie 2012 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Nu sunt un fan al politicienilor. Dar îi consider necesari. Cineva trebuie să facă şi politică, aşa cum cineva trebuie să pască porcii sau să cureţe toaletele. E o meserie ca oricare alta, iar dacă e făcută onest, poţi să ajungi chiar să admiri faptele unui politician. E drept, şansa asta se produce rar. Foarte rar. Atât de rar încât aproape că nici nu-mi mai aduc aminte când mi-a trezit ultima oară admiraţie un senator, deputat sau şef de filială judeţeană. Politicia ...

Amanta noului şef vrea să iasă-n faţă!

Sâmbătă, 10 Noiembrie 2012 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Schimbarea şefilor de instituţii publice - „deconcentrate”, în noua limbă de lemn a naţiei - este tot timpul un bun subiect de presă. Toată lumea e curioasă cine pe cine înlocuieşte, ce grozăvii va dezvălui „noul” despre „vechiul”, dar şi ce catastrofe biografice va pune înlocuitul pe seama înlocuitorului. Urmează linia a doua de curiozităţi: ce avere are noul, ce-i face nevasta, cum o cheamă pe amantă şi, la o adică, pe cine a pupat/plătit ca să acceadă la f ...

Un milion de cărămizi a câte un milion de idei

Miercuri, 07 Noiembrie 2012 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Sunt tot mai rari oamenii care ştiu, pot şi vor să construiască un lucru, ceva. Un concept. O idee. Lumea modernă (pe care pot s-o rezum, fără să greşesc prea mult, în doar şase cuvinte: mercantilă, discreţionară, furioasă, absurdă, superficială, grăbită) - abundă de nihilişti, mimetici şi mitomani. Cei mai mulţi sunt nihiliştii. Sumedenie! Specialişti în distrugere. Nu ştiu să facă, însă au perfecţionat arta distrugerii. A negării. Vocabularul lor începe şi te ...

TUPEU Fiul lui Mircea Cadar, coleg de candidatură cu Marius Necula, la Brăila

Vineri, 02 Noiembrie 2012 18:43 | Publicat în EVENIMENT
Senatorul Marius Necula n-a migrat de unul singur la Brăila, pentru a candida pentru un post de deputat din partea Partidului Poporului - Dan Diaconescu, ci l-a luat cu el şi pe fiul unui fost coleg de partid. Pe listele de politicieni care aspiră la un fotoliu de parlamentar la Brăila din partea PP-DD se află şi George Gabriel Cadar, care este chiar fiul fostului consilier judeţean PDL Mircea Cadar, patronul clubului Havana, de pe centura Galaţiului. Documentul de acceptare a candidatu ...

Pe cine înhaţă procurorii după Chelu?

Joi, 01 Noiembrie 2012 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Nu cred să existe vreun jurnalist care să fi scris mai mult decât mine despre ingineriile financiare ale omului de afaceri gălăţean Cătălin Chelu. În ultimii 20 de ani, am fost cronicarul frenetic al tuturor matrapazlâcurilor uluitoare săvârşite de acesta, iar dacă omenii legii s-au sesizat doar în câteva dintre ele nu e vina mea, ci e un semn că justiţia românească încă mai are de lucru în ograda proprie. Am scris - cu probe clare - despre modul cum controlul statului a ...

Lasă, bă, că merge-aşa!

Luni, 29 Octombrie 2012 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Ne-am obişnuit cu ele. Fac parte din existenţa noastră. Nu ne mai miră, nu ne mai revoltă. Tipic româneşte, am ridicat din umeri şi am rostit oftat „asta e!”, după care am mers mai departe cu compromisul în cârcă. Deturnările de bani publici - căci despre ele e vorba - sunt crucea (grea!) pe care o cărăm de mai bine de douăzeci de ani, iar şansele să scăpăm prea curând de povară nu sunt tocmai bune. Pare mai simplu de câştigat la 6 din 49.Dacă te opreşti în mijloc ...

ANUNŢ IMPORTANT În atenţia cititorilor "Viaţa liberă"

Vineri, 26 Octombrie 2012 10:12 | Publicat în SOCIETATE
Vă informăm că primirea la chişcurile de difuzare a presei a plicurilor cu taloane de concurs a fost sistată pentru câteva zile, în vederea realizării şi montării unor urne speciale. Măsura este impusă de faptul că am avut mai multe situaţii în care plicurile, nefiind depozitate într-un loc special, s-au rătăcit sau chiar s-au distrus din greşeală. Plicurile vor putea fi din nou depuse la chioşcuri începând din data de 1 noiembrie 2012. ...

Frate, frate, dar şpaga e-n bani!

Joi, 25 Octombrie 2012 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Recunosc, am avut gânduri păcătoase! Atunci când Mihail Boldea a fost arestat, m-am gândit instantaneu şi la cei doi fraţi ai acestuia, mezinul Ştefan şi nenica Valentin, căci nu-i vedeam deloc decuplaţi de la scenariul penal pus la cale de fostul deputat. Iar dacă în acel moment am ezitat să fiu categoric în privinţa implicării tuturor fraţilor Boldea în afaceri necurate, iată că acum am confirmarea faptului că instinctul nu m-a înşelat. Da! Există un clan Boldea, iar f ...

UPDATE Descindere DIICOT la sediul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi. Cazul are legătură cu mafia condusă de Boldea

Miercuri, 24 Octombrie 2012 09:09 | Publicat în EVENIMENT
UPDATE: Dr Valentin Boldea este suspectat de implicare în afacerile ilegale ale lui Mihai Boldea Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Galaţi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Galaţi, efectuează cercetări faţă de 5 învinuiţi, vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grav ...
Pagina 24 din 64

Pieton lovit de mașină lângă refugiul de tramvai

Un bărbat a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină pe strada Oțelarilor, miercuri dimineaț ...

Avem bani și constructori pentru modernizarea depoului de tramvaie

Asocierea Tancrad - Citadina 98 - Lemacons Srl - Oldroad Construct va moderniza depoul de tramvaie n ...

Petrecere pe terasă, în mijlocul oraşului

Gălățenii sunt invitați vineri, 11 iunie, la o seară plină de energie și muzică bună, pe terasa Gala ...

Avertizare de ploi torențiale și vijelii în judeţul Galaţi

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod portocaliu de instabilitate at ...

Poza zilei. Cum se curăţă noile coşuri de gunoi

Imediat după modernizarea străzii Domnească, multă lume îşi punea întrebarea, apropo de noile coşuri ...

Avertizare hidrologică în județele Galați, Iași, Vaslui și Botoșani

Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad a emis o avertizare hidrologică valabilă începând de mierc ...

Omagiu adus sculptorului Dan Mateescu - patru ani de la trecerea în veșnicie (VIDEO)

Pe 9 iulie 2021 ne părăsea sculptorul Dan Mateescu, o figură emblematică pentru Tecuci și, mai ales, ...

Ucrainean depistat la frontieră cu valută nedeclarată

Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați, împreună cu lucrătorii vamali, au de ...

Lucrări încheiate la sala de sport a Liceului de Marină

Lucrările de renovare și modernizare a sălii de sport de la Liceul de Marină s-au încheiat, a anunța ...

Dirigenţie de şantier de 20 milioane de lei pentru modernizarea „Drumului morţii”

Proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a „Drumului morţii” - DN 25, între Galați și Hanu ...

Conacul Unirii Principatelor de la Ţigăneşti intră în restaurare

Conacul lui Costache Conachi de la Ţigăneşti, locul unde Cuza, Alecsandri şi Kogălniceanu au plănuit ...

DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A ȘCOLII GIMNAZIALE NR. 1 RĂDEȘTI, COMUNA RĂDEȘTI, JUDEȚUL GALAȚI

COMUNICAT DE PRESĂ FINALIZARE PROIECT “DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGI ...

Au început și la Galați protestele împotriva măsurilor de austeritate anunţate de Guvern

Valul protestelor împotriva intenției Guvernului Bolojan de a adopta prin ordonanță de urgență tăier ...

Angajări pe bandă rulantă la Primăria Galaţi

Primăria Galaţi a mai lansat trei concursuri de recrutare pe lângă cele pe care le derulează deja, ş ...

Unde ajung banii încasaţi de Primăria Galaţi din vânzările de terenuri. Întrebări şi suspiciuni în şedinţa Consiliului Local

Venituri de 573.349 de euro, adică 2.849.544 de lei, atât a calculat consilierul local PNL Eduard Ci ...

Cărțile electronice de identitate, disponibile și pentru gălățeni

Noile documente care conțin un cip ce va permite accesul la 11 servicii digitale le sunt acum dispon ...

Rusia a încetat să mai publice date privind decesele

Serviciul Federal de Statistică de Stat al Rusiei (Rosstat) a încetat să mai raporteze date privind ...

Mesaj pentru Trump: „Putin își bate joc de negocierile dumneavoastră de pace!”

Polonia, autoarea mesajului către Trump, este o susținătoare fermă a Ucrainei, iar ministrul de Exte ...

NATO înființează în România un hub pentru livrări militare

Un nou centru NATO pentru coordonarea livrărilor militare către Ucraina este în pregătire pe teritor ...

Șeful adjunct al Marinei ruse a fost ucis într-un atac ucrainean

Generalul-maior Mihail Gudkov, adjunctul șefului Marinei ruse, care a condus, de asemenea, o brigadă ...

Cireșele - beneficii surprinzătoare pentru sănătate

Cireșele, fructele de sezon care aduc savoare începutului de vară, nu sunt doar un desert natural pe ...

Băuturile răcoritoare pot pune în pericol sănătatea copiilor mici

Pe fondul temperaturilor ridicate și al consumului crescut de băuturi răcoritoare, Agenția pentru St ...

Licitaţie pentru un centru integrat de îngrijiri paliative la Galaţi

Până pe 1 iulie 2025, Consiliul Judeţean Galaţi aşteaptă ofertele pentru proiectarea şi construirea ...

Sprijin emoțional și medical pentru bolnavii de cancer. Peste 17.000 de pacienți în Galaţi

Un program unic în România, dedicat pacienților oncologici din întreaga țară, a fost lansat oficial ...

Furnalul 5 de la Liberty, oprit din nou, marți după-amiază (VIDEO)

Singurul furnal rămas „în picioare” pe platforma Liberty Galați, Furnalul nr. 5, a fost oprit din no ...

BNR a menținut rata de referință la 6,5%

Marți, 8 iulie, s-a desfășurat ședința de politică monetară a BNR, în care s-a decis menținerea dobâ ...

O nouă zi de protest la Casa de Pensii Galați

Angajații Casei Județene de Pensii Galați au ieșit din nou la protest, marți dimineață, timp de apro ...

Noi controale ITM pe piața produselor industriale

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați anunță că a desfășurat și în trimestrul II acțiunile ...

Trei juniori gălățeni, la Campionatul Balcanic

VOLEI. La acest final de săptămână, sunt programate meciurile Campionatului Balcanic de volei Under ...

Start în preliminariile Champions League

Echipele românești debutează în competițiile europene din sezonul 2025-2025 chiar de la startul turu ...

Prezenţe la întruniri europene. Din sportul gălăţean

BASCHET. Antrenorul gălăţean Florin Nini, preşedintele Academiei de Baschet Phoenix, a avut în ultim ...

Oțelul - fără griji de retrogradare, dar nici prea aproape de play-off

Superliga României stă să înceapă, iar gruparea gălățeană nu este cotată cu șanse prea mari pentru a ...

Palatul Copiilor Galați face înscrieri pentru anul școlar 2025-2026

Palatul Copiilor Galați anunță începerea înscrierilor pentru anul școlar 2025-2026, pe toată durata ...

Centru internațional de cercetare inaugurat la Galați

La Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a avut loc un eveniment de importanță internațională: i ...

Instruire pentru situații critice şi urgențe majore

În perioada 7-11 iulie, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în Sala Aula Magna, are loc ev ...

Aproximativ 5.000 de cadre didactice au protestat faţă de măsurile de austeritate

Așa cum era de așteptat, noile reforme propuse de ministrul Daniel David au stârnit îngrijorare și n ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Galaţiul de Lumină a mărturisit: „Hristos a Înviat!”– „Adevărat a Înviat!” (FOTO şi VIDEO)

Mai luminat ca în această noapte n-a fost de multă vreme Galaţiul. Luminat de miile de lumânări şi c ...

Oraș cu pretenții, dar fără WC-uri. Modern pe hârtie, primitiv la ”nevoie”

Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii i ...

Magnolii înflorite și pavaj spart. Centrul Galațiului, din nou în șantier (FOTO)

Cu siguranță merită să admirați magnoliile înflorite din zona Spicu - Romarta! Doar că va trebui să ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Gălățeanul Dragoș Chirilă, greu de repatriat din cauza banilor. Va salva şapte vieţi

La numai 30 de ani, Dragoș Chirilă, un gălățean plecat în Marea Britanie ca să-și facă un rost alătu ...

Diaspora votează! Câţi români şi-au ales deja preşedintele

Potrivit datelor înregistrate în timp real, până sâmbătă, la ora 11,00, nu mai puţin de 270.809 de c ...

Sprijin digital pentru seniorii gălățeni, oferit de Biblioteca „V.A. Urechia”

Într-o perioadă în care tehnologia avansează rapid, iar multe servicii publice s-au mutat în mediul ...

Lansare de carte a Janei Mihai la CARP Galaţi

Salonul Cultural "Armonii de toamnă" al Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) organizează ...

Coşuleţul cu zâmbete, o activitate pentru sănătate marca Şcoala Nr. 28 şi Clubul Kiwanis

În cadrul Şcolii de Vară desfăşurate, în perioada 30 iunie - 4 iulie 2025, la Şcoala Gimnazială Nr. ...

Faleza Dunării - între modernizare și realitatea de zi cu zi (FOTO)

Cu o lungime de circa patru kilometri, Faleza din Galați este cea mai întinsă de pe cursul Dunării. ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Monica Măciuceanu, ProFa care dă VOCES Galațiului. „Hodorock Pop Song Simfonic” (VIDEO)

Datorită ei, vocile copiilor și ale tinerilor din Galați răsună spectaculos de fiecare dată. Și nu d ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Expoziţie a absolvenţilor Facultăţii de Arte

Iubitorii de artă plastică din Galaţi sunt invitaţi la deschiderea expoziției „MASTER ART SHOW - ATE ...

O Lucia de patru stele cu artiştii Teatrului Leonard. Final triumfal de stagiune pentru Opera din Galaţi (GALERIE FOTO)

În acest an, stagiunea lirică a Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” din Galați s-a ...

Concursul „Cuvinte vii” - provocare literară pentru toate vârstele

Iubitorii de literatură, indiferent de vârstă, sunt invitați să participe la prima ediție a Concursu ...

„Templul interior” al sculptorului Liviu Bumbu, la Muzeul de Artă Vizuală

Muzeul de Artă Vizuală găzduiește în aceste zile expoziția „Templul interior” a sculptorului Liviu B ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Cum s-a jucat „alba-neagra” cu borduri, pe strada Domnească. Odiseea granitului istoric din centrul orașului (FOTO)

Mai întâi s-au scos bordurile vechi, din granit, și s-au montat altele noi, din compozit. Apoi au fo ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Iertat de pușcărie după ce vrut să arunce în aer trei oameni

Individul care în primăvara anului trecut a comis un atac violent asupra gospodăriei unui vecin, în ...

Ceremonie de onoare la Academia de Ştiinţe Juridice din România

Vineri, 4 iulie, Academia de Ştiinţe Juridice din România organizează un eveniment de gală, ceremoni ...

Ziua Polițistului de Penitenciare, sărbătorită la Galați

Penitenciarul Galați a marcat, săptămâna trecută, Ziua Polițistului de Penitenciare printr-un evenim ...

Preotul acuzat de viol a scăpat de arest

Tribunalul Galați a admis contestația preotului cercetat pentru viol și, după o amânare de patru zil ...

Mai multe case au luat foc. Patru autocisterne au fost trimise la fața locului

Un nou incendiu devastator, izbucnit de data aceasta într-o comunitate din Munteni, a avut loc luni ...

Incendiu violent și pericol de explozie la fabrica de oțet! Pompierii sunt în alertă

UPDATE: ora 16,30: Focul a făcut pagube importante la Tg. Bujor. Până la acest moment, pompierii au ...

Concurs de biciclete pentru copii şi adolescenţi, la Smârdan

Primăria comunei Smârdan dă startul unei vacanțe active cu un eveniment dedicat celor mai tineri mem ...

Testare și informare în cadrul unei campanii pentru prevenirea consumului de alcool

Direcția de Sănătate Publică Galați, prin Compartimentul Promovarea Sănătății, a derulat, în lunile ...

ATAC la BRUTĂRIE (pastel brutal)

Eu... dintr-un fel de linişte-am venitsă stau puţin sau mult, să-mi pară binesau rău... şi să mă mir ...

CRUCIȘĂTOR și RADICAL (literalmente)

La început... (crucişător şi radical)...m-a cucerit, m-a pus cu faţa la perete,m-a dat la vulg, la d ...

POEM în MIȘCARE (oare ce-ar fi?)

Şi-am întrebat... să-mi spună şi să-nvăţ:nimica nu-i, dacă nu e Mişcare!!??Mişcarea ţine totul într- ...

NUMAI AICI (aşteptare... picior peste picior)

Motto: „de când aşteaptă să te-ntorci acasă,/ stă numai la fereastră, negreşit...!.../ a vrut să ple ...

AM ZIS

1.mă duc la gară cu trei greieri în spinare:/ unul - soprană. unul - surd. unul - tenor./ ce filarmo ...

RECULEGERE... la moartea unui POET

1.Moartea unui poet... (Panait Căpăţână, să zicem)... însemnează o Metaforă mai puţin în Arsenalul P ...

PASĂMITE!!!

Dacă-i goală, o văd plină (plină cum e luna goală)...! Umblă dezbrăcată, albă, ca mireasa-n catedral ...

IACĂTĂ!!!

Tocmai de atunci, când cele două clopote ale schitului Zimbru se aprindeau şi se stingeau în dangăte ...

Cariere. Alexandru Graur, autoritatea supremă a lingvisticii româneşti

Academicianul Alexandru Graur s-a născut pe 9 iulie 1900, la Botoșani, într-o familie evreiască. A ...

Remember. Simon Kuznets (1901-1985)

Economistul evreu-american din Belarus Simon Kuznets s-a născut pe 30 aprilie 1901, la Pinsk. A fost ...

Cariere. Andrew Fletcher, fondatorul trupei Depeche Mode

Muzicianul britanic Andrew John Leonard Fletcher s-a născut pe 8 iulie 1961, la Nottingham. S-a mut ...

Filmul zilei la tv

„Jaf in stil londonez” Marea Britanie (2017), acțiune, thriller Prima TV, luni, 7 iulie, ora 20.00 C ...

Cum recunoaştem deshidratarea la câini şi pisici. Şcoala iubitorilor de animale

Pentru a ajuta animalele de companie să treacă mai ușor peste canicula verii, este important să le o ...

Investigații medicale pentru sănătatea sexuală. Prevenirea, preferabilă tratamentului

Testele de screening, investigațiile medicale și consultul de rutină sunt esențiale în prevenția can ...

Cum organizezi o escapadă romantică în Turcia?

Turcia este genul acela de destinație care surprinde plăcut nu prin imagini repetate cu hamamuri sau ...

Sex și psihologie după divorț. Reguli pentru reușita la „a doua șansă”

Ai o nouă relaţie după divorţ? Ceea ce-i împărtăşeşti noului tău partener din culisele experienţelor ...