Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut, luni, la Atena, o întrevedere cu premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, în cadrul căreia discuţiile au vizat consolidarea cooperării bilaterale şi regionale, precum şi sprijinul pentru Ucraina, Republica Moldova şi ţările din Balcanii de Vest. Şeful Executivului de la Bucureşti urma să participe, luni, la Atena, la o reuniune de lucru a şefilor de stat şi de guvern din sud-estul Europei şi Balcanii de Vest, organizată de prim-ministrul ele ...

Omagiu, în biserică, pentru românii de peste granițe

Marți, 22 August 2023 11:23 | Publicat în SOCIETATE
Prima duminică de după Praznicul Adormirii Maicii Domnului s-a statornicit a fi celebrată drept "Duminica migranților români", astfel că, pe 20 august, în bisericile din Arhiepiscopia Dunării de Jos, a fost adus un omagiu conaționalilor noștri plecați cei mai mulți la muncă în străinătate, dar care, cu inima, au rămas alături de familie și de cei dragi aflați în țară. Această sărbătoare a fost instituită de Patriarhia Română începând din anul 2009. Și cum în ace ...
Unde se termină sportivitatea și unde încep abuzurile? O întrebare la care probabil justiția va trebui să răspundă și care s-a născut în urma măsurilor aplicate de Jandarmeria Galați la meciul pe care Oțelul l-a disputat în compania echipei "U" Cluj, pe teren propriu. Trei suporteri au fost scoși atunci de pe stadion, amendați și interziși pentru un an la competițiile de fotbal, pentru că, potrivit Jandarmeriei, ar fi provocat scandal și ar fi înjurat forțele de ordine de ...
21-26 august este cea de-a doua săptămână consecutivă în care Sucursala Galați a companiei Distribuție Energie Electrică România (DEER) anunță numeroase întreruperi ale furnizării energiei electrice, pe perioade de până la șapte ore, în mai multe cartiere ale Galațiului, cu mii de consumatori afectați, atât abonați casnici, cât și societăți comerciale, cabinete medicale și sedii de instituții. Mai mult ca sigur, întreruperile sunt programate pentru desfășurarea î ...

Explozie la fabrica de armament din Cugir

Luni, 21 August 2023 16:21 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Un angajat al unei fabrici de armament din Cugir a suferit luni multiple arsuri, într-un accident de muncă. Acesta a fost provocat, din primele date, de o explozie la baia de călire. Victima, un bărbat de 56 de ani, supraveghea o operaţiune, când s-a produs explozia la baia de călire, o soluţie cu sare, încălzită la câteva sute de grade Celsius.Incidentul a avut loc în timpul unei vizite la UM Cugir a ministrului Economiei, Ştefan-Radu Oprea. "Un coleg de la UM Cugir a suferit ast ...
Compania aeriană din Coreea de Nord, Air Koryo, care urma să efectueze luni primul zbor comercial în afara ţării în mai bine de trei ani, şi-a anulat decolarea în ultimul moment, relatează AFP. Coreea de Nord a fost prima ţară care şi-a închis graniţele în 2020, când în China vecină au fost înregistrate primele cazuri ale virusului misterios care urma să provoace pandemia de COVID-19. Phenianul şi-a ţinut de atunci graniţele închise, cu rare excepţii. Un zbor Air Koryo, ...
Compozitorului sârbo-croat Goran Bregovici i-a fost refuzată duminică, din raţiuni de securitate, intrarea pe teritoriul Republicii Moldova, ale cărei autorităţi şi-au înăsprit controalele la frontieră după declanşarea războiului în Ucraina, informează AFP. Potrivit presei locale, opiniile pro-ruse ale muzicianului au jucat cel mai probabil un rol în luarea acestei decizii. Potrivit site-ului deschide.md, Goran Bregovici a susţinut în mod deschis ocuparea Peninsulei Crimeea, ...
Parlamentele Ungariei şi Turciei vor aborda separat, în toamnă, chestiunea referitoare la ratificarea intrării Suediei în NATO, a anunţat ministrul de Externe ungar, Peter Szijjarto, a transmis EFE. Szijjarto a subliniat că această problemă a fost discutată de premierul Ungariei, Viktor Orban, cu preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, într-o întâlnire desfăşurată duminică, la sediul guvernului ungar din Budapesta. Orban şi Erdogan nu au informat presa despre întâlnire, ...

Poștașii au protestat în fața sediului central

Marți, 22 August 2023 11:04 | Publicat în SOCIETATE
Săptămâna a început cu un protest de trei ore al angajaților Poștei Române, în fața sediului central al companiei. Conform Blocului Național Sindical, protestul a avut loc ca urmare a situației economice precare în care se află Compania Națională Poșta Română și ca urmare a procesului de disponibilizare colectivă anunțat la nivelul acesteia. Potrivit liderului de sindicat de la Galați, Adrian Tatu, acțiunea de luni dimineață a fost cauzată de cele 501 notificări de con ...

Cea mai veche așezare lacustră din Europa

Sâmbătă, 26 August 2023 13:00 | Publicat în MAGAZIN
De câțiva ani, arheologi elvețieni și albanezi fac săpături într-un sit denumit Lin (Albania), care pare să fie cea mai veche așezare lacustră din Europa. Acum opt milenii, câteva sute de oameni aveau case construite pe piloni, pe lacul Ohrid, și este posibil ca așezarea să fi fost fortificată. Analizele efectuate după ce s-au făcut descoperiri pe fundul lacului Ohrid arată că oamenii de acum 7.800-7.900 de ani aveau case pe piloni în această zonă. Estimarea este că așeza ...

Autoritatea Fitosanitară completează echipa la Galați

Autoritatea Națională Fitosanitară (ANF) anunță deschiderea procedurii de transfer la cerere pentru ...

„BAC-ul pentru toți” ajunge din toamnă în licee

Trupa de Teatru Impuls a obținut finanțare prin programul „Fondul pentru un viitor mai bun”, coordon ...

SESIZARE. Ce caută o barieră pe strada Arcașilor

Amplasarea unei bariere pe strada Arcașilor în dreptul unui imobilul ne-a fost sesizată pe adresa re ...

Unde sunt amplasate astăzi radarele

Şoferii gălăţeni care circulă astăzi, 21 august, pe arterele municipiului Galaţi, dar şi în judeţ, t ...

Aeroportul Galaţi-Brăila - avioane pe hârtie

„Da’ despre aeroport ce mai ştiţi?”, suntem întrebaţi periodic de cititorii noştri, în mesaje sau co ...

Proiectant pentru „grădini ca în vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza”

Potrivit datelor din portalul achizițiilor publice, Consiliul Județean Galați tocmai a atribuit un c ...

Ce spun autorităţile despre nucul tăiat. Explicaţii şi justificări oficiale

„Bietul nuc, cu ce-a greșit de l-au măcelărit?”, ne întrebam în ediţia de ieri a ziarului „Viaţa lib ...

În căutare de investitori americani. Cine pleacă în SUA să promoveze economic Galațiul

Delegația care va reprezenta județul Galați la un turneu de promovare și cooperare economică în SUA ...

Datele celui mai nou submarin nuclear rusesc, pe mâna Ucrainei

Date secrete despre cel mai nou submarin nuclear al Rusiei au ajuns pe mâna Ucrainei. Informațiile o ...

Rusia încă folosește „Mașinăria Apocalipsei”

Fostul președinte și premier rus Dmitri Medvedev i-a transmis joi președintelui american Donald Trum ...

Un nou proiect pentru „independența” structurilor anticorupție

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat joi că propune un nou proiect de lege pentru a a ...

UE adoptă al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. În vizor, petrolul și energia

Statele Uniunii Europene (UE) au aprobat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentr ...

În iulie, 16 persoane confirmate oficial cu Covid, la Galați

Febră mare, dureri de cap și de oase și o stare generală alterată. Acestea sunt simptomele care ar t ...

Sedentarismul - boala care ne distruge în tăcere

Sedentarismul este considerat astăzi una dintre cele mai grave probleme de sănătate publică, fiind a ...

Bătălie între ofertanţi, pentru investiţii în sănătatea copiilor din Galaţi

Regula ofertantului unic - în speţă aceeaşi „combinaţie” de firme de construcţii - care câştigă mari ...

Ce plante medicinale pot fi culese în luna iulie

Luna iulie este una dintre cele mai bogate perioade ale anului pentru cei care iubesc medicina natur ...

Intenție de ultimă oră a patronului Liberty

Controversatul Sanjeev Gupta vrea să obţină finanţare de la gigantul american BlackRock pentru a răs ...

Indicii ROBOR stagnează aproape de rata de referință

La prezentarea Raportului asupra inflației, guvernatorul BNR a afirmat că o „scădere a dobânzii de p ...

Șomajul tehnic – ce este, cu cât se plătește și cât durează

Șomajul tehnic apare în momentul în care o companie își suspendă activitatea din motive economice, t ...

Noi controale și amenzi de la inspectorii de muncă, pentru firmele din construcții

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați a desfășurat, în perioada 12-18 august, în cadrul une ...

Rezultatele turneului de la Clubul Dacia, antrenament cu prelungiri în Thailanda

TENIS. Patru zile a durat turneul de tenis desfăşurat în organizarea Clubului Dacia, în colaborare c ...

Oțelul II, meci amical la Vaslui

FOTBAL. Echipa a II-a a SC Oțelul are programat un nou meci de verificare, al patrulea, înaintea sta ...

COMPETIȚII. Buchet de medalii la ”Mondialele” de navomodele

NAVOMODELE. La Budapesta s-a desfășurat zilele acestea Campionatul Mondial de navomodele machete cla ...

Sporting Liești aşteaptă să-şi afle adversarul din play-off-ul Cupei României

Emoții la tragerea la sorți pentru singura echipă gălățeană prezentă în ultima fază a calificărilor ...

Ateliere de vacanță la Şcoala Gimnazială din Șendreni (GALERIE FOTO)

La Școala Gimnazială din Șendreni sa derulat un nou tip de activitate, sub forma unor ateliere de va ...

Liderii de sindicat din Educaţie, față în față cu Ilie Bolojan

Profesorii au fost din nou la București, în fața sediului Ministerului Educației și Cercetării, în z ...

Școlile de Vară STEAM ajung în județul Galați

Județul Galați se alătură celor 33 de comunități din întreaga țară în care, în această vară, se desf ...

Reduceri drastice la bursele pentru studenți

Începând din această toamnă, bursele pentru studenți vor fi reduse atât ca valoare, cât și ca număr ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

„Dacia”, noul cinema unde se vor naște roboții din Galați. Renovare aproape finalizată la un obiectiv care părea sortit pieirii (FOTO)

Cinematograful „Dacia” din cartierul Micro 21 are mari șanse de a deveni primul din Galați renăscut ...

Imobilul centenar de pe strada Gării caută proiectanţi pentru renovare (FOTO)

Numără peste o sută de ani, are arhitectură urbană cu elemente de Art-Nouveau, se află pe lista monu ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Prima întâlnire a ministrului Oana Ţoiu cu românii din Italia

Prima întâlnire oficială a ministrului de Externe, Oana Ţoiu, cu reprezentanți ai comunităților româ ...

Gălățeni acuzați că au furat substanțe de 3.000.0000 de euro. Poliția franceză a venit după ei (FOTO)

Mai mulți bărbați din județul Galați sunt cercetați de autoritățile franceze sub acuzații de furt în ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Lucrări Apă Canal în zona IC Frimu

Operatorul Apă Canal SA Galați anunță că, la începutul săptămânii, a predat amplasamentul pentru luc ...

Marele pavoaz, una dintre bucuriile de Ziua Marinei

Una dintre bucuriile miilor de gălăţeni care au venit, vineri, 15 august, pe faleza Dunării, pentru ...

Profesoara Maria Abaza, Cetățean de Onoare al comunei Cavadinești, o viaţă în slujba şcolii şi a comunităţii

La începutul vacanţei de vară, joi, 10 iulie, în cadrul unei ședințe festive a Consiliului Local Cav ...

Analiza financiară a săptămânii. Euro a stagnat aproape de 5,06 lei

Evoluția leului și a indicilor ROBOR nu a fost influențată de ultimele declarații făcute de guvernat ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Galațiul și Tecuciul, gazde ale unei călătorii muzicale de excepție

Galațiul și Tecuciul se pregătesc să găzduiască un eveniment cultural de anvergură în această vară. ...

Carnet cultural

Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Iubitorii de artă gălăţeni sunt aşteptaţi să viziteze expoziţia ...

150 de ani de la fondarea Partidului Național Liberal

Într-un peisaj aniversar marcat firesc de centenarul ridicării Bisericii Ortodoxe Române la rang de ...

O nouă expoziție dedicată naturii și introspecției

O nouă expoziție cu tema „Grădini Miraculoase” a fost vernisată joi seară, 6 august, la Muzeul de Ar ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Amor nebun cu o minoră, finalizat în arestul Poliției

În categoria ”ce mai fac adolescenții când împlinesc o vârstă importantă”, se înscrie, mai nou, o tâ ...

Începe procesul șoferului turc care a ucis o mamă (FOTO)

Marti, 29 iulie 2025, este ziua când la Judecătoria Galați va avea loc primul termen de judecată în ...

Ciobanul care a ucis pentru apă, trimis în judecată

Procurorii au finalizat ancheta în cazul de omor care a șocat comunitatea din Rădești în prima zi a ...

Programul Tribunalului, modificat pe perioada verii

Gălățenii care au probleme juridice și vor trebui să ajungă la instanțe până la finele lunii august, ...

Fără curent electric în comuna Independența

Distribuție Energie Electrică România S.A. (DEER) - Sucursala Galați anunță întreruperi ale alimentă ...

Nicio duminică fără un incident grav la scăldat! Tată a șapte copii, în comă după un plonjon

Temperaturile extreme îi împing pe tot mai mulți să se scalde în locuri neautorizate și periculoase. ...

Peste 40.000 de euro pentru noi indicatoare rutiere pe drumurile judeţene

După ce preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, a dezvăluit că, în fiecare an, ...

Prefectul, în dialog cu primarul din Cudalbi

Prefectul județului Galați, Andreea Anamaria Naggar, a avut o întâlnire oficială cu primarul comunei ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” FUGA din GÂND (exordiu)

Moto:„Nadir latent! Poetul ridică însumarea/ de harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi/ şi cânte ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” AIEVEA (schepsis tangou)

(!) dacă ai şti cât/cum a fost să-mi pară răucă am pierdut tot ce era blând şi frumoscând ai plecat ...

ȘASE VORBE DE LA MAMA (doină)

Şi ne dădea câte o turtă/ de grâu, secară sau mălai, şi ne spunea la fiecare:/ cum o păstrezi, aşa ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” CEVA (către Toni Dumbravă – Respect!)

Şi într-o ziuă am să-ţi zic ceva frumos şi pur şi simplu: nu cumva singurătatea să se mai întâmple î ...

MARIA (IX)

Încet-încet, nemaipomenit de încet, începe să se vadă şi să se audă cum se lasă seara următoare! Sea ...

MARIA (VIII)

Tăcere lungă. O oră. Două ore. Trei ore. Apoi, ca şi cum toate au un capăt de început, dar şi de sfâ ...

MARIA (VII)

Da...întorc privirea, mă întorc pe tot...nu, n-am năluciri...e Maria, e mireasa! E mireasa nunţii ca ...

DIVINA TRAGEDIA: MARIA (VI)

Dumnezeule...tu chiar mi-ai luat noaptea de sub tălpi, din ochi, din suflet şi din gând! Tu chiar ai ...

Calendarul zilei. S-a întâmplat pe 21 august

1723 - Încetează din viaţă DIMITRIE CANTEMIR (n. 1673), prozator, istoric, filosof şi umanist, cel m ...

Horoscopul zilei de 21 august

Leu Strălucești în grupuri sociale. Folosește-ți charisma pentru a-i atrage pe ceilalți spre ideile ...

Filmul zilei la TV: „Făcut pentru tine”

Făcut pentru tine SUA, 2023, comedie, fantastic, romantic Disponibil pe: DIVA, 20 aug, 23,20  Cu: Al ...

Remember. Diana Budisavljević (1891-1978)

Diana Budisavljević s-a născut pe 15 ianuarie 1891, la Innsbruck, Austro-Ungaria. A fost o umanitari ...

Ce trebuie să ştim despre împerecherea pisicilor

Proprietarii de feline care îşi doresc înmulţirea acestora trebuie să aibă anumite informaţii înaint ...

Hidratarea corectă în timpul lunilor de vară

În sezonul cald, când temperaturile urcă peste 30 de grade, ni se reamintește tot mai des cât de imp ...

Produsele alimentare care trebuie evitate în timpul verii

Vara vine cu mult soare, relaxare și mese în aer liber, dar și cu riscuri alimentare mai mari. Tempe ...

Atenție la alimentele cumpărate în perioadele caniculare!

În contextul temperaturilor extrem de ridicate din ultima perioadă, Comisariatul Județean pentru Pro ...