Un nou summit al Inițiativei celor Trei Mări

Luni, 04 Septembrie 2023 18:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Preşedintele Klaus Iohannis va găzdui, miercuri, la Palatul Cotroceni, cea de-a VIII-a ediţie a Summitului Iniţiativei celor Trei Mări. La summit vor fi prezenţi reprezentanţi din toate cele 12 state participante la Iniţiativă - Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia, alături de ţara-gazdă, România, partenerii strategici SUA, Comisia Europeană şi Germania, o serie de invitaţi speciali, Grecia, Ucraina, Republica Moldov ...

Cluj-Napoca își propune să găzduiască finalele WTA

Luni, 04 Septembrie 2023 17:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Cluj-Napoca este unul dintre orașele care sunt luate în calcul pentru organizarea WTA Finals 2023, competiția de elită a circuitului feminin, care reunește, la finalul sezonului, cele mai bune opt jucătoare ale anului, conform hotnews.ro. Informația, o surpriză de proporții, a fost confirmată pentru 30-0.ro de surse care doresc să-și păstreze anonimatul. În cazul în care Clujul va obține dreptul de organizare, ar fi unul dintre cele mai importante evenimente sportive găzduite ...
Momente de panică printre locatarii unui bloc cu opt etaje din Galați, după ce un apartament situat la un nivel superior a fost cuprins de flăcări. S-a întâmplat luni, la prânz, într-un imobil de pe strada Stadionului. Focul violent, însoțit de o degajare mare de fum, a izbucnit într-o locuință aflată la etajul al șaselea, motiv pentru care pompierii, anunțați pe 112, au fost nevoiți să mobilizeze forțe sporite, inclusiv pentru intervenție la înălțime. ”Acționează d ...

Franța va interzice țigările electronice

Luni, 04 Septembrie 2023 17:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Franţa intenţionează să interzică ţigările electronice de unică folosinţă, a anunţat prim-ministrul acestei ţări, Elisabeth Borne, într-un interviu acordat duminică pentru postul radiofonic RTL. Guvernul de la Paris alcătuieşte în această perioadă planuri ce vizează un program naţional de luptă împotriva fumatului, un flagel care cauzează aproximativ 75.000 de decese în fiecare an în Franţa. Aşa-numitele dispozitive de "inhalat" generează anumite obiceiuri în rând ...
Pasajul Doamna Ghica va fi inaugurat joi, 7 septembrie, în ultima săptămână dinainte de startul noului an școlar și se va putea circula pe pasaj începând cu ora 11,00, au stabilit oficialii Primăriei Capitalei, consultați de G4Media.Construcția pasajului din estul Bucureștiului, dintr-o intersecție aglomerată a orașului, ce face legătura între Pantelimon și Pipera, a durat cinci ani, cu pauze, și avea ca al doilea termen de finalizare vara anului 2023. Pasajul este prevăzut ...

Cultura din Galați, în vizorul Guvernului

Marți, 05 Septembrie 2023 08:30 | Publicat în EVENIMENT
„Viața liberă” organizează, miercuri, 6 septembrie, la sediul propriu, o dezbatere pe tema efectelor pe care „ordonanța austerității” anunțată de guvern le-ar putea avea asupra unora dintre cele mai importante instituții de cultură ale Galațiului. „Este o lege care ne-ar putea arunca înapoi cu 15 ani”, ne spunea, cu două săptămâni în urmă, managerul Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, Florin Toma.Citește și Un popor fără cultură este uşor de manipulatAlăt ...
Președintele rus Vladimir Putin i-a spus luni omologului său turc Tayyip Erdogan că Moscova este deschisă la discuții cu privire la acordul privind cerealele din Marea Neagră, transmite Reuters. Rusia a ieșit din acord în iulie - la un an după ce a fost negociat de ONU și Turcia - susținând faptul că propriile sale exporturi de alimente și îngrășăminte se confruntă cu obstacole și că nu ajung suficiente cereale ucrainene în țările care au nevoie de ele. Erdogan, care ant ...

Fructele, sursă de echilibru

Sâmbătă, 09 Septembrie 2023 13:00 | Publicat în MAGAZIN
Fructele reprezintă un element fundamental într-o dietă echilibrată și sănătoasă. Ele sunt bogate în nutrienți esențiali, fibre și antioxidanți, furnizând corpului uman numeroase beneficii pentru sănătate și contribuind la menținerea unui stil de viață activ și energic. Furnizează nutrienți esențiali. De la vitamina C din citrice și kiwi, la potasiu din banane și magneziu din avocado, acești nutrienți sunt cruciali pentru funcționarea corectă a corpului nostru. Vit ...

Smochinele, o alegere bună pentru persoanele cu diabet

Sâmbătă, 09 Septembrie 2023 15:30 | Publicat în MAGAZIN
Smochinele sunt fructe cunoscute pentru dulceaţa naturală şi valoarea lor nutritivă, care conţin fibre, vitamine, minerale şi zaharuri naturale, precum fructoza şi glucoza. Efectul smochinelor asupra zahărului din sânge depinde în mare măsură de o varietate de factori, inclusiv de cantitatea de smochine consumată, prezenţa altor alimente în dietă, metabolismul individual şi sănătatea generală. Conţinutul de fibre alimentare al smochinelor joacă un rol crucial în modularea ...

Secretele dietei mediteraneene pe înțelesul tuturor

Duminică, 10 Septembrie 2023 13:00 | Publicat în MAGAZIN
Numeroase studii asupra oamenilor care trăiesc în zona mediteraneeană au demonstrat beneficiile pentru sănătate ale dietei mediteraneene - o dietă bazată în mare parte pe plante, în care proteinele animale joacă un rol mai mic decât în dietele occidentale. Un nou studiu analizează valoarea dietei mediteraneene - și a stilului de viață mediteraneean - pentru oamenii care trăiesc în altă parte, în acest caz, Regatul Unit, scrie publicația Medical News Today. Studiul constată ...

Noaptea Muzeelor 2025. Expoziţii, tir cu arcul şi muzică, în trei spații istorice

La Muzeul de Istorie „Paul Păltănea”Galați, activitățile din Noaptea Muzeelor se vor desfășura între ...

Restricţii de trafic prelungite pe bulevardul Coşbuc

Bulevardul George Coșbuc va rămâne închis traficului rutier până pe 24 mai 2025, pe tronsonul cuprin ...

O nouă restricţie de trafic în municipiul Galaţi

În perioada 19 - 22 mai 2025 (luni-joi), va fi închis traficul rutier pe strada Movilei, pe tronsonu ...

Intersecţie centrală, închisă pentru câteva ore

Potrivit Primăriei Galaţi, vineri, 16 mai 2025, în intervalul orar 09,00 - 12,00, intersecția străzi ...

Trei mașini, implicate într-o coliziune pe DN 26

Un eveniment rutier care a implicat trei autoturisme și s-a soldat cu afectarea gravă a traficului p ...

Poza zilei. Maci înfloriţi, pe strada Domnească

Spaţiile verzi (re)amenajate pe trotuarul străzii Domnească oferă  surprize plăcute iubitorilor de f ...

Galațiul, pe harta mafiei cu pesticide la preț redus. O companie a fost ”săpată” de un angajat (VIDEO)

Au fost percheziții în județul Galați, în Capitală și în județele Călăraşi, Ialomiţa, Argeş, Bacău ş ...

Amenzi uriașe la o fermă avicolă din Șivița

Un control neplanificat efectuat de Garda de Mediu Galați, în urma unei sesizări primite, la o fermă ...

26 de fabrici de reciclare vor fi construite cu fonduri europene

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a semnat contractele de finanțare pentru construirea a 26 ...

Lucrări de 7,8 milioane de lei la Grădinița nr. 9

Coop Galați Societate Cooperativă a câştigat licitaţia pentru „Reabilitarea și eficientizarea energe ...

Peste 22 milioane de euro pentru microîntreprinderile din județul Galați

Microîntreprinderile din județul Galați vor avea la dispoziție fonduri în valoare de peste 22,27 mil ...

Poliția Locală Galaţi taie din schemă cinci posturi

Desființarea a cinci posturi, toate de execuție, reprezintă reforma pe care conducerea Poliției Loca ...

Peste 83.000 de euro pentru o parcare în Centru, pe locul a şapte garaje demolate

„Pregătim terenul pentru amenajarea unei noi parcări în locul vechilor garaje demolate din apropiere ...

Onuţ Atanasiu contestă donaţia făcută PNL

Analiza „Cât de generoşi au fost politicienii gălăţeni cu propriile partide”, publicată în ediţia de ...

Cum puteţi solicita o audiență la Prefectura Galați

Cetățenii interesați de o audiență la prefectul județului Galați, Andreea-Anamaria Naggar, se pot în ...

Vladimir Putin propune negocieri directe cu Ucraina. Răspuns la ultimatumul occidental

Președintele rus Vladimir Putin a propus duminică, într-o neobișnuită apariție de noapte la Kremlin, ...

Tribunal special în Ucraina, pentru crimele de război ruseşti

Miniștrii de Externe din așa-numitul „Grup Central” format din cel puțin 37 de țări au semnat „Decla ...

Moscova, atacată cu drone a doua noapte la rând

Unităţile ruse de apărare aeriană au distrus un roi de drone ucrainene care ţintea Moscova într-un a ...

SUA transferă Ucrainei un nou sistem de apărare aeriană Patriot

Kievul va primi noi ajutoare din partea Statelor Unite. Potrivit cotidianului The New York Times, ci ...

Tratament modern pentru tulburarea depresivă majoră, la Spitalul de Psihiatrie din Galați

Începând din luna septembrie 2024, în cadrul Spitalului de Psihiatrie „Elena Doamna” din Galați se d ...

Costuri în creștere pentru tratamentul gălăţenilor cu diabet

Cheltuielile din cadrul Programului Național de Diabet Zaharat au crescut în 2024 cu 12% față de anu ...

Alergarea în aer liber - beneficii pentru corp și minte

Alergarea în aer liber revigorează atât corpul, cât și mintea. Beneficiile acestei activități sunt n ...

Medicamentele oncologice s-au scumpit cu 23%

Un raport recent al Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Galați evidențiază o creștere sem ...

Salariul mediu net a crescut în România la 5.691 de lei

Conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), în luna martie 2025 s-a înregi ...

Cartel Alfa: „România are nevoie de un președinte pentru toți cetățenii”

În contextul alegerilor prezidențiale, Confederația Națională Sindicală Cartel ALFA atrage atenția c ...

Majorare de capital la Liberty Galați. Creanţă a acționarului majoritar transformată în acţiuni

Capitalul social al companiei siderurgice Liberty Galaţi a fost majorat cu suma de 730 milioane de l ...

Euro stagnează la 5,10 lei, în aşteptarea alegerilor

Săptămâna trecută, cursul euro a depășit pragul de 5 lei și a atins pe 8 mai maximul istoric de 5,12 ...

Handbalistele CSM Galați, egalitate in extremis la Slobozia

În Divizia A (eșalonul al doilea) de handbal feminin, CSM Galați a jucat penultimul meci din play-of ...

„Cupa Municipiului Galați” la tenis

TENIS. Clubul Dacia Galaţi organizează o nouă ediție a competiției devenite tradiționale ”Cupa Munic ...

Echipele de baschet ale Liceului Sportiv, performanțe notabile

Baschetul a rămas disciplina preferată a elevilor Liceului cu Program Sportiv (LPS) din Galaţi, o pa ...

Oțelul aniversează 14 ani de la câștigarea campionatului

Gruparea gălățeană organizează un eveniment semnificativ pentru istoria sa, alături de suporteri, cu ...

Premiu special pentru o elevă din Galați, la Olimpiada interdisciplinară „Științele Pământului”

Etapa națională a Olimpiadei interdisciplinare „Științele Pământului”, desfăşurată la Brașov, i-a ad ...

Studenții de la Jurnalism, în vizită la Viața liberă

Pentru orice student la Jurnalism, vizita într-o redacţie este un adevărat privilegiu. Aşa am simţit ...

Aur și argint pentru elevii gălăţeni, la Olimpiada Națională de Informatică Aplicată

Participarea la Olimpiada Națională de Informatică Aplicată „AcadNet” le-a adus membrilor lotului ca ...

Cazare plătită de Consiliul Judeţean pentru ByteForce

Consiliul Judeţean Galaţi a atribuit direct firmei Concem Tour un contract de 55.000 de lei fără TVA ...

Galaţiul de Lumină a mărturisit: „Hristos a Înviat!”– „Adevărat a Înviat!” (FOTO şi VIDEO)

Mai luminat ca în această noapte n-a fost de multă vreme Galaţiul. Luminat de miile de lumânări şi c ...

Oraș cu pretenții, dar fără WC-uri. Modern pe hârtie, primitiv la ”nevoie”

Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii i ...

Magnolii înflorite și pavaj spart. Centrul Galațiului, din nou în șantier (FOTO)

Cu siguranță merită să admirați magnoliile înflorite din zona Spicu - Romarta! Doar că va trebui să ...

Sakura de Războieni se întoarce, exact la timp pentru o plimbare de weekend (FOTO)

Pe strada Războieni din Galaţi, primăvara şi-a intrat în drepturi, iar frumoşii pruni ornamentali, p ...

35 de ani de la ”Podul de flori” al reîntregirii naţionale

Acum 35 de ani, pe 6 mai 1990, o pagină emoționantă se scria în istoria românilor de pe ambele malur ...

Elena Alistar, prima femeie deputat în Sfatul Țării din Basarabia

„Din Basarabia vă scriu, Dulci frați de dincolo de Prut. Vă scriu cum pot și prea târziu, Mi-e dor ...

Vom avea nevoie în continuare de vize pentru SUA

Statele Unite au anunțat excluderea României din programul Visa Waiver, care presupunea că românii p ...

UPDATE ora 20,00. Alegeri prezidențiale 2025. Vot masiv în diaspora

UPDATE - Ora 20,00. Peste 350.000 de cetățeni români din diaspora s-au prezentat la urne până sâmbăt ...

Au nevoie de ajutorul comunităţii gălăţene, după ce le-a ars casa

Doi copii mici împreună cu părinții lor au rămas pe drumuri după ce casa le-a fost distrusă de incen ...

O gălățeancă stabilită în Germania, ajutată de comunitate şi de cadrele medicale la Galaţi

O femeie originară din Galați, stabilită de mulți ani în Germania, a avut parte de o experiență neaș ...

Duminica vindecării slăbănogului de la Vitezda, la Catedrala Arhiepiscopală

În Duminica vindecării slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, A ...

Boala coşurilor de gunoi din Galaţi. Confortul urban, între modele vestice şi maniere estice

Indiferent de modelul ales şi de cât de des sunt schimbate, coşurile de gunoi din Galaţi par să sufe ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Monica Măciuceanu, ProFa care dă VOCES Galațiului. „Hodorock Pop Song Simfonic” (VIDEO)

Datorită ei, vocile copiilor și ale tinerilor din Galați răsună spectaculos de fiecare dată. Și nu d ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Gălățenii se unesc să-l scoată pe Nicu din infernul Lyme. Cum poate fi ajutat (FOTO)

Nicu Stănescu nu este doar gălățean, este un artist și un om extraordinar, care de trei ani se află ...

A încetat din viață actrița Cristina Deleanu

Actrița Cristina Deleanu a încetat din viață joi, la vârsta de 84 de ani. Ea va rămâne în memoria co ...

Cultura are contract colectiv de muncă

Proiectul Contractului Colectiv de Muncă depus în data de 3 februarie 2025 de Federația Cultură și M ...

Săptămână plină pentru mari și mici, la Festivalul ”Gulliver” 2025

Luni, 12 mai, a început cea de-a XXXI-a ediţie a Festivalului „Gulliver”. Organizat de Teatrul pentr ...

Teatrul Dramatic, două spectacole în două orașe

Două spectacole în două orașe. Vineri în festival, duminică, acasă. Acesta este programul de weekend ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Cum s-a jucat „alba-neagra” cu borduri, pe strada Domnească. Odiseea granitului istoric din centrul orașului (FOTO)

Mai întâi s-au scos bordurile vechi, din granit, și s-au montat altele noi, din compozit. Apoi au fo ...

Blocuri de 10 etaje și un hotel, aprobate în Țiglina II. Planuri urbanistice votate pe repede înainte (FOTO)

Planurile urbanistice zonale pentru construcția unui hotel și a unor blocuri de zece etaje în Țiglin ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

O funcționară din spital a ajuns în pușcărie pentru că ”vindea” slujbe

Curtea de Apel Galați a dat verdictul final în cazul unui dosar de corupție în centrul căruia s-a af ...

Samsar-recidivist, reținut pentru înșelăciuni cu mașini de lux

Un infractor cu state vechi, care a făcut ”carieră” din păcălirea oamenilor de bună-credință, a fost ...

Acuzații grave privind un pericol public lăsat liber. Cum a devenit ucigaș un hoț periculos și tolerat

Ancheta în cazul crimei care a îngrozit comunitatea din Băleni la începutul lunii martie ar putea lu ...

Captură de țigări de la contrabandiști aflați în vizorul poliției

Trei gălățeni, o femeie și doi bărbați, au fost vizitați de poliție după ce autoritățile i-au luat î ...

Prima pădure cu bani europeni, în judeţul Galaţi

Nu mai puţin de 9.983.527 de lei fără TVA reprezintă valoarea contractului pe care Consiliul Judeţea ...

Se construieşte un pod nou peste pârâul Suhurlui

Un pod rutier nou, proiectat să reziste inclusiv la viiturile cauzate de fenomenele meteo extreme, s ...

Deplasări de coloane militare spre poligonul de la Smârdan

Conform unui comunicat al Minsterului Apărării Naţionale, până pe 23 mai se desfăşoară deplasări de ...

UPDATE. Un copil de 6 ani a murit înecat într-o groapă cu apă

Un teribil accident, soldat cu decesul unui băiețel de doar 5 ani, s-a produs în cursul după-amiezii ...

O DATĂ CA TOTDEAUNA (schepsis)

Motto: „Omul este un animal marin, care merge pe pământ şi ar vrea să zboare!” (Carl Sandburg)A fost ...

ÎNFLORIREA A V-A (mic... tratat de BEETHOVEN)

Cred că începe-a V-a Înflorire -chiar se aude, intră în salcâmi!!!Adorm - ce sacrosanctă adormire-ia ...

DULCE şi AMAR (mic... tratat de lumină)

Moto: „De unde are Raiul lumină? Ştiu: îl luminează Iadul cu flăcările lui”.(Lucian Blaga)Mă număr p ...

CATHARSIS (mic... tratat de apropiere)

E mult pân-atunci! - se aude... şi zice: e mult de atunci printre fire de iarbă, printre fire de p ...

INEFABILUL PROFESIONIST (IV)

Sigur că da! se revarsă zorii! i-auzim, însă nu-i vedem! ai dracului şi zorii ăştia! fac de capul lo ...

INEFABILUL PROFESIONIST (III)

Bine aţi venit în ceastă sferă!/ sau în cest cub! sau în ce vreţi! vă rog,/ nu mai fiţi trişti! şi n ...

INEFABILUL PROFESIONIST (II)

Sigur că da! Suntem nişte amăgiţi! Amăgiţi de tot, putem spune! Motivele sunt cu duiumul! Dezamăgito ...

INEFABILUL PROFESIONIST (I)

Sunt amăgit. Cauză pentru care mă duc la consultant. Acesta nu prea are clienţi. Fiindcă toţi oameni ...

Remember. Nicolae Filip (1926-2009)

Academicianul Nicolae Filip s-a născut pe 3 martie 1926, la Sofia, județul Bălți, Republica Moldova, ...

Cariere. Mihail Bulgakov, destin de geniu neînţeles

Romancierul şi dramaturgul rus de origine ucraineană Mihail Bulgakov s-a născut pe 15 mai 1891, la K ...

„Supraviețuind peste noapte” - filmul zilei la tv

"Supraviețuind peste noapte" Național TV, miercuri, 14 mai, ora 20,00SUA (2020), acţiune, thrillerC ...

Remember. Vasile Bârcă (1884-1949)

Politicianul Vasile Bârcă s-a născut pe 2 ianuarie 1884, la Ignăței, județul Orhei, Republica Moldov ...

Tehnici simple pentru o minte mai clară

Minte ordonată, viață liniștită. Așa cum facem curățenie acasă, este vital să ne îngrijim și de „igi ...

Un măr pe zi? Da, dar nu oricând!

Un măr pe zi ține doctorul departe, spune un proverb, dar... Merele sunt pline de nutrienți. De exe ...

Cum se manifestă câinii hiperactivi. Şcoala iubitorilor de animale

Problemele comportamentale precum neatenția și comportamentul impulsiv pot fi un semn al ADHD-ului l ...

Ce să NU faci de Paşti cu câinele şi pisica. Şcoala iubitorilor de animale

Indiferent cum petrecem Paştele, masa de sărbători e nelipsită pentru toată lumea. Şi, dacă noi stăm ...