Sâmbătă, 13 iulie 2024, de la ora 18.00, Primăria Foltești va organiza Ziua comunei. Printre cei ce vor anima publicul se numără artiști cunoscuți, precum Constantin Enceanu, Raluca Radu, Liviu Puștiu, Cristina Bleandură, Diana Enache sau Bianca Grecu. Dansul popular va fi reprezentat de invitați precum ansamblul folcloric "Umbrăvioara" din Târgu Bujor, condus de coregrafa Ecaterina Cristea, o prezență care ridică ștacheta evenimentelor de acest gen.Cu siguranță, un moment im ...
Papa Francisc l-a primit în audienţă pe preşedintele Departamentului pentru Relaţii Externe al Patriarhiei Moscovei, Mitropolitul Antoni, a informat vineri Vaticanul, fără a clarifica motivul întâlnirii. Întrevederea dintre cei doi a avut loc joi după-amiază și, momentan, nu se cunosc conţinutul şi motivul audienţei. Papa Francisc urmăreşte îndeaproape evoluţia invaziei ruse din Ucraina, război pe care patriarhul ortodox rus Kirill l-a susţinut încă de la început, aminte ...
Tentativa lui Joe Biden de a-și demonstra capacitatea cognitivă în cadrul conferinței de presă de joi nu pare să-i fi convins pe scepticii din propriul partid. Și în vreme ce noi democrați se alătură apelurilor care îi cer să se retragă din cursa prezidențială, presa americană a dezvăluit că Barack Obama este la rândul lui îngrijorat cu privire la performanța prietenului său, iar democrații derulează deja un sondaj care testează posibilitatea ca vicepreședinta Kamala H ...

Restricţii de circulaţie pentru camioane

Vineri, 12 Iulie 2024 18:43 | Publicat în EVENIMENT
Canicula extremă din acest weekend aduce restricţii de circulaţie pentru camioane Maşinile mai mari de 7,5 tone nu vor putea circula în timpul zilei, în mai multe zone ale ţării, inclusiv în judeţul Galaţi. Conform CNAIR, restricţiile de tonaj vor fi impuse sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 10.00 - 20.00, pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres şi drumuri naţionale din Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia şi Moldova, respectiv în 28 de judeţe, printre care Gala ...

Deșeurile din construcții pot fi duse la Lacul Vânători

Sâmbătă, 13 Iulie 2024 08:00 | Publicat în Regional
Primăria municipiului Galați a pus la dispoziție amplasamentul aferent Lacului Vânători pentru deșeurile din construcții și desființări care nu mai pot fi reutilizate și/sau reciclate, în vederea umplerii gropii de împrumut de pământ galben. Pe acest amplasament pot fi transportate deșeuri doar de către persoanele juridice, în baza unei autorizații de construire/desființare, emise de autoritatea administrației publice locale. Deșeurile trebuie să fie sortate, necontaminate ...
O estimare realistă pentru inaugurarea drumului expres Galați - Brăila este primăvara 2025, afirmă Asociația Pro Infrastructura, citată de Economedia Luna trecută, stadiul fizic al drumului pe care lucrează constructorul român UMB se apropia de 85%, iar șeful CNAIR, Cristian Pistol, spunea că circulația poate fi deschisă mai devreme de anul 2025, așa cum prevede termenul contractual. Potrivit Asociației Pro Infrastructura, probleme majore sunt la podul hobanat peste Siret, care ...

Israelul prelungește serviciul militar obligatoriu

Vineri, 12 Iulie 2024 16:12 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Cabinetul de securitate israelian a aprobat un plan prin care serviciul militar obligatoriu al bărbaţilor este prelungit de la 32 la 36 de luni, măsură care va fi în vigoare pentru următorii opt ani Comandanţii armatei israeliene au spus că au nevoie de soldaţi suplimentari pentru a susţine războiul cu gruparea islamistă palestiniană Hamas în Gaza şi o confruntare cu Hezbollahul libanez. Separat, Israelul intenţionează să trimită ordine de recrutare către mii de studenţi ai ...

Viteza trenurilor, redusă pe durata Codului roșu

Vineri, 12 Iulie 2024 15:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Traficul feroviar se va desfăşura în condiţii speciale la nivel naţional, prin reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor cu 20-30 km/oră, ca urmare a avertizărilor actualizate de Administraţia Naţională de Meteorologie privind intrarea în vigoare a unui Cod roşu de temperaturi extreme, de 40-42 de grade Celsius în aer la umbră, se arată într-un comunicat al CFR SA. "Măsura de reducere a vitezei de circulaţie va fi menţinută în acest sfârşit de săptămână, zilnic în ...

Monede dedicate Jocurilor Olimpice, emise de BNR

Vineri, 12 Iulie 2024 14:42 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Din 15 iulie, Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic un set de monetărie cu tema Jocurilor Olimpice de la Paris Setul conține monedele românești aflate în circulație cu valoare nominală de 1 ban, 5, 10 și 50 bani și o medalie din argint. Monedele prezintă pe avers torța olimpică, un grup de alergători olimpici antici în fundal și inscripția "JOCURILE OLIMPICE DE VARĂ 2024" în arc de cerc. Pe revers sunt redate portretul și numele lui George Gh. ...
Absolvenții de liceu au aflat, vineri, 12 iulie, rezultatele finale la examenul de bacalaureat, sesiunea iulie 2024 Pentru unii a fost motiv de bucurie, media finală modificându-se după recorectarea tezelor. Alții au avut însă surpriza să constate că notele au rămas identice sau chiar au scăzut, lucru care a făcut ca, în unele cazuri, media generală de promovare a examenului să fie modificată. Precizăm faptul că în acest an, pentru prima dată, corectarea lucrărilor s-a făc ...

Femeie accidentată pe faleză de un șofer ”mahmur”

Şoferul era puțin băut. La această concluzie au ajuns polițiștii care investighează accidentul rutie ...

Cine și-a rezervat loc de parcare poate depune și solicitarea

Până pe data de 29 septembrie 2025, ora 7,59, persoanele care au rezervat un loc de parcare în parcă ...

Minori transportați la spital, după ce au căzut pe stradă

Doi adolescenți gălăţeni căzuţi în stradă în această seară au fost preluați de echipaje SMURD și tra ...

Dogoare, nervi și reproșuri în autobuzele Transurb

Cu geamurile închise și cu aerul condiționat oprit, autobuzele Transurb le oferă călătorilor condiți ...

Magazinele ATAC Hiper Discount susțin comunitatea: uleiul alimentar uzat colectat de la clienți se transformă în biocombustibil

Uneori, cele mai mici gesturi pot avea cel mai mare impact. O sticlă de ulei folosit adusă la magazi ...

Poza zilei. Cine-i „șefa de șantier” la Palatul „Gheorghiu”

Cu riscul de a-i supăra, poate, pe constructorii care salvează din ruină Palatul „Simion Gheorghiu”, ...

Focar de pestă porcină în județul Galați

Direcția de Sănătate Publică Galați (DSP) a anunțat că, în data de 15 septembrie, a fost confirmat u ...

Șase profesori de la „Dunărea de Jos”, în topul mondial

Conform celui mai nou clasament Top World Ranking of Scientists 2%, aferent anului 2024, șase membri ...

Anunț - CCA SPEDITION LKW SRL

ANUNȚ CCA SPEDITION LKW SRL, în calitate de beneficiar al proiectului finanțat prin Planul Național ...

Au început lucrările pe tronsonul 2 al bulevardului Siderurgiştilor

S-a dat start lucrărilor de modernizare şi pe al doilea tronson al bulevardului Siderurgiştilor, anu ...

Peste 3,5 milioane de euro pentru dezvoltarea rurală. O nouă strategie în Regiunea Sud-Est

Asociația GAL Tecuci, unul dintre cele mai mari Grupuri de Acțiune Locală din Regiunea Sud-Est, a în ...

O franţuzoaică în Consiliul Local Galaţi

În urma demisiei lui Gregor Teodorescu din Consiliul Local al municipiului Galaţi, formaţiunea polit ...

Deputatul George Scarlat, noul lider interimar al PNL Galaţi

Situația nebuloasă la cârma PNL Galați, despre care aţi putut afla în ediţia din 26 august 2025 a zi ...

Consiliul Județean cumpără cactuși și palmieri pentru pădurea tropicală din Galați

Nu mai puțin de 1.721.008 de lei fără TVA este valoarea estimată a contactului pe care Consiliul Jud ...

Miniștrii Apărării redescoperă, periodic, Șantierul Naval Damen Galați

A devenit parcă o tradiție ca miniștrii Apărării din ultimii ani să viziteze Șantierul Naval Damen G ...

Unitate de elită a Rusiei, dată de gol de un propagandist

Un reportaj difuzat de propagandistul rus Vladimir Soloviov a scos la iveală, involuntar, locația „C ...

Resturi de rachetă, găsite în estul Poloniei

Fragmente suspectate că provin de la o rachetă folosită pentru doborârea unei drone ar fi fost găsit ...

Zelenski oferă ajutor țărilor NATO împotriva dronelor ruseşti

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a evidenţiat duminică seară importanţa dronelor în apărare ...

În opinia Moscovei, „NATO este de facto în război cu Rusia”

Alianța Nord-Atlantică oferă sprijin direct și indirect regimului de la Kiev, astfel că „se poate af ...

Sânge din sângele nostru poate salva o viață

O femeie dintr-o comună gălățeană suferă de o boală gravă  și are nevoie de sânge pentru a supravieț ...

Un robot îi menține virili pe cei cu boli de prostată

Aproximativ trei milioane de bărbați trăiesc în Uniunea Europeană cu cancer de prostată, iar experți ...

Spitalul Judeţean din Galaţi, în programul naţional privind infarctul miocardic acut

Veste bună pentru gălățeni! După vizita ministrului Sănătății, Alexandru-Florin Rogobete, Spitalul C ...

Pregătiri pentru turnarea celui de-al treilea etaj al noului spital de la Tecuci

Pe șantierul noului spital din Tecuci se pregătește o nouă etapă importantă - turnarea plăcii celui ...

Declararea clădirilor cu valoare mare la Fisc, până pe 30 septembrie

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) Galați readuce în atenția contribuabililor ...

Leul are cea mai slabă performanță din regiune

Comparativ cu începutul acestui an, leul are cea mai slabă performanță dintre valutele de la margine ...

Șomajul tehnic din combinatul siderurgic gălăţean, prelungit și în octombrie

În cadrul unei întâlniri cu Sindicatul reprezentativ Siderurgistul AMG, desfășurată luni, 22 septemb ...

OMV Petrom, cea mai mare companie de pe bursă

OMV Petrom (SNP) a depășit Hidroelectrica și a redevenit, pe 19 septembrie, cea mai valoroasă compan ...

Boxerii cadeți, la startul competițiilor de toamnă

BOX. Sezonul competițional oficial de toamnă la box debutează peste o săptămână, cu finala Campionat ...

Victoria Independența, surpriza campionatului judeţean de fotbal

Caracteristicile etapei a III-a din Campionatul Judeţean de fotbal: aproape șase goluri pe meci, dou ...

Omogenizarea lotului, principala misiune a lui Laszlo Balint la Oțelul

Gruparea gălățeană are de asimilat momentele de fluctuație ca formă și ca rezultate, pentru a putea ...

Caiaciştii gălăţeni au nevoie de sprijin

CAIAC-CANOE. În perioada 8-12 octombrie, vor avea loc pe pista nautică de la Bascov ultimele concurs ...

Decizie de austeritate. Profesorii pensionari din Universitatea Dunărea de Jos nu mai pot fi titulari

Consiliul de Administraţie al Universităţii "Dunărea de Jos" a decis luni, 22 septembrie 2025, ca 36 ...

O asistentă de la Spitalul Militar, șefă de promoție la facultate

„Când auzi mulțumesc din partea pacientului pe care l-ai îngrijt, este cea mai mare satisfacție pe c ...

Mii de elevi gălăţeni ascultă muzică clasică la școală

Nu mai puţin de 8.894 de elevi din judeţul Galaţi au ascultat muzică clasică în instituţiile de învă ...

Un gălăţean, în topul mondial al tinerilor cercetători. Cinci medalii internaționale în ultimii doi ani

Dublu medaliat cu aur la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică și câștigător a trei ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

Hoţ gălăţean adus în ţară din Spania

În zilele de 16 şi 17 septembrie 2025, Poliția Română a adus în țară patru persoane, pe numele căror ...

Contrabandist gălăţean adus din Marea Britanie

Poliția Română a adus în țară un nou lot de patru persoane, pe numele cărora existau mandate de exec ...

Comunismul a fost (și este) de mai multe feluri?

Roberto Iacomi se întoarce la Galați cu o nouă carte. Culmea, o carte de… actualitate, dacă ținem co ...

Peste 500.000 de români vor să emigreze

România este țara cu cea mai mare pondere din Europa Centrală și de Sud-Est a locuitorilor care decl ...

Jandarmii gălățeni au participat la Ziua Curățeniei Naționale 2025

21 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Galați s-au alăturat sâmbătă, 20 septembrie, inițiativei „Ziu ...

Galațiul, în fruntea mobilizării la Ziua de Curățenie Națională. „Let's Do It, Romania!” - o lecție de civism (GALERIE FOTO)

 „Let's Do It, Romania!”, cea mai amplă mobilizare națională dedicată protejării naturii, și-a confi ...

Street Food Festival - arome, muzică și prețuri care „au sărit calul” (GALERIE FOTO & VIDEO)

Un weekend plin de savoare, distracție și buzunare goale Grădina Publică a devenit, la finalul săpt ...

Un hoț a spart 12 parcometre din Galați, în trei nopți

Un tânăr de 22 de ani, din Drobeta-Turnu Severin, a fost reținut în Galați după nu mai puțin de 13 f ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Și pescărușii se împușcă, nu-i așa? De ce se joacă teatru în rai

A început stagiunea 2025-2026, Unchiul… Cehov și trupa Dramaticului gălățean au invitat nerăbdătorii ...

Diana Melnic și lumea copilăriei, la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”

Copilul și copilăria constituie una dintre temele majore care de-a lungul timpului a fost abordată c ...

Bătălie pentru Cristina Bleandură din Galați, la „Vocea României”. Tudor Chirilă s-ar fi dat cu capul de pereți dacă o pierdea

Dacă omul e făcut 80 la sută din apă, Cristina Bleandură e făcută 80 la sută din muzică. Nu e doar o ...

O coborâre în inimă, la Cenaclul Noduri şi Semne

tare mi-e dragă această casă care ne rabdă/ ieșirile/ și care nu se încruntă, ci ne ține împreunați/ ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Preotul din Foltești, acuzat de viol asupra unei minore, a fost trimis în judecată

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a anunțat miercuri, 17 septembrie, finalizarea anchetei ...

UPDATE. Ce a pățit individul care a hărțuit o elevă de liceu cu opt ani mai mică

UPDATE ora 17,53: Individul acuzat de tentativă de viol, șantaj și hărțuire a primit mandat de arest ...

Un gălățean a fost arestat pentru că și-a ucis fratele

Conflictul dintre doi frați din muncipiul Galați a avut urmări tragice și s-a concretizat într-un do ...

Cu poliția pe urme, scăpat de justiție. Tâlharul care a speriat Galațiul, un hoț vechi, căutat de trei luni

Atacarea femeilor în vârstă în scările blocurilor și deposedarea lor de bijuterii de un individ tână ...

Explozie cauzată de acumulări de gaze

O explozie cauzată de acumulări de gaze s-a produs miercuri, 17 septembrie, în jurul orei 20.00, înt ...

Comunități vulnerabile şi soluții întârziate, la un an de la inundațiile din judeţul Galaţi

La un an de la inundațiile devastatoare provocate în judeţul Galaţi de ciclonul Boris, în care șapte ...

Din răzbunare, a incendiat mașina polițistului care l-a amendat

Un moment de răzbunare îl va costa câțiva ani de închisoare pe un tânăr teribilist din județul Galaț ...

11,5 milioane de euro pentru fermierii gălățeni afectați de înghețul din primăvară

Fermierii gălățeni primesc o veste mult așteptată: un fond în valoare de 11,5 milioane de euro va fi ...

CINA de la schitul ZIMBRU (sotto-voce)

a din a şi au din a(u)r, jos din sus şi stă din s(t)are, un (a)colo de aproape şi-un (a)ici din dep ...

RUGA unei METAFORE la TIMP (dosarele XYZ)

Motto:„Sunt din ce în ce mai vizitat/ de un timp necunoscut/ în care se întorc/ gândurile care m-au ...

BRODERIE (bombă de presă)

? oare cine bate vântul? oare cine trece viaţa ?? cine osteneşte ceasul? cine mută dealu-n vale ?? c ...

CHILIPIR (despre ne/norocul celui dintâi)

Taie... dacă ai curaj, dacă vrei să vezi cum tace,dacă vrei s-auzi cum piere, dacă vrei tu să rămâip ...

DAR DACĂ APUC?

Maria de la Morgă... (cea despre care am scris de curând)... mă apelează după ce citeşte ce am scris ...

RĂSPUNSUL vrednicei MARIA la MISIVA nevrednicului ION

Nu ţi-am răspuns la scrisoarea pe care am primit-o în ziua de naştere a Maicii Domnului, fiindcă m-a ...

MAJESTATEA SA... PĂMÂNTUL

Din ce în ce mai sărac şi mai greu, din ce în ce mai fără de calciu şi fără de perspective, abia se ...

CĂLIMARA cu OTRAVĂ

Ultima mea Marie lucrează la Morgă! Are cincizeci şi cinci de ani, dar pot zice că nu-i trecută apro ...

Cariere. Ray Charles, o legendă a muzicii soul

Ray Charles Robinson s-a născut pe 23 septembrie 1930, la Albany, Georgia. A orbit total la vârsta d ...

„Noapte explozivă”, filmul zilei la tv

„Noapte explozivă”Italia - SUA (2019), acţiune, dramăPrima Tv, luni, 22 septembrie, ora 20.00Cu: Dol ...

REMEMBER. Alexandru Suțu (1837-1919)

Psihiatrul Alexandru Suțu s-a născut pe 30 noiembrie 1837, la București. A fost un pionier al psihia ...

Substanțele toxice, în produsele de zi cu zi. Atenţie la etichete!

Folosim zilnic produse care ne fac viața mai ușoară: cosmetice, detergenți, ambalaje sau chiar alime ...

Laptele de vacă, în fața alternativelor vegetale

În ultimii ani, rafturile magazinelor s-au umplut de cutii colorate cu lapte de migdale, de ovăz, de ...

Care sunt cauzele şi simptomele indigestiei la câini. Şcoala iubitorilor de animele

Ca și în cazul oamenilor, câinele se poate confrunta cu indigestia. Aceasta nu este o afecțiune dige ...

Îngrijirea câinilor şi pisicilor la început de toamnă

Odată cu schimbarea anotimpului, rutina de îngrijire a animalelor de companie necesită mici ajustări ...

Psihoterapia bazată contactul cu natura. Beneficiile terapeutice ale mediului înconjurător

Pe lângă remediile fizice, medicina naturistă modernă explorează și beneficiile terapeutice ale medi ...