OPINII - Viaţa Liberă Galaţi

Educaţia, şuriul, trecutul şi viitorul

Scris de Vineri, 04 Ianuarie 2019
Sunt mândru foc pentru începutul mandatului României la Preşedinţia Consiliului UE. Cu un discurs furniruit, premierul nostru nu avea cum să mai facă vreo gafă, să confunde poate Bruxellesul cu Moscova: discurs scris. "Limba de lemn" este o tradiţie cu care ne descurcăm ghinişor în continuare pe la chermezele europene:…

La an nou, fără oameni noi

Scris de Joi, 03 Ianuarie 2019
Numărul tinerilor din România a scăzut cu aproape 2,5 milioane doar în ultimii 15 ani. Potrivit unei analize recent publicate de Consiliul Tineretului din România, în ţara noastră mai există, în prezent, doar puţin peste cinci milioane de persoane cu vârsta cuprinsă între 14 şi 35 de ani. Natalitatea tot…

2018, un an ori alb, ori negru

Scris de Sâmbătă, 29 Decembrie 2018
Un prieten cu care nu mai vorbisem de vreo câţiva ani, din cauză de programe diferite la joburi şi alte alea, m-a sunat la un moment dat şi m-a întrebat: „Auzi, da’ noi suntem certaţi? Că eu nu mai ştiu...”. „Eu nu sunt certat cu tine, poate eşti tu cu…

Bunătatea de sărbători, praf în ochii alegătorilor

Scris de Vineri, 28 Decembrie 2018
În fiecare an, înainte de sărbătorile de iarnă, pe mulţi conaţionali de vază îi loveşte bunătatea. Drept dovadă, cumpără tot felul de jucării, haine sau alimente şi merg în vizită la copii defavorizaţi, la bătrâni sau la familiile sărace. De cele mai multe ori, aceste acţiuni sunt filmate, fotografiate, iar…

Cine și pentru cine face minuni de Crăciun

Scris de Joi, 27 Decembrie 2018
„Sărut mâinile, doamna ministru! V-am urmărit toată epopeea aceasta şi aş vrea să fiu primul care vă spună «La mulţi ani!» pentru ziua de mâine. Mâine este ziua dumneavoastră! Dumnezeu, până la urmă, a făcut să fiţi eliberată din prizonierat în ziua de Crăciun şi să vă bucuraţi şi de…

Ziua când ne-am câştigat gaura

Scris de Sâmbătă, 22 Decembrie 2018
Mă trec toate apele atunci când aud iar că Guvernul "se întruneşte seara"! Aseară, era programată Ordonanţa de Urgenţă pentru domeniul fiscal-bugetar, privită de sindicate, patronate şi bănci precum bomba de la Hiroşima. Va fi cândva pedepsit careva pentru hotărârile luate "pe picior", în intenţia de a ne îmbogăţi… lipiţi…

Vor din nou să pună mâna pe banii de pensii

Scris de Vineri, 21 Decembrie 2018
Guvernanţii au ajuns la fundul sacului, după majorările salariale care nu au acoperire în creştere economică, aşa că întind pentru a nu ştiu câta oară mâinile spre fondurile private de pensii, unde s-au adunat ceva bani, în cei 11 ani de cotizare şi investiţii. Până acum, n-au avut tupeul să…

Forme fără fond la Instituţia Prefectului Galaţi

Scris de Joi, 20 Decembrie 2018
Săptămâna aceasta am fost prezent, ca reprezentant la presei, la două evenimente organizate de Prefectura Galaţi. Este vorba despre şedinţa Comisiei de dialog social şi despre cea a Colegiului prefectural. În cadrul întâlnirilor, directorii instituţiilor deconcentrate din subordinea Prefecturii sunt chemaţi în faţa prefectului pentru a prezenta rapoarte ce vizează…

Galațiul și bezna minții

Scris de Miercuri, 19 Decembrie 2018
Avariile la rețeaua electrică ne pun creierii pe bigudiuri în fiecare zi. Paralizează activități comerciale - că și-așa înotăm în bani, nu?, țin în frig mulți gălățeni care acum depind de încălzirea electrică, lăsându-i fără duş şi pe cei care au căldură de la microcentralele de cartier, dar nu au…

Ce găseşte un gălăţean la Viena

Scris de Marți, 18 Decembrie 2018
Ce să găsească? Români de-ai lui, de-a stânga şi de-a dreapta Prutului, separaţi pe hărţi, dar uniţi de limbă, sânge, suflet şi nevoi, plecaţi printre străini să-şi construiască un rost."Bucureşti. Aeroport. Doi îndrăgostiţi îşi iau rămas bun. El pleacă la Londra. Ea pleacă spre casă, în Berceni. Peste trei ore,…

Bine aţi venit în oraşul bortelit!

Scris de Luni, 17 Decembrie 2018
Să nu fim cârcotaşi că, dacă nu se face, de ce nu se face, şi dacă se face, de ce se face. Dar când Dorel încurcă iţele, nici dracu' cu toate vicleşugurile lui nu mai spală obrazul autorităţilor în cârca cărora pică ploaia de sudălmi ale plătitorilor de taxe. Zeci,…

Mama previziunilor nu s-a uitat atent…

Scris de Sâmbătă, 15 Decembrie 2018
Aş spune că este cel mai rău „să fii luat la bani mărunţi”… în bani româneşti, de aceea şi teleormăneanul, preşedintele… primului-ministru preferă să vorbească în euroi. Patrioată, doamna Dăncilă vorbea despre lei. Este vorba despre zece milioane. Ori, ori, nu-i tot aia: vorbim deci despre un fond de patru…

Ciolan să fie, că mitraliere se găsesc

Scris de Vineri, 14 Decembrie 2018
Dacă-l paşte necazul şi nu plăteşte „fonciirea” sau alte taxe şi impozite la timp, simplul cetăţean se trezeşte cu poşta invadată de somaţii, conturile îi sunt blocate chiar şi pentru sume „de doi lei”, devine brusc inamicul nr. 1 al bugetelor publice. „Nu se poate, dom’le, aşa – vrei sănătate,…

Vă moare Galațiul sub fund, stimabililor!

Scris de Joi, 13 Decembrie 2018
Galațiul a pierdut 10.000 de oameni în cinci ani, fără a-i mai pune la socoteală şi pe gălăţenii plecaţi pe termen lung în străinătate sau în alte zone ale ţării. Sunt cifre seci, prezentate de Direcţia Judeţeană de Statistică (DJS) Galaţi, dar care descriu poate cel mai bine realitatea pe…

Disperantul părerolog, cândva alungat din Galaţi

Scris de Miercuri, 12 Decembrie 2018
De mult timp, deschid televizorul doar pe canalele de sport, cam în 95 la sută din timp nu mă uit la altceva. Dincolo de profesie şi "microb", fac asta şi ca autoprotecţie, evit astfel riscul apariţiei senzaţiei de scârbă în faţa manipulărilor şi mai ales a prea deselor apariţii ale…

Puterea te vrea prost şi şubred

Scris de Marți, 11 Decembrie 2018
România - ţara în care plagiatul este pe cale să devină normă academică şi unde primarii inaugurează toalete de şcoli - este şi statul european care alocă cei mai puţini bani pentru sănătatea cetăţenilor săi. Ultimele date statistice de la Bruxelles arată că România alocă anual doar 400 de euro…

Primarii care au speriat corupţia şi incompetenţa

Scris de Luni, 10 Decembrie 2018
Decizia celor patru primari ai unora dintre cele mai dezvoltate oraşe din România - Cluj-Napoca, Oradea, Arad şi Timişoara - de a semna o alianţă în vederea atragerii de fonduri europene pe cont propriu a stârnit deja reacţii contradictorii în rândurile politicienilor, care au sărit imediat cu acuze, dar cu…

Viorica şi mâţa blândă

Scris de Sâmbătă, 08 Decembrie 2018
După schimburile de replici contondente care au fost în ultima perioadă între Comisia Europeană şi diverşi trepăduşi de pe scena politică românească, vizavi de respectarea normelor statului de drept pe plaiurile mioritice, atitudinea drăgăstoasă a lui Jean Claude Juncker faţă de premierul Viorica Dăncilă e oarecum surprinzătoare. Dar n-ar trebui…

”Plăcerea” de a aştepta autobuzul

Scris de Vineri, 07 Decembrie 2018
Cu girul aleşilor locali, propunerea privind micşorarea numărului de curse în transportul public de persoane a devenit realitate. Şi, o dată cu ea, a devenit realitate şi faptul că vom avea de aşteptat mai mult în staţii. Aşteptarea creşte, teoretic, cu doar două-trei minute. Spun teoretic pentru că este posibil…

O s-ajungem pedestraşi

Scris de Joi, 06 Decembrie 2018
Şoferul a oprit în staţie, a apăsat butonul de deschidere a uşilor, dar nu s-a întâmplat nimic. A mai apăsat o dată, încă o dată şi de alte câteva ori. Uşile autobuzului s-au încăpăţânat să rămână închise, sub ochii miraţi ai călătorilor care voiau să coboare şi ai celor care…

Dacă-i gală, bal să fie!

Scris de Miercuri, 05 Decembrie 2018
Inspirându-se pesemne de la case mai mari, să-i zicem crema Galaţiului a găsit de cuviinţă s-o pună de-o petrecere cu ştaif şi papion de Centenar. Şi cum astfel decât la modul exclusivist, într-o instituţie publică şi pe banii statului? Ecourile sărbătorii Centenarului se încăpăţânează să se mai facă încă auzite…

Parcările cu plată, o nouă metodă de jecmănit cetăţenii

Scris de Marți, 04 Decembrie 2018
Plătim impozite, bani buni, pentru fiecare maşină, iar primarii promit de ani buni cetăţenilor locuri de parcare şi străzi asfaltate. Nici de una, nici de alta nu avem parte. Am fost amăgiţi ani la rând cu ideea închirierii locurilor de parcare, însă primarul Pucheanu a declarat, la începutul lui februarie,…

România, a doua zi după

Scris de Luni, 03 Decembrie 2018
Gata, a trecut şi Centenarul, ce facem în continuare? Să revenim la oile noastre (să ne scuze Petre Daea!). Cozi de maşini bară la bară, întinse pe kilometri întregi, pe drumul dispre munte spre acasă, oriunde ar fi acest acasă. Aşa a fost întotdeauna după orice concediu sau minivacanţă, aşa…

România nu ar trebui să fie prada nimănui

Scris de Sâmbătă, 01 Decembrie 2018
100 de ani de Românie, împliniți astăzi. S-a vorbit atât de mult, anul acesta, despre această zi, încât, practic, nu mai percepem pe de-a-ntregul semnificaţia cuvântului centenar. A devenit aşa, o chestie auzită prea des la televizor sau citită în ziare. Aproape n-a fost grădiniţă să nu aibă vreun proiect…
Pagina 72 din 169

Transport public suplimentat pentru suporterii care vor fi prezenți la meciul Oțelul – FC Argeș

Primăria municipiului Galați anunță că vine în sprijinul suporterilor echipei Oțelul și că va modifi ...

ITM Galați, campanie pentru combaterea hărțuirii la locul de muncă. Ce trebuie să știi dacă ești victimă

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați anunță că desfășoară, până la finalul acestui an, o c ...

Bonurile „Euro 200” ajung la elevi și studenți. Când pot fi cumpărate calculatoarele

Peste 2.300 de elevi și studenți cu venituri reduse vor primi, în acest an, sprijinul de 200 de euro ...

Accident mortal pe Drumul de Centură. Bărbat lovit pe trecerea de pietoni

Deși a traversat regulamentar, pe trecerea de pietoni, un gălățean și-a pierdut viața, duminică dimi ...

Peste 80 de tineri din comunele gălățene au participat la Festivalul MATCATHON

Peste 80 de tineri din mediul rural gălățean s-au întâlnit, în perioada 14-16 august, la Matca, pent ...

Tezaurul monetar de la Buciumeni, clasat în patrimoniul cultural național

La inițiativa Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, tezaurul monetar de la Buciumeni a fost ...

Echipa mobilă a DGASPC Galați vine în sprijinul copiilor cu dizabilități din mediul rural

Copiii cu dizabilități din județul Galați pot beneficia de servicii de recuperare și consiliere mai ...

Apel umanitar. Casiana are nevoie de noi pentru a putea continua terapiile salvatoare

Casiana este o adolescentă de 17 ani, pentru care viața a însemnat o luptă permanentă pentru supravi ...

Cine şi de ce lasă luminile aprinse în miezul zilei

Luminile „uitate” sau lăsate aprinse în miezul zilei, în diverse cartiere sau zone ale oraşului cons ...

Ce evenimente închid traficul rutier pe strada Domnească şi deviază traseele de transport public

Strada Domnească va fi din nou pietonală în acest weekend. Traficul rutier va fi restricţionat pe se ...

Operatorii de jocuri de noroc, aşteptaţi cu dosarele şi banii la Primăria Galaţi

După cum au decis aleşii locali, pentru desfășurarea activităților de jocuri de noroc, pe raza munic ...

Speranţe pentru „Păpădia” abandonată. Contract de proiectare pentru reparaţiile de care are nevoie arteziana

Veşti bune pentru gălăţenii care încă nu şi-au pierdut speranţa că, una dintre cele mai îndrăgite fâ ...

Poza zilei „se întoarce”. Prinde Tesla, scoate-i... banii!

Povestea stației de încărcare pentru mașini electrice de la blocul A8 de pe strada Brăilei, care a f ...

Fraudă transfrontalieră cu mașini second-hand, cu implicații și la Galați

În urma unor verificări complexe în mai multe județe ale țării (Alba, Argeș, Galați, Neamț și Sibiu) ...

ANALIZĂ. Euro se apropie de 5,25 lei

Evoluția monedelor de la marginea zonei euro a fost influențată de majorarea cererii de dolari, care ...

Cota Dunării la Galați, la minimul ultimilor 30 de ani. Cât este diferența față de nivelul mării

Cota Dunării la Galați, conform datelor publicate pe site-ul Administrației Fluviale a Dunării de Jo ...

Sporting Liești continuă parcursul excelent în Cupa României

Parcursul excelent din sezonul trecut al echipei Sporting Liești în Cupa României continuă și în act ...

Din sportul gălățean. Gălățeni la „Europenele” de badminton

BADMINTON. În această perioadă (18-27 august), orașul ungar Tatabanya găzduiește o importantă compet ...

Lipsa banilor și folosirea tinerilor, invocate după Concordia – Oțelul 5-1

Oțelul a părăsit Cupa României după eșecul categoric, scor 1-5, suferit pe terenul Concordiei Chiajn ...

Un nou început pentru CSM Arcada

După încheierea unui ciclu de opt campionate, CSM Arcada se află în fața unui nou început de drum. A ...

Pro sau contra schimbării metodologiei de admitere la liceu? Ce spune directoarea unui colegiu de top din municipiul Galaţi

Cu doar trei săptămâni înainte de revenirea elevilor în bănci, Ministerul Educaţiei a lansat în cons ...

Bacalaureatul de toamnă. Care sunt cele mai mari trei medii pe judeţ

Nu mai puţin de 8,38 este cea mai mare medie obţinută în judeţul Galaţi la sesiunea de toamnă a exam ...

Începe selecția directorilor de școli. 190 de posturi vacante în județul Galați

După ce aspiranții pentru un post de profesor titular sau suplinitor au trecut prin emoțiile examenu ...

32 de localități gălățene, incluse în programul „Start în educație”, dedicat educației timpurii

În perioada octombrie 2025 – septembrie 2026, 32 de comunități vulnerabile din județul Galați sunt i ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Tânărul tenisman gălățean Mateo Andrei Bocăneală, medaliat cu aur la Strasbourg

Echipa masculină U12 a României a devenit campioană europeană la prestigioasa competiție de profil i ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

EDUPLAY BB aduce educația și joaca mai aproape de copiii din familii vulnerabile

Un nou spațiu dedicat copiilor se deschide oficial, joi, 20 august, la Galați. Potrivit unui comunic ...

ISU Galați: Mesajele RO-Alert, menite să salveze vieți

Mesajele Ro-Alert sunt menite să salveze vieți și să reducă tragediile care s-ar produce în urma uno ...

Pește vândut „la sacoșă”, pe Calea Prutului. O femeie s-a ales cu dosar penal

O femeie de 29 de ani, din Republica Moldova, este cercetată penal după ce a fost prinsă, pe Calea P ...

Gunoiul din fața porții, motiv de amendă la Șendreni. Avertismentul Primăriei

Primăria Șendreni le atrage atenția locuitorilor comunei să nu mai scoată deșeurile înainte de ziua ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

„Culorile verii”, în acorduri de pian. Vernisaj la Muzeul Spiritualităţii Creştine

Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos anunţă o nouă expoziţie t ...

S-a stins din viaţă actriţa Corina Căpățână. A jucat 15 ani pe scena Dramaticului gălăţean

A încetat din viaţă actrița Corina Căpățână, care a jucat pe scena Teatrului Dramatic „Fani Tardini” ...

Poza zilei: „Jos schelele! Sus cortina!”

Recunoaştem cinstit, acesta a fost primul nostru gând la vederea constructorilor care demontau schel ...

Folk la Dunăre, ediţia a XII-a: seri de poveste şi de nostalgii la Grădina de Vară „Leonard”

Cu puţin noroc - dacă vă grăbiţi! - mai puteţi găsi abonamente la Festivalul Folk la Dunăre, evenime ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Doi gălățeni au ajuns după gratii. Unul era condamnat în România, celălalt era căutat în Italia

Doi bărbați din județul Galați au ajuns după gratii, după ce pe numele lor au fost emise mandate de ...

În arest preventiv, după ce ar fi încercat să omoare patru oameni cu un cuțit

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi încercat să omoare patru persoan ...

Bărbatul acuzat că a încercat să-și omoare soția cu mașina, arestat preventiv pentru 30 de zile

Bărbatul de 42 de ani, care și-ar fi lovit intenționat soția cu mașina pe o trecere de pietoni de pe ...

Trei gălățeni s-au ales cu dosare penale după ce au condus fără permis

Trei gălățeni au ajuns în vizorul polițiștilor, într-o singură zi, pe 17 august, după ce au fost pri ...

Eclipsă de Lună, la sfârșit de august. Listă de înscrieri la Observatorul Astronomic din Galați

Gălățenii pasionați de astronomie, dar și cei care vor să vadă un fenomen spectaculos pe cer sunt in ...

Observațiile astronomice de noapte, „poluate luminos” de Festivalul de Folclor

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, pe pagina de Facebook, că ...

O seară de stand-up cu TEO, pe terasa Shopping City Galați

Gălățenii care vor o seară de vară cu stand-up sunt așteptați, pe 20 august, pe terasa Shopping City ...

6.000 de spectatori, la concertul „Madrigal la Răsărit”

6.000 de spectatori din toate colțurile țării au participat, sâmbătă dis-de-dimineață, la concertul ...

Mai puțină birocrație pentru permisul auto. Ce document nu mai trebuie dus la ghișeu

Gălățenii care se înscriu la examenul pentru permisul de conducere au un drum mai puțin de făcut. Ca ...

Ce diferențiază un brand profesionist de unul care improvizează

Un brand profesionist nu este definit doar de un logo bine realizat sau de un website modern. Difere ...

Ce înseamnă o vopsea lavabilă cu conținut scăzut de COV

Mirosul acela specific care rămâne în casă câteva zile după zugrăvit nu e doar un inconvenient trecă ...

Când înălțimea devine o problemă de rezolvat, nu de evitat

Există un moment în care orice proprietar realizează că fără un echipament potrivit, lucrările simpl ...