OPINII - Viaţa Liberă Galaţi

La aşa performanţe, aşa numere

Scris de Joi, 02 August 2018
Înainte de a reacţiona isteric, liderii PSD ar trebui să se întrebe de ce au ajuns unii români să-şi pună la maşină numere gen "M…PSD". Desigur, gestul în sine este mai degrabă unul teribilist, poate chiar infantil, chiar dacă "poanta", până la urmă, nu-i chiar atât de rea, indiferent de…

Dreptate în paşi de melc

Scris de Miercuri, 01 August 2018
Punct şi de la capăt. Asta se poate spune despre dosarul în care fostul deputat Mihail Boldea a fost trimis în judecată, de procurorii DIICOT, în 2012, alături de alte 18 persoane. După şase ani de judecată, magistraţii au reuşit să dea, într-un final, o primă decizie, care, de altfel,…

Parcă ne-am născut în zodia Racului

Scris de Marți, 31 Iulie 2018
"Vai de biet român, săracul,/ Îndărăt tot dă ca racul,/ Nici îi merge, nici se-ndeamnă/, Nici îi este toamna toamnă, Nici e vară vara lui…", versurile "Doinei" lui Mihai Eminescu îmi tot vin în minte, de o bună bucată de vreme. De când am senzaţia că gălăţeanul s-a născut în…

Plăcuţa de înmatriculare să ne fie tot năduful?

Scris de Luni, 30 Iulie 2018
De vreo două săptămâni mă tot hlizesc şi eu de ingeniozitatea românilor, care au transcris în fel şi chip mesajul de pe plăcuţa de înmatriculare venită tocmai din Suedia. Toată povestea a devenit mai populară decât un hit de vară şi umple postările şi distribuirile de pe reţelele de socializare.…

Galaţiul cu picioare de lut

Scris de Sâmbătă, 28 Iulie 2018
În spatele fostului Modern, o clădire cu etaj construită de mai bine de un secol pare la fel de "solidă" ca un castel de nisip. Crăpăturile uriaşe din ziduri şi pereţii bombaţi spre exterior îţi creează impresia că şandramaua, încă locuită, se poate prăbuşi în orice moment. Numai în municipiul…

Şantiere râd în soare

Scris de Vineri, 27 Iulie 2018
Am avut ceva treabă ieri în centru şi am trecut prin zona pasajului. Practic, trebuia să ajung din Domnească spre Bălcescu, trecând prin faţa fostului hotel Dunărea. Ştiam că s-au început lucrările în zonă, dar nu ştiam... în ce mare fel au început. Aşa că, ajuns acolo, am rămas, să…

Îl iubesc pe Dumnezeu, cu oamenii Lui am o problemă

Scris de Joi, 26 Iulie 2018
Vă mai amintiți clipul acela făcut la inițiativa trupei Taxi, cu "Dumnezeu iubeşte lemnul şi spaţiile mici"? Ce mai vaiet, ce mai iureş a fost doar fiindcă aveau o opinie artistică referitoare la o chestiune de interes naţional, grabnic mâncătoare de fonduri, cu care nu toată lumea era de acord:…

Şicul bunicilor era natural, nu... politic

Scris de Miercuri, 25 Iulie 2018
Galaţiul, rămas fără superba Piaţă Regală (sau Negri), ar putea fi iarăşi un Centru impozant? Cu statuie? Fi-va noul Parc Eminescu romantic, ori caraghios, restituindu-i-se chioşcul, aflat în Parcul Carol? Dacă s-ar copia trecutul piatră cu piatră, inima locurilor tot nu va mai fi însă la fel. Ştiaţi de pildă…

Atenţie la antrenorii de juniori ce-şi uită menirea!

Scris de Marți, 24 Iulie 2018
Un părinte întreg la cap care îşi îndrumă copilul către sport face acest lucru gândindu-se la beneficiile mişcării pentru sănătate, pentru educaţie. O face ca să-i dezvolte spiritul de a lucra în echipă, capacitatea de a lua decizii rapid, de a-i educa voinţa şi multe alte aspecte similare. Desigur, fiecare…

”E război, Ioane!”?

Scris de Luni, 23 Iulie 2018
“Războiul rece s-a terminat”, a decretat lunea trecută Putin, la conferinţa de presă de la Helsinki. Trump îl invită în toamnă pe rus la Casa Albă, deşi Putin tocmai şi-a arătat „muşchii” atomici! Dacă în timpul „Crizei rachetelor” din ´62 focoasele nucleare sovietice au fost transportate până aproape la „gardul”…

Reintrăm în Europa… liberă

Scris de Sâmbătă, 21 Iulie 2018
Cine şi-ar fi imaginat că la câteva decenii de la Revoluţia din 1989, când teoretic societatea românească ar fi trebuit să fie "exorcizată" de toţi "demonii" comunismului, Congresul SUA va ajunge la concluzia că este necesară relansarea serviciilor în limba română la postul de radio Europa Liberă? Ştim cu toţii…

La spital, ca la abator

Scris de Vineri, 20 Iulie 2018
Ziua în care zicala "intri în spital cu o boală și ieși cu două" - dacă mai ieși - s-ar putea trasnsforma din caz particular în normă este mult mai aproape decât ne-am putea imagina. Antibioticele pe care medicii le au acum la dispoziție devin din ce în ce mai…

Cuminţi. La noi acasă!

Scris de Joi, 19 Iulie 2018
Probabil că or fi mulţi suprinşi să afle că românaşii cei inventivi şi descurcăreţi în ale supravieţuirii sunt departe de a performa pe terenul fărădelegilor. Oficial, la noi în ţară, siguranţa e la mai mare preţ faţă de alte state cu tradiţie în civilizaţie şi bunăstare, ceea ce n-ar fi…

Siguranţă rutieră printre crengile copacilor

Scris de Miercuri, 18 Iulie 2018
Numărul accidentelor rutiere grave înregistrate în 2017 a fost cu 26 la sută mai mare în raport cu cel din 2016. Asta arată raportul de activitate al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi. "Creşterea numărului accidentelor rutiere este datorată indisciplinei în trafic şi a numărului mare de autovehicule", ne explica, la…

Una facem, alta... Centenăruim!

Scris de Marți, 17 Iulie 2018
Ieri, printre cei 50 de profesori din Republica Moldova, Ucraina, transilvăneni, istorici, scriitori, cântăreţi, un deputat basarabean şi alţii, înfrăţiţi la Colegiul Naţional "Costache Negri" graţie unui tradiţional proiect finanţat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, n-am mai avut parte de acea laşă, greţoasă, ipocrită dar… rentabilă "Political Correctness": deşi…

Oraşul lui n-avem

Scris de Luni, 16 Iulie 2018
Un vechi prieten, fost coleg de facultate şi de armată, acum, hăt, mulţi ani, mă tot ameninţă amical că va veni într-o vizită, să vadă cum mai arată oraşul tinereţilor lui. Şi, bineînţeles, să bem o bere, două, să mai depănăm nişte amintiri în stilul clasic pe care mulţi dintre…

Mărirea trece, omenia rămâne

Scris de Sâmbătă, 14 Iulie 2018
Două contabile de școală au furat, în doi ani, 620.000 de lei. Imensitatea sumei mă dă pe spate și nu prea. Până la urmă, cum zicea bunica mea Păuna, că furi un ou, că furi un bou, tot hoţ te numeşti. Momentul acela când eşti la putere, fie ea financiară,…

Ţara nimănui

Scris de Vineri, 13 Iulie 2018
Chiar în timp ce atenţia opiniei publice este ţinută captivă cu interminabile discuţii despre corupţie şi despre gafele de vorbire ale premierului Dăncilă, un dezastru de amploare macină şi pe tăcute şi iremediabil societatea românească. Este vorba despre scăderea constantă a natalităţii şi de menţinerea ratei mortalităţii la unul dintre…

Regulamente avem, păcat că nu ne folosesc la nimic

Scris de Joi, 12 Iulie 2018
„Atenţie! Maşinile abandonate pe domeniul public trebuie să dispară!”, tuna, pe pagina sa publică de Facebook, întâiul gospodar al urbei, în luna februarie a acestui an. Ba mai mult, gălăţenii erau îndemnaţi să semnaleze Primăriei când văd astfel de maşini pe domeniul public, pentru ca autorităţile să intervină să elibereze…

Atunci când strălucirea doare şi arde…

Scris de Miercuri, 11 Iulie 2018
Radu Jude, regizorul filmului „Aferim!” (adică, potrivit, „Bravo!”), şi echipa sa tocmai au făcut posibil ca şi un film românesc să cucerească Globul de Cristal, Marele premiu al festivalului de la Karlovy Vary. „Aferim!” a primit la Veneţia Leul de Argint! Un film despre robii ţigani pe vremuri fanariote, în…

Politica s-a Kovesit de tot!

Scris de Marți, 10 Iulie 2018
Preşedintele Iohannis a fost nevoit s-o… kovăsească în sfârşit pe pe şefa DNA. Întrebările care se puneau erau doar „când” şi cu ce preţ, căci Iohannis pierde imagine. Mă aşteptam să ne lase anunţul revocare pe robot şi să plece şi el în concediu, dar a trimis purtătoarea de cuvânt,…

Prostia ucide, nu aduce voturi!

Scris de Luni, 09 Iulie 2018
"Prezenţa maşinilor de poliţie cu radar trebuie presemnalizată prin panouri cu 500 - 2.000 de metri înainte. (...) Maşinile de poliţie cu radar sau poliţistul cu radar de tip pistol trebuie presemnalizaţi cu un panou afişat cu 500 - 2.000 de metri înainte, pe sensul de mers, dar nu mai…

Şi lecţia când o-nvăţăm?

Scris de Sâmbătă, 07 Iulie 2018
Citim, comentăm, dezbatem, ne dăm cu părerea zilnic despre câte-n lună şi-n stele. Dar prea puţin băgăm la cap şi aşteptăm tot de la cei care ne dau material de cârcoteală să salveze situaţia atunci când, prea prinşi de iureşul grijii altora, nu stăm să tragem şi învăţămintele necesare. Dragă…

Ping-pong cu vieţile bolnavilor

Scris de Vineri, 06 Iulie 2018
Chiar în vreme ce Dragnea şi supuşii săi colegi din coaliţia de guvernare sunt ocupaţi cu distrugerea sistemului juridic, românii sunt lăsaţi fără apărare în faţa intereselor cinice ale cartelurilor din industria farmaceutică. O nouă investigaţie desfăşurată de Consiliul Concurenţei, de data aceasta pe piaţa imunoglobulinei, scoate la iveală complotul…
Pagina 76 din 169

Alertă imediată: Cod portocaliu de vreme rea în câteva localităţi ale judeţului

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare imediată – Cod portocaliu – valabilă pân ...

Caz de infecție cu virusul West Nile confirmat la Galaţi. Recomandările Direcției de Sănătate Publică

Un caz de meningită cu virus West Nile a fost confirmat la Galaţi pe 21 august 2026. Potrivit Lilian ...

Oțelul – FC Argeș, la Galați. Nevoia de revanșă în fața propriilor suporteri

Oțelul Galați revine în fața propriilor suporteri, după eliminarea dureroasă din Cupa României. Form ...

50 de ghiozdane complet utilate, donații pentru copii fără posibilități din județ

Momentul începerii unui nou an școlar ar trebui să fie, pentru orice copil, un moment de bucurie și ...

Șofer de 64 de ani, prins beat la volan

Un bărbat de 64 de ani din Drăgănești s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins beat la volan pe ...

UNIC în România. Heliport SMURD, acces direct către UPU și o parcare supraetajată cu peste 460 de locuri, la Spitalul Județean Galați

Consiliul Județean Galați a dat astăzi în folosință parcarea supraetajată de la Spitalul Județean Cl ...

Întâlnire între polițiștii gălățeni și locuitorii din Cudalbi

PrevenţieDuminică, 23 august, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați, în colaborare cu Primă ...

UPDATE. Care vor fi tarifele de utilizare a parcării supraetajate de la Spitalul Judeţean Galaţi

Parcarea supraetajată de la Spitalul Judeţean a fost deschisă luni, 24 august, după patru ani de luc ...

37 de ani de când troleibuzele circulă în Galaţi

„Troleibuzul, pus în funcţiune în zilele premergătoare marii noastre sărbători naţionale. Începând d ...

Licitaţie pentru primul centru de sănătate mintală și pentru prevenirea adicțiilor din municipiul Galaţi

Dacă va obţine finanţări europene în cadrul Programului Sănătate 2021-2027, Galaţiul a putea avea do ...

Cine şi de ce lasă luminile aprinse în miezul zilei

Luminile „uitate” sau lăsate aprinse în miezul zilei, în diverse cartiere sau zone ale oraşului cons ...

ANALIZĂ. Gramul de aur a crescut de la începutul lunii cu 68 de lei

După câteva luni în care a cochetat cu scăderea consistentă sub pragul suport de 4.000 dolari/uncie, ...

Poza zilei „se întoarce”. Prinde Tesla, scoate-i... banii!

Povestea stației de încărcare pentru mașini electrice de la blocul A8 de pe strada Brăilei, care a f ...

Fraudă transfrontalieră cu mașini second-hand, cu implicații și la Galați

În urma unor verificări complexe în mai multe județe ale țării (Alba, Argeș, Galați, Neamț și Sibiu) ...

ANALIZĂ. Euro se apropie de 5,25 lei

Evoluția monedelor de la marginea zonei euro a fost influențată de majorarea cererii de dolari, care ...

Sporting Liești continuă parcursul excelent în Cupa României

Parcursul excelent din sezonul trecut al echipei Sporting Liești în Cupa României continuă și în act ...

Tenis. Zile de neuitat la Bursaspor pentru un grup de sportive de la Clubul Dacia

Un grup de sportive de la Clubul Dacia, însoțite de antrenorul Mircea Basarab și părinți, au petrecu ...

Din sportul gălățean. Gălățeni la „Europenele” de badminton

BADMINTON. În această perioadă (18-27 august), orașul ungar Tatabanya găzduiește o importantă compet ...

Lipsa banilor și folosirea tinerilor, invocate după Concordia – Oțelul 5-1

Oțelul a părăsit Cupa României după eșecul categoric, scor 1-5, suferit pe terenul Concordiei Chiajn ...

Pro sau contra schimbării metodologiei de admitere la liceu? Ce spune directoarea unui colegiu de top din municipiul Galaţi

Cu doar trei săptămâni înainte de revenirea elevilor în bănci, Ministerul Educaţiei a lansat în cons ...

Bacalaureatul de toamnă. Care sunt cele mai mari trei medii pe judeţ

Nu mai puţin de 8,38 este cea mai mare medie obţinută în judeţul Galaţi la sesiunea de toamnă a exam ...

Începe selecția directorilor de școli. 190 de posturi vacante în județul Galați

După ce aspiranții pentru un post de profesor titular sau suplinitor au trecut prin emoțiile examenu ...

32 de localități gălățene, incluse în programul „Start în educație”, dedicat educației timpurii

În perioada octombrie 2025 – septembrie 2026, 32 de comunități vulnerabile din județul Galați sunt i ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Tânărul tenisman gălățean Mateo Andrei Bocăneală, medaliat cu aur la Strasbourg

Echipa masculină U12 a României a devenit campioană europeană la prestigioasa competiție de profil i ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Echipa mobilă a DGASPC Galați vine în sprijinul copiilor cu dizabilități din mediul rural

Copiii cu dizabilități din județul Galați pot beneficia de servicii de recuperare și consiliere mai ...

Plaja „Dunărea” îşi schimbă iar programul şi promoţiile

Unii ar spune că Plaja „Dunărea” schimbă ziua de mentenanţă şi ofertele… mai des decât ar trebui să ...

Apel umanitar. Casiana are nevoie de noi pentru a putea continua terapiile salvatoare

Casiana este o adolescentă de 17 ani, pentru care viața a însemnat o luptă permanentă pentru supravi ...

Detectoare de fum gratuite montate de pompierii gălățeni în 500 de case din județ

Detectoarele de fum și monoxid de carbon reprezintă un mijloc simplu, dar extrem de important de pro ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

Scena lirică, în doliu. A încetat din viaţă una dintre gălăţencele care au uimit lumea

Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante voci românești ale secolului XX și un reper ...

„Culorile verii”, în acorduri de pian. Vernisaj la Muzeul Spiritualităţii Creştine

Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos anunţă o nouă expoziţie t ...

S-a stins din viaţă actriţa Corina Căpățână. A jucat 15 ani pe scena Dramaticului gălăţean

A încetat din viaţă actrița Corina Căpățână, care a jucat pe scena Teatrului Dramatic „Fani Tardini” ...

Poza zilei: „Jos schelele! Sus cortina!”

Recunoaştem cinstit, acesta a fost primul nostru gând la vederea constructorilor care demontau schel ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Prins pe moped fără permis, pe o stradă din Galați

Un tânăr de 24 de ani din Galați s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști în timp c ...

Dosar penal pentru conducerea fără permis a unui moped neînmatriculat

Un adolescent de 17 ani din Bălăbănești s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de oamenii legi ...

Doi gălățeni au ajuns după gratii. Unul era condamnat în România, celălalt era căutat în Italia

Doi bărbați din județul Galați au ajuns după gratii, după ce pe numele lor au fost emise mandate de ...

În arest preventiv, după ce ar fi încercat să omoare patru oameni cu un cuțit

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi încercat să omoare patru persoan ...

Peste 22.000 de români s-au înscris la „Ziua de Curățenie Națională”. Galațiul, invitat să se alăture

Mai este o lună până la cea mai mare acțiune de voluntariat pentru mediu din România. Peste 22.000 d ...

Prima monedă dreptunghiulară lansată de BNR, dedicată pictorului Nicolae Tonitza

Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic, luni, 24 august, o monedă din argint di ...

Eclipsă de Lună, la sfârșit de august. Listă de înscrieri la Observatorul Astronomic din Galați

Gălățenii pasionați de astronomie, dar și cei care vor să vadă un fenomen spectaculos pe cer sunt in ...

Observațiile astronomice de noapte, „poluate luminos” de Festivalul de Folclor

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, pe pagina de Facebook, că ...

Discret sau expresiv, mic sau amplu: cum compari modele de tatuaje pentru bărbați după stil și amplasare

Când compari modele de tatuaje pentru bărbați, diferența importantă nu este doar între un desen care ...

Mai puțină birocrație pentru permisul auto. Ce document nu mai trebuie dus la ghișeu

Gălățenii care se înscriu la examenul pentru permisul de conducere au un drum mai puțin de făcut. Ca ...

Ce diferențiază un brand profesionist de unul care improvizează

Un brand profesionist nu este definit doar de un logo bine realizat sau de un website modern. Difere ...

Ce înseamnă o vopsea lavabilă cu conținut scăzut de COV

Mirosul acela specific care rămâne în casă câteva zile după zugrăvit nu e doar un inconvenient trecă ...