Baba arde și țara se piaptănă - Viaţa Liberă Galaţi

Fonduri fotovoltaice pentru Educație

Scris de Marți, 13 Decembrie 2022
* Haideți să nu fim previzibili! Da, este grav că doar 2,19 la sută din PIB se va duce la Educație în anul 2023. E scrisă negru pe alb, e limpede, e și asumată de băieții de prin palate, dar e folosită ca placă ușor isterică de compatrioții care nu…

Filosoful de la Palatul Victoria

Scris de Luni, 12 Decembrie 2022
* Ne-am dat naibii, un ministru din Guvernul Ciucă ajungând să citeze filosofi din antichitate. Și nu e vorba de orice locatar al Palatului Victoria, ci despre Lucică Bode de la Interne. Fost la Transporturi, fost pe bancheta din spate a mașinii de serviciu. Bode le dă peste nas inșilor…

Ne cerem drepturile, dar să nu înceapă telenovela

Scris de Sâmbătă, 10 Decembrie 2022
* Situația cu Austria e analizată de întreaga Românie, cred că nici poante noi nu mai pot face, s-a dat totul ca pâinea caldă. Rămânem cu o concluzie optimistă, nu-mi aparține, o găsiți la a cincisprezecea mână în acest text: există, iată, subiecte care ne mai pot uni. E un…

„Nu ne primesc. Vând autoturism”

Scris de Vineri, 09 Decembrie 2022
* Și vreți cumva să tratăm cu seriozitate ("celeritatea" e din repertoriul domnului președinte) povestea în care ne-au târât vecinii vecinilor noștri? Ieri după-amiază țopăia următoarea informație, nici nu știu cum a mai rămas: Austria blochează România, Olanda blochează Bulgaria, iar Germania și Luxemburg blochează Croația. Serios? Asta înseamnă democrație,…

Care mergi la derdeluș pe lângă Ungaria?

Scris de Joi, 08 Decembrie 2022
* Am cules o informație care trebuie cenzurată în doi timpi și trei mișcări, altfel se prinde Comisia Europeană că ne merge prea bine. Arestat la domiciliu, Dani Mocanu, de profesie manelist cu un promițător început de interlop, s-a filmat lovind cu barosul o mașină de 200.000 de euro. Probabil…

Alinuța, la târgul „de lucru” de la Viena

Scris de Miercuri, 07 Decembrie 2022
* Austria spune oficial NU aderării României la Schengen: "Nu există o aprobare pentru extinderea spațiului cu Bulgaria și România." Deși Comisia Europeană venea acum două zile cu o pledoarie pentru intrare... Mă podidiseră lacrimile, sunt și mai emotiv de fel. De aici înțelegem că Schengen, nu doar ca rezonanță,…

Taxa pe Bălan

Scris de Marți, 06 Decembrie 2022
* În eventualitatea în care m-ați remarcat la filmul "Man of God" (desigur, la cinematograf), să știți că am stat departe de singura persoană din sală care se desfăta cu pop-corn. Nu, nu e cu Micutzu, n-o să facă recorduri de încasări, însă e o producție la care voi mai…

Biden, ca Dâncu al nostru

Scris de Luni, 05 Decembrie 2022
* Doar știți cât de mult îl simpatizez pe "Ciucă al nostru". Uneori îmi vine să-i cer iertare Vioricăi Dăncilă, însă nu-i mai găsesc adresa de e-mail. Totuși, premierul României nu l-a rebotezat pe părintele Cleopa în Cleopatra, așa cum susțin unele publicații online spre deliciul influencerilor de canapea. Ar…

Biden și Macron, la plimbă-tava

Scris de Sâmbătă, 03 Decembrie 2022
* Să recunoaștem, e nostim jocul băieților mari din Schengen. Când ține Austria mâinile în buzunare, se opune Olanda sau Țările de Jos, cum se numește/numesc mai nou. După ce flăcăii de la Amsterdam încep să ne zâmbească, redevine Viena statuie. Ne face semn că nu se poate acum, că…

ABS-ul libertății de exprimare

Scris de Vineri, 02 Decembrie 2022
* S-au tot întrebat oamenii de rând de ce au ieșit bucureștenii la parada de 1 Decembrie. E lipsă de cultură urbană, nimic altceva. Păi, ce, nene, voiați să înghețe în casă? * Ieri, de ziua ei, i-am transmis un mesaj pe rețelele de socializare. Am luat-o la per tu,…

Mândru că rămân

Scris de Joi, 01 Decembrie 2022
* Asta cu mândria că ești român s-a demonetizat, au băgat-o unii cu forța prin campaniile electorale, s-a fâsâit. E scumpă dragostea de țară, dar dacă s-ar putea s-o ia altul în franciză, ai fi cel mai bucuros. Eu sunt doar mândru că am rămas și că rămân aici, ca…

Să nu intre doamna Carmen la bănuieli!

Scris de Miercuri, 30 Noiembrie 2022
* Dacă doamna Carmen ar fi geloasă (cred că mi-am mai închipuit această variantă, nu mai știu dacă am ieșit pe plus), în această perioadă, cu diverse vizite din partea celor de la NATO și din Statele Unite ale Americii, ar fi intrat la bănuieli. "Băi Klause, nu sunt cam…

Job pentru un viitor fost președinte

Scris de Marți, 29 Noiembrie 2022
* Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit ieri la Palatul Cotroceni pe secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg. Consider că toate cheltuielile de organizare ar trebui trecute exclusiv pe camera bossului nostru, nu văd interes național în acest desant surprinzător. Klaus și-a primit la locul de muncă viitorul angajator, doar…

Ciolacu Internaționalu'

Scris de Luni, 28 Noiembrie 2022
* În ce ape am ajuns să ne scăldăm, nu ne conștientizăm importanța! Marceluș de la Buzău a fost ales - nu știu la al câtelea congres - vicepreședinte al Internaționalei Socialiste la nivelul Europei Centrale şi de Est. N-am habar ce înseamnă acest titlu pompos, doar îmi reamintesc că…

Îmi iau licurici pentru blackout

Scris de Sâmbătă, 26 Noiembrie 2022
* Întrebat despre riscul unui blackout în România, Raed Arafat a parat, ierta-mi-s-ar rima: "Mai degrabă vom avea probleme din cauza viscolului." Mereu s-a întâmplat pe dos, așadar voi pleca la cules de licurici. * Un fost interlop a ajuns profesor de matematică într-un liceu din Turda. E o notă…

Când câinele schimbă abatorul

Scris de Joi, 24 Noiembrie 2022
* Vai, se desparte grupul italian Enel de România, îmi vine să-mi dau facturile cu capul de pereții imprimantei. Comunicatul acestei companii este înduioșător: "Motivul pentru care plecăm nu este pentru că nu ne place cadrul legal." Nu trăisem încă ziua în care PR-ul câinelui care părăsește măcelăria ne dă…

Al-Qaida și drepturile omului, baba și mitraliera

Scris de Miercuri, 23 Noiembrie 2022
* Îmi plac glumele de orice fel, de aceea salut anunțul lui Sică Mandolină. Trezit cu niște mingi plutind la fileu, Orban a afirmat că e interesat de o candidatură la prezidențiale. Cinstit, și subsemnatul i-ar trimite niște bezele lui Charlize Theron, dar se abține la timp: dacă nu dă…

Pe-a noastră când o mai distribuiți?

Scris de Marți, 22 Noiembrie 2022
* În timp ce noi slalomam printre deziluzii, o concitadină puncta doar ca elitele. O femeie care lucra ca funcționar la o bancă din Galați a scos timp de patru ani bani din conturile oamenilor. A continuat să scurgă din conturi și după ce și-a încheiat relațiile contractuale cu instituția…

Da, o să mă uit la Cupa Mondială!

Scris de Luni, 21 Noiembrie 2022
* Presa occidentală anunță că a început "Cupa Mondială a Rușinii", ediția din Qatar, plină de "acuzații de crimă, sclavie și corupție". Aceeași presă evită afirmațiile lui Gianni de la FIFA, care și-a permis să-i dea peste nas Occidentului că joacă ipocrit: "Pentru tot ceea ce noi, europenii, am făcut…

Să nu afle premierul, că ne mărește taxele!

Scris de Sâmbătă, 19 Noiembrie 2022
* Cel mai scump produs cumpărat de Black Friday în România anului 2022 a costat 148.731 de euro. Este vorba despre un televizor. Nu-i trimiteți știrea asta premierului Nicolae Ciucă, va călca și el în păcatul isărescian de a generaliza! N-o să-i părem îndeajuns de pauperi. Deși, tot o să…

Miss Fata de la țară în Schengen

Scris de Vineri, 18 Noiembrie 2022
* Îmi place cum sună acest anunț al Comisiei Europene: România e pregătită să intre în Schengen și Uniunea Europeană e gata să o primească. Pare un crâmpei din show-ul de largă consumație "Miss Fata de la țară". Noi te primim, dar mai schimbă și tu hainele alea, ne-ai distrus…

Când viteza îl încurcă pe Iohannis

Scris de Joi, 17 Noiembrie 2022
* Ciudată seară de marți, când mulți ciocli fără job prevesteau răzbelul NATO - Rusia din cauza a două rachete căzute în Polonia. Din greșeală, spuneau echilibrații care treceau drept deviaționiști. Sau putiniști, cum se zice mai nou. Miercuri dimineață vorbeau deja americanii că a fost o eroare, iar agențiile…

Merităm să ne certe Isărescu

Scris de Miercuri, 16 Noiembrie 2022
* Dragi săraci, zice Isărescu despre voi că nu sunteți atât de săraci precum meritați: "Am fost recent în provincie, coloană după coloană. Nu prea arată nici a recesiune, nici a sărăcie, te orbesc farurile." Când iei peste 20.000 de euro pe lună, așa cum este nevoit să încaseze guvernatorul…

Pleonasm de modă veche

Scris de Marți, 15 Noiembrie 2022
* N-am rostogolit nicio frază despre handbalul la care și naționala feminină a României este prezentă, cu toate că am o vastă experiență în jurnalismul sportiv. Și pot spune atât în ziua în care "tricolorele" întâlnesc Muntenegru: dacă ar fi fost prezentă și Cristina Neagu la acest turneu final, am…
Pagina 28 din 133