Anca Melinte

Anca Melinte

SOLARIS, ofertant unic pentru autobuzele hibrid

Sâmbătă, 28 Septembrie 2019 08:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Potrivit datelor noastre, o singură ofertă a fost depusă în cadrul licitaţiei lansate de Primăria municipiului Galaţi pentru achiziţia a 20 de autobuze hibrid de mare capacitate. Este vorba despre compania poloneză SOLARIS BUS & COACH, care, de altfel, este unicul ofertant şi în cadrul procedurilor similare pentru furnizarea unor autobuze hibrid în Baia Mare şi, respectiv, Satu Mare. La Galaţi, valoarea estimată a contractului este de 33,6 milioane de lei fără TVA, iar crite ...

SCANDAL. Zece milioane de lei, pierderile ultimei ierni în sistem centralizat

Sâmbătă, 28 Septembrie 2019 00:03 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Cu 16 voturi favorabile, Consiliul Local a aprobat, joi, acoperirea parţială a pierderilor induse de ultimul sezon rece în care gălăţenii s-au încălzit în sistem centralizat - 3.121.467,69 de lei, pentru perioada decembrie 2017 - martie 2018. De fapt, este a treia hotărâre de acoperire a pierderilor, care, conform documentelor, totalizează 9.981.563,83 de lei. Întrebările consilierilor au vizat, însă, pierderile iernii trecute, care sunt, deocamdată, o necunoscută. Pierderile ...

Lava cake pentru fostul iubit şi pentru soţia lui

Sâmbătă, 28 Septembrie 2019 00:00 | Publicat în TV MANIA
* "Verde de Paris îţi pun!". "Măcar să le rămână în gât! Dacă aveam sodă caustică sau verde de Paris… Să mănânce milogii! Două puşlamale", dădea în clocot joi seara, la „Masterchef”, Raluca Podea, la vederea celor pentru care trebuia să gătească. Fostul ei iubit, Florin Pastramă şi Brigitte, cea pentru care a părăsit-o şi pe care a luat-o de nevastă, plus invitaţii lor la aniversarea a trei luni de mariaj. „Eu sunt cu peştele, el este cu vita! Unica noastră ...

Campania electorală dă în clocot în Consiliul Local

Vineri, 27 Septembrie 2019 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
„Eu înţeleg că n-aveţi specialişti cine ştie ce pe la PNL, că e a nu ştiu câta oară când veniţi cu nişte aberaţii din punct de vedere legal, de râd şi curcile. Eu nu ştiu cum de nu vă duceţi înapoi şi nu vă daţi palme unul altuia, doar să vă treziţi din tâmpeniile pe care le spuneţi! E legal sau ilegal, băi PNL?”, a fost una dintre cele mai agresive replici care s-au auzit la şedinţa de ieri a Consiliului Local, rostită de primarul Ionuţ Pucheanu. „Vă cur ...

Primul minibuz nou-nouţ, în curtea Transurb

Vineri, 27 Septembrie 2019 00:02 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primul dintre cele 20 de minibuze Karsan Jest, EURO 6, pe care Primăria municipiului Galaţi le cumpără pentru transportul public local de persoane, a sosit deja în curtea SC Transurb SA. Vestea ne-a fost dată de către directorul general al companiei de transport, Mihai Cadinoiu, care aşteaptă nerăbdător nu doar livrarea celorlalte 19 minibuze, ci mai cu seamă sosirea, în noiembrie, a celor 40 de autobuze de mare capacitate, aflate acum în proces de fabricaţie. Reamintim că pentr ...

Ce personalităţi au ales gălăţenii pentru Parcul "Eminescu"

Vineri, 27 Septembrie 2019 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Nu mai puţin de 2.777 de cetăţeni au votat în cadrul sondajului lansat pe Facebook de primarul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu, demers care a avut ca scop amplasarea busturilor unor personalităţi pe cele patru socluri ridicate în Parcul "Mihai Eminescu". Cele 18 personalităţi au fost propuse de către instituţiilor de cultură şi organizaţiile profesionale din Galaţi, iar sondajul s-a derulat în perioada 12-26 septembrie. Iată rezultatele: Eremia Grigorescu - 1.109 voturi, Mihail Ko ...

Doamna Elena Udrea duce şi gunoiul?

Vineri, 27 Septembrie 2019 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Paparazzi. Pardon pentru întrebarea din titlu, dar interesul pentru activităţile casnice ale Elenei Udrea se datorează paparazzilor Spynews, care m-au asaltat de dimineaţă, la Antena Stars, cu următoarea ştire: "Are tot ce vrea, dar nu se fereşte să facă asta! Ocupaţia-surpriză pe care şi-a găsit-o Elena Udrea după ce şi-a creştinat fiica". Sincer, m-am gândit că Elena Udrea s-o fi dus şi dânsa la serviciu, că poate s-o fi plictisit stând bine-merci de atâta amar de v ...

Cum îngrijim un câine adoptat

Duminică, 29 Septembrie 2019 10:00 | Publicat în SFATURI
Bun găsit, dragi iubitori de animale! Şi astăzi vom încerca să vă fim de folos cu sfaturi utile în cazul în care doriţi să adoptaţi unul dintre miile de câini fără stăpân de pe străzile oraşului sau să luaţi unul dintre cei aflaţi în adăposturi. Adevărata dragoste şi grijă faţă de un animal fără stăpân înseamnă să-i oferi un cămin. Dacă v-aţi hotărât să adoptaţi un câine al nimănui şi să-l primiţi în apartament, vă sfătuim, pentru a-i fi şi lui ...

Weekend cu restricţii de trafic pe bulevardul Marea Unire

Vineri, 27 Septembrie 2019 10:30 | Publicat în EVENIMENT
Primăria Galaţi anunţă că în perioada 27 septembrie, ora 18,00 - 29 septembrie, ora 6,00, circulaţia se va închide pe bulevardul Marea Unire, de la intersecţia cu strada Prelungirea Traian până la Hotel "Vega", cu excepţia bretelei de acces. Pe 28 septembrie, în intervalul orar 12,00 - 20,00, circulaţia se va închide pe bulevardul Marea Unire, din zona porţii de acces a Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii şi până la intersecţia cu strada Prelungirea Traian. De asemenea, ...

Parteneriat public-privat pentru aeroportul de la Galaţi

Joi, 26 Septembrie 2019 00:04 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
"Se aprobă demararea procedurii de atribuire a contractului de parteneriat public-privat pentru realizarea proiectului major de investiţii Aeroport internaţional în judeţul Galaţi", prevede proiectul de hotărâre care va fi supus aprobării consilierilor judeţeni în şedinţa de luni, 30 septembrie. În luna mai a acestui an, când a dezvăluit amplasamentul viitorului aeroport, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, declara că se va face o modificare legislativă, şi investiţia va ...
Pagina 688 din 1743

Poza zilei. Când Iris nu e chiar Iris

Fanii s-au bucurat să revadă, pe scena Danube Rock Revolution 2025, trupa Iris - Cristi Minculescu, ...

Pe strada Stefan cel Mare au început lucrările de modernizare

Au început lucrările de modernizare a străzii Ștefan cel Mare (intersecția Al. Măcelaru – Cimitir Is ...

Rugăciune pentru pace la Catedrala Arhiepiscopală

În Duminica a XI-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a ...

Femeia care și-a ucis soțul înainte de pomană a fost arestată

Tribunalul Galați a admis cererea procurorilor care anchetează teribila tragedie consumată la Draguș ...

Satul unui viteaz al lui Ştefan cel Mare, scos din negura istoriei

De la Săndel Palade, am aflat că Asociaţia Clubul Pensionarilor din comuna Tudor Vladimirescu, despr ...

Vernisajul expoziției „Centenar Ion T. Sion”, la Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci

Muzeul de Istorie "Teodor Cincu" Tecuci, vă invită, marți, 26 august 2025, la ora 11,00, la vernisaj ...

Poza zilei. „Doamna” cu pălărie din grădina de la bloc

Recunosc, am fost cât pe-aci să-i spun „Bună ziua!” elegantei „doamne” care mi-a atras atenţia în gr ...

Galaţiul, sub Cod galben de vânt

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben, valabilă până la ora 20,00. ...

Transurb începe eliberarea abonamentelor pentru elevi

„Pentru a evita aglomerația de la începutul anului școlar și ținând cont de resursele umane limitate ...

Partea leului, pentru Oțelul Galați. Cum se împart banii de la bugetul local pentru cluburile sportive

Finanțările de la bugetul local pentru programele sportive dedicate seniorilor solicitate de cluburi ...

A cincea licitație anulată pentru un contract de 749 de milioane de lei

Ghinionul pare că se se ține scai de procedura prin care Consiliul Județean Galați tot încearcă să a ...

De la apa brută... spre Apa Sâmbetei: licitaţie de peste 37 de milioane de lei, suspendată de jumătate de an

Nici anulată, nici adjudecată, ci suspendată de jumătate de an – cel puțin! – aceasta este starea li ...

Peste un milion de soldați pierduți de Rusia în războiul din Ucraina

Conform actualizării publicate de Statul Major al Ucrainei, începând cu 24 februarie 2022, armata Fe ...

Datele celui mai nou submarin nuclear rusesc, pe mâna Ucrainei

Date secrete despre cel mai nou submarin nuclear al Rusiei au ajuns pe mâna Ucrainei. Informațiile o ...

Rusia încă folosește „Mașinăria Apocalipsei”

Fostul președinte și premier rus Dmitri Medvedev i-a transmis joi președintelui american Donald Trum ...

Un nou proiect pentru „independența” structurilor anticorupție

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat joi că propune un nou proiect de lege pentru a a ...

Sănătatea somnului pe timp de caniculă

Căldura excesivă nu înseamnă doar disconfort, ci în multe cazuri transformă somnul, dintr-un aliat, ...

De ce merită afinele un loc de cinste în dieta ta

În timp ce fructele exotice fură adesea lumina reflectoarelor, un erou local, mic și plin de putere, ...

Bani pentru spitale de recuperare

Zece spitale de recuperare din toate regiunile ţării vor beneficia de investiţii de 742 milioane de ...

În iulie, 16 persoane confirmate oficial cu Covid, la Galați

Febră mare, dureri de cap și de oase și o stare generală alterată. Acestea sunt simptomele care ar t ...

Un nou minim al ultimelor două luni pentru euro

Leul a avut lunea aceasta una dintre cele mai liniștite ședințe din ultimele luni, evoluție datorată ...

Euro a scăzut la minimul ultimelor două luni

Menținerea de către agenția Fitch a ratingului suveran al României la „BBB minus", cu perspectivă ne ...

Analiza financiară a zilei. Euro s-a retras de la 5,07 lei la 5,06 lei

Moneda națională a profitat joia aceasta de nivelul mai ridicat al ofertei de valută de la nivelul c ...

Ocupații noi în COR

Clasificarea ocupațiilor din România (COR) ar putea fi completată cu două meserii noi, crescător de ...

14 medalii cucerite la Tulcea de înotătorii gălăţeni

NATAŢIE. Sportivii gălățeni de la CSM şi Aqua Sport, pregătiți de Mihaela Hodină și Mihaela Bîrligea ...

Superliga surprizelor, după șapte etape

Primele șapte runde din Superligă s-au scurs deja, iar rezultatele surprinzătoare s-au ținut lanț în ...

Sportul pentru toţi. Competiție de tenis la Clubul Dacia

TENIS. Clubul Dacia îşi urmăreşte cu rigurozitate programele de competiţii şi pregătiri ale sportivi ...

Fotbal gălățean. Supercupa a ajuns la Cudalbi

Meciul pentru ediția actuală a Supercupei gălățene s-a disputat pe teren neutru, la Liești. S-au înt ...

Zile de vacanţă pline de prietenie și bucurie la Smulţi

Pe parcursul vacanței de vară, în Parohia Smulți 1 din protopopiatul Târgu Bujor, județul Galați, s- ...

Activităţi de vară pentru copiii din Brăhășești

În Parohia Brăhășești 2 din judeţul Galaţi s-a desfăşurat zilele acestea programul educativ-recreati ...

Ateliere de vacanță la Şcoala Gimnazială din Șendreni (GALERIE FOTO)

La Școala Gimnazială din Șendreni s-a derulat un nou tip de activitate, sub forma unor ateliere de v ...

Liderii de sindicat din Educaţie, față în față cu Ilie Bolojan

Profesorii au fost din nou la București, în fața sediului Ministerului Educației și Cercetării, în z ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

„Dacia”, noul cinema unde se vor naște roboții din Galați. Renovare aproape finalizată la un obiectiv care părea sortit pieirii (FOTO)

Cinematograful „Dacia” din cartierul Micro 21 are mari șanse de a deveni primul din Galați renăscut ...

Prima întâlnire a ministrului Oana Ţoiu cu românii din Italia

Prima întâlnire oficială a ministrului de Externe, Oana Ţoiu, cu reprezentanți ai comunităților româ ...

Gălățeni acuzați că au furat substanțe de 3.000.0000 de euro. Poliția franceză a venit după ei (FOTO)

Mai mulți bărbați din județul Galați sunt cercetați de autoritățile franceze sub acuzații de furt în ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Tichete electronice de energie pentru consumatorii vulnerabili

Consumatorii vulnerabili pot solicita, începând de miercuri, 20 august, tichetele electronice de ene ...

Prins la volan duhnind a alcool şi fără permis

Pe 20 august 2025, în jurul orei 04,05, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Tecuci au obs ...

Analiza financiară a zilei. A patra zi consecutivă de apreciere a leului

Moneda națională a continuat marțea aceasta tendința de aprecierea față de cea unică, pe fondul redu ...

Lucrări Apă Canal în zona IC Frimu

Operatorul Apă Canal SA Galați anunță că, la începutul săptămânii, a predat amplasamentul pentru luc ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Carnet cultural. Muzee și expoziții în Galați

Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Iubitorii de artă gălăţeni sunt aşteptaţi să viziteze expoziţia ...

Istorie și realitate virtuală: comorile Galațiului devin holograme

Certificatul de aviator al Smarandei Brăescu, mapa de diplomat a lui Costache Negri, automobilul De ...

Galațiul și Tecuciul, gazde ale unei călătorii muzicale de excepție

Galațiul și Tecuciul se pregătesc să găzduiască un eveniment cultural de anvergură în această vară. ...

Carnet cultural

Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Iubitorii de artă gălăţeni sunt aşteptaţi să viziteze expoziţia ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Amor nebun cu o minoră, finalizat în arestul Poliției

În categoria ”ce mai fac adolescenții când împlinesc o vârstă importantă”, se înscrie, mai nou, o tâ ...

Începe procesul șoferului turc care a ucis o mamă (FOTO)

Marti, 29 iulie 2025, este ziua când la Judecătoria Galați va avea loc primul termen de judecată în ...

Ciobanul care a ucis pentru apă, trimis în judecată

Procurorii au finalizat ancheta în cazul de omor care a șocat comunitatea din Rădești în prima zi a ...

Programul Tribunalului, modificat pe perioada verii

Gălățenii care au probleme juridice și vor trebui să ajungă la instanțe până la finele lunii august, ...

Fără curent electric în comuna Independența

Distribuție Energie Electrică România S.A. (DEER) - Sucursala Galați anunță întreruperi ale alimentă ...

Nicio duminică fără un incident grav la scăldat! Tată a șapte copii, în comă după un plonjon

Temperaturile extreme îi împing pe tot mai mulți să se scalde în locuri neautorizate și periculoase. ...

Peste 40.000 de euro pentru noi indicatoare rutiere pe drumurile judeţene

După ce preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, a dezvăluit că, în fiecare an, ...

Prefectul, în dialog cu primarul din Cudalbi

Prefectul județului Galați, Andreea Anamaria Naggar, a avut o întâlnire oficială cu primarul comunei ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” TUSTREI (certificat de calitate)

Mi-aduc aminte vremea toată, timpul tot,atunci şi-acolo, în grădină, lângă nord:ploua curat şi drept ...

Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” CĂRAREA în/spre DUMNEZEU (vecernie)

(Te)-ai răsărit dintr-un demult îndepărtat,blândă şi dreaptă, într-o margine de sat –şi-ai râs şi-ai ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” RUGA UNUI COPAC ANONIM (către Emil Ioițescu – La Mulți Ani!)

De mâine, când voi fi cais,/ te rog să laşi geamul deschis,să vezi cum urc la cer, pe brânci,/ să vă ...

Din colecția ”Cele mai frumoase poezii rămase tablou” DOINĂ (aşezare n-amurg)

(!) sub ochiul Resemnării, necruţător şi calm, văd Liniştea...şi-o caut în Taina unui Psalm al Lacr ...

TURTURICA PĂPUȘOI (I)

Pe doamna din titlu am cunoscut-o la un rând! Şi nu la un rând oarecare, ci la UPU! Pentru cine nu ş ...

MARIA (XII)

Maria nu mai zice nimic! Zice că-i cel mai frumos şi trist poem despre plecare! Zice că regretă...şi ...

MARIA (XI)

Sigur că da! O aud pe Maria cum adoarme în inima pădurii!...Sigur că da! Cred că şi Maria mă aude cu ...

MARIA (X)

Maria-mi şopteşte că-i ostenită de atâta viaţă, de atâta nuntă, de atâta supărare, de atâta timp şi ...

REMEMBER. Laura Branigan (1952-2004)

Laura Branigan, cântăreață, compozitoare și actriță americană, s-a născut pe 3 iulie 1952, la MountK ...

Oameni de seamă. Julio Cortázar, scriitor-jucător

Scriitorul argentinian Julio Cortázar s-a născut pe 26 august 1914, la Bruxelles, într-o familie de ...

Actori ai Dramaticului gălățean, în „Las Fierbinți”

Radu Horghidan și Răzvan Clopoțel, actori ai Teatrului Dramatic „Fani Tardini” din Galați, au filmat ...

Filmul zilei la TV: Leul deșertului

Leul deșertului SUA/Libia/UK (1980) istoric, război, dramăDisponibil pe: National TV, 25 aug, ora 21 ...

Sfaturi. De ce e bine să consumăm ficat de pui?

Ficățeii de pui sunt bogați în proteine și au puține calorii Pentru o alimentație echilibrată, este ...

Ce trebuie să ştim despre împerecherea pisicilor

Proprietarii de feline care îşi doresc înmulţirea acestora trebuie să aibă anumite informaţii înaint ...

Hidratarea corectă în timpul lunilor de vară

În sezonul cald, când temperaturile urcă peste 30 de grade, ni se reamintește tot mai des cât de imp ...

Produsele alimentare care trebuie evitate în timpul verii

Vara vine cu mult soare, relaxare și mese în aer liber, dar și cu riscuri alimentare mai mari. Tempe ...