Anca Melinte

Anca Melinte

România, finalistă la Eurovision 2017

Vineri, 12 Mai 2017 13:36 | Publicat în EVENIMENT
Ilinca şi Alex Florea, reprezentanţii României la Eurovision Song Contest 2017, cu al lor ”Yodel It”, s-au calificat în finala competiţiei, care are loc sâmbătă, 13 mai, la Kiev, în Ucraina.Alex şi Ilinca au urcat pe scenă în cea de-a doua semifinală a Eurovision, joi noaptea, şi au reuşit să facă un spectacol plin de energie şi de culoare."Am reuşit să ne calificăm în finală, unde vom fi câştigători, indiferent de locul pe care ne vom clasa. Important este să cân ...

Frig şi circ

Vineri, 12 Mai 2017 00:00 | Publicat în EDITORIAL
"Pâine şi circ", de asta avea parte plebea Romei antice. Meniul, din păcate, nu s-a schimbat nici în ziua de azi. Însă tare mi-e teamă că, la iarnă, gălăţenii dependenţi de sistemul centralizat vor avea parte doar de frig şi circ. Şi nu spun asta doar pentru că, ieri, prefectul Gabriel Panaitescu a atacat hotărârea aleşilor privind suspendarea furnizării agentului termic, blocând, practic, aplicarea ei!O spun pentru că, până în momentul de faţă, nici măcar un gălăţ ...

Sărbătoare. Premii pentru mirii de aur

Vineri, 12 Mai 2017 06:00 | Publicat în SOCIETATE
Teatrul Muzical "Nae Leonard" va găzdui, astăzi, o nouă festivitate de premiere a cuplurilor de aur. Nu mai puţin de 183 de perechi care au împlinit 50 de ani de căsnicie vor fi premiate de Primăria municipiului Galaţi cu diplome, flori şi cecuri în valoare de 500 de lei fiecare. Cu această ocazie, sărbătoriţii vor avea parte şi de o surpriză muzicală, un recital susţinut de artista Cristina Vasopol. ...

Pentru fluidizarea traficului. Primăria vrea sensuri unice pe cinci străzi importante

Vineri, 12 Mai 2017 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primăria municipiului Galaţi plănuieşte să instituie sensuri unice pe cinci artere importante de circulaţie din oraş. Ca să fie sigură că nu greşeşte, a organizat o achiziţie publică pentru atribuirea unui contract de servicii de proiectare pentru "Reglementari privind circulaţia cuprinsă între străzile Basarabiei - Mihai Bravu - Domnească - Prundului - Traian prin marcarea de sensuri unice".Valoarea estimată a contractului este de 25.500 de lei fără TVA, iar criteriul de a ...

Expertiză tehnică. Primăria vrea să afle de ce se scufundă PNL

Vineri, 12 Mai 2017 07:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Imobilul de pe strada Universităţii nr. 6, care găzduieşte sediul PNL Galaţi şi birourile parlamentare ale deputatului Victor Paul Dobre şi senatorului George Stângă, se află într-o stare avansată de degradare şi nu mai prezintă siguranţă în exploatare. Aşa susţine Primăria municipiului Galaţi, proprietara clădirii, care a organizat o achiziţie publică în vederea atribuirii contractului pentru servicii de proiectare şi expertiză tehnică. În caietul de sarcini al achi ...

Vizită taiwaneză la Galaţi

Vineri, 12 Mai 2017 08:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Larry Tseng, reprezentantul Taiwanului la Bratislava, s-a întâlnit ieri cu primarul Ionuţ Pucheanu şi city managerul Marius Humelnicu. Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, discuţiile au vizat toate domeniile în care ar putea avea loc colaborări, dar în mod special au fost prezentate oportunităţile de care ar avea parte posibilii investitori în oraşul Galaţi. Vizitatorii au fost interesaţi de modul în care se pot desfăşura activităţi economice în Zona Liberă ş ...

De la Dunărea de Jos, în Lagună/ După Galaţi, şi Brăila merge la Veneţia

Vineri, 12 Mai 2017 09:00 | Publicat în DIASPORA
Anul trecut pe vremea asta, Galaţiul era prezent la Veneţia cu o expoziţie foto-documentară dedicată Comisiei Europene a Dunării „un' istituzione internazionale in terra romena”. Acum a venit rândul Brăilei să-şi promoveze comorile de artă, tot în Republica Leului.„Venezia nelle opere grafiche e pittoriche di alcuni artisti romeni provenienti dalla collezione del Museo di Braila «Carol I»” - „Venezia în operele artiştilor români. Grafică şi pictură din colecţia Muz ...

Radiografia politică a unui personaj. Nicolae Bacalbaşa face apologia sexului şi a vulgarităţii

Vineri, 12 Mai 2017 00:00 | Publicat în ANALIZĂ
„A sosit vremea ca vocea doctorului Bacalbaşa, celebru în toată ţara pentru pildele şi vorbele de duh, să se audă în Parlamentul României!”. Aşa era lansat, în septembrie 2008, candidatul PSD Nicolae Bacalbaşa, cel care, de ieri, este suspendat din partid. Reacţia PSD este una tardivă, dacă avem în vedere că atacul la adresa Ralucăi Turcan nu e primul derapaj al politicianului gălăţean, ci doar unul de la tribuna Parlamentului. Iată o radiografie a modului în care a e ...

CONCURS pentru Corpul de control al primarului

Joi, 11 Mai 2017 07:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primăria municipiului Galaţi organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie, temporar vacantă, de consilier, clasa I, grad superior, la compartiment Corp Control Primar. Candidaţii trebuie să aibă studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, şi vechime în specialitatea studiilor de minimum nouă ani. Proba scrisa este programată pe 18 mai şi v ...

Moldova a cucerit Eurovisionul cu saxofonul

Joi, 11 Mai 2017 00:00 | Publicat în TV MANIA
„Hey Mamma“. Fără părtinire, Moldova chiar a avut un show de excepţie pe scena primei semifinale a Eurovision. În vreme ce concurenţa a venit cu piese croite parcă pe calapodul câştigătoarei de anul trecut - "1944" - de-au fâlfâit pletele şi mantiile, în vreme ce solistele se zbuciumau artistic, Moldova a mizat pe trupa SunStroke Project şi o piesă veselă şi antrenantă - „Hey Mamma“. Coregrafia simplă, dar de efect, fetele din backing vocals care s-au transformat din ...
Pagina 895 din 1738

Alertă în Galați și în împrejurimi. Patru frați au fost reținuți pentru atac pe terasa unui bar

A fost panică generală la Mihail Kogălniceanu, dar și în Galați, în noaptea de miercuri spre joi, du ...

Zi cu ghinion pentru bicicliștii turmentați și pietonii neatenți

13 august a fost zi cu ghinion pentru două categorii de participanți la trafic extrem de vulnerabile ...

Șofer de limuzină, prins la frontieră cu o remorcă neînmatriculată

Un bărbat cu dublă cetățenie, română și Republica Moldova, în vârstă de 46 de ani, este cercetat dup ...

Patru studii de fezabilitate pentru lucrări majore de investiții hidrotehnice

Administrația Bazinală de Apă (ABA) Prut-Bârlad a semnat contractele de elaborare a studiilor de fez ...

Aeroportul Galaţi-Brăila - avioane pe hârtie

„Da’ despre aeroport ce mai ştiţi?”, suntem întrebaţi periodic de cititorii noştri, în mesaje sau co ...

Proiectant pentru „grădini ca în vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza”

Potrivit datelor din portalul achizițiilor publice, Consiliul Județean Galați tocmai a atribuit un c ...

Ce spun autorităţile despre nucul tăiat. Explicaţii şi justificări oficiale

„Bietul nuc, cu ce-a greșit de l-au măcelărit?”, ne întrebam în ediţia de ieri a ziarului „Viaţa lib ...

În căutare de investitori americani. Cine pleacă în SUA să promoveze economic Galațiul

Delegația care va reprezenta județul Galați la un turneu de promovare și cooperare economică în SUA ...

Rusia încă folosește „Mașinăria Apocalipsei”

Fostul președinte și premier rus Dmitri Medvedev i-a transmis joi președintelui american Donald Trum ...

Un nou proiect pentru „independența” structurilor anticorupție

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat joi că propune un nou proiect de lege pentru a a ...

UE adoptă al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. În vizor, petrolul și energia

Statele Uniunii Europene (UE) au aprobat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentr ...

Zelenski, încurajat de Trump să lovească Moscova și Sankt Petersburgul

Președintele american Donald Trump a încurajat în discuții private Ucraina să intensifice atacurile ...

În iulie, 16 persoane confirmate oficial cu Covid, la Galați

Febră mare, dureri de cap și de oase și o stare generală alterată. Acestea sunt simptomele care ar t ...

Sedentarismul - boala care ne distruge în tăcere

Sedentarismul este considerat astăzi una dintre cele mai grave probleme de sănătate publică, fiind a ...

Bătălie între ofertanţi, pentru investiţii în sănătatea copiilor din Galaţi

Regula ofertantului unic - în speţă aceeaşi „combinaţie” de firme de construcţii - care câştigă mari ...

Ce plante medicinale pot fi culese în luna iulie

Luna iulie este una dintre cele mai bogate perioade ale anului pentru cei care iubesc medicina natur ...

Mega Image și Profi, clienții parcului eolian de la Scânteiești

Ahold Delhaize, retailerul olandezo-belgian care operează lanțurile Mega Image și Profi, a încheiat ...

Analiza financiară. Euro a scăzut la minimul ultimei luni

Leul a avut o evoluție apreciativă la jumătatea acestei săptămâni, asemănătoare cu cea a altor moned ...

Cresc riscurile intrării României în stagflație

Vineri, agenția Fitch va publica rezultatul evaluării periodice a ratingului suveran al României. Ră ...

Analiza financiară a zilei. Euro a scăzut la minimul ultimei luni 

Leul a avut o evoluție apreciativă, la începutul unei noi săptămâni. Evoluția se datorează mențineri ...

Hocheiștii gălățeni, la loturile naționale

Mai mulți hocheiști de la CSM Galați vor fi angrenați în acțiuni ale loturilor naționale în perioada ...

Sporting Liești și-a respectat statutul de favorită. A doua victorie în Cupa României

Singura echipă gălățeană din Liga a III-a prezentă în cursa calificării în "Cupa României", Sporting ...

Gălățeni la rugby pe plajă

RUGBY. Trei sportivi de la CSM au fost convocați la reprezentativa de rugby beach a României. Cei tr ...

Plecări surprinzătoare de la Oțelul. După Bicfalvi și Trif, un alt român pe lista rezilierilor

Gruparea gălățeană trece printr-o perioadă neașteptată de transformări la nivelul lotului. Deși erau ...

Liderii de sindicat din Educaţie, față în față cu Ilie Bolojan

Profesorii au fost din nou la București, în fața sediului Ministerului Educației și Cercetării, în z ...

Școlile de Vară STEAM ajung în județul Galați

Județul Galați se alătură celor 33 de comunități din întreaga țară în care, în această vară, se desf ...

Reduceri drastice la bursele pentru studenți

Începând din această toamnă, bursele pentru studenți vor fi reduse atât ca valoare, cât și ca număr ...

A patra zi de proteste la Ministerul Educației și Cercetării. Cadrele didactice vor demisia lui Daniel David

Protestele cadrelor didactice continuă și astăzi, luni, 4 august. În ciuda mesajelor pe care prof. p ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

„Dacia”, noul cinema unde se vor naște roboții din Galați. Renovare aproape finalizată la un obiectiv care părea sortit pieirii (FOTO)

Cinematograful „Dacia” din cartierul Micro 21 are mari șanse de a deveni primul din Galați renăscut ...

Imobilul centenar de pe strada Gării caută proiectanţi pentru renovare (FOTO)

Numără peste o sută de ani, are arhitectură urbană cu elemente de Art-Nouveau, se află pe lista monu ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Prima întâlnire a ministrului Oana Ţoiu cu românii din Italia

Prima întâlnire oficială a ministrului de Externe, Oana Ţoiu, cu reprezentanți ai comunităților româ ...

Gălățeni acuzați că au furat substanțe de 3.000.0000 de euro. Poliția franceză a venit după ei (FOTO)

Mai mulți bărbați din județul Galați sunt cercetați de autoritățile franceze sub acuzații de furt în ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

„Vacanța din pridvorul Bisericii”, în Eparhia Dunării de Jos

40 de elevi de la grupul catehetic Smulți II, județul Galați, Protopopiatul „Tg. Bujor”, au particip ...

„Imnul Golanilor” se aude din nou. Ce ne spune asta despre moștenirea lui Ion Iliescu?

La moartea lui Ion Iliescu, un gest de protest discret, dar semnificativ, a venit din Cluj: „Imnul G ...

Galațiul, în prima linie a schimbărilor climatice

Schimbările climatice nu mai sunt o amenințare a viitorului, ci o realitate prezentă care ne afectea ...

Pelerinajul cu Icoana Maicii Domnului de la Adam continuă în judeţele Galaţi şi Brăila

Icoana Maicii Domnului de la Adam rămâne în parohiile gălăţene până pe 10 august, programul anunţat ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Urmașii lui V.A. Urechia, oaspeți ai Ambasadei Albaniei în România

La invitația Excelenței Sale, Doamna Enkeleda Mërkuri, ambasadoarea Republicii Albania în România, o ...

Călătoria în timp, legănată, pe o pânză de păianjen?

Motto: „Scopul vieții este bucuria (…) Restul este imaginație!”Iulius Berca, personaj din carte ...

O tristeţe fără sfârşit. Remember Victor Cilincă, la Cenaclul Noduri şi Semne

(...) ASISTENTUL MEDICAL (înveselit): Nu mai eşti! Adică, foarte rapid, n-ai să mai fii, stai linişt ...

Oaspete francez pasionat de istoria Galațiului

Secția Colecții Speciale și Cercetare a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” a avut recent onoarea de ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Amor nebun cu o minoră, finalizat în arestul Poliției

În categoria ”ce mai fac adolescenții când împlinesc o vârstă importantă”, se înscrie, mai nou, o tâ ...

Începe procesul șoferului turc care a ucis o mamă (FOTO)

Marti, 29 iulie 2025, este ziua când la Judecătoria Galați va avea loc primul termen de judecată în ...

Ciobanul care a ucis pentru apă, trimis în judecată

Procurorii au finalizat ancheta în cazul de omor care a șocat comunitatea din Rădești în prima zi a ...

Programul Tribunalului, modificat pe perioada verii

Gălățenii care au probleme juridice și vor trebui să ajungă la instanțe până la finele lunii august, ...

Fără curent electric în comuna Independența

Distribuție Energie Electrică România S.A. (DEER) - Sucursala Galați anunță întreruperi ale alimentă ...

Nicio duminică fără un incident grav la scăldat! Tată a șapte copii, în comă după un plonjon

Temperaturile extreme îi împing pe tot mai mulți să se scalde în locuri neautorizate și periculoase. ...

Peste 40.000 de euro pentru noi indicatoare rutiere pe drumurile judeţene

După ce preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, a dezvăluit că, în fiecare an, ...

Prefectul, în dialog cu primarul din Cudalbi

Prefectul județului Galați, Andreea Anamaria Naggar, a avut o întâlnire oficială cu primarul comunei ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” DUPĂ APUS (mic...tratat de singurătate)

când te-am rugat să vii la mine,/ acolo, jos, după apus,tu n-ai avut un strop de milă.../ şi ai plec ...

Precum în Cer, aşa şi pe Pământ! (semantică de Toamnă)

Intrase în odaie, printre substantive mărunte. Şi cânta. Cânta de sfărâma liniştea sufletului meu ad ...

Din colecția ”Cele mai frumoase poezii rămase tablou” ATLANTIC TANGOU (pentru preotul Mitică Luca - La Mulți Ani!)

(!) din prima clipă a-nceput să mi se parăcă nu-i nimic frumos și sfânt și-adevărat,că totu-i fals ș ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” DINCOLO DE SINE (flic-flac)

Hai de-acolo, vino mai încoace,mai încoace, repede, acu...hai de tot, ai milă pentru tine,fii deştep ...

DIVINA TRAGEDIA: MARIA (IV)

Din spate, cam dinspre sud-estul Basarabiei, răsare Luna plină şi rotundă ca o mirare! Pădurea mă în ...

MARIA (III)

După jumătate de oră de mers prin grâu, abia sunt la jumătatea distanţei dintre şosea şi pădure! Aşa ...

MARIA (II)

De la şosea până la marginea pădurii, cărarea trece prin lanul de grâu. Doamne, ce strâmbă-i cărarea ...

DIVINA TRAGEDIA: MARIA (I)

Mâine-i sâmbătă! Şi-i nuntă-n sat! Şi am să trec şi eu pe-acolo! Doar am să trec! N-am timp să stau ...

Remember: Elias Canetti, scriitor interzis de naziști, dar premiat cu Nobel (1905-1994)

Elias Canetti, scriitor de limbă germană, evreu sefard originar din Bulgaria, s-a născut pe  25 iuli ...

James Horner, compozitorul muzicii filmului ”Titanic”

James Horner, compozitor american, orchestrator și dirijor de muzică de film, s-a născut pe 14 augus ...

Adrian Ghenie, pictorul care a revoluţionat arta contemporană

Artistul plastic contemporan Adrian Ghenie s-a născut pe 13 august 1977, la Baia Mare. Este cotat ca ...

Eminescu şi „Moara cu noroc”… trap!

* Bacu’. „Mihai Eminescu, poetul inspirat de tei/ Lansează în 1883/ «Luceafărul», adică un text poet ...

Ce trebuie să ştim despre împerecherea pisicilor

Proprietarii de feline care îşi doresc înmulţirea acestora trebuie să aibă anumite informaţii înaint ...

Hidratarea corectă în timpul lunilor de vară

În sezonul cald, când temperaturile urcă peste 30 de grade, ni se reamintește tot mai des cât de imp ...

Produsele alimentare care trebuie evitate în timpul verii

Vara vine cu mult soare, relaxare și mese în aer liber, dar și cu riscuri alimentare mai mari. Tempe ...

Atenție la alimentele cumpărate în perioadele caniculare!

În contextul temperaturilor extrem de ridicate din ultima perioadă, Comisariatul Județean pentru Pro ...