Cristinel Luca

Cristinel Luca

Liderul opoziției ruse, în comă, cu simptome de otrăvire

Joi, 20 August 2020 18:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Politicianul rus de opoziţie Aleksei Navalnîi se află în comă, într-un spital din Siberia, după ce a băut o ceaşcă de ceai în care, potrivit purtătoarei sale de cuvânt, ar fi fost pusă otravă. El este în terapie intensivă la un spital din Omsk și este conectat la un aparat de ventilație artificială. Opozantul lui Vladimir Putin a început să se simtă rău în timp ce se afla la bordul unui avion, o cursă internă care se îndrepta către Moscova. Pavel Lebedev, un pasager ...

Bani ”europeni” pentru susținerea șomajului tehnic

Joi, 20 August 2020 10:00 | Publicat în ECONOMIE
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a anunțat că a reușit să atragă fonduri europene în valoare de peste 294 milioane de euro, pentru susținerea măsurii șomajului tehnic, printr-un proiect derulat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Astfel, cu sprijinul agențiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, implicate în mod direct în implementarea măsurii, ANOFM, ca beneficiar al proiectului, a depus două cereri de rambursare pentru car ...

A ”nins” cu cacao în Elveția

Miercuri, 19 August 2020 21:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
A nins cu particule de cacao într-un orășel din Elveția, spre surprinderea localnicilor. Fenomenul bizar a fost posibil în urma unei defecțiuni la sistemul de ventilație, produsă la o fabrică de ciocolată, scrie The Guardian. Compania producătoare a anunțat că a existat un defect minor în sistemul de ventilație, în zona în care se produceau „pișcoturile de cacao”, la fabrica din orașul Olten. Din cauza vântului puternic, pudra de ciocolată s-a răspândit în preajma fab ...

Lukașenko a ordonat să se pună capăt protestelor din Minsk

Miercuri, 19 August 2020 20:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, a declarat miercuri că i-a ordonat ministrului de Interne să pună capăt protestelor din capitala Minsk, relatează agenția oficială Belta, citată de Reuters. Lukașenko a anunțat de asemenea că angajații televiziunii publice care au intrat în grevă în semn de solidaritate cu protestatarii nu se vor putea întoarce la locurile de muncă și că a ordonat înăsprirea controalelor la graniță pentru a îmoiedica intrarea în țară a ...

Papa Francisc avertizează ţările bogate

Miercuri, 19 August 2020 18:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Ţările bogate nu ar trebui să se aprovizioneze cu un vaccin împotriva coronavirusului şi ar trebui doar să sprijine financiar companiile angajate să protejeze mediul, să îi ajute pe nevoiaşi şi binele comun, a spus miercuri Papa Francisc, citat de Reuters. La audienţa săptămânală, Suveranul Pontif a declarat: "Ar fi trist dacă bogaţilor le este dată prioritate la vaccinul împotriva Covid-19. Ar fi trist dacă vaccinul devine proprietate a unei naţiuni sau a alteia, dacă nu ...

Toalete publice complet transparente

Joi, 20 August 2020 06:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
În câteva parcuri din Tokyo au fost instalate primele toalete publice transparente, cărora potențialii utilizatori le pot inspecta curățenia din exterior, caracteristică de care rezidenții s-au arătat deja foarte încântați. La prima vedere, aceste noi utilități par de nefolosit, însă, odată ce o persoană se află în interior, cabinele devin opace, fiind realizate din „sticlă inteligentă” colorată. Toaletele transparente au fost create de arhitectul Shiheru Ban și, deoc ...

Identificarea vizuală online, în premieră absolută la ANAF

Miercuri, 19 August 2020 09:30 | Publicat în ECONOMIE
Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală au dezvoltat și implementat o nouă facilitate a serviciului Spatiul Privat Virtual (SPV) pentru persoanele fizice: identificarea vizuală online. Aceasta este operațională  începând de marți, 11 august. Identificarea persoanelor fizice care doresc să se înregistreze în SPV poate fi efectuată de la distanță și prin intermediul unei sesiuni video, adică prin identificare vizuală online, anunță Admi ...

Câte terase se vor închide astăzi?

Miercuri, 19 August 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Patronatul din industria ospitalității a anunțat un protest care se va desfășura astăzi, între orele cinci și șase după-amiaza. Angajații și partenerii companiilor din HoReCa sunt invitați să întrerupă lucrul și, timp de o oră, să iasă ”în stradă”, în fața locurilor unde își desfășoară activitatea (atâta cât mai este asta) și să protesteze pașnic, respectând prevederile sanitare în vigoare. Li se recomandă și unele sloganuri sau pancarte care să fie str ...

Doar 80 la sută dintre fermieri vor fi despăgubiți în septembrie

Marți, 18 August 2020 19:00 | Publicat în ECONOMIE
Potrivit ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, în ultima ședință de Guvern bugetul ministerului a fost suplimentat cu 3,455 miliarde lei. ”Acest lucru ne va permite să acordăm ajutoare pentru secetă, pentru compensarea pierderilor înregistrate în zootehnie, dar și să plătim avansul subvențiilor pentru campania 2020”, a precizat Oros. Cu toate acestea, valoarea despăgubirilor pentru culturile de toamnă afectate de secetă este de doar 850 de milioane le ...

Mutație a coronavirusului, mai infecțioasă, dar mai puțin mortală

Marți, 18 August 2020 18:30 | Publicat în SĂNĂTATE
Preşedintele Societăţii Internaţionale pentru Boli Infecţioase, Paul Tambyah, a declarat că o mutaţie din ce în ce mai comună a virusului SARS-CoV-2, identificată în Europa, America de Nord şi în zone din Asia, face virusul să se transmită mai uşor, dar să fie mai puţin mortal. Paul Tambyah susţine că dovezile ştiinţifice sugerează că proliferarea mutaţiei D614G a noului coronavirus în anumite părţi ale lumii coincide cu o scădere a ratei mortalităţii, virusul deve ...
Pagina 857 din 1104

A aruncat benzină în sobă, dar a dat foc la casă

Un localnic din Cudalbi se zbate între viață și moarte, după ce a făcut o greșeală elementară la apr ...

Atmosfera vibrantă a orașului italian Chioggia, la Galaţi

Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” invită publicul duminică, 18 ianuarie, de la ora ...

Trei sportivi adolescenți, operați artroscopic în premieră la Galați

O echipă formată din medici specialiști ortopezi, medici rezidenți și doi anesteziști a reușit să re ...

Ce face Primăria Galaţi cu banii rămaşi din 2025

Aleşii locali vor decide repartizarea excedentului bugetului local din anul 2025, în valoare de 30.3 ...

Televizorul de 500 de lei l-a plasat sub control judiciar

Bărbatul din Ivești, în vârstă de 29 de ani, care la finalul lunii noiembrie a reușit să fure un tel ...

Îndepărtarea țurțurilor, obligaţie legală şi dovadă de responsabilitate

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) atrage atenția asupra pericolului reprezenta ...

Pe drumurile publice, fără permisul potrivit

Pentru că au săvârșit mai multe fapte ilegale pe drumurile publice, doi bărbați sunt cercetați de oa ...

Fără bac pe Dunăre, timp de patru ore

Traversarea cu bacul a Dunării va fi întreruptă vineri, 16 ianuarie, timp de patru ore. Motivul îl ...

Investiție europeană pentru consolidarea capacității de azil la Galați

Inspectoratul General pentru Imigrări a finalizat implementarea proiectului „Tabere - Amplasare prov ...

Finanțare europeană pentru integrarea tinerilor pe piața muncii

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a lansat două apeluri de proiecte competitiv ...

Comunicat de presă

                                                                                           Comunica ...

Comunicat de presă comuna Mastacani

                           COMUNICAT DE PRESĂ „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată ...

Doar 4% dintre gălăţeni ar încăpea în adăposturile de protecție civilă. Doar şapte adăposturi din 206, pe deplin funcționale!

Situația siguranței cetățenilor din județul Galați este critică: în cazul unei urgențe majore, doar ...

Rețeaua de troleibuz din Galați, între extindere și... desființare

Extinderea rețelei de troleibuze pe strada Gării (între arterele Domnească și Nicolae Bălcescu) și p ...

Cu cât îi plăteşte Consiliul Judeţean Galaţi pe avocaţii „Ceparu şi Irimia”

Unul dintre primele contracte atribuite direct de Consiliul Judeţean Galaţi pentru anul 2026 vizează ...

Cât vom plăti pentru transportul deşeurilor menajere la Valea Mărului

Majorarea substanţială a taxei de salubrizare pe care o plătim în municipiul Galaţi - de la 169,68 d ...

Al doilea atac rusesc cu o rachetă hipersonică în Ucraina

Armata rusă a lansat în noaptea de joi spre vineri 36 de rachete și 242 de drone asupra Ucrainei, au ...

Ucraina a omologat peste 550 de noi modele de drone

Ministerul ucrainean al Apărării a omologat în anul 2025 peste 1.300 de modele noi de arme și echipa ...

Rusia insistă pentru retragerea Ucrainei din Donbas

Optimismul privind un avans rapid către pace după întrevederea dintre Donald Trump și Volodimir Zele ...

General rus de Stat Major, ucis în explozia unei mașini

Un general din cadrul Statul major rus a fost ucis luni dimineața în explozia unei mașini, în sudul ...

Cum să treci cu bine peste efectele meselor bogate de Crăciun

După mesele copioase și petrecerile din timpul sărbătorilor de Crăciun, mulți resimt în zilele care ...

„Solidaritatea Sanitară” cere salarizare echitabilă în sistemul de sănătate

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR), în calitate de beneficiar, în parteneriat cu ...

Investiţii de 7 milioane de euro la Spitalul de Psihiatrie

Pentru modernizarea a încă două corpuri de clădire ale Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, ...

Medicina de urgență, modernizată prin cooperare transfrontalieră

La Galați a avut loc marți, 25 noiembrie, conferința de deschidere a proiectului "ROMD00075 - HEALTH ...

Patru nave maritime operate în Galați

Portul Galați găzduia, miercuri, patru nave maritime, aflate la operare, conform Companiei Naționale ...

Gramul de aur a crescut de la începutul anului cu 50 de lei

Cererea de metal galben se menține ridicată, iar uncia a urcat la jumătatea acestei săptămâni până l ...

Bursele de muncă se vor desfăşura cu salariile pe masă. Transparență impusă de UE

Începând cu a doua jumătate a acestui an, angajatorii care vin cu oferte la bursele locurilor de mun ...

PIB-ul România se va dubla anul viitor faţă de 2018

Leul a avut marțea aceasta o ședință liniștită în piața valutară, iar indicii ROBOR se apropie rapid ...

Rezultate promițătoare la Campionatul Național de juniori

La cel mai recent turneu din cadrul Campionatului Național de juniori Under 13 de baschet masculin, ...

Împrumută bani pentru competiție. Din sportul gălățean

PATINAJ. Stațiunea germană Inzell va găzdui întrecerile Campionatului Național de patinaj viteză - p ...

Se reia campionatul, cu Oțelul printre pretendentele la play-off

Din acest weekend revin meciurile din Superliga României, cu o interesantă cursă de urmărit în lupta ...

Bazinul de la Baia Comunală, închis temporar

Bazinul de la Baia Comunală a fost închis temporar, din cauza unor probleme tehnice apărute recent, ...

Vestiare metalice, în toate școlile și liceele din Galați

În loc să care în spate ghiozdane grele, elevii își vor putea lăsa în siguranță, la școală, cărțile ...

Echipa DynaByte a Colegiului Vasile Alecsandri, gazdă pentru un concurs regional de robotică

Sezonul 10 FTC DECODE a adus pentru echipa de robotică DynaByte a Colegiului Național "Vasile Alecsa ...

Ianuarie, lună decisivă pentru șefii unităților de învățământ. Final de mandat pentru 60% dintre directori

Dacă toamna se numără bobocii, în luna ianuarie se numără... directorii unităților de învățământ, că ...

Programare, inginerie și gândire logică, predate la cursuri de robotică

Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 18 din Galați au acces, începând din acest an, la cursuri de robotică ș ...

Cum a fost petrecerea publică de Revelion 2026 la Galaţi (FOTO & VIDEO)

Mai puţin numeroşi decât în anii trecuţi, sute de gălăţeni au salutat intrarea în 2026 la petrecerea ...

Mii de gălăţeni, la Festivalul de Datini şi Obiceiuri. Emoţie, credinţă şi colinde, la Dunărea de Jos

Cea mai frumoasă colindă a copilăriei noastre, „O, ce veste minunată!”, s-a înălţat din glasurile un ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

Peripeţiile unui cadou de Crăciun trimis din Ţara Galilor pentru o mamă din Galaţi

Rătăcit între birocraţie şi „cutumele” poştei, darul pe care o gălăţeancă l-a trimis din Ţara Galilo ...

Roaming mai ieftin în Republica Moldova și Ucraina

ANCOM anunță că, de la 1 ianuarie 2026, Republica Moldova și Ucraina se alătură sistemului de tarifa ...

Expoziţie a artiştilor gălăţeni în Italia - „Dialog artistic la Veneţia între maestru şi discipol”

Galeria principală a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, găzduieşte ...

România retrage trei consuli de pe trei continente

Șeful consulatului de la Bonn (Germania), cel de la Cape Town (Africa de Sud) si cel de la Rio de Ja ...

Bucurie și lumină, la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi”

Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 28 din Galați au participat, înainte de Crăciun, la o emoționantă serba ...

Persoanele cu handicap grav și accentuat, taxate și pentru salubrizare

Deși persoane cu dizabilități au, de cele mai multe ori, și o situație financiară dificilă, la încep ...

Gheața de la suprafaţa apelor nu este sigură. Nu vă aventuraţi!

Odată cu scăderea accentuată a temperaturilor, râul Prut și alte ape din zonă au înghețat, iar autor ...

Tineri din Galați care călătoresc în timp. Reconstituirea istorică, prin ochii unor adolescenți (FOTO)

Într-o epocă dominată de ecrane, rețele sociale și informație rapidă, istoria pare, pentru mulți tin ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Teatrul educă mai mult decât ChatGPT. Un proiect inedit transformă Bacalaureatul din corvoadă, în plăcere

„Moara cu noroc” nu mai macină nervii liceenilor, „Luceafărul” își dezvăluie misterele, iar „Baltagu ...

O mare dovadă de generozitate a gălăţenilor, la final de 2025, pentru un copil

Pentru un grup de oameni de bine din Galaţi, 2025 s-a încheiat cu bucuria de a fi putut face o faptă ...

APCA Galați deschide Târgul Albastru, dedicat copiilor și tinerilor cu autism

Asociația de Sprijin pentru Părinți și Copiii cu Autism Galați (APCA) anunță deschiderea Târgului Al ...

„Încalță și tu un copil!” din familii fără posibilități materiale

Campania „Încalță și tu un copil” se va derula în perioada 28 noiembrie - 5 decembrie 2025, în Grădi ...

500 de tineri au alergat la Crosul Andreian, pentru micuţa Ioana (Galerie FOTO)

„Crosul Andreian”, aflat la a IV-a ediție, a adunat la linia de start, sâmbătă - 15 noiembrie, aprox ...

Două spectacole foarte cerute de public, în acest weekend la Galaţi

Spectacolele Teatrului Dramatic „Fani Tardini” de la sfârșitul acestei săptămâni sunt două piese foa ...

Proiect inedit al Teatrului Dramatic, de Ziua Națională a Culturii

„Dacă citești, primești gratuit un ceai”, așa ar suna pe scurt proiectul "Masa CITIM", care va fi la ...

De Ziua Culturii Naționale, remember Eminescu

Joi, 15 ianuarie, de ziua Culturii Naționale, Asociația „Danubiana”, în parteneriat cu Casa „Cuza” G ...

S-a stins din viață pictorița Aurelia Tudorache

Filiala Buzău a Uniunii Artiștilor Plastici din România anunță trecerea la cele veșnice, în ziua de ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Memoria comunităţii: Gălăţeni de valoare pe care i-am pierdut în 2025

2025 şi-a luat „tributul” lăsându-ne mai săraci în oameni de valoare. Galațiul a pierdut personalită ...

Gălăţeni care ne-au făcut mândri în 2025

Damaris Lupu - câştigătoare „Românii au talent”, Maia Fluture - finalistă „X Factor”, Seby de la Gal ...

Galațiul, prea departe de marii investitori. Mai degrabă izolare decât poziție strategică

În ultimele două decenii și jumătate, județul Galați pare să fi așteptat o „vindecare prin investiți ...

Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Greu de spus dacă aşteptările gălăţenilor au fost mai mari decât puterea de mobilizare a constructor ...

Consiliul Judeţean Galaţi ar putea deveni partener pentru „Via Dobrogeana”

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați, despre care aţi putut afla din zi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Un șofer gălățean lăsat fără permis s-a urcat la volan chiar a doua zi

Un gălățean în vârstă de 26 de ani s-a dovedit de neoprit pentru echipajele de poliție. Două zile la ...

Gălăţean arestat după ce şi-a hărţuit fosta iubită

Un tânăr de 26 de ani din municipiul Galaţi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat ...

Biciclist trimis în judecată, după ce a amenințat cu moartea un polițist

Un bărbat din cartierul tecucean Satu Nou a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru s ...

Cât costă să „cumperi” un an de vechime pe care nu l-ai muncit

Câteva sute de lei plasați unui funcționar sau unui intermediar care promite că va pune o vorbă unde ...

Întreruperi de curent programate în județul Galați

Locuitorii satului Costi vor rămâne temporar fără energie electrică miercuri, 14 ianuarie, din cauza ...

Analize gratuite în comuna Matca

Primăria comunei Matca organizează miercuri, 14 ianuarie, începând cu ora 11.00, un program de educa ...

UPDATE. Ninge în tot judeţul. Cum se acţionează pentru deszăpezire

Primul episod de ninsoare din această iarnă a scos pe străzile oraşului şi pe drumurile naţionale şi ...

Cine şi pentru câţi bani intervine pentru deszăpezirea drumurilor judeţene

Pe drumurile judeţene ale Galaţiului, utilajele au trebuit să intervină pentru îndepărtarea zăpezii ...

MINUNĂ/ȚIE/MIE (cu Mihai Eminescu și Victor Cilincă)

!mi-i dor de tine, doamna mea!.../ nu cred că mi-a mai fost aşa de când visam o fată mare/ dormind l ...

MAMA (despre Mama)

A strâns... (toată viaţa, în suflet şi-n trup).../ atâta durere, cât nici nu încape-ntr-un om... pa ...

ROD şi DOR (zadarnic tangou)

La noapte-ncolţeşte pădurea/ umplută cu zboruri şi fiare - să vezi câtă viaţă porneşte/ să afle răsp ...

NOCTURNĂ (evaziune sentimentală)

Hai, la noapte, în lucernă,/ că mi-am cumpărat lanternă, să ţi-o pun în ochi, uşor,/ să-mi zâmbeşti ...

Trecutul Ultimului Viitor (XVII)

Ciocănitul în uşă se repetă rar, însă nu nervos! Grigore Papugiu nu se grăbeşte să se ridice şi să s ...

Trecutul Ultimului Viitor (XVI)

Cu paşi corespunzători şi siguri, cu mâna dreaptă la spate, cu ochi spărgători de ziduri şi de timp, ...

Trecutul Ultimului Viitor (XV)

Sigur că da! Cesta-i „cuvântul ce exprimă adevărul”, cum zice Mihai Eminescu: incredibilitate! Chiar ...

Trecutul Ultimului Viitor (XIV)

Mă asculţi, Grigore? Mă mai asculţi? Sau nu-ţi convin exemplele pe care ţi le-am dat în legătură cu ...

Cariere. Valeriu Cristea, un critic cu fibră de moralist

Criticul literar Valeriu Cristea s-a născut pe 15 ianuarie 1937, la Arad. A urmat școala primară la ...

Remember. Ion Cantacuzino (1863-1934)

Medicul şi microbiologul Ion Cantacuzino s-a născut pe 25 noiembrie 1863, la Bucureşti. A fost fonda ...

Cariere. Mariss Jansons, unul dintre cei mai mari dirijori ai lumii

Dirijorul leton Mariss Jansons s-a născut pe 14 ianuarie 1943, la Riga. Tatăl său, Arvid Jansons, a ...

Remember. Giuseppe Petronio (1909-2003)

Criticul literar italian Giuseppe Petronio s-a născut pe 1 septembrie 1909, la Marano. După ce a st ...

Unt de casă, simplu și rapid de preparat

Este atât de simplu să faci unt de casă încât nu vei mai cumpăra niciodată din comerț. În plus, îl p ...

Cum iți reduci pofta de dulce

Pofta de dulce este un obicei alimentar frecvent, dar excesul de zahăr poate afecta sănătatea, provo ...

Remedii pentru mahmureală care chiar funcționează

Durerea de cap, greața, oboseala extremă și senzația că nu te mai poți ridica din pat sunt simptome ...

Cina luată devreme, sănătate garantată

Pe timp de iarnă, a lua cina mai devreme aduce beneficii importante pentru sănătate. Metabolismul î ...