Cristinel Luca

Cristinel Luca

Un nou număr dedicat, privind șomajul tehnic

Miercuri, 15 Aprilie 2020 05:30 | Publicat în ECONOMIE
Începând din 14 aprilie, ANOFM a pus la dispoziţia cetăţenilor numărul de telefon (021 444 0000), la care pot fi obținute informaţii suplimentare cu privire la şomajul tehnic şi la facilităţile acordate prin Legea 19/2020. Noul număr optimizează serviciul de informare, scurtând timpii de aşteptare. Astfel, încă din faza de iniţiere a apelului, cetăţenii vor putea fi repartizaţi către operatorii call-centerului, în funcţie de categoria în care se încadrează, precizeaz ...

Programul de Paști în piețe și supermarketuri

Miercuri, 15 Aprilie 2020 00:04 | Publicat în SOCIETATE
În perioada sărbătorilor pascale, Auchan și Carrefour iau aceeași măsură pe care Lidl o aplică de mai mulți ani: le oferă câte două zile libere angajaților. În schimb, cele trei supermarketuri Kaufland din Galați se redeschid luni, în a doua zi de Paști, dar cu un program special. Magazinele Kaufland din Galați au cel mai lung program în Săptămâna Mare. Astfel, până vineri, 17 aprilie, cele trei supermarketuri vor fi deschise până la miezul nopții. Sâmbătă, program ...

Ordinul de plată multiplu electronic, pentru Trezorerie

Sâmbătă, 11 Aprilie 2020 09:30 | Publicat în ECONOMIE
Instituțiile publice, operatorii economici și alte entități decât instituțiile publice vor putea efectua plăți, din conturile deschise la unitățile trezoreriei statului, pe bază de ordin de plată multiplu electronic (OPME), în conformitate cu prevederile  unui proiect de ordin al ministrului Finanțelor Publice, informează un comunicat semnat de Laurentiu Mateizer, director executiv Trezorerie în cadrul DGRFP Galati, care face și câteva precizări. Astfel, ordinul de plată mu ...

Peste 800 de firme gălățene și-au trimis oamenii acasă

Sâmbătă, 11 Aprilie 2020 00:03 | Publicat în ECONOMIE
Numărul firmelor din județul Galați afectate de pandemia de coronavirus crește de la zi la alta. În consecință, crește și numărul gălățenilor care au rămas fără loc de muncă, fiind concediați sau trimiși în șomaj tehnic. Conform datelor furnizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați, până ieri, 10 aprilie, fuseseră procesate dosarele depuse de 853 de agenți economici gălățeni, care au trimis în șomaj tehnic, începând din luna ...

Creșteri ale traficului de internet

Vineri, 10 Aprilie 2020 13:00 | Publicat în LUMEA IT
Traficul total de date a crescut, în medie, în ultima săptămînă din luna martie, cu 12 la sută în rețelele mobile și cu 20,9 la sută în rețelele fixe, în timp ce traficul de voce a înregistrat creșteri medii de 22 la sută în rețelele mobile și 22,7 la sută în cele fixe, informează ANCOM. Traficul total de interconectare a crescut, în medie, cu 21 la sută în rețelele mobile și cu 19 la sută în rețelele fixe. Pentru prelucrarea datelor s-a luat ca referință sfârș ...

Plata amenzilor pentru nerespectarea ordonanțelor militare

Vineri, 10 Aprilie 2020 07:30 | Publicat în SOCIETATE
Amenzile primite, în această perioadă, de cetățenii care nu respectă prevederile ordonanțelor militare, se pot achita online, prin intermediul ghiseul.ro sau internet banking. De asemenea, ele pot fi plătite și la oficiile Poștei Române, la ghișeele CEC sau la sediile trezoreriilor, informează DGRFP Galați. Pentru contribuabilii din județul Galați, plata acestor amenzi se va face, în funcție de arondarea contravenientului, în contul 20A350102, plătitor fiind CNP-ul persoanei ...

APEL pentru salvarea economiei României. Antreprenorii propun o terapie de șoc în economie

Vineri, 10 Aprilie 2020 07:30 | Publicat în ECONOMIE
Mai multe zeci de antreprenori și reprezentanți ai mediului de afaceri au semnat un apel adresat președintelui Iohannis, Parlamentului, Guvernului și președinților partidelor parlamentare, prin care cer ”Acționați ACUM, acționați INTENS și ÎMPREUNĂ CU NOI pentru salvarea economiei României!”.  Semnatarii apelului consideră că, în contextul crizei actuale, este nevoie de o regândire a modului în care statul român trebuie să intervină, în sensul unei abordări extraord ...

Engie donează gaz natural comprimat

Joi, 09 Aprilie 2020 09:15 | Publicat în ECONOMIE
ENGIE România reînnoiește sprijinul oferit Crucii Roșii, cu o donație de gaz natural comprimat pentru vehicule, necesar pentru a transporta alimente și materiale de strictă necesitate către instituții și persoane afectate de COVID-19. Aceasta se adaugă sprijinului financiar în valoare de 100.000 de euro, pentru achiziția de echipamente pentru cadrele medicale, precum și de aparate de ventilație sau materiale de strictă necesitate. Astfel, Crucea Roșie va alimenta gratuit cu gaz ...

CAR-ul pensionarilor nu și-a închis porțile

Miercuri, 08 Aprilie 2020 09:00 | Publicat în SOCIETATE
"În aceste momente grele, Casa noastră nu și-a închis porțile. Suntem conștienți că minimele nevoi și de multe ori urgențe, nu pot aștepta. Știm că unii dintre noi venim aici ca la o ultimă speranță de a putea trece peste o suferință", spune prof. dr. ec. Ion Lucian Mehedinți, președintele Asociației Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Galați.Cu toate acestea, CARP Galați a luat măsuri graduale, conform cerințelor ordonanțelor militare, de reducere orară a u ...

Și poștașii merită spor de periculozitate

Miercuri, 08 Aprilie 2020 08:30 | Publicat în SOCIETATE
Nu sunt medici sau asistente, nici polițiști, jandarmi sau militari, dar și ei sunt în linia întâi. Și ei își riscă sănătatea zilnic, mergând din ușă-n ușă, aducând pensii, ajutoare sociale, alocații, neștiind niciodată dacă persoanele cu care intră în contact sunt infectate cu COVID-19 sau nu. Da, despre poștași este vorba, iar cei mai mulți dintre ei lucrează pe salariul minim pe economie sau au câțiva lei peste. Iată de ce Sindicatul Lucrătorilor Poștali din R ...
Pagina 858 din 1079

Monitorizat electronic după ce şi-a agresat de mai multe ori soţia

Oamenii legii iau în serios cazurile de violenţă domestică, în doar două zile luând măsuri împotriva ...

Unde au „dispărut” refugiile pentru călători de pe Domnească

Chiar dacă eficiența lor este discutabilă, mai ales pe timp de ploaie, dispariția refugiilor pentru ...

UPDATE: O minoră plecată de acasă de două nopți a apărut după ce a fost alertată poliția

UPDATE: Adolescenta s-a întors singură acasă după ce a aflat că poliția este pe urmele ei.  ”Minora ...

Manevra prin care un jucător la păcănele a procurat o sacoșă de bani

Un gălățean în vârstă de 29 de ani a dat un tun unei săli de jocuri din oraș, după ce a făcut rost d ...

Gălățean arestat la o zi după ce a primit ordin de protecție

Nerespectarea unu ordin de protecție se soldează cu privare de libertate! Un lucru care ar trebui șt ...

Poza zilei. Turnulețul olandez de pe strada Rizer

Pe strada Rizer, unde casele bătrâne își șoptesc poveștile cu cele nou-nouțe despre vremuri și mode, ...

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, membru cu drepturi depline al Alianței Europene RUN-EU

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (UGAL) anunță oficial includerea sa ca membru cu drepturi ...

Povestea lui nea Mihai și a oamenilor care nu l-au lăsat singur

În satul Pleșa, din comuna Berești Meria, viața lui nea Mihai se desfășura de ani buni într-o casă n ...

Când pot fi ridicate noile abonamente de parcare

În urma verificării dosarelor depuse în perioada 12 - 20 octombrie 2025 pentru atribuirea unui loc d ...

Bulibășeală în selecția administratorilor Transurb și Gospodărire Urbană

Procedura de selecție a Consiliilor de Administrație la societățile Transurb și Gospodărire Urbană - ...

Un nou concurs de recrutare la Primăria Galați

Pentru ocuparea pe durată nedeterminată a funcției publice de execuție vacante de consilier, clasa I ...

Cu ce scoruri s-au mai atribuit locuri de parcare

Nu mai puțin de 7.000 de lei, 5.600 de lei, 5.000 de lei, dar și... 157 de lei sunt sumele cu care, ...

Sabotaj „fără precedent” pe o cale ferată din Polonia

O explozie care a distrus duminică o linie de cale ferată pe ruta Varșovia - Lublin a fost cauzată d ...

Unul dintre cele mai distructive atacuri asupra Kievului: Zeci de rachete și sute de drone

Forțele ruse au lansat în primele ore ale zilei de vineri unul dintre cele mai mari și mai distructi ...

Cel mai grav scandal de corupție din mandatul lui Zelenski

Luni, agențiile ucrainene de combatere a corupției au dezvăluit că unii dintre apropiații președinte ...

România și Ucraina dezmint deturnarea unui avion militar rusesc

Bucureștiul și Kievul au dezmințit marți acuzațiile Moscovei, care susține că Ucraina și aliatul său ...

Echipamente medicale de 10 milioane de lei pentru secţia de cardiologie intervenţională

Potrivit datelor din portalul achiziţiilor publice, Consiliul Judeţean Galaţi tocmai a atribuit cont ...

Se caută asistenți medicali pentru mai multe spitale din oraș

Spitalele TBC, Militar şi CFR din Galați au nevoie de asistenți medicali generaliști pentru posturil ...

Uleiul de canabis - de la tabu la tratament recunoscut științific

Multă vreme privit cu suspiciune, uleiul de canabis începe să fie redescoperit și acceptat de tot ma ...

Final de carieră pentru doi reputați medici gălățeni

Sănătatea gălățeană este mai săracă după ce doi iluștri medici au ieșit la pensie. Este vorba de Mih ...

Zona Liberă Galați, la Forumul „Rebuilding Ukraine”

Reprezentanții Administrației Zonei Libere Galați au participat la „Rebuilding Ukraine Forum 2025”, ...

Indicii ROBOR coboară spre pragul de 6%

După o întrerupere de o săptămână, timp în care BNR a menținut dobânda de politică monetară la 6,5% ...

Principalele criptomonede, în scădere puternică

Leul s-a depreciat, marțea aceasta, față de euro, în ton cu evoluția celorlalte monede din regiune. ...

Leul rezistă la încetinirea economiei românești

Nivelul scăzut al aversiunii față de risc, în condițiile în care plasamentele în dolari s-au redus, ...

Derbi de play-off pentru Braniștea. Din sportul gălăţean

Liga a III-a de fotbal debutează vineri, cu meciul Sepsi II Sf. Gheorghe - Unirea Braniștea, de la o ...

CSM Arcada s-a calificat în „șaisprezecimile” Challenge Cup

Gălățenii au rămas concentrați după manșa tur a dublei cu Ford Levoranta Sastamala (Finlanda), după ...

Dispute fierbinți pe semicerc ale junioarelor

Echipele gălățene de handbal junioare au disputat noi partide în competițiile naționale.Junioarele I ...

Jucătorii CSM au făcut scor. Din sportul gălățean

HOCHEI. CSM Galați (antrenor Cătălin Geru) a întâlnit Red Hawks București, într-un meci de juniori U ...

Fără căldură, elevii Școlii Nr. 10 Galați au făcut ore la distanță

Elevii unei școli din Galați, proaspăt renovate, au învăţat online în ultimele zile, după ce instala ...

Au început înscrierile la Atom Challenge, olimpiada pasionaţilor de ştiinţă

BRIO, platformă edtech de testare standardizată în educație, lansează Atom Challenge, o nouă competi ...

Colegiul „Costache Negri”, într-o competiție internațională de matematică

Patruzeci de elevi de la Colegiul Național „Costache Negri” au participat la prima etapă a Internati ...

Universitatea lansează un concurs de creativitate

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați își invită studenții să participe la concursul „Cel mai cr ...

O gălăţeancă, de la potecile din Carpați, în Himalaya: „Nu există munte mai înalt decât cel din tine” (FOTO)

„Nu simt că «am învins» o boală. Simt că am înțeles cum e cu dreptul de a nu-mi irosi zilele. Boala ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Zilele albaneze la Dunărea de Jos, girate de ambasador

Sub genericul "Zilele albaneze la Dunărea de Jos", luni, 10 noiembrie, se va afla la Galaţi Excelenţ ...

Condamnat gălăţean prins în Marea Britanie

Poliția Română a adus în ţară, miercuri, 5 noiembrie, cinci persoane pe numele cărora existau mandat ...

Tecuceancă implicată într-un scandal penal în gimnastica franceză

Agresiune sexuală, hărțuire și violență împotriva unor tinere gimnaște sunt acuzațiile care li se ad ...

Gălăţean condamnat, prins în Germania

În cel mai recent lot de infractori aduşi în ţară de Poliția Română, printre cele nouă persoane pe n ...

Mesaj gălăţean împotriva violenței domestice

Comunitatea gălățeană, alături de specialiști din domeniile social, juridic, educațional și psiholog ...

Galațiul îşi extinde rețeaua rurală de asistență comunitară

Un raport recent al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Galați arată că județul se află în plin proc ...

Sindicatele avertizează: blocaj profund în dialogul social

Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA”, Confederația Națională a Sindicatelor Libere din Rom ...

Gălățeni acuzați că și-au violat copiii și au postat filmările pe internet

Doi gălățeni, un bărbat și o femeie, au ajuns în arest după ce au fost acuzați că au violat și, resp ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Un bebeluș de două luni şi familia sa au nevoie de ajutor, după ce le-a ars casa

Drama unei familii din satul Izvoarele este greu de descris în cuvinte, după ce, în doar câteva ore, ...

Crosul Andreian, pentru salvarea micuţei Mabel Ioana

Studenții din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați sunt invitați să se înscrie la cea de ...

S-o ajutăm pe Raluca să lupte împotriva cancerului

Raluca este încă tânără şi cea mai mare dorință a ei este să-și vadă fiica crescând, să fie prezentă ...

O operație în Serbia este singura șansă pentru un bebeluș de numai șase luni

Maria, un bebeluș de doar șase luni, este a doua minune care a apărut în viața Violetei, un copil aș ...

„Pagini de martiriu - familia Brâncoveanu”, în română, engleză și franceză

Marți, 18 noiembrie, sala de festivități a Liceului Tehnologic "General de Marină Nicolae Dumitrescu ...

„Citim” cu actorii Dramaticului, apoi vedem trei comedii

Joi, 20 noiembrie, actorii de la "Fani Tardini" citesc la Casa de Cultură a Studenţilor din Galați, ...

Poza zilei. Galațiul se îmbogățește cu o nouă librărie, se caută iubitori de cărţi

Într-un oraș civilizat, care pune preț pe cultură și educație, nu vor fi niciodată prea multe librăr ...

Istoria Brâncovenilor, într-o lucrare unică

Marți, 18 noiembrie, de la ora 14,00, sala de festivități a Liceului de Marină va găzdui lansarea vo ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Nimeni nu plăteşte articolele despre constructorii gălăţeni!

Imediat ce am demarat seria de articole dedicate constructorilor gălăţeni, unele reacţii din mediul ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

IRON MAN de GALAŢI - Povestea unui dezvoltator imobiliar gălățean, dincolo de ziduri și betoane

Aşa cum am promis, lansăm astăzi o serie de articole dedicate oamenilor din spatele afacerilor imobi ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Dosarul ”fabricii de domicilii” a ajuns la final. Verdict-șoc pentru ”înmatricularea” străinilor în Galați

Șapte ani de judecată și nu mai puțin de 80 de înfățișări le-au trebuit magistraților Judecătoriei G ...

Cuib de orori între Poliție și Tribunal. Prostituție și violență extremă în blocurile-simbol ale Țiglinei

Scene teribile s-au petrecut la primele ore ale dimineții de duminică, la A-urile din Țiglina 1, loc ...

Florin Simionel, omul din spatele uniformei

La finalul unui parcurs profesional în „arma oamenilor de arme”, comandantul Jandarmeriei Galați vor ...

Cazarma Jandarmeriei Galați, modernizată în vremuri grele

Deși pe durata mandatului a fost o perioadă grea din punct de vedere economic, aşa cum a precizat în ...

Verificări extinse pentru prevenirea riscului de inundații în judeţ

În perioada 3-14 noiembrie 2025, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a coordonat, împreună cu A ...

Comuna Țepu, paralizată de cearta fără sfârșit

În comuna gălăţeană Țepu, conflictele dintre primar și consilierii locali se adâncesc, transformând ...

Impas administrativ grav în comuna Țepu

Instituția Prefectului Galați a avut o nouă întâlnire cu primarul comunei Țepu, localitate aflată de ...

Blocaj administrativ major la Primăria Țepu. Tensiuni între primar și consilieri

Comuna Țepu din județul Galați se confruntă din nou cu un blocaj administrativ, după ce primăria a r ...

ARDERE de TOT (psalm-postum preventiv de/spre holocaust)

S-apropie lumina de-ntuneric,mersul de stat şi funia de par,eonul fuge-nfricoşat de sine,nimic de to ...

MULT... mai MULT (un psalm-poem postum... delicat)

A fost frumos, foarte frumos... sublim a fost,curat a fost de jos în sus, de sus în jos,a fost păcat ...

ULTIMA NE/ȘANSĂ (dosarele XYZ)

Motto:”știu că nu știu nimic, și nici măcar atât” -                                                 ...

UZ de FALS (strict autentic)

Moto: ”când ești mort, nu știi că ești mort. e mai rău de cei din jur.   tot la fel și când ești pr ...

PÂRLEAZUL DEȘERTĂCIUNII (I)

Deseară - [când noaptea se gândeşte să înceapă să se pregătească să-i determine pe toţi muritorii şi ...

Noapte Bună, MIOZOTIS!

După discursul răscolitor de la comemorarea distinsei sale răposate Maria, nea Costică Prăpăd n-a ma ...

DOUĂ LEITE

Sunt surori gemene! Seamănă leit! Greu le poţi deosebi! Când te uiţi la una sau pui mâna pe ea, nici ...

FRUMOASA din BAR

Nu, bătrâne prieten al meu! Nu! Femeie mai frumoasă de atâta (şi decât ea) nu cred că se poate! Şi d ...

Remember. Giorgio de Chirico (1888-1978)

Giorgio de Chirico, pictor și teoretician italian, s-a născut pe 10 iulie 1888, în Volos, Grecia. D ...

Cariere. Selma Lagerlöf, prima femeie laureată Nobel

Scriitoarea suedeză Selma Lagerlöf s-a născut pe 20 noiembrie 1858, în provincia Varmland. Când ave ...

Remember. Franz Schubert (1797-1828)

Compozitorul austriac Franz Schubert s-a născut pe 31 ianuarie 1797, la Viena. Datorită înclinării ...

Cine nu trebuie să ţină post strict

Fiindcă suntem în Postul Crăciunului, selectăm, la indicaţiile nutriţioniştilor, informaţii pentru p ...

Cum să dezinfectezi corect casa după gripă

După ce o persoană s-a vindecat de gripă sau răceală, dezinfectarea locuinței este esențială, deoare ...

Secretele micilor care se topesc în gură

Micii trebuie să se topească în gură, să fie suculenți, fragezi și cu o textură nu foarte elastică. ...

Cum descurajăm câinele să ne lingă. Şcoala iubitorilor de animale

Linsul este una dintre primele interacțiuni sociale pe care le au câinii, fiind linşi de mamă, imedi ...

Simptome și semne că pisica e bolnavă. Şcoala iubitorilor de animale

Animalele, în general, încearcă să-şi disimuleze starea de rău sau disconfortul, iar pisicile, în sp ...