OPINII - Viaţa Liberă Galaţi

Bucuria unei semi-normalităţi

Scris de Luni, 01 Februarie 2021
În weekendul care tocmai s-a încheiat, teatrele Galaţiului şi-au redeschis porţile. În condiţiile impuse de pandemie, cu doar 30 la sută dintre locuri scoase la vânzare, cu măşti de protecţie, dezinfectanţi, măsurat temperatura şi tot ce presupune situaţia sanitară în care ne aflăm. În ciuda restricţiilor, bucuria de a reveni…

Arși pe rugul corupției

Scris de Sâmbătă, 30 Ianuarie 2021
Să te internezi pentru tratament în spitalele din România începe să fie un act de curaj în sine. Nu doar că ești în pericol să te îmbolnăvești grav din cauza microbilor existenți în saloane, dar, mai nou, riști să arzi de viu din cauza instalațiilor electrice vechi și improvizate. Corupția…

„Vaccin de şmecher”

Scris de Vineri, 29 Ianuarie 2021
Gradul de „civilizaţie” al unei comunităţi poate fi apreciat, printre altele, după modul în care înţelege să protejeze categoriile cele mai vulnerabile ale societăţii – persoane în vârstă, persoane cu diverse afecţiuni etc. Într-o situaţie de criză sanitară, precum pandemia de Covid-19, ar trebui să se pună şi mai mult…

Raţiunea, emoţia şi speranţa

Scris de Joi, 28 Ianuarie 2021
Există teorii conform cărora emoțiile sunt dăunătoare, deși acestea au condus la apariția celor mai însemnate opere de artă din istoria omenirii. În paralel, alți gânditori sunt de părere că un om care acționează strict rațional este în stare să aducă mai multă plusvaloare societății din care face parte. Asta…

Salvarea euroscepticilor nu vine de la Răsărit

Scris de Miercuri, 27 Ianuarie 2021
Mai bine de o treime dintre români sunt eurosceptici. Unora dintre ei apartenenţa la Uniunea Europeană (UE) le pute atât de tare încât mai că s-ar face fraţi cu Putin sau cu chinezii, ca să nu mai fie "asupriţi" de Bruxelles. E drept că în multe alte ţări procentajul euroscepticilor…

Generaţia copiilor proscrişi

Scris de Marți, 26 Ianuarie 2021
Ştim din Vechiul Testament că părinţii mănâncă aguridă, iar copiilor li se strepezesc dinţii. Fiecare copil vine pe lume neprihănit, bun, cu o şansă. Depinde de cei care i-au dat viaţă ca acea şansă să fie valorificată, atât cât e posibil, astfel încât copilul devenit mare să fie un adult…

Ultimul stinge lumina

Scris de Luni, 25 Ianuarie 2021
În octombrie 2020, pe parcursul unei singure luni, populația județului Galați a scăzut cu 263 de persoane, după ce numărul deceselor l-a depășit cu mult pe cel al nașterilor. Vorbim despre populația unui sat de dimensiuni mici spre medii, pe care județul nostru o pierde în fiecare lună. În acest…

Când ”politicul” dă din gură, ”economicul” tace și execută

Scris de Sâmbătă, 23 Ianuarie 2021
Absurdul pare a fi la el acasă, în aceste zile, în cazul căii ferate care face legătura între Gara de Nord din București și Aeroportul Otopeni, unde circulația trenurilor va fi suspendată șase ore pe zi, timp de două săptămâni, deși linia a fost inaugurată cu numai o lună în…

”O nouă zi”

Scris de Vineri, 22 Ianuarie 2021
Ziua învestiturii noului preşedinte american, Joe Biden, a fost prezentată drept "O nouă zi" pentru Statele Unite. Noul preşedinte aduce însă "o nouă zi" nu doar la Casa Albă - cu îndemnuri la unitate în plan intern, ci şi în relaţiile internaţionale. E "o nouă zi" chiar şi pentru România!Desigur,…

O, gard măreţ! O, pasaj frumos!

Scris de Joi, 21 Ianuarie 2021
"Lucrarea este în garanţie şi se va remedia", este răspunsul pe care îl primesc din partea autorităţilor de fiecare dată când o investiţie proaspăt finalizată îşi pierde lustrul şi îşi arată adevărata faţă. Ca Pasajul "Dunărea", care devine emblematic nu pentru viziunea strategică a Primăriei privind modernizarea zonei centrale a…

O lume nebună, nebună, nebună!

Scris de Miercuri, 20 Ianuarie 2021
Pe stradă vezi oameni care vorbesc singuri, strigă, înjură, urlă. Femei sau bărbați abrutizați de băutură. Unii au suferit, au fost cândva "Cineva". Puțini sunt și violenți. Criminalii însă nu bat la ochi. Un gălățean este acuzat că i-a promis ajutor financiar unei femei bolnave, disperate. În realitate, ca să…

Lupta cu pandemia devine război de uzură

Scris de Marți, 19 Ianuarie 2021
Odată cu apariția primelor vaccinuri împotriva COVID-19, o bună parte dintre noi am respirat ușurați, sperând la o revenire destul de rapidă la viața de dinaintea pandemiei. În lumina noilor date, însă, războiul umanității cu virusul SARS-CoV-2 pare abia la început, având toate semnele că s-ar putea transforma într-o luptă…

O pâine şi un pateu de 1,25 lei

Scris de Luni, 18 Ianuarie 2021
Se ştie de când lumea, bogatul nu crede săracului şi sătulul, flămândului. Evident, există şi excepţii, dar, în majoritatea cazurilor, cineva care are bani de caviar nu o să ştie cum este să mănânci, o zi întreagă, o franzelă şi un pateu de 1,25 de lei (care acum cred că…

Când pila bate meritocraţia

Scris de Sâmbătă, 16 Ianuarie 2021
Scandalul creat în jurul cursurilor de numerologie promovate în rândul profesorilor de Inspectoratul Şcolar Galaţi pare să se fi aplanat printr-o clasică batistă pusă pe ţambal. Concret, Inspectoratul a venit, la o săptămână după adresa iniţială, cu o dezminţire de patru rânduri, în care scrie că "în urma analizei conţinuturilor…

Mai puțin „talent” și mai multă coerență

Scris de Vineri, 15 Ianuarie 2021
Avem un ”talent” înnăscut în a duce lucrurile la extrem. Cum-necum, am reușit în ultimii ani să împingem alegerile parlamentare la început de iarnă cu consecințe pe măsură. Urmează negocierile politice, consultări, desemnări, formarea guvernului și apoi... Sărbătorile. Intrăm în noul an, chiar și astăzi, în pandemie, fără buget național.…

Oraşul bun de dat în gropi

Scris de Joi, 14 Ianuarie 2021
Că de ani de zile şoferii trec prin patimile ruperii maşinilor prin gropile de pe străzile Galaţiului nu mai e o noutate, dar că în anul de graţie 2021, plătitorii de impozite îşi rup, la propriu, picioarele prin canalizări uitate, parcă nu poate fi chiar aşa de uşor de trecut…

Cu ochii la numerologie, nu vedem potopul care se apropie

Scris de Miercuri, 13 Ianuarie 2021
Nu trebuie să fi participat la cursuri de numerologie pentru a înțelege că România se apropie (nu chiar atât de) încet, dar sigur, de o prăpastie. O arată un studiu recent al Institutului Național de Statistică, care estimează că populație țării s-ar putea reduce, în următoarele două decenii, la 17…

De ce ne place atât de mult să stăm la coadă?

Scris de Marți, 12 Ianuarie 2021
Ieri, 11 ianuarie, a fost prima zi din acest an în care s-au putut plăti impozitele și taxele locale. Evident, de la prima oră, zeci de oameni s-au și așezat la coadă, fără să mai țină cont de aglomerație, de frig, de ninsoare sau de virus. Nu cred că există…

Ce înseamnă o formă uşoară de COVID-19

Scris de Luni, 11 Ianuarie 2021
Întotdeauna am crezut, ca jurnalist, că nimic nu se compară cu experimentarea directă a unei situaţii, pentru a o putea descrie mai bine cititorilor. Cu toate acestea, îmbolnăvirea de COVID-19 este o experienţă despre care aş fi vrut să scriu din trăirile altora. Încă din start, vreau să spun că…

Ciocu' mic şi lasă cucu-n pace!

Scris de Sâmbătă, 09 Ianuarie 2021
Domnul consilier judeţean PNL Galaţi Cătălin Moroşan se află tocmai în Republica Dominicană, concurând la "Survivor România", reality-show transmis de Kanal D. Doamna inspectoare şcolară generală Selena Costea promovează numerologia printre profesori, solicitându-le să ia parte la proiectul online "Numerologia - o 9 legătură între dascăl şi elev". Captivant, nu-i…

”Artileria” P.R., mai tare decât Goebbels

Scris de Vineri, 08 Ianuarie 2021
Unii par să îl parafrazeze pe generalul Sheridan, cu a sa celebră zicere "Indianul bun este indianul mort" (parafraza lui la "Irlandezul bun…"), aplicând-o și la ziariștii români incomozi. Acum, și la pamfletari. Controversa (pe Facebook, nu pe ecran sau în presă!) dintre deputatul Iulian Bulai, care a criticat programul…

Am aflat atât de multe, dar înțelegem atât de puțin!

Scris de Joi, 07 Ianuarie 2021
În urmă cu exact 411 ani, astronomul italian Galileo Galilei descoperea patru sateliți ai planetei Jupiter. Cu un an înainte, cu ajutorul telescopului, observa că Luna nu este plată, așa cum se credea. La peste patru secole distanță, în ciuda Revoluției științifice și a introducerii învățământului de masă, există încă…

Unde furi şi unde crapă

Scris de Miercuri, 06 Ianuarie 2021
Cazul fostului ministrul al Mediului, Costel Alexe, care, potrivit DNA, ar fi cerut mită 22 tone de tablă ca să deblocheze acordarea certificatelor de gaze cu efecte de seră pentru - conform unor surse judiciare - combinatului siderurgic de la Galaţi, a stârnit un veritabil cutremur pe scena politică naţională.La…

Când plecaţi în concediu anul ăsta?

Scris de Marți, 05 Ianuarie 2021
Vaccinul împotriva COVID-19 a ajuns în sfârşit şi la Galaţi, la mai bine de o săptămână de la debutul campaniei la nivel naţional. Nu, nu suntem în primele rânduri nici la acest capitol, dar deja ne-am obişnuit să fim trataţi ca un oraş de mâna a doua, deşi numărul de…
Pagina 52 din 169

Ați văzut-o? Adolescentă de 15 ani, plecată de acasă

O adolescentă de 15 ani este căutată de familie și de oamenii legii, după ce a plecat de acasă, sear ...

Un nou protest pentru salvarea copacilor de pe Faleză

O nouă acţiune de protest este anunţată duminică, 23 august 2026, de la ora 19,00, de grupul ,,Salvă ...

Gălăţean rănit după ce a căzut cu parapanta

Un gălăţean a fost rănit după ce a căzut cu parapanta într-o zonă situată între Vama Veche și Limanu ...

37 de ani de când troleibuzele circulă în Galaţi

„Troleibuzul, pus în funcţiune în zilele premergătoare marii noastre sărbători naţionale. Începând d ...

Tezaurul monetar de la Buciumeni, clasat în patrimoniul cultural național

La inițiativa Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, tezaurul monetar de la Buciumeni a fost ...

Echipa mobilă a DGASPC Galați vine în sprijinul copiilor cu dizabilități din mediul rural

Copiii cu dizabilități din județul Galați pot beneficia de servicii de recuperare și consiliere mai ...

Apel umanitar. Casiana are nevoie de noi pentru a putea continua terapiile salvatoare

Casiana este o adolescentă de 17 ani, pentru care viața a însemnat o luptă permanentă pentru supravi ...

Peste 22.000 de români s-au înscris la „Ziua de Curățenie Națională”. Galațiul, invitat să se alăture

Mai este o lună până la cea mai mare acțiune de voluntariat pentru mediu din România. Peste 22.000 d ...

Cine şi de ce lasă luminile aprinse în miezul zilei

Luminile „uitate” sau lăsate aprinse în miezul zilei, în diverse cartiere sau zone ale oraşului cons ...

Ce evenimente închid traficul rutier pe strada Domnească şi deviază traseele de transport public

Strada Domnească va fi din nou pietonală în acest weekend. Traficul rutier va fi restricţionat pe se ...

Operatorii de jocuri de noroc, aşteptaţi cu dosarele şi banii la Primăria Galaţi

După cum au decis aleşii locali, pentru desfășurarea activităților de jocuri de noroc, pe raza munic ...

Speranţe pentru „Păpădia” abandonată. Contract de proiectare pentru reparaţiile de care are nevoie arteziana

Veşti bune pentru gălăţenii care încă nu şi-au pierdut speranţa că, una dintre cele mai îndrăgite fâ ...

Fraudă transfrontalieră cu mașini second-hand, cu implicații și la Galați

În urma unor verificări complexe în mai multe județe ale țării (Alba, Argeș, Galați, Neamț și Sibiu) ...

ANALIZĂ. Euro se apropie de 5,25 lei

Evoluția monedelor de la marginea zonei euro a fost influențată de majorarea cererii de dolari, care ...

Cota Dunării la Galați, la minimul ultimilor 30 de ani. Cât este diferența față de nivelul mării

Cota Dunării la Galați, conform datelor publicate pe site-ul Administrației Fluviale a Dunării de Jo ...

Rabla Auto 2026. O nouă tranșă de finanțări pentru mașini noi, aprobată de AFM

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat încă 3.661 de ecotichete pentru persoanele fizic ...

Sporting Liești continuă parcursul excelent în Cupa României

Parcursul excelent din sezonul trecut al echipei Sporting Liești în Cupa României continuă și în act ...

Din sportul gălățean. Gălățeni la „Europenele” de badminton

BADMINTON. În această perioadă (18-27 august), orașul ungar Tatabanya găzduiește o importantă compet ...

Lipsa banilor și folosirea tinerilor, invocate după Concordia – Oțelul 5-1

Oțelul a părăsit Cupa României după eșecul categoric, scor 1-5, suferit pe terenul Concordiei Chiajn ...

Un nou început pentru CSM Arcada

După încheierea unui ciclu de opt campionate, CSM Arcada se află în fața unui nou început de drum. A ...

Pro sau contra schimbării metodologiei de admitere la liceu? Ce spune directoarea unui colegiu de top din municipiul Galaţi

Cu doar trei săptămâni înainte de revenirea elevilor în bănci, Ministerul Educaţiei a lansat în cons ...

Bacalaureatul de toamnă. Care sunt cele mai mari trei medii pe judeţ

Nu mai puţin de 8,38 este cea mai mare medie obţinută în judeţul Galaţi la sesiunea de toamnă a exam ...

Începe selecția directorilor de școli. 190 de posturi vacante în județul Galați

După ce aspiranții pentru un post de profesor titular sau suplinitor au trecut prin emoțiile examenu ...

32 de localități gălățene, incluse în programul „Start în educație”, dedicat educației timpurii

În perioada octombrie 2025 – septembrie 2026, 32 de comunități vulnerabile din județul Galați sunt i ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Tânărul tenisman gălățean Mateo Andrei Bocăneală, medaliat cu aur la Strasbourg

Echipa masculină U12 a României a devenit campioană europeană la prestigioasa competiție de profil i ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

EDUPLAY BB aduce educația și joaca mai aproape de copiii din familii vulnerabile

Un nou spațiu dedicat copiilor se deschide oficial, joi, 20 august, la Galați. Potrivit unui comunic ...

ISU Galați: Mesajele RO-Alert, menite să salveze vieți

Mesajele Ro-Alert sunt menite să salveze vieți și să reducă tragediile care s-ar produce în urma uno ...

Pește vândut „la sacoșă”, pe Calea Prutului. O femeie s-a ales cu dosar penal

O femeie de 29 de ani, din Republica Moldova, este cercetată penal după ce a fost prinsă, pe Calea P ...

Gunoiul din fața porții, motiv de amendă la Șendreni. Avertismentul Primăriei

Primăria Șendreni le atrage atenția locuitorilor comunei să nu mai scoată deșeurile înainte de ziua ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

„Culorile verii”, în acorduri de pian. Vernisaj la Muzeul Spiritualităţii Creştine

Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos anunţă o nouă expoziţie t ...

S-a stins din viaţă actriţa Corina Căpățână. A jucat 15 ani pe scena Dramaticului gălăţean

A încetat din viaţă actrița Corina Căpățână, care a jucat pe scena Teatrului Dramatic „Fani Tardini” ...

Poza zilei: „Jos schelele! Sus cortina!”

Recunoaştem cinstit, acesta a fost primul nostru gând la vederea constructorilor care demontau schel ...

Folk la Dunăre, ediţia a XII-a: seri de poveste şi de nostalgii la Grădina de Vară „Leonard”

Cu puţin noroc - dacă vă grăbiţi! - mai puteţi găsi abonamente la Festivalul Folk la Dunăre, evenime ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Doi gălățeni au ajuns după gratii. Unul era condamnat în România, celălalt era căutat în Italia

Doi bărbați din județul Galați au ajuns după gratii, după ce pe numele lor au fost emise mandate de ...

În arest preventiv, după ce ar fi încercat să omoare patru oameni cu un cuțit

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi încercat să omoare patru persoan ...

Bărbatul acuzat că a încercat să-și omoare soția cu mașina, arestat preventiv pentru 30 de zile

Bărbatul de 42 de ani, care și-ar fi lovit intenționat soția cu mașina pe o trecere de pietoni de pe ...

Trei gălățeni s-au ales cu dosare penale după ce au condus fără permis

Trei gălățeni au ajuns în vizorul polițiștilor, într-o singură zi, pe 17 august, după ce au fost pri ...

Eclipsă de Lună, la sfârșit de august. Listă de înscrieri la Observatorul Astronomic din Galați

Gălățenii pasionați de astronomie, dar și cei care vor să vadă un fenomen spectaculos pe cer sunt in ...

Observațiile astronomice de noapte, „poluate luminos” de Festivalul de Folclor

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, pe pagina de Facebook, că ...

O seară de stand-up cu TEO, pe terasa Shopping City Galați

Gălățenii care vor o seară de vară cu stand-up sunt așteptați, pe 20 august, pe terasa Shopping City ...

6.000 de spectatori, la concertul „Madrigal la Răsărit”

6.000 de spectatori din toate colțurile țării au participat, sâmbătă dis-de-dimineață, la concertul ...

Mai puțină birocrație pentru permisul auto. Ce document nu mai trebuie dus la ghișeu

Gălățenii care se înscriu la examenul pentru permisul de conducere au un drum mai puțin de făcut. Ca ...

Ce diferențiază un brand profesionist de unul care improvizează

Un brand profesionist nu este definit doar de un logo bine realizat sau de un website modern. Difere ...

Ce înseamnă o vopsea lavabilă cu conținut scăzut de COV

Mirosul acela specific care rămâne în casă câteva zile după zugrăvit nu e doar un inconvenient trecă ...

Când înălțimea devine o problemă de rezolvat, nu de evitat

Există un moment în care orice proprietar realizează că fără un echipament potrivit, lucrările simpl ...