Dănuţ Lungu

Dănuţ Lungu

Grătar pentru OZN-uri

Marți, 14 Februarie 2023 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Chiar așa, m-am întrebat și pe rețelele sociale, de care m-aș lepăda oricând, ce ne facem dacă tot au apărut extratereștrii. Scrie peste tot că diverse OZN-uri ne dau târcoale, ființele cu niscaiva conștiință de pe Terra nu trebuie să stea relaxate niciodată. Trebuie să ne temem încă o dată? Până una-alta, cred că pun de-un grătar. * Pleacă nenea Jens Stoltenberg de la șefia NATO, cel puțin acesta e anunțul oficial. Mandatul îi va expira în octombrie și ditai s ...

Ieșirea lui Dacian din vizuină

Luni, 13 Februarie 2023 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Europarlamentarul Dacian Cioloș, ieșit din vizuină înaintea ghioceilor, a lansat critici dure la adresa președintelui Klaus Iohannis și a Guvernului României în contextul eșecului aderării la Schengen. În februarie 2023, după ce s-au tras în plămâni și toate glumele aferente. Absolut toate. Bună dimineața, Julien! Te-ai cam grăbit. Vezi să-l ataci și pe Lucică Bode, dar nu acum! Peste jumătate de an, abia atunci se va afla că a sa teză de doctorat e plină de pete.* Ce ...

Sofismul lui Lucică

Sâmbătă, 11 Februarie 2023 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Lucică Bode îl contrazice pe Iohannis și anunță că nu demisionează din cauza plagiatului. Care plagiat nici n-a fost dovedit, dacă e să-l întrebăm pe moțăilă de pe bancheta din spate. Chiar așa, dacă și CNA-ul și-a permis să amendeze o emisiune TV care analizase cazul tocmai pe seama unei hotărâri definitive a Universității Babeș-Bolyai... Iar Lucică a devenit contondent: "De ce să dăm satisfacție minciunii?" Dacă ministrul Bode a reușit să construiască acest so ...

Incredibil! Fotbalistul nu vrea cu alarme și rachete

Vineri, 10 Februarie 2023 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Tragedia aproape fără precedent din Turcia alimentează emisiunile de bătut câmpii de la canalele de știri. Astfel, ieșind din paradigma frățiorilor Tate, ne-am reamintit că un seism mai vocal ar putea face prăpăd pe la noi. Dar, stați așa, s-a exprimat și Lucică Bode despre un posibil cutremur. Doar e ditamai ministrul de Interne: "Ţara noastră este mai pregătită în a face faţă unor situaţii de urgenţă majore." Ca de fiecare dată, afirmațiile vreunui oficial mă pan ...

Călăul propriilor trăiri

Joi, 09 Februarie 2023 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Senatorii PNL și PSD propun ca ziua de naștere a salariaților să fie "liberă" și "plătită" de angajator. Nene, iar dacă ziua mea va pica numai sâmbăta sau duminica, voi trăi o dramă greu cuantificabilă. E discriminare! Pe baza acestei scandări, pot câștiga orice război în lumea de astăzi. * O fi din cauza faptului că trecerea timpului este ireversibilă. Chiar dacă aș trece pe la clinicile de estetică emoțională... Nu mă mai mișcă defel fotografiile "virale, epice" ...

Legea e lege. Dar dau și eu „un telefon”

Miercuri, 08 Februarie 2023 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Ca să nu fie acuzat că taie frunză la diverse patrupede, Senatul României a votat pentru interzicerea consumului de tutun în locurile publice pentru persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani. Știu că, potrivit legilor țării, acestor suflete nu li se pot comercializa țigarete. Carevasăzică, dacă acea normă ar fi fost respectată, n-ar mai fi fost nevoie de maculatură suplimentară. Bine, Poliția nici n-are haine - am văzut eu un protest în acest sens. * Aceeași camer ...

AMR-ul de la Cotroceni

Marți, 07 Februarie 2023 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Cu atâta zăpadă pe la noi, nu pricep de ce nu se intervine pe programul vizitelor președintelui Iohannis. Mai lăsați-l cu Azerbaidjanul și cu alte destinații plicticoase! Vârtop vă spune ceva? Dar Păltiniș? Gura Diham e îmbătrânită, nici cu Sorica nu mi-e rușine. Măcar de-o încălzire pe pârtie să se bucure și soțul doamnei Carmen. Sigur și-a agățat un AMR în perete marele boss de la Cotroceni: după ce va scăpa de corvoadă, va duce o viață de Alberto Tomba. * Di ...

Preș(edinte), la Muzeul Covoarelor

Luni, 06 Februarie 2023 00:10 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* În timpul deplasării oficiale din Azerbaidjan, Iohannis a vizitat Muzeul Național al Covoarelor. După ce, în dese rânduri, i-a fost amendată atitudinea de preș(edinte). Cum scriam și altă dată - rubrica de față e scrisă la două mâini. Mă ajută destinul. Umorul involuntar e mai aprig decât aplicația ChatGPT. * Și, dacă tot am pomenit această invenție dotată cu inteligență artificială, Digi 24 a încercat un exercițiu spectaculos: "I-am cerut aplicației un discurs i ...

ChatGPT, să-ți iei gândul că mă vei pensiona!

Sâmbătă, 04 Februarie 2023 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* ANAF a reușit să vândă la licitație una dintre mașinile confiscate Elenei Udrea, fiind vorba despre un vehicul din 2012, cu 70.000 de kilometri parcurși. Era ca nouă, nu-i așa? O folosea precum bătrânica din Germania care le vinde alor noștri numai chilipiruri - doar pe autostradă și numai pentru lapte. Și miere. Pentru popor, se subînțelege. * Trei bănci din România au fost amendate pentru spălare de bani și finanțarea terorismului. Pe bune? Sinaloa, ia-ți notițe, căc ...

Cu o cafea nu se face primăvară

Vineri, 03 Februarie 2023 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Conform unor sondaje care ar putea avea legătură cu realitatea (în ultimii 15 ani nu prea au avut, de ce să ne subtilizăm singuri căciula?), Mircea Geoană ar fi favorit la alegerile prezidențiale din 2024. În lupta finală, ar avea câștig de cauză în ciuda opoziției Laurei Codruța Kovesi - astfel văd specialiștii meciul meciurilor pentru Cotroceni. Se poate constata cu ochiul liber că "intelectualul PSD-ului", variantă aruncată de Ciolacu, nu ar prinde turul al doilea. Doar ...
Pagina 5 din 545

Ionuţ Pucheanu şi Costel Fotea, la „momentul adevărului”. Un nou „mesaj secret” în PSD

După misteriosul „38”, care a stârnit curiozitatea şi imaginaţia gălăţenilor în toamna anului 2024, ...

„Galațiul pedalează”: energie şi siguranţă pe două roţi

„Galaţiul pedalează”, evenimentul organizat cu succes duminică, 19 aprilie, de Asociația "Bike Works ...

Dezinsecţie în parcuri, locuri de joacă, grădini şi pe Faleză

În zilele de 20 și 21 aprilie, în intervalul orar 04,00 - 08,00, se va interveni la sol cu echipamen ...

Ce au pățit doi frați care au plănuit o răzbunare incendiară pentru tatăl lor

Actul de vandalism cu iz de notă de plată, comis în seara zilei de 14 aprilie, în Bariera Traian, a ...

Moldovean căutat internațional, depistat la Oancea

Un moldovean în vârstă de 27 de ani, căutat internațional pentru trafic de persoane, a fost depistat ...

Mii de credincioşi, în pelerinaj la Izvorul Tămăduirii

În Săptămâna Luminată, biserica româno-elenă „Buna Vestire“ din municipiul Brăila devine loc de pele ...

Au fost prinși autorii tâlhăriei de la sala de jocuri

După ce au amenințat angajatele unei săli de jocuri din Galați, folosindu-se de un cuțit, doi bărbaț ...

Petrecere de 1 Iunie, în Pădurea Gârboavele

Deşi suntem abia în luna aprilie, Consiliul Judeţean Galaţi a pus deja la cale petrecerea dedicată c ...

Avem bani europeni pentru păduricea de pe Valea Ţiglinei

O pasarelă pietonală din lemn, realizată la nivelul coronamentului copacilor, un amfiteatru verde şi ...

Anunt Public - SC HOOPEKS INTERNATIONAL

  Anunț Public   S.C. Hoopeks Internațional S.R.L. anunță publicul interest asupra depunerii Rapo ...

Facilități fiscale pentru firmele care fac noi investiții în Galaţi

Consilierii locali gălățeni au aprobat, la sfârșitul lunii martie, completarea schemei de ajutor de ...

Viitoarele păduri urbane din Galaţi au început să prindă rădăcini

Plantările pentru amenajarea pădurilor urbane au ajuns la final, anunță Primăria Galați. Este vorba ...

Aplicaţia de bilete 24Pay - indisponibilă până săptămâna viitoare

Începând din noaptea de 17 aprilie 2026, serviciul de achiziționare a biletelor de călătorie prin ap ...

Pânzarul Moldovenesc moare pe malul Dunării, uitat de toată lumea

Dacă era construit din metal, ar fi ajuns probabil la fier vechi. Fiind din lemn, mai mult ca sigur ...

Primul atac complet robotizat al ucrainenilor

Președintele Volodimir Zelenski a susținut că armata ucraineană a capturat recent o poziție a trupel ...

Reducerea producției de petrol a Rusiei este iminentă

Reducerea producției de petrol din Rusia este iminentă, deoarece atacurile Ucrainei asupra infrastru ...

Zelenski propune Rusiei un armistițiu energetic

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat luni Rusia să accepte o încetare reciprocă a at ...

Ucraina acceptă ajutorul UE pentru redeschiderea oleoductului Drujba

Uniunea Europeană (UE) va ajuta la redeschiderea oleoductului Drujba, care transportă petrol rusesc ...

Galațiul a rămas fără vaccin antirabic. Pacienții, trimiși la Brăila

Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Cuvioasa Parascheva” din Galați a epuizat stocurile de vaccin anti ...

Donaţie de echipament performant pentru Spitalul de Copii

Fundația „Dăruiește Viață”, cu sprijinul ENGIE, dotează Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. ...

Fonduri europene pentru prevenirea, diagnosticarea și tratarea cancerului la Galaţi

Specialiști din domeniul medical - anatomie patologică și oncologie, reprezentanți ai autorităților ...

Depistarea cancerelor şi a bolilor genetice, mai accesibilă la Galaţi

Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Genomică, în calitate de lider de proiect, anunță începerea „P ...

Cotația euro a trecut în piața valutară de 5,10 lei

Sfârșitul de săptămână a fost unul negativ pentru leu, care nu a beneficiat de apetitul pentru risc ...

Măsuri de sprijin pentru mediul de afaceri, necesare în sectoarele esențiale

România trebuie să urmeze exemplul celorlalte țări europene, care implementează programe de sprijin ...

A doua licitație pentru Liberty Galați, posibil la sfârșitul lunii mai. Guvernul, primul pas în preluarea combinatului?

Administratorii concordatari ai Liberty vor încerca din nou să găsească un cumpărător pentru combina ...

Moneda naţională, în așteptarea rezultatului disputei PSD - Bolojan

Joia aceasta, nivelul redus al aversiunii față de risc a asigurat o evoluție stabilă a monedei națio ...

În Liga a III-a s-a jucat în deplasare. Din sportul gălăţean

FOTBAL. Cele trei echipe gălăţene din eşalonul al treilea de fotbal au jucat în deplasare şi au înch ...

CSM Arcada a făcut “remontada”, după trei ore de joc

Așteptat cu legitim interes de publicul gălățean, meciul de volei masculin CSM Arcada - SCM Zalău a ...

Meciul acestui weekend: CSM Arcada - SCM Zalău

În semifinalele Diviziei A1 de volei masculin, echipa multiplă campioană CSM Arcada Galaţi joacă în ...

Turneu în Bulgaria. Din sportul gălățean

BADMINTON. În aceste zile, în Bulgaria are loc un interesant turneu internațional din circuitul mond ...

Design urban și inginerie, într-o expoziție la Galați

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați găzduiește miercuri, 22 aprilie, începând cu ora 12.00, un ...

„Croitorii neîndemânatici” de la Liceul Carol I

În "Săptămâna Verde", la Liceul Tehnologic "Carol I", creativitatea și spiritul de echipă au prins v ...

Premii și mențiuni pentru Galați, la Olimpiada de fizică

În perioada 6-10 aprilie, s-a desfășurat, la Craiova, etapa națională a Olimpiadei de Fizică. Nicuș ...

Târg de carte organizat la Biblioteca Franceză

Biblioteca Franceză din Galaţi îşi aşteaptă prietenii şi susţinătorii, dar şi pe orice gălăţean care ...

Gălățenii au stat la coadă ca să-și plătească impozitele locale

În ciuda gerului pătrunzător, prima zi de plată la ghișeele Direcției de Impozite și Taxe Locale a î ...

Cum a fost petrecerea publică de Revelion 2026 la Galaţi (FOTO & VIDEO)

Mai puţin numeroşi decât în anii trecuţi, sute de gălăţeni au salutat intrarea în 2026 la petrecerea ...

Mii de gălăţeni, la Festivalul de Datini şi Obiceiuri. Emoţie, credinţă şi colinde, la Dunărea de Jos

Cea mai frumoasă colindă a copilăriei noastre, „O, ce veste minunată!”, s-a înălţat din glasurile un ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Între baletul prin noroi și „vânătoarea” de brânză de peste Prut

Dacă privim această imagine fără context, am crede că e un instantaneu dintr-o zonă de conflict sau ...

Maia Sandu exclude o candidatură în România

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a respins ferm speculațiile privind o posibilă candidatur ...

Primarul din Cahul, lecție pentru politicienii români, într-o vizită la Galaţi

Nicolae Dandiș, primarul municipiului Cahul, a lansat un atac dur la adresa clasei politice de pe am ...

Florentina Ţuchel Matei s-a întors în Dubai: „Viața te duce exact acolo unde ai nevoie să fii” (FOTO)

Florentina Ţuchel Matei - gălăţeanca stabilită în Dubai care a făcut spectacol la „Vocea României”, ...

Selecție pentru echipa naţională de arc istoric, la Galați

Asociația Club Sportiv „Arc istoric” Galați organizează sâmbătă, 18 aprilie, începând cu ora 10:00, ...

Asigurările obligatorii de locuință vor fi verificate de polițişti şi pompieri

Conform unui proiect de lege aflat în lucru, polițiștii și pompierii ar putea primi ca atribuții ver ...

Cât costă să fii șofer în Galați în 2026. Mașina, un lux greu de suportat

Viața devine, pe zi ce trece, din ce în ce mai scumpă - un lucru pe care îl auzim tot mai des, indif ...

„Maratonul faptelor bune”, lumină și speranță în comunitate

Sub coordonarea fondatorului Fundației „Fapte Bune” Galați, Adrian Pîrvu, întreaga Săptămână Mare a ...

Cristina Bleandură, mesaj de unitate şi un colind pentru cititorii „Vieţii libere” (VIDEO)

Redacția „Viața liberă” a avut pe 22 decembrie o invitată specială: Cristina Bleandură, solistă și a ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Mama a doi copii are nevoie de sprijin în lupta cu cancerul

În timp ce pentru mulți dintre noi sărbătorile au fost prilej de liniște și bucurie alături de famil ...

Un gălăţean are nevoie de ajutorul semenilor

În preajma Paştelui, când mulţi dintre gălăţeni sunt preocupaţi ce să pună pe masa de sărbătoare, al ...

Dăruiește din suflet, pentru Mihai! Iniţiativă studenţească de Buna Vestire

Echipa „Dăruiește cu suflet” ne invită miercuri, 25 martie, de Buna Vestire, între orele 12,30 şi 15 ...

Un tată rămas pe drumuri cu un fiu de șase ani cere ajutor

Sebastian Apostol, în vârstă de 50 de ani, trăiește momente de coșmar alături de fiul său de doar şa ...

Ana Maria Cocoș, în căutarea perfecțiunii, la Muzeul de Artă Vizuală

Noua expoziție personală a tinerei graficiene Ana Maria Cocoș, cea de-a patra, găzduită de Muzeul de ...

UPDATE. Ion Zimbru - ultimul drum. Unde ne putem lua rămas bun

UPDATE 18 aprile 2026 - Cei care vor să-și ia rămas bun de la poetul Ion Zimbru o pot face până luni ...

„Voievodul țiganilor” revine în weekend pe scena gălățeană

„Voievodul țiganilor”, opereta în două acte care poartă semnătura maerelui Johann Strauss-fiul, va ț ...

„Ursul păcălit de vulpe” cu ”zmeie, basme și fantasme”

La Teatrul pentru Copii și Tineret "Gulliver" este din nou timpul pentru magie de poveste, într-un s ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Galeria marilor luptători de la Galaţi. Glorii Sportive Gălățene 1976-2026 (IX)

Suntem în Anul Nadiei Comăneci, an în care sărbătorim 50 de ani de la primul 10 perfect cu care a fo ...

Gălăţeni campioni mondiali la modelism. Glorii Sportive Gălățene 1976-2026 (VIII)

În campania noastră care precede evenimentul "Glorii Sportive Gălăţene", ce va fi organizat pe 5 iun ...

Pugilişti „fabricaţi” la Galaţi. Glorii Sportive Gălățene 1976-2026 (VII)

Vom încheia, astăzi, frumoasa poveste a marilor pugiliști gălățeni care au reprezentat România la ce ...

Boxul gălăţean, o poveste fără sfârşit! Glorii Sportive Gălățene 1976-2026 (VI)

Astăzi, continuăm prezentarea marilor pugiliști gălățeni care au scris istorie în cele mai important ...

Microbuze în locul bacului, între Galați și I.C. Brătianu, timp de patru ore pe zi

Începând din 15 aprilie, traversarea Dunării cu bacul între malul gălățean și cel tulcean a intrat î ...

Gălățeni răniți după ce au căzut cu ATV-ul de la 8 metri înălţime

Doi gălățeni în vârstă de 20 de ani au fost răniți după ce au căzut cu ATV-ul de la o înălţime de ap ...

Faleza Dunării din Galaţi, promovată la Viena de Alexandra Căpitănescu

Faleza Dunării din Galaţi n-o fi încă modernizată, dar e promovată la Eurovision de Alexandra Căpită ...

Startul sezonului Via Dobrogeana, între Galați și Jurilovca

Asociația Via Dobrogeana a deschis înscrierile pentru prima acțiune turistică din acest an, un tur m ...

Sac de droguri capturat de la o rețea de traficanți din Galați

Peste opt kilograme de substanță cristalină, considerată drog de mare risc și foarte căutată de cătr ...

Noi arestări în cazul violențelor stradale de Florii. Huliganii de pe Domnească s-au mutat după gratii

Bătaia din sâmbăta Floriilor, care a avut loc între două grupuri ieșite de la petrecere dintr-un clu ...

Jaf la o sală de jocuri din Galați. Un individ mascat a fugit cu banii de pariuri

Un atac soldat cu furtul unei sume importante de bani a avut loc puțin după miezul nopții de luni sp ...

Traficul cu aur, noua afacere veche a micilor speculanți din Galați

Galațiul bifează un nou punct pe harta afacerilor ilicite și se înscrie într-un dosar penal de mare ...

Parteneriat pentru sănătatea dentară a copiilor din Matca

Primăria comunei Matca a lansat un program de sănătate orală destinat copiilor din localitate, reali ...

Festivalul „Sărbătorile primăverii” revine la Suhurlui

Muzeul de Istorie "Paul Păltănea" din Galați organizează vineri, 17 aprilie, cea de-a XII-a ediție a ...

Programul „Masă sănătoasă”, la şcoala şi grădniţa din Cuca

Primăria comunei Cuca anunță implementarea unui program vital pentru comunitatea locală. De miercuri ...

Alertă pentru apicultorii din comuna Tulucești

Primăria comunei Tulucești a emis o avertizare publică destinată cetățenilor și crescătorilor de alb ...

DOR (dosarele XYZ)

Ce nalt este dorul de mama,/ oriunde, oricum şi oricând aş fi!... nu-i nimica (în lumea/ aceasta) ma ...

E GATA! (pastel de sezon)

Vezi bine?... gutuiul acesta/ e-n floare şi-i gata să-(ţi) spună că tace şi face, e gata/ să-şi mut ...

ASTFEL [altfel (s)pus]

Tu nu (m)-ai visat niciodată/ că-s mort după tine, pe vale, că-s drumul (şi sensul) pe unde/ merg to ...

Eu, Acum (buletin de ştiri)

Eu, acum, vreau să scriu cel mai frumos poem pentru tine, întru memoria celor o mie şi unu de plâns ...

HAI SĂ FACEM GUTUI!!!

Doamna mea ne(mai)văzută Livadă, te rog să mă ierţi pentru că nu ţi-am scris de mult! Nu ţi-am mai s ...

AŞA mi-a ZIS

Sunt cu Prăpăd  și Mutelcă pe malul Dunării, în noaptea de Anul Nou! Primul chiar stârneşte invidia ...

Gheorghe Bujor

Supranumit Violonistul fără de Arginţi, omul din titlu des/cânta la toate nunţile şi botezurile şi b ...

Mic... Tratat de Iertare (V)

Iată ce i-a dictat poetul Marcel Măzăriche lui Vasile Vindereu, pentru ca să scrie pe lespedea şi pe ...

Remember. Giuseppe Peano (1858-1932)

Matematicianul italian Giuseppe Peano s-a născut pe 27 august 1858, la Cuneo, Sardinia. A fost unul ...

Cariere. Dan Horia Mazilu, reputat cercetător al istoriei literaturii vechi

Dan Horia Mazilu, profesor universitar, critic literar, estetician și istoric literar, s-a născut pe ...

Reţetă de piept de curcan acoperit cu bacon

Pieptul de curcan este o carne slabă, bogată în proteine, ideală pentru o alimentație sănătoasă, fii ...

Cine vrea un Husky mix? O fetiţă jucăuşă îşi caută o casă

Dacă doriţi un companion loial şi iubitor, nimeni nu vă va iubi mai mult decât un câine adoptat de p ...

Ce poți face din restul de cozonac de la Paște

Tortul din cozonacul rămas de la Paște este o metodă excelentă de a transforma desertul uscat într-o ...

Trucuri pentru dres ciorba fără complicații

Compoziția pentru dres ciorba (smântână și ou) se face amestecând smântâna grasă cu gălbenușuri de o ...

Gimnastică naturală pentru un ten ferm

Yoga facială este alternativa naturală la procedurile estetice invazive, câștigând tot mai mulți ade ...

Sfaturi practice pentru adaptarea rapidă a ceasului biologic la schimbarea orei

Trecerea la ora de vară reprezintă pentru mulți dintre noi mai mult decât o simplă modificare a ceas ...