OPINII - Viaţa Liberă Galaţi
El Campeador de Deveselu sau reţeta nemuririi electorale
Scris de Victor Cilincă Marți, 06 Octombrie 2020
El Cid, viteazul cavaler castilian numit aşa, cu admiraţie, chiar de către duşmanii săi mauri, iar de către spanioli, El Campeador - "Campionul", simţind el că, rănit, i-a cam sunat ceasul, a dictat măsuri neobişnuite pentru bătălia - nu electorală! - de a doua zi: a cerut ca trupul său…
Alesul călare pe cal
Scris de Ovidiu Amălinei Luni, 05 Octombrie 2020
Undeva, într-o comună din ţară, un primar euforic şi-a sărbătorit victoria ieşind la miezul nopţii cu calul pe uliţe, urmat de la o distanţă respectoasă de câteva maşini pline de admiratori… Candidatul, destul de pântecos, dar, de, nici calul nu era alb, nici uliţele asfaltate şi nici măcar prea bine…
Puncte de vedere asupra unui scor electoral
Scris de D.C. Predescu Sâmbătă, 03 Octombrie 2020
După ce seniorii liberali au atacat actuala echipă de conducere a PNL Galaţi, acuzând-o de eşecul în aceste alegeri locale, de exces de autoritate şi de luarea unor decizii care au îndepărtat electoratul tradiţional al partidului, spaţiul online s-a umplut de comentarii pro şi, mai ales, contra demersului. Cele mai…
Tupeu, aroganţă şi misecuvenism
Scris de Anca Melinte Vineri, 02 Octombrie 2020
"Nu zi hop, până n-ai sărit pârleazul", aşa le-ar fi spus bunica mea candidaţilor la alegerile locale, dacă i-ar fi auzit sau văzut cu câteva zile înainte de sfârşitul campaniei. Cei mai mulţi păreau atât de siguri de victorie încât mă mir cum de nu şi-au lăsat bagajul în faţa…
COVID-ul nu sare gardul școlii
Scris de Mariana Constandache Joi, 01 Octombrie 2020
Au trecut două săptămâni de când copiii s-au întors amorțiți la școală, după șase luni de dolce farniente, au trecut și alegerile, și vara cu vacanțele, și distracțiile sărite din tiparele distanțării sociale. A venit toamna, cu alte năravuri păcătoase aducătoare de îmbulzeală fără mască, dar și cu o rată…
Republica bananieră România
Scris de Remus Basalic Miercuri, 30 Septembrie 2020
Fără urmă de îndoială, scandalul de fraudare a voturilor din Sectorul 1 al Capitalei nu este o excepție în peisajul general al alegerilor locale care tocmai s-au încheiat. Dacă în centrul Bucureștiului există asemenea suspiciuni de furt electoral, vă dați seama ce s-a întâmplat în restul orașelor și mai ales…
Mintea cea de după alegeri
Scris de Ovidiu Amălinei Marți, 29 Septembrie 2020
Da, ştiu, mulţi vor pune iar placa cu „Galaţi, oraşul roşu”, cu tot felul de teorii ale conspiraţiilor, explicaţiilor şi lamentaţiilor de tot felul.Uite, chipurile, iar suntem „pe contransens”! Prin alte locuri PSD-ul a luat o bătaie soră cu… pragul electoral – ca la Cluj, prin alte locuri USR-Plus a…
Pretextele (nu) conduc urbea
Scris de Anca Spânu Luni, 28 Septembrie 2020
Deşi în mod clar diferite, din cauza restricţiilor necesare pentru împiedicarea îmbolnăvirilor, alegerile locale 2020 nu diferă cu aproape nimic de celelalte alegeri (adică toate) la care am votat începând din 1996. Gălăţenii nu se prea duc la vot. Prezenţa la urne a fost mai mică ieri, la Galaţi. La…
Pescuirea minunată
Scris de George Marinescu Sâmbătă, 26 Septembrie 2020
Aceasta este, în calendarul creștin ortodox, denumirea zilei de duminică, 27 septembrie 2020. La aproape 30 de ani și jumătate de la votul din Duminica Orbului, te-ai fi așteptat la o maturizare a clasei politice concretizată printr-o reducere a numărului de partide și, implicit, de candidați înscriși în aceste alegeri…
Ne-am relaxat. Prea mult, prea repede, prea de tot
Scris de Teodora Miron Vineri, 25 Septembrie 2020
Cam asta reiese din raportările zilnice date publicității de autoritățile locale și naționale. Dacă la nivel central numărul infectărilor a fost, cel puțin în ultima perioadă, mare în fiecare zi, la nivel local veștile erau chiar bune. Au fost zile în care am avut și doar 10 cazuri. Mai mult,…
Mită electorală, nu bani pentru Educaţie
Scris de Roxana Artene Penciu Joi, 24 Septembrie 2020
De vreo 30 de ani asistăm la momente clare prin care politicienii încearcă să prostească sistematic una dintre cele mai compacte mase de manevră după pensionari: profesorii. În căutare de voturi, cuplul Ion Iliescu - Petre Roman a îngăduit, imediat după 1990, fără niciun fel de oprelişte, transferul cadrelor didactice…
Banul te ridică, banul te coboară
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 23 Septembrie 2020
Vestea că România a făcut, pe piaţa de capital, „pasul istoric” de clasificare de la piaţă de frontieră la piaţă emergentă secundară n-a trezit vreun entuziasm în masă… Într-o ţară în care cea mai mare parte a populaţiei abia o târâie cu „capitalul” de la un salariu la altul sau…
Beţia puterii naşte monştri
Scris de D.C. Predescu Marți, 22 Septembrie 2020
Acum mai bine de 2.500 de ani, Pittacus din Mytilene, unul dintre cei şapte înţelepţi ai Greciei Antice, spunea că "Dacă vrei să cunoşti un om, dă-i putere!". Iar timpul trecut de atunci ne-a demonstrat că a avut dreptate 100 la sută. Indiferent de domeniul în care activează, oamenii ajunşi…
Turişti electorali prin bătrânul Galaţi
Scris de Anca Melinte Luni, 21 Septembrie 2020
Urmăresc cu atenție și, recunosc, cu un pic de îngrijorare - vorba preşedintelui României - postările candidaţilor la postul de primar al Galaţiului. Îi văd cât sunt de implicaţi, de prezenţi, de vigilenţi şi incisivi în oraşul acesta. Cel puţin doi - dacă n-or mai fi şi alţii pe care…
Cu o secundă mai deştepţi ca hoţii
Scris de Mariana Constandache Sâmbătă, 19 Septembrie 2020
Aşa ar trebui să fim, ideal, toţi, pentru a putea să ne păzim. Din păcate, realitatea arată altceva şi anume că societatea are infractorii pe care îi merită, cărora le permite să se dezvolte. Prin legi slabe, prin nepăsare, prin oameni care trebuie să ne apere, insuficienţi şi uneori slab…
Despre politică și sinecuri în sistemul de sănătate
Scris de Remus Basalic Vineri, 18 Septembrie 2020
Un proiect de modificare a Legii Sănătății inițiat de doi deputați prevede trecerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) din subordinea Guvernului în cea a Parlamentului, în timp ce membrii Consiliului de Administrație ai CNAS ar urma să fie numiți, tot de Parlament, pentru mandate de nouă ani, în…
Învățământul online: ca de obicei, practica ne omoară
Scris de Cristinel Luca Joi, 17 Septembrie 2020
”Teoria sine praxis est cum rota sine axis” – obișnuia să spună, hăt, demult, tocmai în vremurile studenției, un coleg mai hâtru, atunci când nu ne prea trăgea ața la vreun curs sau seminar. Eram tineri, cu chef de distracție, cu mulți dintre colegii de facultate ne cunoșteam încă din…
Minima moralia
Scris de George Marinescu Miercuri, 16 Septembrie 2020
Știrea conform căreia doi secretari de stat din Ministerul Educației și-au luat concediu de odihnă chiar la începutul anului școlar pentru a participa în campania electorală în care sunt direct implicați, ridică unele probleme de minimă moralitate. Evident că un asemenea gest este de preferat modului în care un viceprimar…
Vrea cineva să fie profesor?
Scris de Anca Spânu Marți, 15 Septembrie 2020
Am tot văzut şi auzit în ultima vreme o mulţime de comentarii la adresa dascălilor (nu îmi place expresia cadre didactice). Unii aveau atitudini de ai fi spus că au cumpărat profesorii şi învăţătorii la cinci lei kilogramul sau că aveau ei înşişi tot atâta şcoală şi experienţă la educat…
Emoții și îngrijorare în prima zi de școală
Scris de Teodora Miron Luni, 14 Septembrie 2020
Prima zi de școală a rămas în memoria fiecăruia dintre noi. Cu uniformă sau fără, ”înarmați” cu flori și cu multe emoții, pășeam, de mână cu părinții, în curtea școlii. Eram curioși să ne cunoaștem învățătoarea, colegii și să vedem ce ne așteaptă pe băncile în care urma să aflăm…
Se va ”răzbuna” şcoala pe politicieni?
Scris de Victor Cilincă Sâmbătă, 12 Septembrie 2020
Uite că întâi se deschide şcoala şi apoi umblăm după adeverinţe, pentru ora de sport, de pildă. În fiecare zi - cu o enormă întârziere, desigur - Guvernul mai precizează ceva, mai renunţă, numai să se deschidă dracului şcolile fără prea mult tărăboi. Oricum, din cauza legilor pandemice, părinţii nu…
Ospitalitate cu risc ridicat
Scris de Mariana Constandache Vineri, 11 Septembrie 2020
Indiscutabil, industria ospitalităţii a fost printre primele şi printre cele mai grav afectate de pandemie. Să fii hotelier sau cârciumar în aceste vremuri este echivalent cu lupta supremă pentru supravieţuire. Şi mai greu de imaginat este însă indolenţa patronilor "fripţi" de pandemie, care, cum au gustat puţin din "liberalizare", cum…
Dreapta nu s-a (prea) unit, dar stânga?
Scris de D.C. Predescu Joi, 10 Septembrie 2020
Cu mai bine de doi ani în urmă, au apărut primele declaraţii despre necesitatea unei uniri a forţelor de dreapta, ca singură soluţie pentru schimbarea actualei administraţii. De-atunci şi până în pragul campaniei electorale, au tot fost discuţii, declaraţii, întâlniri între reprezentanţii partidelor care susţin că sunt de dreapta, dar…
Cine eşti mata, domnu’ candidat?
Scris de Anca Melinte Miercuri, 09 Septembrie 2020
"Ce hram poartă?", aşa obişnuia să întrebe bunica mea atunci când i se spuneau vrute şi nevrute despre o persoană necunoscută. Aşa mă întreb şi eu, când văd listele lungi de candidaţi care acoperă geamurile Sălii Sporturilor şi care vor umple paginile buletinelor de vot la alegerile locale din 27…