Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

AMENINŢĂRI cu greva la CFR. Despre ce revendicări este vorba

Miercuri, 16 Septembrie 2015 17:30 | Publicat în ECONOMIE
Sindicaliştii din domeniul feroviar îşi intensifică presiunile în vederea obţinerii de majorări salariale. Aceştia au anunţat că, în perioada 22-24 septembrie, vor organiza o grevă japoneză, declarându-se nemulţumiţi de lentoarea cu care conducerile CN CFR, CFR Marfă şi CFR Călători par a fi dispuse să dea curs cererilor lor. Sindicaliştii sunt convinşi că, dacă Ministerul Transporturilor ar fi mai activ, s-ar găsi soluţii şi pentru satisfacerea revendicărilor pe car ...

Gălăţeanul care a construit PRIMA navă maritimă românească

Miercuri, 16 Septembrie 2015 06:00 | Publicat în ECONOMIE
* Ing.dr.Gelu Kahu, desemnat membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România Drept recunoaştere a meritelor în domeniul dezvoltării domeniului transporturilor, inginerul navalist gălăţean Gelu Kahu (foto) a fost desemnat membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România (ASTR). Gelu Kahu, în vârstă de 85 de ani, s-a remarcat prin contribuţiile importante din domeniul proiectării şi construcţiilor navale, fiind cercetător ştiinţific atestat, docto ...

Cum se face RESTITUIREA taxei de poluare pentru autovehicule

Miercuri, 16 Septembrie 2015 00:00 | Publicat în ECONOMIE
În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655/31.08.2015, a fost publicată OG nr.40 pentru modificarea şi completarea OUG nr.9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule. În legătură cu acest subiect, DGRFP Galaţi vine cu următoarele precizări: "Contribuabilii care au achitat taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la ...

Sprijin pentru ÎNVĂŢĂMÂNTUL TEHNIC - ArcelorMittal, DONAŢIE de echipamente pentru LICEELE GĂLĂŢENE

Miercuri, 16 Septembrie 2015 04:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Peste 1.000 de instrumente şi echipamente necesare în timpul sesiunilor practice desfăşurate în ateliere şi laboratoare au fost donate de ArcelorMittal Galaţi unor licee din Galaţi, Tecuci, Bereşti şi Pechea, ca parte a unei campanii de sprijinire a învăţământului tehnic din judeţul nostru. “Ca membru responsabil al comunităţii, vrem să sprijinim, cu mijloacele noastre modeste, dezvoltarea generaţiei viitoare”, a declarat Bruno Ribo, directorul general al ArcelorMittal G ...

Proiectul a reuşit, dar PORTUL GALAŢI rămâne vechi - TERMINALUL MULTIMODAL, declarat eligibil, dar „fără loc” la finanţare!

Luni, 14 Septembrie 2015 00:00 | Publicat în ECONOMIE
* Proiectul de 120 milioane de euro, de care depinde relansarea activităţii portuare, n-a prins finanţarea în cadrul primului apel din Programul "Connecting Europe Facility" (CEF) * Banii Comisiei Europene au mers la CFR, iar la noi au ajuns scrisorile de consolare * În noiembrie, la noul apel de proiecte se vor găsi, poate, bani şi pentru Portul Galaţi Proiectul terminalului multimodal din Portul Galaţi, proiect în valoare de aproape 120 milioane de euro, mai are de aşteptat pân ...

Tot răul spre Schengen

Sâmbătă, 12 Septembrie 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Şi uite aşa, de când spaţiul a dat în clocotul crizei refugiaţilor, România „va întreba prieteneşte”, vorba premierului Victor Ponta, la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), din octombrie, „de ce nu suntem încă în Spaţiul Schengen”... Ironii de genul acesta au mai avut şi alţi politicieni români, în condiţiile în care, în prezent, pare mai convenabil să fii în afara Spaţiului Schengen decât în interiorul lui. E un fel de „dacă voi nu ne vreţi, ei… ...

Punctele forte ale strategiei de dezvoltare a Portului Galaţi/ Plan de Acţiune de 300 milioane de euro

Sâmbătă, 12 Septembrie 2015 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Reabilitarea Danei 32 din Port Docuri, studiul de fezabilitate pentru reducerea fenomenului de colmatare şi realizarea unei platforme multimodale sunt proiectele care au obţinut scorul cel mai mare în analiza multi-criteriale de prioritizare ce va sta la baza viitorului Plan de Acţiune din cadrul „Strategiei de Dezvoltare a Portului Galaţi”, rezultă din informaţiile furnizate de Administraţia Portului Dunării Maritime (APDM) Galaţi. Analiza a avut la bază o serie de criterii, prec ...

Ultimele clarificări aduse de finanţişti în legătură cu stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate

Joi, 10 Septembrie 2015 06:00 | Publicat în ECONOMIE
Procedura de desfiinţare totală sau parţială a deciziilor de impunere anuală privind stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate a fost aprobată prin ordinul preşedintelului ANAF nr.228/3.09.2015, informează DGRFP Galaţi. „Procedura de desfiinţare totală sau parţială a deciziilor de impunere anuală privind stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se utilizează pentru corectarea obligaţiilor de plată cu titlu de contribuţie de asigurări s ...

ADIO, COZI! Cum poţi obţine documente fiscale, ONLINE, pe tabletă sau telefon

Miercuri, 09 Septembrie 2015 00:00 | Publicat în ECONOMIE
* „Spaţiul Privat Virtual”, serviciul ANAF prin care gălăţenii pot obţine pe internet documentele care îi interesează O serie de documente de care contribuabilii au nevoie de la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (DGRFP) Galaţi pot fi mai uşor obţinute dacă se utilizează Spaţiul Privat Virtual, serviciu la distanţă care a fost introdus de ANAF pentru a uşura relaţia cu cetăţenii. „Spaţiul Privat Virtual” (SPV) reprezintă un serviciu prin interme ...

Salarii în vremea holerei

Sâmbătă, 05 Septembrie 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
De fiecare dată când vine vorba ba de salariile din mediul privat versus salariile din sectorul de stat încep să se încingă spiritele. Cine ar trebui să câştige mai mult? Cei care lucrează în industrie spun că, fără ei, sectorul productiv, n-ar exista nici valoarea adăugată, nici produse pe care să le vinzi, să faci un profit pe care… să-l impozitezi, să ai de unde plăti salariile celor din instituţiile publice. Cei din instituţiile de stat nu sunt nici ei fără replic ...
Pagina 953 din 1108

Alertă în Galați și în împrejurimi. Patru frați au fost reținuți pentru atac pe terasa unui bar

A fost panică generală la Mihail Kogălniceanu, dar și în Galați, în noaptea de miercuri spre joi, du ...

Zi cu ghinion pentru bicicliștii turmentați și pietonii neatenți

13 august a fost zi cu ghinion pentru două categorii de participanți la trafic extrem de vulnerabile ...

Șofer de limuzină, prins la frontieră cu o remorcă neînmatriculată

Un bărbat cu dublă cetățenie, română și Republica Moldova, în vârstă de 46 de ani, este cercetat dup ...

Patru studii de fezabilitate pentru lucrări majore de investiții hidrotehnice

Administrația Bazinală de Apă (ABA) Prut-Bârlad a semnat contractele de elaborare a studiilor de fez ...

Aeroportul Galaţi-Brăila - avioane pe hârtie

„Da’ despre aeroport ce mai ştiţi?”, suntem întrebaţi periodic de cititorii noştri, în mesaje sau co ...

Proiectant pentru „grădini ca în vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza”

Potrivit datelor din portalul achizițiilor publice, Consiliul Județean Galați tocmai a atribuit un c ...

Ce spun autorităţile despre nucul tăiat. Explicaţii şi justificări oficiale

„Bietul nuc, cu ce-a greșit de l-au măcelărit?”, ne întrebam în ediţia de ieri a ziarului „Viaţa lib ...

În căutare de investitori americani. Cine pleacă în SUA să promoveze economic Galațiul

Delegația care va reprezenta județul Galați la un turneu de promovare și cooperare economică în SUA ...

Rusia încă folosește „Mașinăria Apocalipsei”

Fostul președinte și premier rus Dmitri Medvedev i-a transmis joi președintelui american Donald Trum ...

Un nou proiect pentru „independența” structurilor anticorupție

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat joi că propune un nou proiect de lege pentru a a ...

UE adoptă al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. În vizor, petrolul și energia

Statele Uniunii Europene (UE) au aprobat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentr ...

Zelenski, încurajat de Trump să lovească Moscova și Sankt Petersburgul

Președintele american Donald Trump a încurajat în discuții private Ucraina să intensifice atacurile ...

În iulie, 16 persoane confirmate oficial cu Covid, la Galați

Febră mare, dureri de cap și de oase și o stare generală alterată. Acestea sunt simptomele care ar t ...

Sedentarismul - boala care ne distruge în tăcere

Sedentarismul este considerat astăzi una dintre cele mai grave probleme de sănătate publică, fiind a ...

Bătălie între ofertanţi, pentru investiţii în sănătatea copiilor din Galaţi

Regula ofertantului unic - în speţă aceeaşi „combinaţie” de firme de construcţii - care câştigă mari ...

Ce plante medicinale pot fi culese în luna iulie

Luna iulie este una dintre cele mai bogate perioade ale anului pentru cei care iubesc medicina natur ...

Mega Image și Profi, clienții parcului eolian de la Scânteiești

Ahold Delhaize, retailerul olandezo-belgian care operează lanțurile Mega Image și Profi, a încheiat ...

Analiza financiară. Euro a scăzut la minimul ultimei luni

Leul a avut o evoluție apreciativă la jumătatea acestei săptămâni, asemănătoare cu cea a altor moned ...

Cresc riscurile intrării României în stagflație

Vineri, agenția Fitch va publica rezultatul evaluării periodice a ratingului suveran al României. Ră ...

Analiza financiară a zilei. Euro a scăzut la minimul ultimei luni 

Leul a avut o evoluție apreciativă, la începutul unei noi săptămâni. Evoluția se datorează mențineri ...

Hocheiștii gălățeni, la loturile naționale

Mai mulți hocheiști de la CSM Galați vor fi angrenați în acțiuni ale loturilor naționale în perioada ...

Sporting Liești și-a respectat statutul de favorită. A doua victorie în Cupa României

Singura echipă gălățeană din Liga a III-a prezentă în cursa calificării în "Cupa României", Sporting ...

Gălățeni la rugby pe plajă

RUGBY. Trei sportivi de la CSM au fost convocați la reprezentativa de rugby beach a României. Cei tr ...

Plecări surprinzătoare de la Oțelul. După Bicfalvi și Trif, un alt român pe lista rezilierilor

Gruparea gălățeană trece printr-o perioadă neașteptată de transformări la nivelul lotului. Deși erau ...

Liderii de sindicat din Educaţie, față în față cu Ilie Bolojan

Profesorii au fost din nou la București, în fața sediului Ministerului Educației și Cercetării, în z ...

Școlile de Vară STEAM ajung în județul Galați

Județul Galați se alătură celor 33 de comunități din întreaga țară în care, în această vară, se desf ...

Reduceri drastice la bursele pentru studenți

Începând din această toamnă, bursele pentru studenți vor fi reduse atât ca valoare, cât și ca număr ...

A patra zi de proteste la Ministerul Educației și Cercetării. Cadrele didactice vor demisia lui Daniel David

Protestele cadrelor didactice continuă și astăzi, luni, 4 august. În ciuda mesajelor pe care prof. p ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

„Dacia”, noul cinema unde se vor naște roboții din Galați. Renovare aproape finalizată la un obiectiv care părea sortit pieirii (FOTO)

Cinematograful „Dacia” din cartierul Micro 21 are mari șanse de a deveni primul din Galați renăscut ...

Imobilul centenar de pe strada Gării caută proiectanţi pentru renovare (FOTO)

Numără peste o sută de ani, are arhitectură urbană cu elemente de Art-Nouveau, se află pe lista monu ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Prima întâlnire a ministrului Oana Ţoiu cu românii din Italia

Prima întâlnire oficială a ministrului de Externe, Oana Ţoiu, cu reprezentanți ai comunităților româ ...

Gălățeni acuzați că au furat substanțe de 3.000.0000 de euro. Poliția franceză a venit după ei (FOTO)

Mai mulți bărbați din județul Galați sunt cercetați de autoritățile franceze sub acuzații de furt în ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Icoana Maicii Domnului de la Adam a binecuvântat peste 150 de așezări

Sfânta Icoană a Maicii Domnului de la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea gălățea ...

„Vacanța din pridvorul Bisericii”, în Eparhia Dunării de Jos

40 de elevi de la grupul catehetic Smulți II, județul Galați, Protopopiatul „Tg. Bujor”, au particip ...

„Imnul Golanilor” se aude din nou. Ce ne spune asta despre moștenirea lui Ion Iliescu?

La moartea lui Ion Iliescu, un gest de protest discret, dar semnificativ, a venit din Cluj: „Imnul G ...

Galațiul, în prima linie a schimbărilor climatice

Schimbările climatice nu mai sunt o amenințare a viitorului, ci o realitate prezentă care ne afectea ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Urmașii lui V.A. Urechia, oaspeți ai Ambasadei Albaniei în România

La invitația Excelenței Sale, Doamna Enkeleda Mërkuri, ambasadoarea Republicii Albania în România, o ...

Călătoria în timp, legănată, pe o pânză de păianjen?

Motto: „Scopul vieții este bucuria (…) Restul este imaginație!”Iulius Berca, personaj din carte ...

O tristeţe fără sfârşit. Remember Victor Cilincă, la Cenaclul Noduri şi Semne

(...) ASISTENTUL MEDICAL (înveselit): Nu mai eşti! Adică, foarte rapid, n-ai să mai fii, stai linişt ...

Oaspete francez pasionat de istoria Galațiului

Secția Colecții Speciale și Cercetare a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” a avut recent onoarea de ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Amor nebun cu o minoră, finalizat în arestul Poliției

În categoria ”ce mai fac adolescenții când împlinesc o vârstă importantă”, se înscrie, mai nou, o tâ ...

Începe procesul șoferului turc care a ucis o mamă (FOTO)

Marti, 29 iulie 2025, este ziua când la Judecătoria Galați va avea loc primul termen de judecată în ...

Ciobanul care a ucis pentru apă, trimis în judecată

Procurorii au finalizat ancheta în cazul de omor care a șocat comunitatea din Rădești în prima zi a ...

Programul Tribunalului, modificat pe perioada verii

Gălățenii care au probleme juridice și vor trebui să ajungă la instanțe până la finele lunii august, ...

Fără curent electric în comuna Independența

Distribuție Energie Electrică România S.A. (DEER) - Sucursala Galați anunță întreruperi ale alimentă ...

Nicio duminică fără un incident grav la scăldat! Tată a șapte copii, în comă după un plonjon

Temperaturile extreme îi împing pe tot mai mulți să se scalde în locuri neautorizate și periculoase. ...

Peste 40.000 de euro pentru noi indicatoare rutiere pe drumurile judeţene

După ce preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, a dezvăluit că, în fiecare an, ...

Prefectul, în dialog cu primarul din Cudalbi

Prefectul județului Galați, Andreea Anamaria Naggar, a avut o întâlnire oficială cu primarul comunei ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” DUPĂ APUS (mic...tratat de singurătate)

când te-am rugat să vii la mine,/ acolo, jos, după apus,tu n-ai avut un strop de milă.../ şi ai plec ...

Precum în Cer, aşa şi pe Pământ! (semantică de Toamnă)

Intrase în odaie, printre substantive mărunte. Şi cânta. Cânta de sfărâma liniştea sufletului meu ad ...

Din colecția ”Cele mai frumoase poezii rămase tablou” ATLANTIC TANGOU (pentru preotul Mitică Luca - La Mulți Ani!)

(!) din prima clipă a-nceput să mi se parăcă nu-i nimic frumos și sfânt și-adevărat,că totu-i fals ș ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” DINCOLO DE SINE (flic-flac)

Hai de-acolo, vino mai încoace,mai încoace, repede, acu...hai de tot, ai milă pentru tine,fii deştep ...

DIVINA TRAGEDIA: MARIA (IV)

Din spate, cam dinspre sud-estul Basarabiei, răsare Luna plină şi rotundă ca o mirare! Pădurea mă în ...

MARIA (III)

După jumătate de oră de mers prin grâu, abia sunt la jumătatea distanţei dintre şosea şi pădure! Aşa ...

MARIA (II)

De la şosea până la marginea pădurii, cărarea trece prin lanul de grâu. Doamne, ce strâmbă-i cărarea ...

DIVINA TRAGEDIA: MARIA (I)

Mâine-i sâmbătă! Şi-i nuntă-n sat! Şi am să trec şi eu pe-acolo! Doar am să trec! N-am timp să stau ...

Filmul zilei la TV

Aloha cu dragoste SUA, 2022, comedie, dramă, romantic Disponibil pe: TVR 2, 15 aug, 20,10 Cu: Tiffan ...

Grigore Gheba, general și profesor de matematică

Matematicianul Grigore Gheba s-a născut pe 15 august 1912, la Poieniţa, Râmnicu-Sărat. A scris peste ...

Remember: Elias Canetti, scriitor interzis de naziști, dar premiat cu Nobel (1905-1994)

Elias Canetti, scriitor de limbă germană, evreu sefard originar din Bulgaria, s-a născut pe  25 iuli ...

James Horner, compozitorul muzicii filmului ”Titanic”

James Horner, compozitor american, orchestrator și dirijor de muzică de film, s-a născut pe 14 augus ...

Ce trebuie să ştim despre împerecherea pisicilor

Proprietarii de feline care îşi doresc înmulţirea acestora trebuie să aibă anumite informaţii înaint ...

Hidratarea corectă în timpul lunilor de vară

În sezonul cald, când temperaturile urcă peste 30 de grade, ni se reamintește tot mai des cât de imp ...

Produsele alimentare care trebuie evitate în timpul verii

Vara vine cu mult soare, relaxare și mese în aer liber, dar și cu riscuri alimentare mai mari. Tempe ...

Atenție la alimentele cumpărate în perioadele caniculare!

În contextul temperaturilor extrem de ridicate din ultima perioadă, Comisariatul Județean pentru Pro ...