Anca Melinte

Anca Melinte

Concurs/ Primăria are nevoie de asistent social

Luni, 06 Martie 2017 13:00 | Publicat în CARIERE
Primăria municipiului Galaţi anunţă că organizează concurs pentru ocuparea funcţiei publice de consilier, clasa I, grad debutant, la Serviciul Public de Asistenţa Socială. Candidaţilor li se cer studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul asistenţei sociale sau sociologiei. Proba scrisă va avea loc pe 5 aprilie şi va fi urmată de interviu. ...

Cine este noua reprezentantă a Primăriei la Calorgal

Luni, 06 Martie 2017 10:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Prin votul secret al aleşilor locali, economista Rodica Ciucă, supleantă pe lista PSD la Consiliul Local, a fost numită reprezentant al municipiului Galaţi în Adunarea Generală a Acţionarilor la Calorgal şi în Adunarea Generală a Acţionarilor la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Serviciul Regional de Termoficare Galaţi”. Ea îi va lua locul lui Liviu Enacache, care a demisionat, fiind numit director în cadrul companiei.Rodica Ciucă vine din Calorgal, de pe poziţia de ...

Licitaţii peste licitaţii | Când va fi finalizată modernizarea străzii Cuza

Luni, 06 Martie 2017 07:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
  Strada Alexandru Ioan Cuza, din centrul vechi al oraşului, a ajuns deja la a treia licitaţie organizată de Primăria municipiului Galaţi, iar costurile tot cresc. Dacă, iniţial, municipalitatea a căutat un constructor pentru reabilitarea conductei de distribuţie a apei potabile, acum se caută un proiectant pentru modernizarea străzii.Luna trecută, Primăria municipiului Galaţi a scos la licitaţie un contract cu valoarea estimată de 132.000 de lei fără TVA, fonduri bugetare, p ...

Dezastru edilitar pe strada Pictor Isser (FOTO)

Luni, 06 Martie 2017 00:00 | Publicat în Regional
  Luna viitoare se împlinesc doi ani de când a început modernizarea străzii Pictor Isser şi un an de când NU s-a mai terminat. Asta aflăm din panoul de şantier abandonat, rămas în capul râpei în care s-a transformat strada îngropată în noroi. Conform Primăriei Galaţi, modernizarea străzii este realizată doar 12 la sută, iar pentru asta s-au plătit 469.600 de lei. „Noi am vrut canalizare! Vedeţi ce-i aici? Ăsta-i hal de stradă? Tranşee! Sunt bolnavă cu picioarele ş ...

Cum îşi „marchează” Ilie Năstase iubitele

Luni, 06 Martie 2017 00:00 | Publicat în TV MANIA
* „Iubita soţului meu”. „O publicaţie a dat mai multe poze cu soţul meu, într-un balcon, lângă o femeie într-un sutien roz, în lenjerie de corp, spălată pe cap. Respectiva duduie deja se recomanda în cercurile unde eu plăteam o căruţă de bani că este iubita soţului meu”, povestea cu năduf, Brigitte, soţia lui Ilie Năstase, la „Refresh by Oana Turcu”. „M-am dus unde stătea ea în chirie şi avea un steag foarte frumos, la fel ca acela pe care l-ai văzut în fa ...

Şi bărbaţii pot fi „asistente tv”

Sâmbătă, 04 Martie 2017 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Ispititor. Recunosc, până mai ieri credeam că doar junele ispititoare, degrabă lepădătoare de haine şi prejudecăţi, pot ajunge asistente tv. Ei bine, în numele egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, iată c-a apărut asistentul tv. El e o fostă ispită, ptiu!, ispit de la „Temptation Island - Insula Iubirii”, Robert. E drept, junele nu s-a remarcat în postura de taur comunal, n-a făcut sex cu sau fără camere, cum au făcut alţii, dar tot misiune de seducător a ...

Cât va plăti Primăria pentru sterilizarea câinilor cu stăpân

Vineri, 03 Martie 2017 09:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Nu mai puţin de 110 lei fără TVA este tariful mediu final pe care îl va plăti, de la bugetul local, Primăria municipiului Galaţi, pentru fiecare câine sterilizat. Atenţie, este vorba despre câinii rasă comună sau metişi, care au stăpân, nu despre maidanezi, un demers iniţiat de primarul Ionuţ Pucheanu şi votat de aleşii locali.La procedura simplificată pentru contractul de sterilizare a patrupedelor s-au depus cinci oferte de către: Clinica veterinară SC Medviovet SRL, Dr. ...

Galaţiul şi Brăila îşi dau mâna în Asociaţia intercomunitară "Dunărea de Jos"

Vineri, 03 Martie 2017 08:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
O (nouă) asociaţie intercomunitară ar putea lua naştere între Galaţi şi Brăila, fapt anunţat ieri, în ziarul debraila.ro, de primarul municipiului vecin, Marian Dragomir.Potrivit jurnaliştilor brăileni, asociaţia prin intermediul căreia vor fi promovate proiecte comune - realizarea zonei metropolitane fiind unul dintre obiective - se va numi „Dunărea de Jos”, conducerea acesteia urmând să fie asigurată prin rotaţie. „Eu cred în acest proiect, nu particip la lucruri în ...

Şcoala iubitorilor de animale | Mizeria animalului de companie, plătită scump

Joi, 02 Martie 2017 18:00 | Publicat în SFATURI
Bun găsit, dragi iubitori de animale! Şi astăzi vom încerca să vă oferim sfaturi utile pentru creşterea şi îngrijirea prietenilor necuvântători. Iar îngrijire înseamnă şi curăţenie! Curăţenie de care trebuie să beneficieze nu doar animalul de companie pentru a fi sănătos, ci şi noi, cei care călcăm în urma lui şi nu vrem să-i ocolim dejecţiile, şi nici să i le ducem mai departe, pe tălpi. 108 sancţiuni Murdar, aşa pare oraşul abia ieşit din iarnă, mai ales ...

Dispute în Consiliul Local/ Cine va negocia cumpărarea Maternităţii "Buna Vestire"

Vineri, 03 Martie 2017 06:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Constituirea comisiei de negociere în vederea achiziţionării imobilului în care îşi desfăşoară activitatea Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Buna Vestire" din Galaţi a stârnit dispute, la recenta şedinţă a Consiliului Local.Vârf de atac a fost consilierul local ALDE Gheorghe Bugeag, de profesie medic, care nu înţelegea cum s-a stabilit oportunitatea achiziţionării imobilului: „Până la urmă, să nu ne trezim că nu ştiu ce interese au fost să cumpărăm acea Ma ...
Pagina 917 din 1738

Zi cu ghinion pentru bicicliștii turmentați și pietonii neatenți

13 august a fost zi cu ghinion pentru două categorii de participanți la trafic extrem de vulnerabile ...

Șofer de limuzină, prins la frontieră cu o remorcă neînmatriculată

Un bărbat cu dublă cetățenie, română și Republica Moldova, în vârstă de 46 de ani, este cercetat dup ...

Patru studii de fezabilitate pentru lucrări majore de investiții hidrotehnice

Administrația Bazinală de Apă (ABA) Prut-Bârlad a semnat contractele de elaborare a studiilor de fez ...

Poza zilei: Ora de aur

O imagine demnă de "golden hour", acele momente de dinainte de apusul soarelui în care lumina este a ...

Casele de cultură ale studenților ar putea trece la autoritățile locale

Casa de Cultură a Studenților din Galați, alături de alte 13 unități similare din centre universitar ...

Mesaj de îndemn la vot pentru George Simion, descoperit în telefoanele membrilor rețelei pro-ruse Șor

Un mesaj pe Telegram prin care cetățenii români din Republica Moldova erau îndemnați să voteze pentr ...

Secetă severă în estul și sudul Moldovei afectează culturile de porumb

Un raport recent al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, în colaborare cu Administrația Națio ...

Aeroportul Galaţi-Brăila - avioane pe hârtie

„Da’ despre aeroport ce mai ştiţi?”, suntem întrebaţi periodic de cititorii noştri, în mesaje sau co ...

Proiectant pentru „grădini ca în vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza”

Potrivit datelor din portalul achizițiilor publice, Consiliul Județean Galați tocmai a atribuit un c ...

Ce spun autorităţile despre nucul tăiat. Explicaţii şi justificări oficiale

„Bietul nuc, cu ce-a greșit de l-au măcelărit?”, ne întrebam în ediţia de ieri a ziarului „Viaţa lib ...

În căutare de investitori americani. Cine pleacă în SUA să promoveze economic Galațiul

Delegația care va reprezenta județul Galați la un turneu de promovare și cooperare economică în SUA ...

Rusia încă folosește „Mașinăria Apocalipsei”

Fostul președinte și premier rus Dmitri Medvedev i-a transmis joi președintelui american Donald Trum ...

Un nou proiect pentru „independența” structurilor anticorupție

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat joi că propune un nou proiect de lege pentru a a ...

UE adoptă al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. În vizor, petrolul și energia

Statele Uniunii Europene (UE) au aprobat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentr ...

Zelenski, încurajat de Trump să lovească Moscova și Sankt Petersburgul

Președintele american Donald Trump a încurajat în discuții private Ucraina să intensifice atacurile ...

În iulie, 16 persoane confirmate oficial cu Covid, la Galați

Febră mare, dureri de cap și de oase și o stare generală alterată. Acestea sunt simptomele care ar t ...

Sedentarismul - boala care ne distruge în tăcere

Sedentarismul este considerat astăzi una dintre cele mai grave probleme de sănătate publică, fiind a ...

Bătălie între ofertanţi, pentru investiţii în sănătatea copiilor din Galaţi

Regula ofertantului unic - în speţă aceeaşi „combinaţie” de firme de construcţii - care câştigă mari ...

Ce plante medicinale pot fi culese în luna iulie

Luna iulie este una dintre cele mai bogate perioade ale anului pentru cei care iubesc medicina natur ...

Mega Image și Profi, clienții parcului eolian de la Scânteiești

Ahold Delhaize, retailerul olandezo-belgian care operează lanțurile Mega Image și Profi, a încheiat ...

Analiza financiară. Euro a scăzut la minimul ultimei luni

Leul a avut o evoluție apreciativă la jumătatea acestei săptămâni, asemănătoare cu cea a altor moned ...

Cresc riscurile intrării României în stagflație

Vineri, agenția Fitch va publica rezultatul evaluării periodice a ratingului suveran al României. Ră ...

Analiza financiară a zilei. Euro a scăzut la minimul ultimei luni 

Leul a avut o evoluție apreciativă, la începutul unei noi săptămâni. Evoluția se datorează mențineri ...

Hocheiștii gălățeni, la loturile naționale

Mai mulți hocheiști de la CSM Galați vor fi angrenați în acțiuni ale loturilor naționale în perioada ...

Sporting Liești și-a respectat statutul de favorită. A doua victorie în Cupa României

Singura echipă gălățeană din Liga a III-a prezentă în cursa calificării în "Cupa României", Sporting ...

Gălățeni la rugby pe plajă

RUGBY. Trei sportivi de la CSM au fost convocați la reprezentativa de rugby beach a României. Cei tr ...

Plecări surprinzătoare de la Oțelul. După Bicfalvi și Trif, un alt român pe lista rezilierilor

Gruparea gălățeană trece printr-o perioadă neașteptată de transformări la nivelul lotului. Deși erau ...

Liderii de sindicat din Educaţie, față în față cu Ilie Bolojan

Profesorii au fost din nou la București, în fața sediului Ministerului Educației și Cercetării, în z ...

Școlile de Vară STEAM ajung în județul Galați

Județul Galați se alătură celor 33 de comunități din întreaga țară în care, în această vară, se desf ...

Reduceri drastice la bursele pentru studenți

Începând din această toamnă, bursele pentru studenți vor fi reduse atât ca valoare, cât și ca număr ...

A patra zi de proteste la Ministerul Educației și Cercetării. Cadrele didactice vor demisia lui Daniel David

Protestele cadrelor didactice continuă și astăzi, luni, 4 august. În ciuda mesajelor pe care prof. p ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

„Dacia”, noul cinema unde se vor naște roboții din Galați. Renovare aproape finalizată la un obiectiv care părea sortit pieirii (FOTO)

Cinematograful „Dacia” din cartierul Micro 21 are mari șanse de a deveni primul din Galați renăscut ...

Imobilul centenar de pe strada Gării caută proiectanţi pentru renovare (FOTO)

Numără peste o sută de ani, are arhitectură urbană cu elemente de Art-Nouveau, se află pe lista monu ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Prima întâlnire a ministrului Oana Ţoiu cu românii din Italia

Prima întâlnire oficială a ministrului de Externe, Oana Ţoiu, cu reprezentanți ai comunităților româ ...

Gălățeni acuzați că au furat substanțe de 3.000.0000 de euro. Poliția franceză a venit după ei (FOTO)

Mai mulți bărbați din județul Galați sunt cercetați de autoritățile franceze sub acuzații de furt în ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

„Imnul Golanilor” se aude din nou. Ce ne spune asta despre moștenirea lui Ion Iliescu?

La moartea lui Ion Iliescu, un gest de protest discret, dar semnificativ, a venit din Cluj: „Imnul G ...

Galațiul, în prima linie a schimbărilor climatice

Schimbările climatice nu mai sunt o amenințare a viitorului, ci o realitate prezentă care ne afectea ...

Pelerinajul cu Icoana Maicii Domnului de la Adam continuă în judeţele Galaţi şi Brăila

Icoana Maicii Domnului de la Adam rămâne în parohiile gălăţene până pe 10 august, programul anunţat ...

O nouă ediţie a Festivalului Roman „Tirighina - Barboși” la Galați

Legiunile romane au pornit din nou să defileze prin Galați, anunțând cea de-a doua ediție a Festival ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Urmașii lui V.A. Urechia, oaspeți ai Ambasadei Albaniei în România

La invitația Excelenței Sale, Doamna Enkeleda Mërkuri, ambasadoarea Republicii Albania în România, o ...

Călătoria în timp, legănată, pe o pânză de păianjen?

Motto: „Scopul vieții este bucuria (…) Restul este imaginație!”Iulius Berca, personaj din carte ...

O tristeţe fără sfârşit. Remember Victor Cilincă, la Cenaclul Noduri şi Semne

(...) ASISTENTUL MEDICAL (înveselit): Nu mai eşti! Adică, foarte rapid, n-ai să mai fii, stai linişt ...

Oaspete francez pasionat de istoria Galațiului

Secția Colecții Speciale și Cercetare a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” a avut recent onoarea de ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Amor nebun cu o minoră, finalizat în arestul Poliției

În categoria ”ce mai fac adolescenții când împlinesc o vârstă importantă”, se înscrie, mai nou, o tâ ...

Începe procesul șoferului turc care a ucis o mamă (FOTO)

Marti, 29 iulie 2025, este ziua când la Judecătoria Galați va avea loc primul termen de judecată în ...

Ciobanul care a ucis pentru apă, trimis în judecată

Procurorii au finalizat ancheta în cazul de omor care a șocat comunitatea din Rădești în prima zi a ...

Programul Tribunalului, modificat pe perioada verii

Gălățenii care au probleme juridice și vor trebui să ajungă la instanțe până la finele lunii august, ...

Fără curent electric în comuna Independența

Distribuție Energie Electrică România S.A. (DEER) - Sucursala Galați anunță întreruperi ale alimentă ...

Nicio duminică fără un incident grav la scăldat! Tată a șapte copii, în comă după un plonjon

Temperaturile extreme îi împing pe tot mai mulți să se scalde în locuri neautorizate și periculoase. ...

Peste 40.000 de euro pentru noi indicatoare rutiere pe drumurile judeţene

După ce preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, a dezvăluit că, în fiecare an, ...

Prefectul, în dialog cu primarul din Cudalbi

Prefectul județului Galați, Andreea Anamaria Naggar, a avut o întâlnire oficială cu primarul comunei ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” DUPĂ APUS (mic...tratat de singurătate)

când te-am rugat să vii la mine,/ acolo, jos, după apus,tu n-ai avut un strop de milă.../ şi ai plec ...

Precum în Cer, aşa şi pe Pământ! (semantică de Toamnă)

Intrase în odaie, printre substantive mărunte. Şi cânta. Cânta de sfărâma liniştea sufletului meu ad ...

Din colecția ”Cele mai frumoase poezii rămase tablou” ATLANTIC TANGOU (pentru preotul Mitică Luca - La Mulți Ani!)

(!) din prima clipă a-nceput să mi se parăcă nu-i nimic frumos și sfânt și-adevărat,că totu-i fals ș ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” DINCOLO DE SINE (flic-flac)

Hai de-acolo, vino mai încoace,mai încoace, repede, acu...hai de tot, ai milă pentru tine,fii deştep ...

DIVINA TRAGEDIA: MARIA (IV)

Din spate, cam dinspre sud-estul Basarabiei, răsare Luna plină şi rotundă ca o mirare! Pădurea mă în ...

MARIA (III)

După jumătate de oră de mers prin grâu, abia sunt la jumătatea distanţei dintre şosea şi pădure! Aşa ...

MARIA (II)

De la şosea până la marginea pădurii, cărarea trece prin lanul de grâu. Doamne, ce strâmbă-i cărarea ...

DIVINA TRAGEDIA: MARIA (I)

Mâine-i sâmbătă! Şi-i nuntă-n sat! Şi am să trec şi eu pe-acolo! Doar am să trec! N-am timp să stau ...

James Horner, compozitorul muzicii filmului ”Titanic”

James Horner, compozitor american, orchestrator și dirijor de muzică de film, s-a născut pe 14 augus ...

Adrian Ghenie, pictorul care a revoluţionat arta contemporană

Artistul plastic contemporan Adrian Ghenie s-a născut pe 13 august 1977, la Baia Mare. Este cotat ca ...

Eminescu şi „Moara cu noroc”… trap!

* Bacu’. „Mihai Eminescu, poetul inspirat de tei/ Lansează în 1883/ «Luceafărul», adică un text poet ...

Filmul zilei la TV

Marţi, 12 august 2025Cabana dragostei noastre SUA, 2019, comedie, romantic Disponibil pe: Diva, 12 a ...

Ce trebuie să ştim despre împerecherea pisicilor

Proprietarii de feline care îşi doresc înmulţirea acestora trebuie să aibă anumite informaţii înaint ...

Hidratarea corectă în timpul lunilor de vară

În sezonul cald, când temperaturile urcă peste 30 de grade, ni se reamintește tot mai des cât de imp ...

Produsele alimentare care trebuie evitate în timpul verii

Vara vine cu mult soare, relaxare și mese în aer liber, dar și cu riscuri alimentare mai mari. Tempe ...

Atenție la alimentele cumpărate în perioadele caniculare!

În contextul temperaturilor extrem de ridicate din ultima perioadă, Comisariatul Județean pentru Pro ...