Dănuţ Lungu

Dănuţ Lungu

Autoexcitaţia selfie

Luni, 07 Aprilie 2014 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Mezina marinarului cotrocenist a postat pe Facebook un selfie, cea mai idioată modă post-Oscar 2014. Orice posesor de telefon descurcăreţ îşi imortalizează cearcănele şi se laudă că a fătat un selfie. Conform dicţionarului occidental, „selfie is picture of yourself, ususally taken by yourself”. În limba română s-ar traduce şi adapta prin „solo cu pixeli, poză făcută chiar de mandea, şmecherie cu gadgetul”. Zâmbim tâmp la blitz şi urcăm imaginea pe reţelele de ...

Napolitanele Sihastrului

Sâmbătă, 05 Aprilie 2014 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
Manipularea e mai periculoasă decât gripa aviară şi cea porcină. Aoleu, dar însăşi gripa aviară e o subspecie a manipulării. Mă rog, n-am timp să găsesc un alt termen de comparaţie. Am văzut zilele trecute prin presa naţională un titlu vitejesc – „Produsele de post sunt periculoase pentru sănătate”. Bun. Să vedem despre ce-i vorba. Am dat click, iar autorul şi-a permis să creioneze un context complet defavorabil cucernicilor. Nu mă bag în lecţii de misticism, judec ...

PR-ul lui Satan

Vineri, 04 Aprilie 2014 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Dan Şova anunţă că autostrada Braşov - Comarnic este printre cele mai ieftine din lume. De fapt, drumul de mare viteză dintre localităţile A şi B nu există, iar despre autostrăzi ieftine - ca valoare, nu ca preţ - s-ar putea vorbi zile în şir. Ca la concursurile cu blonde: domnule Şova, când va apărea primul crater în uliţa cu trei benzi pe sens pomenită mai devreme? *Acciza suplimentară la carburanţi a propulsat România în topul ţărilor din Uniunea Europeană cu cea ...

Etica telefoniştilor fără scrupule

Joi, 03 Aprilie 2014 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
Ce mă distrează situaţiile în care iau lecţii de limbă română de la corporatişti, alde romgleza „focusării targetului cu discount şi rebate”. Şi mai ales pe banii mei. Ani la rând am cotizat milioane de lei vechi în conturile unei anumite societăţi de telefonie fără fir. Îmi permit să le vâr în aceeaşi oală pe toate, nu-i niciuna zdravănă, sunt nişte hăpcari la costum şi cravată, iar în momentul în care apare un rest de plată de 24,30 de lei noi (nu-i o banal ...

Hai o tură! Ăsta-i şah?

Miercuri, 02 Aprilie 2014 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Nea Nelu a adormit la Cotroceni, dar nu în perioada mandatelor sale, ci pe timpul lui Băsescu. Marinarul vorbea despre cei zece ani de NATO pe plaiurile Mioriţei, iar Bunicuţa soilea de ziceai c-a dat bir cu fugiţii. Se aude că două babe, după ce au zărit imaginea, chiar şi-au zis admirativ „Ce frumos e, parcă doarme!”... * Preţul la pompă a crescut. Până şi Bianca Drăguşanu s-a speriat de vestea asta. * Transportatorii îşi pot primi banii înapoi, pentru ei acciza la c ...

Chelfăneală de 1 aprilie

Marți, 01 Aprilie 2014 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Astăzi este 1 aprilie, ziua în care ne aşteptăm să fim păcăliţi. Nu e însă nicio maimuţăreală, chiar intră în vigoare acciza la combustibili. Adică ne luăm ditamai chelfăneala de 1 aprilie. Chelfăneală de la neveste că nu renunţăm la autoturisme. * Cred că am mai scris-o şi anii precedenţi: nu ştiu cum se face că anumite publicaţii, terne, lipsite de conţinut, însăilează articole glumeţe în prima zi a lunii aprilie, ştiri conform cărora se petrec lucruri ca ...

Purgativul lui Dragnea

Luni, 31 Martie 2014 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* România a trecut duminică dimineaţă la ora de vară. Atitudinea de sezon estival o avea de mai multă vreme, de prin 1991. În accepţiunea cocalarului mioritic, ora de vară are un decolteu aşa-zis generos şi buricul decalotat din punct de vedere textil. * Ziua de duminică a fost cea mai scurtă din an. De ce nu s-o încerca şmecheria asta într-o zi obişnuită de lucru? * Zona Vrancea este cea mai intensă din ţară în ultimele luni. După fenomenul izolat Izvoarele, scoarţa tere ...

Garcia Marquez în Isuzu

Sâmbătă, 29 Martie 2014 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
Am găsit zilele trecute, în vraful de informaţii on-line (sună de-a-n boulea, dar îmi asum tărăşenia), o ştire faină şi nu folosesc întâmplător acest adjectiv. Faină pentru că e din Ardeal, mai exact din Cluj-Napoca. Un ONG chitit pe lucruri bune, nu numai pe stors fonduri europene, propune ca în fiecare duminică din lună clujenii să poată circula gratis cu mijloacele de transport în comun dacă au o carte la vedere. Şi dacă o citesc, fireşte, altfel ar fi intrat în ecu ...

Spălaţi-le blugii, doamnelor!

Vineri, 28 Martie 2014 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Se aude că a fost „cutremur mare” în zona Vrancea. Doar se aude, că de simţit au reuşit performanţa doar angajaţii Institutului de Fizică a Pământului. Mă rog, şi alţi doi-trei sensibiloşi... Ideea este să nu-l mai umflăm pe cel seism de la Întorsură, că nu se ştie niciodată cum i se va pune pata pe naţiune. Mai bine vorbim despre Drăguşanca, Mărmureanu mai poate aştepta. * Domnul Voiculescu Dan, că n-am deschis trust de presă împreună (motiv pentru care sunt ...

De-a mama şi de-a taxa

Joi, 27 Martie 2014 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Duduiţa Petrescu de la Finanţe a eliberat stăncuţa: „Fără acciza de 7 eurocenţi, rămânem fără bani de pensii.” Aoleu, ea a vrut să spună altceva, dar presa decupează după cum dictează mogulii. Absolventa de Harvard (sau de Oxford, naiba mai ţine minte pe unde s-a perindat juna ministresă) dorea să declare că acciza va sta la baza construirii de autostrăzi şi de alte idealuri virgine. Aşa şi şeful ei de la Guvern, Viorel, n-a vrut să plagieze, dar dacă i-a adus ci ...
Pagina 273 din 545

A aruncat benzină în sobă, dar a dat foc la casă

Un localnic din Cudalbi se zbate între viață și moarte, după ce a făcut o greșeală elementară la apr ...

Atmosfera vibrantă a orașului italian Chioggia, la Galaţi

Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” invită publicul duminică, 18 ianuarie, de la ora ...

Trei sportivi adolescenți, operați artroscopic în premieră la Galați

O echipă formată din medici specialiști ortopezi, medici rezidenți și doi anesteziști a reușit să re ...

Ce face Primăria Galaţi cu banii rămaşi din 2025

Aleşii locali vor decide repartizarea excedentului bugetului local din anul 2025, în valoare de 30.3 ...

Televizorul de 500 de lei l-a plasat sub control judiciar

Bărbatul din Ivești, în vârstă de 29 de ani, care la finalul lunii noiembrie a reușit să fure un tel ...

Îndepărtarea țurțurilor, obligaţie legală şi dovadă de responsabilitate

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) atrage atenția asupra pericolului reprezenta ...

Pe drumurile publice, fără permisul potrivit

Pentru că au săvârșit mai multe fapte ilegale pe drumurile publice, doi bărbați sunt cercetați de oa ...

Fără bac pe Dunăre, timp de patru ore

Traversarea cu bacul a Dunării va fi întreruptă vineri, 16 ianuarie, timp de patru ore. Motivul îl ...

Investiție europeană pentru consolidarea capacității de azil la Galați

Inspectoratul General pentru Imigrări a finalizat implementarea proiectului „Tabere - Amplasare prov ...

Finanțare europeană pentru integrarea tinerilor pe piața muncii

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a lansat două apeluri de proiecte competitiv ...

Comunicat de presă

                                                                                           Comunica ...

Comunicat de presă comuna Mastacani

                           COMUNICAT DE PRESĂ „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată ...

Doar 4% dintre gălăţeni ar încăpea în adăposturile de protecție civilă. Doar şapte adăposturi din 206, pe deplin funcționale!

Situația siguranței cetățenilor din județul Galați este critică: în cazul unei urgențe majore, doar ...

Rețeaua de troleibuz din Galați, între extindere și... desființare

Extinderea rețelei de troleibuze pe strada Gării (între arterele Domnească și Nicolae Bălcescu) și p ...

Cu cât îi plăteşte Consiliul Judeţean Galaţi pe avocaţii „Ceparu şi Irimia”

Unul dintre primele contracte atribuite direct de Consiliul Judeţean Galaţi pentru anul 2026 vizează ...

Cât vom plăti pentru transportul deşeurilor menajere la Valea Mărului

Majorarea substanţială a taxei de salubrizare pe care o plătim în municipiul Galaţi - de la 169,68 d ...

Al doilea atac rusesc cu o rachetă hipersonică în Ucraina

Armata rusă a lansat în noaptea de joi spre vineri 36 de rachete și 242 de drone asupra Ucrainei, au ...

Ucraina a omologat peste 550 de noi modele de drone

Ministerul ucrainean al Apărării a omologat în anul 2025 peste 1.300 de modele noi de arme și echipa ...

Rusia insistă pentru retragerea Ucrainei din Donbas

Optimismul privind un avans rapid către pace după întrevederea dintre Donald Trump și Volodimir Zele ...

General rus de Stat Major, ucis în explozia unei mașini

Un general din cadrul Statul major rus a fost ucis luni dimineața în explozia unei mașini, în sudul ...

Cum să treci cu bine peste efectele meselor bogate de Crăciun

După mesele copioase și petrecerile din timpul sărbătorilor de Crăciun, mulți resimt în zilele care ...

„Solidaritatea Sanitară” cere salarizare echitabilă în sistemul de sănătate

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR), în calitate de beneficiar, în parteneriat cu ...

Investiţii de 7 milioane de euro la Spitalul de Psihiatrie

Pentru modernizarea a încă două corpuri de clădire ale Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, ...

Medicina de urgență, modernizată prin cooperare transfrontalieră

La Galați a avut loc marți, 25 noiembrie, conferința de deschidere a proiectului "ROMD00075 - HEALTH ...

Patru nave maritime operate în Galați

Portul Galați găzduia, miercuri, patru nave maritime, aflate la operare, conform Companiei Naționale ...

Gramul de aur a crescut de la începutul anului cu 50 de lei

Cererea de metal galben se menține ridicată, iar uncia a urcat la jumătatea acestei săptămâni până l ...

Bursele de muncă se vor desfăşura cu salariile pe masă. Transparență impusă de UE

Începând cu a doua jumătate a acestui an, angajatorii care vin cu oferte la bursele locurilor de mun ...

PIB-ul România se va dubla anul viitor faţă de 2018

Leul a avut marțea aceasta o ședință liniștită în piața valutară, iar indicii ROBOR se apropie rapid ...

Rezultate promițătoare la Campionatul Național de juniori

La cel mai recent turneu din cadrul Campionatului Național de juniori Under 13 de baschet masculin, ...

Împrumută bani pentru competiție. Din sportul gălățean

PATINAJ. Stațiunea germană Inzell va găzdui întrecerile Campionatului Național de patinaj viteză - p ...

Se reia campionatul, cu Oțelul printre pretendentele la play-off

Din acest weekend revin meciurile din Superliga României, cu o interesantă cursă de urmărit în lupta ...

Bazinul de la Baia Comunală, închis temporar

Bazinul de la Baia Comunală a fost închis temporar, din cauza unor probleme tehnice apărute recent, ...

Vestiare metalice, în toate școlile și liceele din Galați

În loc să care în spate ghiozdane grele, elevii își vor putea lăsa în siguranță, la școală, cărțile ...

Echipa DynaByte a Colegiului Vasile Alecsandri, gazdă pentru un concurs regional de robotică

Sezonul 10 FTC DECODE a adus pentru echipa de robotică DynaByte a Colegiului Național "Vasile Alecsa ...

Ianuarie, lună decisivă pentru șefii unităților de învățământ. Final de mandat pentru 60% dintre directori

Dacă toamna se numără bobocii, în luna ianuarie se numără... directorii unităților de învățământ, că ...

Programare, inginerie și gândire logică, predate la cursuri de robotică

Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 18 din Galați au acces, începând din acest an, la cursuri de robotică ș ...

Cum a fost petrecerea publică de Revelion 2026 la Galaţi (FOTO & VIDEO)

Mai puţin numeroşi decât în anii trecuţi, sute de gălăţeni au salutat intrarea în 2026 la petrecerea ...

Mii de gălăţeni, la Festivalul de Datini şi Obiceiuri. Emoţie, credinţă şi colinde, la Dunărea de Jos

Cea mai frumoasă colindă a copilăriei noastre, „O, ce veste minunată!”, s-a înălţat din glasurile un ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

Peripeţiile unui cadou de Crăciun trimis din Ţara Galilor pentru o mamă din Galaţi

Rătăcit între birocraţie şi „cutumele” poştei, darul pe care o gălăţeancă l-a trimis din Ţara Galilo ...

Roaming mai ieftin în Republica Moldova și Ucraina

ANCOM anunță că, de la 1 ianuarie 2026, Republica Moldova și Ucraina se alătură sistemului de tarifa ...

Expoziţie a artiştilor gălăţeni în Italia - „Dialog artistic la Veneţia între maestru şi discipol”

Galeria principală a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, găzduieşte ...

România retrage trei consuli de pe trei continente

Șeful consulatului de la Bonn (Germania), cel de la Cape Town (Africa de Sud) si cel de la Rio de Ja ...

Bucurie și lumină, la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi”

Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 28 din Galați au participat, înainte de Crăciun, la o emoționantă serba ...

Persoanele cu handicap grav și accentuat, taxate și pentru salubrizare

Deși persoane cu dizabilități au, de cele mai multe ori, și o situație financiară dificilă, la încep ...

Gheața de la suprafaţa apelor nu este sigură. Nu vă aventuraţi!

Odată cu scăderea accentuată a temperaturilor, râul Prut și alte ape din zonă au înghețat, iar autor ...

Tineri din Galați care călătoresc în timp. Reconstituirea istorică, prin ochii unor adolescenți (FOTO)

Într-o epocă dominată de ecrane, rețele sociale și informație rapidă, istoria pare, pentru mulți tin ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Teatrul educă mai mult decât ChatGPT. Un proiect inedit transformă Bacalaureatul din corvoadă, în plăcere

„Moara cu noroc” nu mai macină nervii liceenilor, „Luceafărul” își dezvăluie misterele, iar „Baltagu ...

O mare dovadă de generozitate a gălăţenilor, la final de 2025, pentru un copil

Pentru un grup de oameni de bine din Galaţi, 2025 s-a încheiat cu bucuria de a fi putut face o faptă ...

APCA Galați deschide Târgul Albastru, dedicat copiilor și tinerilor cu autism

Asociația de Sprijin pentru Părinți și Copiii cu Autism Galați (APCA) anunță deschiderea Târgului Al ...

„Încalță și tu un copil!” din familii fără posibilități materiale

Campania „Încalță și tu un copil” se va derula în perioada 28 noiembrie - 5 decembrie 2025, în Grădi ...

500 de tineri au alergat la Crosul Andreian, pentru micuţa Ioana (Galerie FOTO)

„Crosul Andreian”, aflat la a IV-a ediție, a adunat la linia de start, sâmbătă - 15 noiembrie, aprox ...

Două spectacole foarte cerute de public, în acest weekend la Galaţi

Spectacolele Teatrului Dramatic „Fani Tardini” de la sfârșitul acestei săptămâni sunt două piese foa ...

Proiect inedit al Teatrului Dramatic, de Ziua Națională a Culturii

„Dacă citești, primești gratuit un ceai”, așa ar suna pe scurt proiectul "Masa CITIM", care va fi la ...

De Ziua Culturii Naționale, remember Eminescu

Joi, 15 ianuarie, de ziua Culturii Naționale, Asociația „Danubiana”, în parteneriat cu Casa „Cuza” G ...

S-a stins din viață pictorița Aurelia Tudorache

Filiala Buzău a Uniunii Artiștilor Plastici din România anunță trecerea la cele veșnice, în ziua de ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Memoria comunităţii: Gălăţeni de valoare pe care i-am pierdut în 2025

2025 şi-a luat „tributul” lăsându-ne mai săraci în oameni de valoare. Galațiul a pierdut personalită ...

Gălăţeni care ne-au făcut mândri în 2025

Damaris Lupu - câştigătoare „Românii au talent”, Maia Fluture - finalistă „X Factor”, Seby de la Gal ...

Galațiul, prea departe de marii investitori. Mai degrabă izolare decât poziție strategică

În ultimele două decenii și jumătate, județul Galați pare să fi așteptat o „vindecare prin investiți ...

Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Greu de spus dacă aşteptările gălăţenilor au fost mai mari decât puterea de mobilizare a constructor ...

Consiliul Judeţean Galaţi ar putea deveni partener pentru „Via Dobrogeana”

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați, despre care aţi putut afla din zi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Un șofer gălățean lăsat fără permis s-a urcat la volan chiar a doua zi

Un gălățean în vârstă de 26 de ani s-a dovedit de neoprit pentru echipajele de poliție. Două zile la ...

Gălăţean arestat după ce şi-a hărţuit fosta iubită

Un tânăr de 26 de ani din municipiul Galaţi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat ...

Biciclist trimis în judecată, după ce a amenințat cu moartea un polițist

Un bărbat din cartierul tecucean Satu Nou a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru s ...

Cât costă să „cumperi” un an de vechime pe care nu l-ai muncit

Câteva sute de lei plasați unui funcționar sau unui intermediar care promite că va pune o vorbă unde ...

Întreruperi de curent programate în județul Galați

Locuitorii satului Costi vor rămâne temporar fără energie electrică miercuri, 14 ianuarie, din cauza ...

Analize gratuite în comuna Matca

Primăria comunei Matca organizează miercuri, 14 ianuarie, începând cu ora 11.00, un program de educa ...

UPDATE. Ninge în tot judeţul. Cum se acţionează pentru deszăpezire

Primul episod de ninsoare din această iarnă a scos pe străzile oraşului şi pe drumurile naţionale şi ...

Cine şi pentru câţi bani intervine pentru deszăpezirea drumurilor judeţene

Pe drumurile judeţene ale Galaţiului, utilajele au trebuit să intervină pentru îndepărtarea zăpezii ...

MINUNĂ/ȚIE/MIE (cu Mihai Eminescu și Victor Cilincă)

!mi-i dor de tine, doamna mea!.../ nu cred că mi-a mai fost aşa de când visam o fată mare/ dormind l ...

MAMA (despre Mama)

A strâns... (toată viaţa, în suflet şi-n trup).../ atâta durere, cât nici nu încape-ntr-un om... pa ...

ROD şi DOR (zadarnic tangou)

La noapte-ncolţeşte pădurea/ umplută cu zboruri şi fiare - să vezi câtă viaţă porneşte/ să afle răsp ...

NOCTURNĂ (evaziune sentimentală)

Hai, la noapte, în lucernă,/ că mi-am cumpărat lanternă, să ţi-o pun în ochi, uşor,/ să-mi zâmbeşti ...

Trecutul Ultimului Viitor (XVII)

Ciocănitul în uşă se repetă rar, însă nu nervos! Grigore Papugiu nu se grăbeşte să se ridice şi să s ...

Trecutul Ultimului Viitor (XVI)

Cu paşi corespunzători şi siguri, cu mâna dreaptă la spate, cu ochi spărgători de ziduri şi de timp, ...

Trecutul Ultimului Viitor (XV)

Sigur că da! Cesta-i „cuvântul ce exprimă adevărul”, cum zice Mihai Eminescu: incredibilitate! Chiar ...

Trecutul Ultimului Viitor (XIV)

Mă asculţi, Grigore? Mă mai asculţi? Sau nu-ţi convin exemplele pe care ţi le-am dat în legătură cu ...

Cariere. Valeriu Cristea, un critic cu fibră de moralist

Criticul literar Valeriu Cristea s-a născut pe 15 ianuarie 1937, la Arad. A urmat școala primară la ...

Remember. Ion Cantacuzino (1863-1934)

Medicul şi microbiologul Ion Cantacuzino s-a născut pe 25 noiembrie 1863, la Bucureşti. A fost fonda ...

Cariere. Mariss Jansons, unul dintre cei mai mari dirijori ai lumii

Dirijorul leton Mariss Jansons s-a născut pe 14 ianuarie 1943, la Riga. Tatăl său, Arvid Jansons, a ...

Remember. Giuseppe Petronio (1909-2003)

Criticul literar italian Giuseppe Petronio s-a născut pe 1 septembrie 1909, la Marano. După ce a st ...

Unt de casă, simplu și rapid de preparat

Este atât de simplu să faci unt de casă încât nu vei mai cumpăra niciodată din comerț. În plus, îl p ...

Cum iți reduci pofta de dulce

Pofta de dulce este un obicei alimentar frecvent, dar excesul de zahăr poate afecta sănătatea, provo ...

Remedii pentru mahmureală care chiar funcționează

Durerea de cap, greața, oboseala extremă și senzația că nu te mai poți ridica din pat sunt simptome ...

Cina luată devreme, sănătate garantată

Pe timp de iarnă, a lua cina mai devreme aduce beneficii importante pentru sănătate. Metabolismul î ...