Dănuţ Lungu

Dănuţ Lungu

Clasa dero de la şcoală

Joi, 20 Septembrie 2012 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
*Nu-mi vine să cred că-i pot da dreptate premierului Victor Ponta. Ptiu, ptiu! Ce-oi fi mâncat? Sunt sută la sută de acord cu el că cea clasă zero este o idioţenie. Mă rog, copilotul plagiator a folosit termenul de „harababură” care-i mult mai aplicat. Ideea lui Daniel Funeriu, fostul ministru al Educaţiei, merită premiul de gândire la fără frecvenţă. De fapt, omul poate a vrut să patenteze clasa dero, aia care spală de tot creierul micuţilor înainte de a lustrui băncil ...

TVR Cultural, să-ţi fie mira uşoară!

Miercuri, 19 Septembrie 2012 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Se întreabă lumea de ce este dornic Dan Diaconescu să pună lăbuţa pe brandul Oltchim. Răspunsul nu-i chiar atât de greu: ţine de superstiţie, a auzit şi el că fosta savantă de lângă Nea Nicu era mare chimistă. Or chimista de renume mondial a condus ditamai republica...* Fotbalistul cu burtă Adrian Cristea s-a încurcat cu actriţa de muzică uşoară Tania Budi. El are 29 de ani, ea 43 sau, cum cânta rapsodul rock’n’roll Ştefan Bănică, „el avea părul scurt, ea băla ...

Bun venit la şcoală, menghinelor!

Marți, 18 Septembrie 2012 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Şcoala s-a restartat cu o săptămână întârziere. Nu bănuiam motivele pentru care anul de învăţământ 2012-2013 a început cu o amânare, dar mi-am dat seama ieri dimineaţă, la obositorul careu plin de plozi zgomotoşi, momente de microfonie cronică şi flori care-i scot din foame pe minoritari. Se presupune că madam directoarea şcolii la care mi-au ajuns paşii întâmplător trebuia să mai arunce un ochi în manualul de limbă română destinat clasei a cincea. Aiurea, tot pe ...

Weekend cu urşii

Luni, 17 Septembrie 2012 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* România este o ţară minunată, păcat că o populează urşii. Unii se plimbă de nebuni prin pădurile patriei - acolo unde mai există păduri - iar alţii sunt pentru câteva luni la răcoare. Cunoscătorii n-au nevoie de indicii suplimentare ca să ştie că mă refer la Bombonel. În campania electorală din 2004, el era ursul, iar Băsescu se considera iepuraşul. Trecem peste. Ideea este că un urs, poate că altul decât cei pomeniţi, a fost pus la pământ de vânători. O fi cel ...

Aoleu, se retrage Floarea!

Sâmbătă, 15 Septembrie 2012 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Laserul de la Măgurele, proiect care beneficiază de o finanţare-record în valoare de 293 de milioane de euro, va fi de zece ori mai puternic decât cel mai performant laser care există acum în lume. Iată cum scoatem şi noi capul în târg fără să ne mai fie ruşine. Mă rog, până când câţiva tâlhari fără rost vor subtiliza laserul şi-l vor duce la vreun centru de colectare a fierului vechi...* Un cal scăpat de sub control a avariat zece autoturisme în oraşul hunedorean D ...

Doriţi sendvişuri carnale?

Vineri, 14 Septembrie 2012 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
Dacă nu sunteţi la prima abatere cu rândurile mele în faţă (unii poate că au renunţat deja, i-oi fi plictisit), ştiţi bine că aici le fac loc atât ştirilor care ne dau de gândit sau care încearcă să ne îndobitocească, dar şi neuro-faptelor la care pic de martor. Am mai păţit una tare zilele trecute şi nu se cade să nu v-o împărtăşesc. Mă aflam într-un grup cotropit de foame undeva, pe la orele prânzului, şi am decis să facem o chetă pentru păcălirea burdihanel ...

Medaliaţii primesc un medalion. Între ochi

Joi, 13 Septembrie 2012 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Scandalos este un termen domestic pentru a caracteriza idioţenia pe care şi-a pus Ministerul de Finanţe ştampila zilele trecute. Cică premiile care ar fi trebuit să intre de mult în buzunarele sportivilor români medaliaţi la Jocurile Olimpice din 2008 se prescriu!!! SE PRESCRIE BONIFICAŢIA! Aţi mai pomenit o asemenea enormitate, o dejecţie cum nu mai găseşti în galaxie? Cât de priponiţi să-ţi fie cei doi neuroni ca să nu poată inventa o sinapsă, nene? Se putea găsi un al ...

Un Burberry şi pentru Nicolescu

Miercuri, 12 Septembrie 2012 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, a ajuns ieri la DNA pentru a da explicaţii într-un dosar de corupţie cu fonduri europene şi a ieşit pe targă. I se făcuse rău, sărăcuţul, exact ca anul trecut, numai că atunci era vorba despre alt caz penal. Pentru unii, a merge la DNA este ca şi cum ar circula cu rata pe locurile din spate. Sau cu avionul. Mereu trebuie să fie înarmaţi cu o pungă deoarece voma este iminentă.* „Bietul de preşedinte, o avea ...

Ana are mere la promoţie

Marți, 11 Septembrie 2012 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Lucrătorii de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii s-au trezit încă de pe 1 septembrie, ziua în care Connect-R a mers la culcare. Și ce şi-au zis ei, mânca-i-ar pandemia să-i halească? (Iertaţi-mi neobrăzarea de a-i blestema în loc public!) Bănuiesc că s-au gândit la un nou hit, de toamnă-iarnă, în genul gripelor porcine, aviare etc. N-au zăbovit prea mult şi au scos de la naftalină un hantavirus care, chipurile, ar ameninţa vreo 38 de ţări, după ce Statele Unite ...

Mai am un singur dor. Andorra

Luni, 10 Septembrie 2012 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Elena Băsescu ne linişteşte. Fata tatii scrie pe Twitter că Syda, proaspătul ei soţ, nu vrea să ajungă europarlamentar. În sfârşit, la noapte mă va lua şi pe mine somnul. Mă tot foiam de câteva zile, nu-mi găseam pacea sufletească necesară odihnei pentru că mă tot întrebam dacă ginerică vrea la Bruxelles sau afaceri locale cu statul... * Nea Nelu ne recomandă pe blog site-ul unei organizaţii de sector a PSD-ului. Carevasăzică, Bunicuţa demonstrează longevitate şi ...
Pagina 320 din 545

Prefectura, aproape de cetățeni. Când se fac audiențe

Instituția Prefectului județului Galați continuă să fie un punct de sprijin pentru cetățenii care ca ...

Atenție cui dați PIN-ul cardului bancar! Avertisment de la Casa de Asigurări

Pentru a preveni eventualele fraude apărute ca urmare a solicitării datelor cu caracter personal, pi ...

Șezătoare de vară, la Centrul Cultural

Luni, 14 iulie, de la ora 16,30, gălățenii sunt invitați la o șezătoare autentică, organizată la Cen ...

Apă și canalizare moderne la Matca

Locuitorii comunei Matca beneficiază de rețele noi de apă și canalizare complet funcționale, în urma ...

Investiții majore în infrastructura de apă din comuna Independența

În comuna Independența se desfășoară, în prezent, lucrări ample de investiții la Gospodăria de apă d ...

Anunț IMPORTANT pentru pensionari: persoanele vârstnice au dreptul la consiliere juridică gratuită!

Persoanele vârstnice au dreptul la consiliere juridică gratuită! În baza Legii nr. 270/2008 privin ...

Măsuri de urgență în județul Galați, după avertizarea de ploi şi vijelii

Ca urmare a avertizării meteorologice Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, Prefec ...

Poza zilei. Cum se curăţă noile coşuri de gunoi

Imediat după modernizarea străzii Domnească, multă lume îşi punea întrebarea, apropo de noile coşuri ...

O nouă șansă pentru 14.000 de oameni, prin Centrul de Consultanță și Studii Europene Galați

27 de proiecte cu fonduri europene aprobate, din 27 depuse – reprezintă o realizare remarcabilă a Ce ...

Renovarea fostului Cinema „Țiglina”, mai scumpă cu 1,4 milioane de lei (FOTO)

Contractul prin care fostul Cinema „Țiglina” se transformă în sediu pentru Teatrul „Gulliver” tocmai ...

Lucrări încheiate la sala de sport a Liceului de Marină

Lucrările de renovare și modernizare a sălii de sport de la Liceul de Marină s-au încheiat, a anunța ...

Dirigenţie de şantier de 20 milioane de lei pentru modernizarea „Drumului morţii”

Proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a „Drumului morţii” - DN 25, între Galați și Hanu ...

Anchete și sancțiuni după incendiul de la Târgu Bujor: Trei operatori economici amendați pentru nereguli grave

Un incendiu violent izbucnit pe 7 iulie, în orașul Târgu Bujor, a declanșat o serie de anchete, sanc ...

Bolojan: Al doilea pachet de măsuri include reforma pensiilor speciale, a administrației și a companiilor de stat

Premierul Ilie Bolojan a prezentat principalele modificări aduse prin Legea Austerității, pentru car ...

Au început și la Galați protestele împotriva măsurilor de austeritate anunţate de Guvern

Valul protestelor împotriva intenției Guvernului Bolojan de a adopta prin ordonanță de urgență tăier ...

Angajări pe bandă rulantă la Primăria Galaţi

Primăria Galaţi a mai lansat trei concursuri de recrutare pe lângă cele pe care le derulează deja, ş ...

Colonel SBU, asasinat în Kiev

Un colonel al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) a fost împușcat mortal în districtul Holos ...

Cel mai mare atac rusesc împotriva Ucrainei de la începutul războiului

Rusia a lansat în noaptea de marți spre miercuri cel mai mare atac împotriva Ucrainei de la începutu ...

Rusia a încetat să mai publice date privind decesele

Serviciul Federal de Statistică de Stat al Rusiei (Rosstat) a încetat să mai raporteze date privind ...

Mesaj pentru Trump: „Putin își bate joc de negocierile dumneavoastră de pace!”

Polonia, autoarea mesajului către Trump, este o susținătoare fermă a Ucrainei, iar ministrul de Exte ...

Cireșele - beneficii surprinzătoare pentru sănătate

Cireșele, fructele de sezon care aduc savoare începutului de vară, nu sunt doar un desert natural pe ...

Băuturile răcoritoare pot pune în pericol sănătatea copiilor mici

Pe fondul temperaturilor ridicate și al consumului crescut de băuturi răcoritoare, Agenția pentru St ...

Licitaţie pentru un centru integrat de îngrijiri paliative la Galaţi

Până pe 1 iulie 2025, Consiliul Judeţean Galaţi aşteaptă ofertele pentru proiectarea şi construirea ...

Sprijin emoțional și medical pentru bolnavii de cancer. Peste 17.000 de pacienți în Galaţi

Un program unic în România, dedicat pacienților oncologici din întreaga țară, a fost lansat oficial ...

Micii antreprenori români, sufocați de taxe

60% dintre micii antreprenori susţin că sunt „foarte afectaţi” de creşterea taxelor şi vor reduce ch ...

Operator agricol din Galați, amendat de Garda de Mediu

Comisarii Gărzii de Mediu Galați au desfășurat un control tematic pentru verificarea modului în care ...

Indicii ROBOR se apropie de pragul de 6,5%

Începând de joia trecută, indicii ROBOR au intrat pe o pantă descendentă și au atins minime ale ulti ...

Furnalul 5 de la Liberty, oprit din nou, marți după-amiază (VIDEO)

Singurul furnal rămas „în picioare” pe platforma Liberty Galați, Furnalul nr. 5, a fost oprit din no ...

Covurluiul, la al doilea meci în grupa de Cupa României

FOTBAL. În acest weekend continuă meciurile fazei regionale la fotbal al echipelor județene câștigăt ...

Covurluiul - debut cu dreptul în “Regionale”

Miercuri au avut loc primele meciuri din faza regională, în care se întrec câștigătoarele județene a ...

Din sportul gălăţean. Locuri fruntaşe pentru juniorii tecuceni

ATLETISM. Participare numeroasă şi locuri fruntaşe pentru sportivii de la CS Şcolar Tecuci  (antreno ...

Deschiderea festivă a campusului internaţional de baschet

BASCHET. Joi, 10 iulie, se va da startul în cea de-a opta ediţie a Campusului Internaţional de basch ...

Performanţă europeană pentru „ByteForce”. Locul 1 la programare pentru roboticienii de la CNVA

După o performanță remarcabilă la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2025, echipa Byt ...

Palatul Copiilor Galați face înscrieri pentru anul școlar 2025-2026

Palatul Copiilor Galați anunță începerea înscrierilor pentru anul școlar 2025-2026, pe toată durata ...

Centru internațional de cercetare inaugurat la Galați

La Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a avut loc un eveniment de importanță internațională: i ...

Instruire pentru situații critice şi urgențe majore

În perioada 7-11 iulie, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în Sala Aula Magna, are loc ev ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Galaţiul de Lumină a mărturisit: „Hristos a Înviat!”– „Adevărat a Înviat!” (FOTO şi VIDEO)

Mai luminat ca în această noapte n-a fost de multă vreme Galaţiul. Luminat de miile de lumânări şi c ...

Oraș cu pretenții, dar fără WC-uri. Modern pe hârtie, primitiv la ”nevoie”

Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii i ...

Magnolii înflorite și pavaj spart. Centrul Galațiului, din nou în șantier (FOTO)

Cu siguranță merită să admirați magnoliile înflorite din zona Spicu - Romarta! Doar că va trebui să ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Gălățeanul Dragoș Chirilă, greu de repatriat din cauza banilor. Va salva şapte vieţi

La numai 30 de ani, Dragoș Chirilă, un gălățean plecat în Marea Britanie ca să-și facă un rost alătu ...

Diaspora votează! Câţi români şi-au ales deja preşedintele

Potrivit datelor înregistrate în timp real, până sâmbătă, la ora 11,00, nu mai puţin de 270.809 de c ...

Activităţi de vară la biserică pentru copiii din Matca

Marți, 8 iulie 2025, în cadrul programului eparhial „Vacanța din pridvorul bisericii”, copiii din pa ...

Vacanță cu sens pentru tinerii din sistemul de protecție

În perioada 5-10 iulie, 43 de copii și tineri din aflați în sistemul de protecție specială au partic ...

Festivalul „Moldovioară, plai de dor”, la Târgu Bujor

Asociația Culturală “Flori de dor” din Galați, coordonată de Dorina Grecu, a organizat, pe 22 iunie, ...

Profesoara Maria Abaza, cetățean de onoare al comunei Cavadinești

Sărbătoare mare printre locuitorii comunei Cavadinești. Joi, 10 iulie, ziua în care Maria Abaza, fos ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Monica Măciuceanu, ProFa care dă VOCES Galațiului. „Hodorock Pop Song Simfonic” (VIDEO)

Datorită ei, vocile copiilor și ale tinerilor din Galați răsună spectaculos de fiecare dată. Și nu d ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Sprijin guvernamental pentru instituţiile de cultură din ţară

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat alocarea unei sume importante ...

Expoziţie a absolvenţilor Facultăţii de Arte

Iubitorii de artă plastică din Galaţi sunt invitaţi la deschiderea expoziției „MASTER ART SHOW - ATE ...

O Lucia de patru stele cu artiştii Teatrului Leonard. Final triumfal de stagiune pentru Opera din Galaţi (GALERIE FOTO)

În acest an, stagiunea lirică a Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” din Galați s-a ...

Concursul „Cuvinte vii” - provocare literară pentru toate vârstele

Iubitorii de literatură, indiferent de vârstă, sunt invitați să participe la prima ediție a Concursu ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Cum s-a jucat „alba-neagra” cu borduri, pe strada Domnească. Odiseea granitului istoric din centrul orașului (FOTO)

Mai întâi s-au scos bordurile vechi, din granit, și s-au montat altele noi, din compozit. Apoi au fo ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Iertat de pușcărie după ce vrut să arunce în aer trei oameni

Individul care în primăvara anului trecut a comis un atac violent asupra gospodăriei unui vecin, în ...

Ceremonie de onoare la Academia de Ştiinţe Juridice din România

Vineri, 4 iulie, Academia de Ştiinţe Juridice din România organizează un eveniment de gală, ceremoni ...

Ziua Polițistului de Penitenciare, sărbătorită la Galați

Penitenciarul Galați a marcat, săptămâna trecută, Ziua Polițistului de Penitenciare printr-un evenim ...

Preotul acuzat de viol a scăpat de arest

Tribunalul Galați a admis contestația preotului cercetat pentru viol și, după o amânare de patru zil ...

Intervenții simultane pe mai multe cursuri de apă din județul Galați

Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad a anunțat finalizarea lucrărilor de igienizare a râului Ch ...

Mai multe case au luat foc. Patru autocisterne au fost trimise la fața locului

Un nou incendiu devastator, izbucnit de data aceasta într-o comunitate din Munteni, a avut loc luni ...

Incendiu violent și pericol de explozie la fabrica de oțet! Pompierii sunt în alertă

UPDATE: ora 16,30: Focul a făcut pagube importante la Tg. Bujor. Până la acest moment, pompierii au ...

Concurs de biciclete pentru copii şi adolescenţi, la Smârdan

Primăria comunei Smârdan dă startul unei vacanțe active cu un eveniment dedicat celor mai tineri mem ...

Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” POEM de DUCĂ (sâc!)

Mi s-a făcut de ducă la Maria –îi scriu, o strig, dar nu primesc răspuns,nu-mi zice nici măcar că nu ...

PALMĂ şi PUMN (la mormântul Mamei din Totdeauna)

Cuvintele mamei?!... ş-acuma s-audîn partea de nord a Moldovei de sud,cum spun despre leagăn... şi d ...

PERSPECTIVĂ (mic... tratat de sete şi foame)

Nu te juca, daimonule, cu mine,că te sfărâm şi te arunc la vechituri,te dau de sete şi de foame la U ...

ATAC la BRUTĂRIE (pastel brutal)

Eu... dintr-un fel de linişte-am venitsă stau puţin sau mult, să-mi pară binesau rău... şi să mă mir ...

Cel mai frumos blestem de la MAMA

Sigur că da! Am avut parte şi de aşa ceva! Ca orice mamă, nici maică-mea nu s-a sfiit, pe lângă toat ...

DUBLĂ FLOTARE LOGICĂ

1. Îmi pare nespus de rău că nu pot veni! Nu vin nu pentru că nu pot, ci pentru că am o problemă car ...

IERTARE și PĂCAT (despre Mireasa Mirelui Moldav)

Despre iertare şi despre păcat am vorbit cu mulţi filozofi, înţelepţi, intelectuali, doctori în poru ...

AM ZIS

1.mă duc la gară cu trei greieri în spinare:/ unul - soprană. unul - surd. unul - tenor./ ce filarmo ...

Iaurturi și brânzeturi fabricate în închisoare cuceresc Balcanii

Fabrica „Gherzovița”, instalată într-o clădire impunătoare de patru etaje a pușcăriei bulgărești din ...

Noul Superman pornește în urmărirea rivalilor de la Marvel

James Gunn, scenaristul și regizorul seriei „Guardians of the Galaxy”, a explorat mai multe abordări ...

Vendetta - Fimul zilei la TV

Sâmbătă, 12 iulie 2025Joc tensionat SUA (2022), acţiune, thrillerDisponibil pe: FILM CAFE, 12 iul, o ...

Ciorbă ardelenească de pui cu smântână

Ciorba ardelenească cu carne de pui, multe zarzavaturi și legume (mazare, morcovi, păstârnac, pătrun ...

Când nu mănânci, te vindeci! O practică milenară cu efecte dovedite asupra sănătății

Într-o epocă a abundenței, în care mesele sunt tot mai bogate, iar tentațiile culinare ne însoțesc l ...

Cum putem învinge atacurile de panică fără medicamente

Într-o lume în care stresul a devenit o constantă a vieții moderne, tot mai multe persoane se confru ...

Cum recunoaştem deshidratarea la câini şi pisici. Şcoala iubitorilor de animale

Pentru a ajuta animalele de companie să treacă mai ușor peste canicula verii, este important să le o ...

Investigații medicale pentru sănătatea sexuală. Prevenirea, preferabilă tratamentului

Testele de screening, investigațiile medicale și consultul de rutină sunt esențiale în prevenția can ...