Dănuţ Lungu

Dănuţ Lungu

La mulți ani, românisme!

Marți, 01 Decembrie 2020 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* N-o să intru în corul bocitoarelor cărora li s-a urât cu tradiția noastră, la fel cum n-am strigat niciodată că vreau spitale, nu catedrale. De ca și cum politicienii ar face catedralele, de ca și cum politicienii ar reuși să ridice măcar un lucru pe verticală. Doamne, iartă-mă, mi-a fugit mintea la ditamai bazaconia, în zi de mare sărbătoare. * Precizare: nu înseamnă că nu avem nevoie de unități spitalicești, ar însemna să mă consider inconștient! O dată la patru ...

Politichie, nu pandemie

Luni, 30 Noiembrie 2020 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Ministrul Sănătății a anunțat în weekend că vom primi cu toții vaccin, așadar nu trebuie să ne mai ambalăm. Nu vă supărați, domnule, dar niște globulețe nu puteți să ne aduceți? Și, dacă tot veniți pe la fiecare, poate ne echipați și bradul ăla nenorocit. * Regret, dar nu mă ajută, că am ratat meciul de box de duminică dimineață, cu Tyson în prim-plan la 54 de ani. Mă temeam că-l va comenta Mironică, dar putea să-și dea cu părerea însuși măria sa CTP-ul ...

Cetatea de Scaun Încălzit

Sâmbătă, 28 Noiembrie 2020 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Încă n-am priceput încrengătura societății polițienești de la Suceava, poate și pentru că o dată la două ore mai apare un articol, mai este lansată o completare sau vine câte o declarație senzațională. Dar să găsești un milion de euro în ligheane și prin pereții Serviciului de Permise și Înmatriculări, e subiect de block-buster. Netflix și HBO Go, concediați-vă regizorii și scenariștii! Sunteți un soi de OTV, nene... * Și mă tot gândesc la un titlu care să-i ...

Scrijelind despre Maradona

Vineri, 27 Noiembrie 2020 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Românii, talentați sau nu prea, au simțit nevoia să scrijelească (termen care conține tot ce trebuie) pe rețelele așa-zis sociale compuneri despre Maradona, cel mai spectaculos fotbalist din istorie. Unii au și copiat de la alții, personalități, nu glumă, important era să vedem cât de mult se suferă în acest colț de planetă. Unii au uitat brusc să mai posteze ceva despre pandemie... Iată că Diego chiar a făcut ceva în scurta sa prezență pe planetă! * Pentru subsemnat ...

Nu prea des(zăpezire)

Joi, 26 Noiembrie 2020 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Fiind încă ditamai campania electorală, slalomez printre sigle și nume, însă mă bucur că pot pune la borcan nenumărate enormități emise de aleșii neamului. Și de cei care mereu candidează în van. După scrutinul din decembrie, dacă tot o să rămânem mai multă vreme la gura sobei (am fost printre primii cu previziunea asta!), vom avea vreme să le analizăm pe îndelete. * Mă gândesc la angajații CNAIR care solicită salarii mărite, ei amenințând că altfel nu vor desz ...

Vaccinul cu garanție

Miercuri, 25 Noiembrie 2020 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Nici nu mai știu de mine din cauză de blec fraidei, care nu se mai termină. De pildă, mi s-a părut că găsesc pe site-ul unui cunoscut retailer ditamai vaccinul. Curbat, testat, cum trebuie. Nu știu ce să fac: să-l iau cu garanție de 12 sau de 24 de luni? * Altfel, mă tem că și în Piața Rușilor aș putea identifica o domniță care, printre pește afumat și biscuiți, dă pe sub mână un vaccin recomandat direct de țarul Vladimir. * Nu degeaba se laudă rușii că al lor e m ...

Brutalul miserupism

Luni, 23 Noiembrie 2020 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Scriam acum câteva luni că persoanele cărora uneori li se spune în mod abuziv "creativi" îi vor aplica obșteasca mască lui Moș Crăciun. Ca să explic unde bat, ființa imaginară, acel personaj de poveste la care ne gândim și după 60-70 de ani, transmite virusul sau numai stafilococi? Întrebam pentru prietenul minor din subsemnatul. * Un cofetar maghiar, nu ungar, cum s-a exprimat premierul României, a creat un Santa Claus dulce, dar cu mască de protecție. Carevasăzică, i-a ...

Vouchere pentru Emy

Sâmbătă, 21 Noiembrie 2020 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Nu-mi stă în caracter să încep cu chestiuni din afara granițelor, însă imaginile cu Giuliani, fost primar de New York și actual avocat al lui Trump, sunt neverosimile. Transpirase omul atât de tare încât a început să-i picure vopseaua de păr. Din cap și până la glezne! Mi-a fugit mintea la Gabriel Dorobanțu, Petre Roman și la încă două-trei batalioane de bravi bărbați ai patriei care au pierdut războiul cu încărunțirea. Au fost învinși, s-au înrolat în tabăra a ...

Tocănițe și mingi

Vineri, 20 Noiembrie 2020 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Românii vor beneficia în continuare de voucherele de vacanță, se pronunță unii oficiali. Mă panicasem, credeam că vecina de la etajul al II-lea n-o să mai plece la bulgari, ca să aibă de unde posta fotografii cu tocănițe reîncălzite. Dacă i-ai lua tichetele, așa cum ar fi normal, nu și-ar consuma leafa destul de bună nici până la Lepșa. * Încerc o promisiune, o fac oricum la perete. Voi alege individul sau formațiunea care promite că va face dreptate - adică ori să ...

Noi plantăm brazi

Joi, 19 Noiembrie 2020 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Acum câteva zile, înainte de a ajunge la serviciu, am remarcat o echipă de muncitori de la Gospodărire Urbană. Erau albăstrei, vioi și mi-am permis să-i abordez din voleu: "Doamnă, vă rog să ridicați pisica aceea de lângă parcare. E plecată de mult dintre noi, cam de vreo săptămână." Nu găsisem un bărbat abordabil, poate și din acest motiv am primit o replică briliantă: Îmi pare rău, noi nu suntem cu pisicile, noi plantăm brazi! * Peste o oră, o oră și jumătate, ...
Pagina 71 din 545

„Picnic urban în familie”, din nou pe Faleză

Magie, muzică, dans, jocuri, concursuri şi surprize, adică distracție pe cinste! Asta ni se promite ...

Aproape 200 de profesori gălăţeni susţin Definitivatul

Proba scrisă a examenului de definitivare în învățământ, sesiunea 2025, va avea loc pe 8 iulie 2025, ...

Gălăţean condamnat adus din Spania

Poliția Română a adus în țară, pe 2 iulie, trei persoane pe numele cărora erau emise mandate de exec ...

Remus Borza NU mai este administratorul concordatar al Liberty

Remus Borza, președintele Euro Insol SPRL, a confirmat pentru „Viața liberă”, duminică după-amiază, ...

Școală de vară la Casa de Cultură din Tecuci

Casa de Cultură din Tecuci organizează, în perioada 1 iulie - 29 august, mai multe cursuri și atelie ...

Conacul Unirii Principatelor de la Ţigăneşti intră în restaurare

Conacul lui Costache Conachi de la Ţigăneşti, locul unde Cuza, Alecsandri şi Kogălniceanu au plănuit ...

Canonizarea Cuviosului Dometie de la Râmeț, fiu al Dunării de Jos

Duminică, 6 iulie 2025, drumurile pelerinilor au dus către Mănăstirea Râmeț, din județul Alba, unde ...

Două tinere, rănite într-un accident rutier

Două tinere de 17 și 18 ani au avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență, după ce au suferit mai ...

Cum se renovează cu bani europeni pe strada Eroilor (FOTO)

De-atâta muncă susţinută a picat răsturnat panoul european, iar cel de şantier a dispărut cu totul! ...

CAPACITĂȚI DE PRODUCERE ENERGIE DIN SURSE REGENERABILE DE ENERGIE PENTRU CONSUM PROPRIU ÎN COMUNA COSMEȘTI, JUDEȚUL GALAȚI

24.06.2025 COMUNICAT DE PRESĂprivind începerea proiectului Beneficiar: Comuna Cosmești, județul Ga ...

19,5 milioane de lei pentru modernizarea Colegiului „Costache Negri”

Consolidare, eficientizare energetică, reabilitare şi modernizare - acestea sunt planurile Primăriei ...

Spectaculosul pod peste Siret, aproape de finalizare (FOTO)

Secretarul de stat Irinel Ionel Scrioșteanu a transmis, sâmbătă, imagini cu podul peste râul Siret, ...

Angajări pe bandă rulantă la Primăria Galaţi

Primăria Galaţi a mai lansat trei concursuri de recrutare pe lângă cele pe care le derulează deja, ş ...

Unde ajung banii încasaţi de Primăria Galaţi din vânzările de terenuri. Întrebări şi suspiciuni în şedinţa Consiliului Local

Venituri de 573.349 de euro, adică 2.849.544 de lei, atât a calculat consilierul local PNL Eduard Ci ...

Cărțile electronice de identitate, disponibile și pentru gălățeni

Noile documente care conțin un cip ce va permite accesul la 11 servicii digitale le sunt acum dispon ...

Cu ce important oraş spaniol se „înfrăţeşte” Galaţiul

Primăria municipiului Galaţi a cheltuit, recent, 9.000 de lei fără TVA pentru trei bilete de avion p ...

NATO înființează în România un hub pentru livrări militare

Un nou centru NATO pentru coordonarea livrărilor militare către Ucraina este în pregătire pe teritor ...

Șeful adjunct al Marinei ruse a fost ucis într-un atac ucrainean

Generalul-maior Mihail Gudkov, adjunctul șefului Marinei ruse, care a condus, de asemenea, o brigadă ...

Armata rusă își accelerează înaintarea în Ucraina

Armata rusă a realizat în iunie cele mai mari progrese ale sale pe teritoriul ucrainean după luna no ...

Danemarca extinde recrutarea militară și la femei

Parlamentul danez a adoptat o reformă care extinde sistemul de recrutare militară prin tragere la so ...

Cireșele - beneficii surprinzătoare pentru sănătate

Cireșele, fructele de sezon care aduc savoare începutului de vară, nu sunt doar un desert natural pe ...

Băuturile răcoritoare pot pune în pericol sănătatea copiilor mici

Pe fondul temperaturilor ridicate și al consumului crescut de băuturi răcoritoare, Agenția pentru St ...

Licitaţie pentru un centru integrat de îngrijiri paliative la Galaţi

Până pe 1 iulie 2025, Consiliul Judeţean Galaţi aşteaptă ofertele pentru proiectarea şi construirea ...

Sprijin emoțional și medical pentru bolnavii de cancer. Peste 17.000 de pacienți în Galaţi

Un program unic în România, dedicat pacienților oncologici din întreaga țară, a fost lansat oficial ...

Programul Start-Up Nation 4, deblocat

Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță, a anunțat debloca ...

Creditorii chirografari ai Combinatului cer redeschiderea negocierilor

Într-o scrisoare deschisă adresată redacției, mai mulți creditori chirografari ai combinatului sider ...

Refuzul ANAF care poate aduce falimentul combinatului Liberty Galați

Printr-un document datat vineri, 4 iulie 2025, adresat administratorilor concordatari ai combinatulu ...

Liderii PSD Galați, apel la statul român pentru salvarea Combinatului

Liderii politici ai Partidului Social Democrat - filiala Galați au publicat, vineri, 4 iulie, o scri ...

Oaspeți din Turcia, la Clubul Dacia

Clubul de tenis Dacia din Mazepa va fi, timp de două săptămâni, gazda unui cantonament special. În c ...

O tânără şahistă din Galaţi - locul 2 la Trofeul Litoralului

Tânăra şahistă gălăţeană Ilinca-Natalia Oprișan, legitimată la clubul Smart, s-a clasat pe locul 2 l ...

Oţelul - victorie la limită, în ultimul amical din pregătiri

Gruparea gălățeană a reușit să câștige partida de verificare, susținută pe teren propriu, sâmbătă, c ...

Înfrângere în primul test sud-american. Din sportul gălăţean

RUGBY. Selecţionata de rugby a României a susţinut, sâmbătă, primul meci din turneul sud-american, î ...

Galațiul găzduiește o conferință internațională dedicată studiilor canadiene

Sala Senatului a Universității „Dunărea de Jos” din Galați a devenit, în aceste zile, spațiul de înt ...

Acuzații de defăimare la nivel înalt, la Universitatea ”Dunărea de Jos”

Judecătoria Galați a pus punct unui proces deschis în urmă cu un an și jumătate de fostul președinte ...

Peste 1.000 de laureaţi și premii în valoare de 2 milioane de lei, la Gala Excelenței în Educație

Gala Excelenţei în Educaţie, eveniment devenit tradiție la Galați și ajuns anul acesta la ediția a c ...

CATEDRA. Dunărea, văzută prin ochii copiilor din Tecuci

Ziua Dunării nu a trecut neobservată în rândul celor mai mici membri ai comunității. Preșcolarii din ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Galaţiul de Lumină a mărturisit: „Hristos a Înviat!”– „Adevărat a Înviat!” (FOTO şi VIDEO)

Mai luminat ca în această noapte n-a fost de multă vreme Galaţiul. Luminat de miile de lumânări şi c ...

Oraș cu pretenții, dar fără WC-uri. Modern pe hârtie, primitiv la ”nevoie”

Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii i ...

Magnolii înflorite și pavaj spart. Centrul Galațiului, din nou în șantier (FOTO)

Cu siguranță merită să admirați magnoliile înflorite din zona Spicu - Romarta! Doar că va trebui să ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Gălățeanul Dragoș Chirilă, greu de repatriat din cauza banilor. Va salva şapte vieţi

La numai 30 de ani, Dragoș Chirilă, un gălățean plecat în Marea Britanie ca să-și facă un rost alătu ...

Diaspora votează! Câţi români şi-au ales deja preşedintele

Potrivit datelor înregistrate în timp real, până sâmbătă, la ora 11,00, nu mai puţin de 270.809 de c ...

Care este legătura Apostolului moţilor cu eparhia Dunării de Jos

Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârșit recent o slujbă de pomen ...

O sută de familii cer insistent un loc de joacă pentru copiii lor (FOTO)

„Loc de joacă închis urmare a deciziei Tribunalului Galați, în vederea demontării echipamentelor”, a ...

Când va fi gata noul sediu al Serviciului Evidența Persoanelor (FOTO)

Chiar dacă, pe panoul de șantier, data finalizării construcției a fost 25 martie 2025, noul sediu al ...

Școala de vară U3A - o punte între generații și regiuni

Cultura, tradițiile și spiritul comunitar se regăsesc, vara aceasta, într-un program educațional ded ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Monica Măciuceanu, ProFa care dă VOCES Galațiului. „Hodorock Pop Song Simfonic” (VIDEO)

Datorită ei, vocile copiilor și ale tinerilor din Galați răsună spectaculos de fiecare dată. Și nu d ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

„Templul interior” al sculptorului Liviu Bumbu, la Muzeul de Artă Vizuală

Muzeul de Artă Vizuală găzduiește în aceste zile expoziția „Templul interior” a sculptorului Liviu B ...

„Regina nopţii”, selectată la Festivalul Naţional de Teatru

Spectacolul „Regina nopţii”, al Teatrului Dramatic „Fani Tardini” din Galaţi, a fost selectat în Fes ...

Vernisajul „Salonului de vară”. Carnet cultural

 Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Expoziţia "Templul Interior", cu lucrări ale sculptorului Liviu ...

Cenaclul „Noduri şi Semne, la Festivalul „Poezia - port la Dunăre”

Așa cum observa unul dintre invitații prestigioși, poetul craiovean Mihai Firică (proaspăt laureat a ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Cum s-a jucat „alba-neagra” cu borduri, pe strada Domnească. Odiseea granitului istoric din centrul orașului (FOTO)

Mai întâi s-au scos bordurile vechi, din granit, și s-au montat altele noi, din compozit. Apoi au fo ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Iertat de pușcărie după ce vrut să arunce în aer trei oameni

Individul care în primăvara anului trecut a comis un atac violent asupra gospodăriei unui vecin, în ...

Ceremonie de onoare la Academia de Ştiinţe Juridice din România

Vineri, 4 iulie, Academia de Ştiinţe Juridice din România organizează un eveniment de gală, ceremoni ...

Ziua Polițistului de Penitenciare, sărbătorită la Galați

Penitenciarul Galați a marcat, săptămâna trecută, Ziua Polițistului de Penitenciare printr-un evenim ...

Preotul acuzat de viol a scăpat de arest

Tribunalul Galați a admis contestația preotului cercetat pentru viol și, după o amânare de patru zil ...

Testare și informare în cadrul unei campanii pentru prevenirea consumului de alcool

Direcția de Sănătate Publică Galați, prin Compartimentul Promovarea Sănătății, a derulat, în lunile ...

Multe cărți noi, la biblioteca din Slobozia Conachi

Biblioteca Comunală Slobozia Conachi și-a îmbogățit semnificativ colecțiile, oferind acum locuitoril ...

Fost consilier local în Corod, găsit în incompatibilitate

Costel Negruţ, fost consilier local în comuna Corod, judeţul Galaţi, a fost găsit în incompatibilita ...

Salubrizarea, irigațiile și protecția împotriva inundațiilor - priorități pentru Galați

La Prefectura Județului Galați a avut loc recent ședința Colegiului Prefectural, în cadrul căreia au ...

POEM în MIȘCARE (oare ce-ar fi?)

Şi-am întrebat... să-mi spună şi să-nvăţ:nimica nu-i, dacă nu e Mişcare!!??Mişcarea ţine totul într- ...

NUMAI AICI (aşteptare... picior peste picior)

Motto: „de când aşteaptă să te-ntorci acasă,/ stă numai la fereastră, negreşit...!.../ a vrut să ple ...

DOMNUL (în) ALB (elegie în alb)

Domnule-(n) Alb, fii blând şi milostiv,/respectă-ţi Jurământul de onoare,nu vezi câtă nădejde-n juru ...

ÎNAINTE de CAPĂT (...dincolo... dincoace...)

Cred că trebuie să mă opresc înainte de a trecede capătul acestui Sens!Ce sens are să trec dincolo d ...

PASĂMITE!!!

Dacă-i goală, o văd plină (plină cum e luna goală)...! Umblă dezbrăcată, albă, ca mireasa-n catedral ...

IACĂTĂ!!!

Tocmai de atunci, când cele două clopote ale schitului Zimbru se aprindeau şi se stingeau în dangăte ...

SCRISOARE DESCHISĂ... la TIMP

Bună dimineaţa, bună ziua, bună seara!... Mă numesc Divina Tragedia şi număr 2025 de ani... după H, ...

BĂTRÂNA UITATĂ (II)

Şi tot aşa, în fiecare zi, bătrâna din ziarul de ieri se duce în păduricea din sus, se întoarce acas ...

Remember. Dimitrie Voinov (1867-1951)

Dimitrie Voinov, biolog, zoolog, histolog și citolog, s-a născut pe 6 februarie 1867, la Focșani. Es ...

Cariere. Tamás Barta, unul dintre cei mai buni chitariști maghiari

Tamás Barta, chitarist, vocalist și compozitor maghiar, s-a născut pe 7 iulie 1948, la Budapesta. L ...

Ghee - aurul lichid

Ghee, cunoscut și ca unt clarifiat, este folosit de mii de ani în medicina ayurvedică și câștigă tot ...

Supă-cremă cu sparanghel verde

Sparanghelul este considerat una dintre cele mai sănătoase legume, datorită aportului său nutriționa ...

Cum recunoaştem deshidratarea la câini şi pisici. Şcoala iubitorilor de animale

Pentru a ajuta animalele de companie să treacă mai ușor peste canicula verii, este important să le o ...

Investigații medicale pentru sănătatea sexuală. Prevenirea, preferabilă tratamentului

Testele de screening, investigațiile medicale și consultul de rutină sunt esențiale în prevenția can ...

Cum organizezi o escapadă romantică în Turcia?

Turcia este genul acela de destinație care surprinde plăcut nu prin imagini repetate cu hamamuri sau ...

Sex și psihologie după divorț. Reguli pentru reușita la „a doua șansă”

Ai o nouă relaţie după divorţ? Ceea ce-i împărtăşeşti noului tău partener din culisele experienţelor ...