Restricțiile de pe bulevardul Coșbuc, prelungite a doua oară

Şi chiar acum te rog să fugi din monastire, tulburătoare şi uitată Lorelai... nu m-ai pierdut, încă mai stau în aşteptare, încă mai pun aripi şi jar şi plâns la cai! Şi chiar acum te rog s-asculţi ultima dată: sunt mincinoşi şi răi atâţia cavaleri... habar nu au despre viteazul Don Quijote, nu ştiu că azi înseamnă mâine minus ieri! Te rog să fugi, nu ai murit, nu da crezare vrunui cuvânt umplut cu fiere... şi satrap... nu-ţi irosi prea/frumuseţea prin biserici ...

Nici copii nu mai are. Doi a avut. Gică, un băiat cu niscaiva glagore la tărtăcuţă în plus, care a câştigat o viză pentru America şi a plecat cu ea să ajungă mare. Şi s-a făcut aşa de mare, încât n-a mai încăput în avion. Şi nu s-a mai întors. Şi o fată, Miţa, mai netedă la cel din cap, care s-a dus în Roma să (se) re/nască. I-a spus o fostă colegă de şcoală primară că numai romanii sunt în stare de re/naştere, că doi deştepţi uriaşi, nenea Alighieri şi ...

(!?) în trecut e viitorul cel pe care am uitat să-l observ, să-l gust, să-l chinui, să-l aud - uite, acum e târziu să-l chem încoace, la trăit, la dans, la stat... pot să-l chem... şi, dacă vine şi mă-ntreabă de uium, ce să-i dau când mi-i prezentul numărat şi foarte scurt? şi când pleoapele-s cortine gata de cel gong final? şi când mâine-i fără şanse, plin cu vârf de alt trecut? când ascult ultima Parcă hohotind şi în ce hal dă din foarfece... nu-i bine, nu-i ma ...

Domnul Vasile Iubire locuieşte în Ţiglina 17. Locuieşte într-o odaie cu două uşi: una la intrare şi una la ieşire. Nu (mai) are pe nimeni. Are doar şaizeci de ani şi o pensie mică, încât îi încape în buzunarul de ceas. Ceas nu are. Dacă vrea să ştie câte ore mai are până la moarte, se uită la ceasul vecinei. Că asta are o mamă de ceas, cam de şapte-opt şchioape bune în diametru, şi-l ţine bătut în peretele din balcon, să vadă lumea şi să citească pe cine a s ...

(!) timp azvârlit în spaţiu de când - (lumină caldă, să păcălească lumea aceasta şi cealaltă) - clipa dintâi se vede, s-aude şi acum, sfărmându-se în sine, trasoare şi dum-dum (!) (!) spaţiu - (nimic în sine, bigbang) - să-ncapă totul, apoi - (din clipa-ntâia în clipa-ntâia) - rodul scâncind fără de lege, spre lege - (şi-n delir) - hrănindu-se din însuşi, fiindu-şi cimitir (!) (!) ce viaţă? şi ce moarte? - (ce fleacuri în mişcare, vecie-n dorul lelei, subl ...

E taman Miercuri, 19 Septembrie! E ora 13! E cald! Prea cald pentru Răpciune şi pentru o îngropăciune la care particip pe post de port-cruce! Mai car şi cruci, nu numai necazuri şi alte greutăţi obligatorii printre frumuseţile vieţii! Pe cruce sunt scrise două cuvinte: Mihai Nicuşor! Şi două date: una de sosire pe Pământ şi alta de plecare sub pământ! Dar nu despre asta-i vorba! Alaiul funerar pleacă din biserica "Sfinţii Martiri Brâncoveni"... şi intră-n Cimitirul "Sfân ...

(!) ieri ai crezut că-i tocmai mâine-seară, fără să ştii că eşti alaltăieri... mâine-ai aflat - fără să ştii că-i astăzi - cum să nu dai, dacă n-ai cum să ceri, ce să mai faci, deşi nu se mai face nimic în iad şi tot nimic în rai, cum să rămâi, dacă mai poţi rămâne, cum n-ai să ceri, dacă n-ai cum să dai (!) (!) mâine-ai crezut că-i astăzi-dimineaţă, fără să ştii c-a fost alaltăieri pentru cei duşi să facă mai încoace clipe umplute cu apropieri pe ...

Habar n-am ce vrea să facă Iulia cu Marsilia, de ce a plecat nitam-nisam şi unde vrea s-o ducă pe frumoasă. Ştiu că barmaniţa-i mamă şi are suflet, dar să se ridice şi să plece brusc, n-am crezut că (se) poate. Mă cuprinde un soi de frică in/explicabilă, un fel de tristeţe i/remediabilă, mai ales că sunt repetent la Răbdare...(de toate mi-a dat mama să-mi ajungă până la moarte, numai Răbdare nu mi-a dat)...Sigur că da! Mă copleşeşte gândul că Iulia poate da nas î ...

(!) şi uită-te cât de fericiţi sunt în punctul lor de vedere,/ şi cum stau exact pe marginea pământului,/ şi nu se ascund,/ şi nu le pasă de nimeni şi de nimic,/ şi tot mănâncă mere,/ şi tot mănâncă mere (!) (!) şi uită-te cum sămânţa fericirii nu piere niciodată,/ şi cum râd şi se joacă şi calcă pe ţâncul pământului,/ şi ea nu vrea să ştie că nu-i pasăre nestemată,/ şi că zadarnic face exerciţii de zbor pe aripile vântului (!) (!) şi uită-te cum a ...

Sigur că da! Îi aud plânsul. Îi aud lacrimile cum cad pe ciment şi se sparg în zeci şi sute şi mii de lacrimi mai mici. Şi, în fiecare dintre acestea, văd câte o ţigăncuşă plângând după mamaia plecată să vândă "aur" la proşti. Iulia, barmaniţa, se uită şi ea, vede şi ea ce văd eu. Ne uităm şi între noi, şi nu ştim ce să facem, cum să ajutăm oacheşa cu splendoare şi ciocolată. Ţigăncuşa Marsilia îmi aminteşte de filmul lui Emil Loteanu, "Tabor uhaditi ...