Restricțiile de pe bulevardul Coșbuc, prelungite a doua oară

Sunt o ţâncă şi-s frumoasă/ cum e şi Păpuşa mea: două Scumpe fără seamăn/ într-o Lume prea grăbită ca să vadă ce înseamnă/ Curăţie, să priceapă ce mi-i – azi – Copilăria/ şi din ce-i alcătuită!   Nu vă mai grăbiţi Zadarnic,/ ascultaţi-mă acum: învăţaţi – din Joc, din Joacă,/ serios şi Româneşte – amintirile lui Creangă/ şi-altele la fel de simple, ş-apoi spuneţi ce se-ntâmplă/ şi cum se Copilăreşte!   Staţi încet, măcar o Clipă,/ ...

Sigur că da! Când am ajuns la apă, nu numai că a izbucnit ca o lumină în întuneric, ori ca un întuneric în lumină, dar s-a şi auzit un fel de plâns care a umplut ograda şi grădina şi văzduhul şi mirarea celor făcători de fântâni! Chiar şi Luna, imediat, s-a făcut plină, uite-aşa, să nu se scalde goală, pentru prima oară, în limpedele triumfător şi răcoros! Şi făcătorii de fântâni au cinstit sfârşitul celei mai frumoase munci din lume, dar şi începutul ape ...

Cred c-a trecut... încă-i mai simt sărutul, încă mai gust din veşnicia sa, nu-mi pare rău că n-a rămas la mine, e-a tuturor... ea nu-i numai a mea! Cred c-a trecut... nu ştiu unde se duce-n rochia-i lungă, fără de sfârşit, încă-i mai simt eternitatea mică - suflet şi trup de înger invalid! Cred c-a trecut... lumină şi-ntuneric, lumină şi-ntuneric... (vrei/nu vrei)... şi - vreau/nu vreau, chiar dacă nu mai este - mă simt înfăşurat în miezul ei! Cred c-a trecut... ş ...

Să-mi fie ruşine! Cer iertare! Prezint scuze! Aştept pedeapsă! De ce? Foarte simplu: nu ţi-am mai scris de multă vreme! De multă vreme n-am mai scufundat condeiu-n călimară, n-am mai aşternut două cuvinte pe hârtia docilă şi răbdătoare. Şi albă. De fapt, dacă aş fi vrut cu tot dinadinsul, aş fi putut să-ţi scriu şi pe o coală neagră. Cu cretă albă pe o coală neagră aş fi putut să-ţi scriu, dacă n-ar fi fost sfânta Lene şi marele mucenic Somn... două elemente ...

Staţi liniştiţi, nu poate fi nicicum/ decât ce nu se ştie niciodată/ - în rest, e totul simplu şi-nţeles/ şi clar ca-ntr-o oglindă fermecată!// Uită-te bine, vezi că sunt şi eu/ acolo, mărmurită-ntr-o secundă:/ aceea, a căderii pe pământ,/ dintr-o sămânţă mică şi fecundă,/ şi dintr-un vis, şi dintr-un dor, atunci,/ când am pornit alături, înspre nuntă! Stai liniştit, ajungem negreşit,/ nu are cine-ce să ne despartă/ - fiindc-avem acelaşi dumnezeu,/ aceeaşi ...

N-o mai văd, însă mi-o aduc aminte din ce în ce mai mult şi din ce în ce mai clar. N-o mai aud, însă îmi stăruie vocea-i liniştitoare în jur. În prima clipă a lipsei sale am crezut că a plecat oleacă, dar acest oleacă a început să mi se pară definitiv. Apoi, în următoarea clipă, ideea dispariţiei însoţite de o spaimă implacabilă şi-au făcut loc în ungherele sufletului meu stoic, amăgit şi pălit pentru pururi de candoarea pe care Copilăria mi-a dăruit-o în/din ...

(!) corabie cu pânze de păianjen am fost în largul lacrimilor tale - sare şi perle, sare şi sirene, furtuni cuminţi şi valuri catedrale, recife mov, adâncuri fără număr, mister cât poate doamna poezie, frumos cât ştie doar necunoscutul, curat cât numai o femeie ştie (!) (!) corabie umplută cu mătăsuri am fost în largul sângelui de miră - adeseori: gheţari, singurătate, clocot şi puls şi somn de păsări-liră - mai sus, chiar în strâmtoarea carotidă, era să stric n ...

Acesta pleacă tocmai din capătul Acum(ului) de Acum. Pleacă şi se duce in/decent, in/existent, i/real şi i/mediat tocmai în capătul Acum(ului) de Atunci. Pleacă plin de orgolii, plin de emoţii, plin de patimi. Combustia desfăşurării se află în Gândul (şi visul) de Dinaintea capătului Acesta, dar şi de Dinaintea şi de După capătul Acela. Invers, adică: După capătul de Acum este Dinainte, şi Dinaintea capătului de Atunci este După. Aşa, să se vadă limpede că aceste c ...

(!) toată viaţa, Poetul a mers numai cu ochii în Pământ, îmbrăcat subţire şi desculţ printre Pistiluri şi Stamine - a mers de Acasă până Acasă, de Nicăieri până Nicăieri, nu care cumva să-i crape Obrazul şi Sufletul de Ruşine (!) (!) din când în când, să-şi mai potolească Singurătatea, făcea ca Mierla, ca Paiul de Pâine, ca Făt-frumos - ducea buzunarele pline cu Grăunţe la Moara Dracilor şi vorbea despre Pace şi Iubire cu Sarsailă cel Majestos (!) (!) în fie ...

Acesta pleacă tocmai din capătul Acum(ului) de Atunci. Şi vine in/decent şi in/existent şi i/real şi i/mediat tocmai în capătul Acum(ului) de Acum. Vine fără orgolii, fără emoţii, fără patimi. Combustia desfăşurării se află în Gândul (şi visul) de Dinainte şi de După. Adică de Dinainte şi de După capătul Acela şi capătul Acesta. Care capete, judecate prin lipsa oricărei atingeri de subiectivism, nu sunt fixe. Altfel spus, nu au loc. Se întâmplă fără loc. Şi c ...