Baba arde și țara se piaptănă - Viaţa Liberă Galaţi
Blestematul de microfon
Scris de Dănuţ Lungu Vineri, 09 Noiembrie 2018
* Încerc să-mi închipui cât de mahmur aș fi fost astăzi dacă aseară l-aș fi petrecut pe Gabriel Oprea. Ar fi fost în interesul național să-l ajut să sufle în lumânare. La mulți ani! * Evenimentul Zilei titrează că USR a gafat în Parlament votând pensiile speciale, cu amendamentele PSD.…
D-aia videochat, că nu se poate altfel
Scris de Dănuţ Lungu Joi, 08 Noiembrie 2018
* Mi-aș pregăti un rest de bucurie la auzul veștii că a fost adoptată legea pentru construcția Autostrăzii Unirii. Situația e complicată din cauza inșilor, deputați sau senatori din zonele care ar beneficia direct de o asemenea investiție, care au votat împotriva proiectului. Mă întreb ce-o fi în capul unor…
Sunt Adrian care aduce pensia
Scris de Dănuţ Lungu Miercuri, 07 Noiembrie 2018
* Ce s-o fi întâmplat ieri, ce au pus băieții din Administrația Prezidențială în tăcerea lui Klaus Iohannis? L-a făcut infractor pe Liviu Dragnea, ptiu, o fi mâncat picant... Cum să-l ponegrești pe omul cu mustață, nu i-ai dat în doi ani X premieri, nu i-ai oferit nenumărate șanse ca…
Gogoși, nu banane
Scris de Dănuţ Lungu Marți, 06 Noiembrie 2018
* Am dat o fugă până la țară ca să văd dacă rudele își mai lucrează pământul. Aiurea, unul nu mai pune mâna pe o sapă, altfel nu înțeleg cum n-a ieșit la iveală măcar o sacoșă, ceva. * Se aude că printre fotografiile de vacanță (Brazilia, pupa-ți-aș favelele!) se…
Niște Bădălăi
Scris de Dănuţ Lungu Luni, 05 Noiembrie 2018
* Senatorul PSD Niculae Bădălău a fost călcat acum două nopți. De hoţi, nu de vreo amantă, așa cum ar fi unii tentați să afirme. Parlamentarul dormea împreună cu familia sa la etaj, în vila pe care o deține lângă Bucureşti, în timp ce tâlharii prădau parterul. Îmi vin pe…
Trec pe pâinea electronică
Scris de Dănuţ Lungu Sâmbătă, 03 Noiembrie 2018
* A început să-i placă prin lumea arabă purtătoarei de coc guvernamental. Chiar pare femeie serioasă pe acolo, nu ditamai premierul care evită să comenteze pe seama celor trei ani scurși de la nenorocirea din clubul Colectiv. Cum, madam, rămâneți acolo? Așa să ne ajute Allah! * Discursul susținut de…
Lazăr, frate!
Scris de Dănuţ Lungu Vineri, 02 Noiembrie 2018
* Antreprenorul elvețian Hansjörg Wyss a anunțat că va dona un miliard de dolari pentru conservarea oceanelor și a ariilor protejate din întreaga lume. E dezinteres, nu altceva... Despre sistemul centralizat de încălzire din Galați nu i-o fi vorbit nimeni? Cu restul de la cumpărarea ultimului parc auto ne-ar fi…
Bomba cu păianjeni
Scris de Dănuţ Lungu Joi, 01 Noiembrie 2018
*Conform datelor publicate de Oficiul European de Statistică, cu ocazia celebrării Halloween-ului, România este unul dintre cei mai importanți producători de dovleac din Uniunea Europeană. Discuția este complexă, iată de ce: 1. Căpățâni de bostan sunt cu duiumul pe meleagurile republicii, cum i-ar plăcea Veoricăi să zică (cum i-ar place,…
Kinetoterapie la picior de lemn
Scris de Dănuţ Lungu Miercuri, 31 Octombrie 2018
* Trei ani de la Colectiv și, vorba multor gânditori de pe Facebook, suntem tot acolo. Desigur, timpul e doar o iluzie, ca să-l parafrazez și pe Hurduc, noul ministru de la Cercetare. Să continuu lista percepțiilor denaturate? Nu mă mai ține șira spinării, am parcurs recent un text despre…
Viața fără Salam se întoarce
Scris de Dănuţ Lungu Marți, 30 Octombrie 2018
* Nu ne mai respectăm valorile, ba mai mult, când le prindem, le sechestrăm și le batem. Asta a pățit Florin Salam, unul dintre românii înzestrați cu voce care, în loc să se apuce de cântat, au derapat spre manele. Faimosul a fost agresat la o nuntă din Milano și…
Ce fel de Copil e ăsta?
Scris de Dănuţ Lungu Luni, 29 Octombrie 2018
* Așa este, l-a simțit aproape toată România, nici nu se putea altfel. Pe Facebook a apărut gluma pe care o anticipasem (de fapt, când am gândit-o, nu mi-a trecut prin tărtăcuță că se va lăsa și cu balans serios): de ziua lui Liviu Dragnea ne-a fost servit un cutremur…
Înc-o teleportare și mă duc
Scris de Dănuţ Lungu Sâmbătă, 27 Octombrie 2018
* Ciorbea a împlinit ieri 64 de ani. Numai răutăcioșii erau de părere că ziua Avocatului Poporului pică pe 31 octombrie. Îi urăm mulți ani fără pensie specială. * Abia acum se știe de ce fostul premier țărănist se află în concediu de odihnă... Cum naiba să te cari în…
Lio Mondu’ ce zice?
Scris de Dănuţ Lungu Vineri, 26 Octombrie 2018
* S-a răcit, dar se va reîncălzi, ne amenință ceata lui Busu. Va fi iarăși frig prin ianuarie-februarie, chiar ger, nu-i așa, domnule Tudorel? Cu toate că omulețul și-ar putea termina jobul până în decembrie. * Apropo de ministrul Toader, mi se pare că vorbim despre un bărbat care nu…
Banana e la Țuțuianu
Scris de Dănuţ Lungu Joi, 25 Octombrie 2018
* Publicația Capital (în online am găsit tărășenia) mi-a oferit ieri un titlu bizar: Șoc în PSD! Un lider din teritoriu a fost surprins în timp ce întreținea relații intime cu un bărbat! Așa, și? Așa, cum? Așa, unde? Problema e spinoasă din următoarele motive: 1. Ce treabă are o…
De jenă nu mai apare Esca
Scris de Dănuţ Lungu Miercuri, 24 Octombrie 2018
* M-am interesat, altfel aș fi scris neîntrebat. Dacă șmecheria cu sex, drugs & păcănele de pe insulița aflată pe Dunăre ar fi fost o afacere liberală, așa cum s-a întâmplat cu "La naiba, PSD!", n-aș fi râs nici măcar o secundă. Opoziția trebuie să se țină de chestiuni serioase…
Mișcare la piciorul de lemn
Scris de Dănuţ Lungu Marți, 23 Octombrie 2018
* Încă o dată despre Ilie Balaci, un dispărut foarte iubit de români abia după ce a trecut dincolo: era atât de bun, de profesionist, de puternic, de toate cele, că nu-l angaja nimeni în fauna fotbalului autohton. Unii îl consideră cel mai bun produs al soccer-ului românesc, dar în…
Stupidități
Scris de Dănuţ Lungu Luni, 22 Octombrie 2018
S-a stins încă o glorie a fotbalului autohton și nu se putea ca realizatorul unei emisiuni de profil să concluzioneze altfel decât într-o notă patetică: "Ilie Balaci s-a dus să joace în echipa îngerilor". Nu mai putea, nene, d-aia se retrăsese timpuriu! Cu genunchiul în pioneze, crezi că îngerii te…
A fost doamna Vio brunetă?
Scris de Dănuţ Lungu Sâmbătă, 20 Octombrie 2018
* Auci, Klaus Iohannis i-a cerut ieri demisia lui Tudorel Toader. Și-a compromis definitiv credibilitatea, a declarat președintele României. E ca și cum ai spune că doamna Vio de la Palatul Victoria nu mai e brunetă... Dar a fost vreodată? * Poate fi știrea anului. Biserica Sagrada Familia din Barcelona,…
Nunta lui Fiscaro
Scris de Dănuţ Lungu Vineri, 19 Octombrie 2018
Știrea zilei de ieri a venit din mediul "masa, felicitările și dansul", ANAF anunțând că le va trimite tinerilor căsătoriți scrisori pentru a afla câteva date importante pentru bugetul de salarii și pensii al României. De pildă, cine v-a pus muzică la nuntă, cine v-a tras în poză și cât…
Rușine, doamnă Nety!
Scris de Dănuţ Lungu Joi, 18 Octombrie 2018
* Ai naibii turiștii ăștia străini, sunt interesați de Galați doar ca să abuzeze de frumusețile locului, dacă e să ne luăm după viceprimarul Picu... Unul n-ar vizita o peșteră p-aici, un Castru Roman, niște clădiri vechi bine administrate în centrul orașului, un Zoo european. Nenorociți! Cum, nu există mai…
Se și fumează, avem și sex
Scris de Dănuţ Lungu Miercuri, 17 Octombrie 2018
* Avocatul Poporului va avea pensie specială, a decis Parlamentul României. Firește, Victor Ciorbea merită să aibă ce pune pe masă și după ce va fi lăsat la vatră, mai ales că în această perioadă anchetează tăierea capului domnitorului Mihai Viteazul. * Ieri am serbat Ziua Mondială a Alimentației. În…
Spălați pe cap cu legile Justiției
Scris de Dănuţ Lungu Marți, 16 Octombrie 2018
* Adunările publice trebuie declarate, a decis ieri Înalta Curte, protestatarii riscând chiar să intre la închisoare. Ehei, nu-i întâmplător faptul că madam Dăncilă s-a dus puțin pe la Erdogan... * Ministrul Tudorel, în ciuda semnalelor primite din fauna justiției, i-a propus-o lui Iohannis pe Adina Florea pentru șefia DNA.…
A rămâne în cronologia goală
Scris de Dănuţ Lungu Luni, 15 Octombrie 2018
* Ce dramă pentru băieții care în ultima săptămână și-au umplut vremea pe Facebook cu bășcălii pe seama babelor care merg la moaște! A trecut Sfânta Parascheva, iar cei mai mulți dintre ei trebuie să revină la celebrele glume sexiste și la pisicile aflate în luna a III-a, doar ca…
Podul? Dar părinții fetei?
Scris de Dănuţ Lungu Sâmbătă, 13 Octombrie 2018
* Ai văzut meciul? E întrebarea care a împiedicat ieri-dimineață producția din România. Oriunde, la birou sau pe șantier, trebuie să existe un microbist înrăit care să înceapă treaba cu opinii personale despre fotbaliștii patriei. Hai, România! Ok, dar unde? * Eleva din Vaslui care merge flămândă la școală a…