Gabriel Kolbay

Gabriel Kolbay

Cine şi cât a împădurit anul trecut, în județul Galați

Miercuri, 05 Februarie 2014 02:00 | Publicat în SATUL
Oricine poate înfiinţa corp de pădure, dar nu oricum şi în nici un caz pe gratis. Fie din cauză că e scump să pui pădure, fie din cauză că durează uneori şi zeci de ani până când arborii ajung la vârsta exploatării şi pot fi preschimbaţi în bani, privaţii nu se îngrămădesc să înfiinţeze corpuri şi perdele de arbori. Cei mai activi în domeniul împăduririi rămân Direcţia Silvică Romsilva (care are conservarea pădurii printre obiectele de activitate) şi unele d ...

Topirea zăpezii îi poate inunda pe mătcaşi

Miercuri, 05 Februarie 2014 11:00 | Publicat în SATUL
Pe mătcaşii care au case în zone inundabile îi paşte iarăşi potopul, odată ce se vor topi zăpezile. Din păcate, cel puţin până la acest moment, nu s-a găsit soluţia administrativă care să le ofere familiilor o alternativă pentru a se putea muta din calea furiei apelor. Detalii despre situaţia din Matca ne-a oferit primarul comunei, Nelu Costea. "E drept că zăpezile s-ar putea topi lin şi am putea scăpa de inundaţii în pirmăvara lui 2014. Totuşi, de regulă, din experie ...

Campanie VL "Ei ţin Galaţiul în viaţă"/ Singura fermă unde se face agricultură totală (GALERIE FOTO)

Miercuri, 05 Februarie 2014 04:00 | Publicat în ECONOMIE
* Peste 5.000 de hectare de culturi agricole, vie şi livadă şi circa o mie de vaci de lapte Holstein * Producţii record de lapte şi premii nenumărate * Investiţii de milioane de euro, management impecabil şi muncă titanică, de o viaţă "A fost greu, dar nu imposibil", spune, în repetate rânduri, acţionarul majoritar al SC Agrimat Matca SA, inginerul Gavrilă Tuchiluş, atunci când prezintă ferma pe care a dezvoltat-o, împreună cu familia şi asociaţii săi, în ultimii 14 a ...

Ghid de calcul al impozitului pe venit agricol pentru 2014

Sâmbătă, 01 Februarie 2014 04:00 | Publicat în SATUL
* Au depus declaraţii 85 la sută dintre fermierii mici care ar fi trebuit să o facă * Au plătit, însă, doar puţin mai mult de jumătate * Începutul e bun, sunt de părere Finanţele Primul an de plată a impozitului pe venit agricol, adică 2013, n-a fost din cale afară de strict. Începând din 2014, însă, cam toată lumea va trebui să-şi facă declaraţiile la timp şi să plătească aşa cum o cer Finanţele.Vă oferim astăzi un scurt ghid care conţine culturile impozitate ...

LADA DE ZESTRE/ Ultimul meşter olar gălăţean (GALERIE FOTO)

Vineri, 31 Ianuarie 2014 00:00 | Publicat în Campanii VLG
* Maricel Mocanu spune că nu are cui lăsa meşteşugul: "Odată cu mine se va duce-n pământ şi meseria asta" Vasele din lut care prind formă în atelierul din Braniştea al lui Maricel Mocanu nu sunt cu nimic mai prejos faţă de cele pe care le făcea tatăl său, olarul Ilie Mocanu, cu mult înainte să vină comuniştii la putere şi să-i oprească roata. Mâinile fiului, ajuns la aproape 60 de ani, se mişcă astăzi la fel cum o făceau cele ale tatălui, în urmă cu decenii, duc ...

O NOUĂ CAMPANIE a „Vieţii libere”: „Lada de zestre” şi veşnicia satului gălăţean

Joi, 30 Ianuarie 2014 14:00 | Publicat în Campanii VLG
Nu există sat gălăţean în care omul să nu fi sfinţit locul şi să nu fi însufleţit pământul şi văzduhul cu priceperea şi cu talentul lui. În noua campanie intitulată "Lada de Zestre", ziarul nostru vă prezintă frumuseţea satului gălăţean, a meşteşugurilor populare, a câtecului şi a spiritualităţii rurale. Prin locurile în care, aşa cum simţea Lucian Blaga, „inima-ţi zvâcneşte mai rar/ ca şi cum nu ţi-ar bate în piept/ ci adânc în pământ undeva”, pă ...

Calendar rural. Târguri şi evenimente agricole

Joi, 30 Ianuarie 2014 07:00 | Publicat în SATUL
Marţea se ţine târg la Braniştea şi Vârlezi, iar miercuri la Fundeni şi Schela. Joi e târg la Tecuci, Vlădeşti şi Nămoloasa. Vinerea este târg şi la Jorăşti, iar sâmbătă la Tudor Vladimirescu, Slobozia-Conachi, Rădeşti şi Frumuşiţa. Duminică sunt tot patru târguri: la Drăguşeni, Măstăcani, Pechea şi Cudalbi. Nicoreştiul are piaţă mare de gros, deschisă în toate zilele săptămânii. La fel şi Cosmeştiul, în imediata apropiere a pieţei în curs de amenajare ...

Un pas înainte spre concesionarea Brateşului

Joi, 30 Ianuarie 2014 13:00 | Publicat în SATUL
Atribuirea concesiunii luciului de apă al Lacului Brateş nu este o procedură tocmai simplă. Trebuie, mai întâi, să se constituie o comisie căreia ulterior ministrul Mediului să-i numească un preşedinte. Potrivit legii, preşedintele trebuie să fie secretar de stat. Abia apoi se pot demara procedurile de concesionare. Deşi Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură nu a oferit, încă, nicio informaţie în acest sens, pe surse am aflat că s-ar fi constituit deja comisia. Treb ...

Iarnă foarte grea/ Urgia a răscolit cele patru zări ale judeţului Galaţi

Joi, 30 Ianuarie 2014 00:00 | Publicat în SATUL
N-a început vremea rea de la 6,00 dimineaţa, aşa cum avertizau autorităţile, dar pe la prânz, ieri, ninsoarea deasă şi viscolul se abătuseră deja, din nou, peste întreg judeţul. În toate cele patru zări, primarii îşi drămuiau combustibilul şi monitorizau activitatea şi starea utilajelor ieşite la deszăpezit. În nord, lupta cu nămeţii era crâncenă În comuna Brăhăşeşti din nordul judeţului se intră şi se iese pe un singur drum şi acela judeţean, adică pe DJ24 ...

Sute de săteni izolaţi în satele din Nicoreşti

Miercuri, 29 Ianuarie 2014 11:00 | Publicat în SATUL
Circa 300 de oameni sunt izolaţi în comuna Nicoreşti, de când zăpada s-a aşternut în troiene, la finele săptămânii trecute. Şi izolaţi vor rămâne, până cel mai devreme până la finele săptămânii, când ninsorile şi viforniţa ar trebui să se mai potolească.„Am desfundat drumul spre Piscul Corbului. Totuşi, sunt şi sate până la care nu putem ajunge. Nu avem cum, cantitatea de zăpadă pe care ar trebui să o îndepărtăm fiind prea mare. Vorbim aici de Mălureni, Gro ...
Pagina 167 din 423

Artiști gălăţeni, la Sibiu Contemporary Art Festival

Galațiul își face simțită prezența în cultura contemporană românească prin participarea artiștilor l ...

Festival al fructelor de mare, la Galați

În perioada 5-7 septembrie 2025, Galaţiul va găzdui un festival mediteraneean al fructelor de mare. ...

„Urban is Fun” transformă iarăși centrul Galațiului

Spațiu educativ și distractiv pentru familii „Urban is Fun” transformă iarăși centrul Galațiului   ...

Dumitru Prunariu vine să vadă eclipsa totală de Lună la Galaţi

Dumitru Prunariu, singurul român ajuns în spațiul cosmic, este invitat special la „AstroShow”, pe te ...

Peste 100 de noi echipamente și accesorii medicale pentru Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Județean Galați

  Numărul pacienților care ajung la Spitalul Județean Galați este în continuă creștere. Tocmai de ...

Corul rușilor lipoveni din Galați, dublu premiat la Concursul Național „Ioachim Ivanov”

Corul rușilor lipoveni din Galați, coordonat de Iulia Trefil, a obținut două premii importante la Co ...

CJSU Galați se pregătește pentru situațiile de urgență ale toamnei

Membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) s-au reunit recent pentru a analiza a ...

Recuperarea garanției pentru ambalaje, simplificată

Consumatorii nu trebuie să verifice contractele producătorilor de băuturi pentru a-și recupera garan ...

În reforma administrației, „avem nevoie de bisturiu, nu de topor”

Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, vicepreşedinte PSD, critică datele prezentate de premi ...

Reduceri egale peste inegalități

Reforma administrației publice este corectă și inevitabilă. Când nu mai ai resurse să hrănești un ap ...

Reforma lui Ilie Bolojan taie-n carne vie la Galați. Județul nostru, printre cele mai afectate din țară

Nu mai puțin de 61 de unităţi administrativ-teritoriale din cele 66 existente în județul Galați (65 ...

Ilie Bolojan amenință că-și va da demisia din funcția de premier. Tensiuni în coaliţia de guvernare

Premierul Ilie Bolojan a amenințat coaliția de guvernare că-și va da demisia din funcția de premier. ...

Peste un milion de soldați pierduți de Rusia în războiul din Ucraina

Conform actualizării publicate de Statul Major al Ucrainei, începând cu 24 februarie 2022, armata Fe ...

Datele celui mai nou submarin nuclear rusesc, pe mâna Ucrainei

Date secrete despre cel mai nou submarin nuclear al Rusiei au ajuns pe mâna Ucrainei. Informațiile o ...

Rusia încă folosește „Mașinăria Apocalipsei”

Fostul președinte și premier rus Dmitri Medvedev i-a transmis joi președintelui american Donald Trum ...

Un nou proiect pentru „independența” structurilor anticorupție

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat joi că propune un nou proiect de lege pentru a a ...

Atenție la infectarea cu virusul West Nile! Recomandări ale Direcției de Sănătate Publică

Având în vedere confirmarea, încă din luna august, la Galați, a unui caz de infecție cu virusul West ...

Pacienții cu afecțiuni oncologice vor beneficia de terapie psihologică decontată

Pacienții cu afecțiuni oncologice vor beneficia de terapie psihologică decontată, a anunțat ministru ...

Medicii din spitale, obligaţi să consulte şi în policlinici

Medicii care lucrează în spitale vor fi obligați să acorde, în timpul programului de lucru, și consu ...

Cum învingi depresia post-vacanță

Vacanța a trecut, dar în loc să fiți revigorați și pregătiți pentru un nou an plin de provocări, s-a ...

Combinatul siderurgic Hunedoara îşi oprește producția

Combinatul ArcelorMittal Hunedoara își va opri producția începând cu data de 5 septembrie, pe perioa ...

Aurul a atins noi recorduri pe piaţa românească

Pe 8 mai, la câteva zile după primul tur al alegerilor prezidențiale, zi în care euro a atins maximu ...

Galaţiul rămâne cu peste 10.000 de şomeri înregistraţi oficial

La sfârşitul lunii iulie 2025, în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOF ...

Cota de impozitare a maşinilor şi caselor scumpe crește de trei ori

Valoarea suplimentară a unui bun scump, casă sau mașină, va fi taxată triplu. Guvernul condus de Il ...

Cu lotul complet, în transmisiune directă, în etapa a doua

HANDBAL. Echipa de senioare a CSM Galați are de jucat în etapa a doua a "Ligii Florilor" tot în depl ...

România - Canada, amical cu intensitatea unui joc oficial

Selecționata de fotbal a țării noastre are de disputat o partidă de verificare, înaintea duelului co ...

Campionatul județean de fotbal, la un nou început de drum

FOTBAL. În acest weekend începe și campionatul echipelor de fotbal care vor evolua în ligile a patra ...

La Campionatul Mondial, fără doi jucători!

VOLEI. Selecționata masculină a României a ajuns în Filipine, unde va participa la Campionatul Mondi ...

Profesorii fac marș de protest în prima zi de școală

Cele mai importante trei sindicate din învățământ au anunțat luni, într-un comunicat comun, că vor b ...

Gălăţeanca Maria Lavinia Tudose, printre cei mai buni elevi din lume. Premiul I la Olimpiada Internațională de Limba engleză

Olimpiada Internațională de Limba engleză, desfășurată la Deva, în perioada 24-31 august, a adus la ...

Bianca Aramă, absolventa de 10 de la CNVA, premiată la Palatul Parlamentului

Adolescenta Bianca Aramă, eleva gălățeană care a finalizat examenul de Evaluare Națională din sesiun ...

Admitere de toamnă la Universitatea Dunărea de Jos

De luni, 1 septembrie, începe admiterea de toamnă la Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați. Pân ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

Participare-record la cel mai mare festival românesc din America

Peste 12.000 de persoane au invadat încântătoarea promenadă The Wharf din Washington, D.C., timp de ...

Prima întâlnire a ministrului Oana Ţoiu cu românii din Italia

Prima întâlnire oficială a ministrului de Externe, Oana Ţoiu, cu reprezentanți ai comunităților româ ...

Gălățeni acuzați că au furat substanțe de 3.000.0000 de euro. Poliția franceză a venit după ei (FOTO)

Mai mulți bărbați din județul Galați sunt cercetați de autoritățile franceze sub acuzații de furt în ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Gălățenii s-au bătut pentru un bilet în stațiunile balneare

Pentru seria a XIII-a de tratament balnear din data de 15 septembrie 2025, Casei Județene de Pensii ...

Ce să faci când ești ”dat afară” prin e-mail

În ultimele luni, marile companii tech au anunțat valuri succesive de concedieri silențioase. Fenome ...

Analiză financiară. Gramul de aur se apropie de pragul de 500 de lei

Recordul de 487,9002 lei atins marți de prețul gramului de aur a rezistat doar o zi. Metalul galben ...

Sărbătoare la biserica gălăţeană ocrotită de Sf. Dionisie Exiguul. La începutul noului an bisericesc

La începutul noului an bisericesc, în data de 1 septembrie, biserica gălăţeană „Sf. Vasile cel Mare ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” împlinește 70 de ani

Înființat pe 1 septembrie 1955, sub denumirea Teatrul de Stat Galați, Dramaticul gălățean tocmai a î ...

Actori apreciați de public și de juriu. Patru premii ale Galei HOP 2025 ajung la Galaţi! (FOTO)

Gălățeanul Laurențiu Bobeică, membru fondator al Teatrului „Impuls”, și Costin Stăncioi, recent intr ...

Istoria Galaţilor, o carte-document

* Violeta IONESCU, Valentina ONEȚ, Istoria Galaților în date, vol. I (1445-1900), Editura Centrului ...

Corneliu Antoniu, călătorie prin metaspațiile adevărului

Cenaclul "Noduri şi Semne". Remember”Poezia lui Corneliu Antoniu acționează ca un atractor tainic pl ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Alertă continuă în județul campion la violență domestică. Gălățenii au încins firul la 112

Peste 45 de evenimente la care au trebuit să intervină zilnic, dintre care 37 au fost apeluri la 112 ...

Cătuşe şi ordin de protecție maxim, pentru un soț violent

Un tânăr de numai 21 de ani, din județul Galați, soț și respectiv tată al unui copil mic, a ajuns în ...

Doi concubini din Galați, la un pas să se omoare reciproc. Când bărbatul dă cu pumnul, femeia scoate cuțitul

O femeie și fostul ei partener de viață au ajuns în fața Tribunalului Galați la finalul mai multor e ...

Amor nebun cu o minoră, finalizat în arestul Poliției

În categoria ”ce mai fac adolescenții când împlinesc o vârstă importantă”, se înscrie, mai nou, o tâ ...

Transporturi pentru parcul eolian de la Cuca

Între 20 și 30 august, sunt programate să se desfășoare opt transporturi cu depășiri de gabarit, în ...

Bărbat găsit înecat într-un canal de irigații

Decoperire macabră într-un canal de irigații de pe raza localității Negrea, comuna Schela! Luni dup ...

Fără curent electric în comuna Independența

Distribuție Energie Electrică România S.A. (DEER) - Sucursala Galați anunță întreruperi ale alimentă ...

Nicio duminică fără un incident grav la scăldat! Tată a șapte copii, în comă după un plonjon

Temperaturile extreme îi împing pe tot mai mulți să se scalde în locuri neautorizate și periculoase. ...

FUGA din INFERN (dosarele XYZ)

Simt profunzimea somnului în zbor, dar va să vină, pe ne/aşteptate, oprirea naltă, pentru odinire, ...

Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”. REPEZEALĂ de OCARĂ (către doamna O)

Eşti o mincinoasă mută, surdă, proastă -mă nenoroceşte mutra ta sticlită,nu mai scap de tine, parcă ...

LAPIDARE de TOAMNĂ (iacătă!)

Inimă de piatră, inimă de piatră,zvârle-te-nspre geamul sufletului meu.mi-i aşa de toamnă de la deal ...

Semn de carte (psalmul i/realităţii precare)

Pe dealul meu cu flori de câmp te scriu încet,ca pe un Psalm... şi te păstrez ca pe-un Secret,şi te ...

OGRADA MEMORIEI și MEMORIA OGRĂZII

Să scriu pe ţărână? să scriu pe zăpadă? să scriu pe spinarea iubitei? să scriu pe femurul şi pe glez ...

CUM NU M-AM ȚINUT DE CUVÂNT

În fiecare zi, toată viaţa, mi-am propus să plec tocmai Acolo, taman Acolo! Dar n-am reuşit! Nu ştiu ...

POTOPUL NECESAR

Deşi ştiu că exist mulţumită Apei şi că am citit foarte mult despre Apă, nu (m)-am îndrăznit să scri ...

ADIO, FRUMUSEȚE DE ODINIOARĂ!!!

Consideraţiuni şi motivaţii de Viaţă şi de Moarte m-au determinat să umblu prin jurul clădirii foste ...

Sergei Loznitsa, renumit regizor ucrainean

Regizorul ucrainean Sergei Loznitsa s-a născut pe 5 septembrie 1964, la Baranovichi, Belarus. În ace ...

Lola Bobescu (1921-2003), una dintre cele mai apreciate violoniste românce

Violonista Lola Bobescu s-a născut pe 9 august 1921, la Craiova. A început studiul viorii la 5 ani, ...

Raoul Şorban, un intelectual foarte implicat civic

Scriitorul şi academicianul Raoul Şorban s-a născut pe 4 septembrie 1912, la Dej, judeţul Cluj. A s ...

Filmul zilei la tv

„Am fost amuzantă”Canada (2023), comedie, dramăCinemax, miercuri, 3 septembrie, ora 19.15Cu: Rachel ...

Sfaturi. De ce e bine să consumăm ficat de pui?

Ficățeii de pui sunt bogați în proteine și au puține calorii Pentru o alimentație echilibrată, este ...

Ce trebuie să ştim despre împerecherea pisicilor

Proprietarii de feline care îşi doresc înmulţirea acestora trebuie să aibă anumite informaţii înaint ...

Hidratarea corectă în timpul lunilor de vară

În sezonul cald, când temperaturile urcă peste 30 de grade, ni se reamintește tot mai des cât de imp ...

Produsele alimentare care trebuie evitate în timpul verii

Vara vine cu mult soare, relaxare și mese în aer liber, dar și cu riscuri alimentare mai mari. Tempe ...