Anca Melinte

Anca Melinte

GALERIE FOTO/ Iată cum arată noile LOCURI DE JOACĂ de pe FALEZĂ

Marți, 02 Iunie 2015 00:00 | Publicat în SOCIETATE
* Municipalitatea a inaugurat de "1 Iunie" noul spaţiu de agrement Baloane multicolore, un alai de personaje haioase şi eroi de poveste condus de Clovnul Ciufulici, cocoţat pe picioroange, animaţie, aglomeraţie, veselie, dar mai ales multă, multă nerăbdare. Aceasta era atmosfera ieri, ieri, în jurul orei 11,00, pe Faleza Dunării, în zona Vega. „Uite, nenea cu ochelari e domnul primar. Aşteptăm să taie panglica şi după aceea intrăm”, explicau precipitat părinţii, care cu ...

Consilieri cu frică de Dumnezeu/ Câţi bani au dat aleşii locali pentru biserici

Luni, 01 Iunie 2015 09:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Aleşii locali au împărţit, joi seara, 788.000 de lei de la bugetul local la 27 de biserici.Singurul consilier care a avut ceva contra de spus a fost UNPR-istul Victor Malinovici, care a atras atenţia că se pune „mai mare accent pe biserică decât pe realitatea vieţii” şi că în mod sigur păstorii acestor locaşuri de cult ar fi de acord să renunţe la nişte bani ca să se facă investiţii la şcoli. Primarul Marius Stan l-a contrazis: „Şi biserica face parte din viaţa oamen ...

Ziua Internaţională a Copilului/ Programul distracţiei de 1 iunie, la Galaţi

Luni, 01 Iunie 2015 00:00 | Publicat în MAGAZIN
Atenţie, părinţi! De 1 Iunie, cei mici au parte de un program de distracţie pe cinste: concursuri cu premii, întreceri sportive, concerte şi spectacole, un show de lasere, plus un loc de joacă nou-nouţ.Pe lângă Deepcentral şi Akcent, vedetele zilei vor fi Andra şi Răzvan Gogan, doi copii români care au intrat în Cartea Recordurilor de trei ori până acum şi care îi vor încânta pe copiii din Galaţi cu un show unic de muzică şi divertisment.Ca să nu rataţi nimic, vă preze ...

De ce ÎMPRUMUTĂ Primăria Galaţi încă O SUTĂ DE MILIOANE DE LEI

Luni, 01 Iunie 2015 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Deşi ne-au mai rămas bani şi din creditul lăsat „moştenire” de primarul Dumitru Nicolae şi am împrumutat o sută de milioane de lei de la BERD, autorităţile consideră că nu ajung pentru investiţiiAleşii locali l-au împuternicit pe primarul Marius Stan să semneze, în numele şi pe seama municipiului Galaţi, contractul de împrumut şi acordul de garantare cu CEC Bank. Obiectul contractului îl constituie acordarea unei facilităţi de credit în valoare o sută de milioane ...

Cum a "economisit" ProTv 25.000 de euro

Luni, 01 Iunie 2015 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Măcel! Sângele şiroia pe coada toporului. Mănuşile i se îmbibaseră de sânge, iar stropii săreau în jur, dar nu se opreau! Dădea cu sete, iar lama ascuţită a toporului spinteca, înfigându-se în butuc. Vi se pare că povestesc un film horror de proastă calitate? Nu e vreun criminal în serie, nici vreun călău. E doar Augustin Viziru! Şi în jurul lui nu sunt creieri storciţi ori capete tăiate, ci doar nişte lemne pe care le spintecă până când sunt suficient de subţiri ...

"Noul Galaţi"/ Cum a cheltuit Primăria 557,3 milioane de lei. Bani de INVESTIŢII au fost, dar NU S-AU FOLOSIT

Luni, 01 Iunie 2015 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
La recenta şedinţă a Consiliului Local, aleşii au luat act de modul în care Primăria a cheltuit banii oraşului în anul 2014. Aprobarea contului anual de execuţie a bugetului local de venituri şi cheltuieli al municipiului Galaţi pe anul 2014 s-a făcut în unanimitate, fără comentarii, deşi ar fi fost multe de spus. De pildă, faptul că, din nou, banii rezervaţi pentru dezvoltarea Galaţiului au rămas necheltuiţi! Istoria se repetă Astfel, potrivit documentelor votate de ale ...

Cine din Primăria Galaţi NU ARE ZI LIBERĂ de Rusalii

Sâmbătă, 30 Mai 2015 11:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Dintre toate direcţiile şi serviciile Primăriei Galaţi, doar la Biroul ”Decese” va fi deschis de Rusalii, luni, 1 iunie, între orele 9,00 şi 13,00. Biroul ”Decese” are program cu publicul şi sâmbătă, 30 mai, între orele 9,00 şi 13,00, iar la Biroul ”Căsătorii” sunt programate opt oficieri. La celelalte direcţii sau servicii ale Primăriei municipiului Galaţi care lucrează frecvent cu publicul – Taxe şi Impozite, Evidenţa Populaţiei, Registratură, Asistenţă S ...

Cadou de Ziua Internaţională a Copilului - FALEZA COPIILOR va fi INAUGURATĂ pe 1 iunie

Duminică, 31 Mai 2015 15:00 | Publicat în SOCIETATE
Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, Faleza Copiilor, un loc de joacă modern, cu echipamente şi suprafeţe la cele mai bune standarde de calitate şi siguranţă va fi dată în folosinţă luni, 1 iunie. Investiţia, destinată copiilor cu vârste cuprinse între 2 şi 12 ani, a costat aproximativ un milion de lei cu TVA inclus, de la bugetul local. ”Este un proiect pe care l-am îndrăgit imediat ce mi-a fost propus de consilierul local Alin Mihai şi pe care ne-am strădui ...

ATENŢIE, ŞOFERI! Restricţii de trafic, duminică şi luni

Sâmbătă, 30 Mai 2015 13:00 | Publicat în EVENIMENT
Primăria Galaţi anunţă că, în perioada 31 mai, ora 23,00 - 2 iunie, ora 6,00, traficul va fi restricţionat pe Faleza Superioară, pe segmentul cuprins între străzile General Alexandru Cernat şi Prelungirea Coşbuc. Pe 1 iunie, între orele 15,00 şi 23,00, traficul va fi restricţionat pe Faleza superioară, între strada Prelungirea Traian (Elice) şi Bulevardul Cloşca (Trecere Bac). În acelaşi interval orar, va fi restricţionat traficul şi pe strada Prelungirea Coşbuc, până ...

PLAJA DUNĂREA din Galaţi are ŞANSE MINIME să fie REDESCHISĂ vara asta. Discuţii aprinse în Consiliul Local (FOTO)

Sâmbătă, 30 Mai 2015 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Închisă pe 14 august 2014, după ce Direcţia de Sănătate Publică a constatat starea jalnică a bazinului, fără sistem de filtrare a apei, cabinele insalubre şi WC-urile mizere, Plaja "Dunărea" are şanse minime să fie redeschisă în această vară. Dar măcar s-a făcut un pas înainte: a fost preluată din concesiunea SC Gospodărire Urbană SRL în administrarea Consiliului Local Galaţi. Iar Primăria promite că îi va găsi un management privat care să o transforme în ceea ce ...

Program de transport modificat pentru suporterii echipei Oţelul

Pentru a deservi publicul care va fi prezent pe stadion la meciul de fotbal dintre SC Oțelul Galați ...

Doi șoferi au fost răniți astăzi într-o coliziune la Baia Comunală

Traficul în zona Băii Comunale a fost din nou perturbat duminică dimineață, din cauze ce aparent țin ...

Un bărbat de 73 de ani a murit în urma unei explozii provocate de un scurtcircuit

Un bărbat în vârstă de 73 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă după-amiază, în urma unei explozii urma ...

Zâmbete, culoare și educație pe Faleza Dunării

Soarele de iulie a răsărit peste Faleza Dunării, iar râsetele copiilor au fost primele care au spart ...

A treia zi de Cod portocaliu de caniculă, la Galaţi

Galaţiul va îndura a treia zi consecutivă de Cod portocaliu de arşiţă, conform avertizării emise de ...

Peste 40.000 de euro pentru noi indicatoare rutiere pe drumurile judeţene

După ce preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, a dezvăluit că, în fiecare an, ...

Poza zilei. Cât de des se repară o reparație?

Fântâna arteziană din Grădina Publică din Galați pare să fi intrat într-un ciclu curios de „repornir ...

”Câinii roșii” vin la Galați în această seară. Alertă la stadion și pe traseu

Partida de fotbal dintre echipele Oțelul Galați și Dinamo București, meci contând pentru etapa a 3-a ...

Guvernul elimină indemnizațiile membrilor ATOP

Începând de la 1 august 2025, membrii Autorităților Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) nu vor mai ...

„Imaginați-vă că un an ar trebui să rămânem cu strada desfundată”. Ionuț Pucheanu, despre modernizarea bulevardului Coșbuc (FOTO)

„Imaginați-vă că, preț un an de zile, noi ar trebui să rămânem cu strada desfundată și să le explică ...

CJ Galaţi a atras toate fondurile „Anghel Saligny” pentru modernizarea drumurilor judeţene

Dacă premierul Ilie Bolojan va pune cruce finanţărilor prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel ...

Ajutor gălăţean pentru localitățile afectate de inundații din Covasna

Şase localităţi din județul Covasna care au suferit pagube semnificative în urma inundaţiilor din lu ...

UE adoptă al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. În vizor, petrolul și energia

Statele Uniunii Europene (UE) au aprobat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentr ...

Zelenski, încurajat de Trump să lovească Moscova și Sankt Petersburgul

Președintele american Donald Trump a încurajat în discuții private Ucraina să intensifice atacurile ...

Doliu naţional la Cernăuţi, după atacul rusesc din noaptea trecută

Duminică, 13 iulie, va fi doliu naţional la Cernăuţi, în memoria victimelor celui mai recent atac ae ...

„Această ciocnire cu Rusia este doar începutul”. Interviu despre Dunăre, război şi dezinformare

De Ziua Dunării, am avut ocazia să stăm de vorbă, la "Viaţa liberă", cu un oaspete al oraşului nostr ...

Bătălie între ofertanţi, pentru investiţii în sănătatea copiilor din Galaţi

Regula ofertantului unic - în speţă aceeaşi „combinaţie” de firme de construcţii - care câştigă mari ...

Ce plante medicinale pot fi culese în luna iulie

Luna iulie este una dintre cele mai bogate perioade ale anului pentru cei care iubesc medicina natur ...

Zmeura - fructul fragil cu puteri tămăduitoare

Puține fructe sunt atât de delicate și, totodată, atât de bogate în nutrienți precum zmeura. Cu gust ...

„Creierul e o prioritate” de peste 10,4 milioane de lei

Echipamente medicale, echipamente IT, mobilier şi alte dotări necesare pentru tratarea pacientului c ...

UTILE. Noul cont al Direcției Județene de Mediu

Direcția Județeană de Mediu Galați informează că, începând din data de 21 iulie 2025, plata tarifelo ...

„Află la ce fond de pensii ești!”, aplicația accesată de sute de mii de români

Peste 347.000 de români au accesat, în primul semestru din anul 2025, aplicația „Află la ce fond de ...

„Statistica deșeurilor”, o nouă aplicaţie de raportare a datelor

Direcția Județeană de Mediu (DJM) Galați informează că a fost deschisă sesiunea de raportare a datel ...

Site-ul DEER, temporar indisponibil

Distributie Energie Electrică România (DEER) anunță că în data de 26 iulie 2025, în intervalul orar ...

Tricolorii, trei victorii la Europene

VOLEI. La Erevan, capitala Armeniei, au continuat meciurile Campionatului European de volei pentru j ...

Oțelul - Dinamo, primul test cu adversar de play-off

Gruparea gălățeană are de disputat prima partidă cu grad ridicat de dificultate din acest sezon, pri ...

Turnee în memoria lui Valentin Ioviță

* "Cupa Valentin Ioviță" este o competiție pe care o va organiza Asociația Județeană de Fotbal Galaț ...

Misiune încheiată la FOTE. Din sportul gălățean

FOTE. Badmintonul ”tricolor” și-a încheiat misiunea la Festivalul Olimpic al Tineretului European (F ...

Experiențe educative și donații valoroase pentru elevii din Smulți

Elevii Școlii Gimnaziale „Ene Patriciu” din comuna Smulți au beneficiat, în această vară, de o serie ...

Cinci gălăţeni, la vârful cercetării ştiinţifice naţionale

Consiliul Național al Cercetării Științifice (CNCS), organism consultativ la nivel național al Minis ...

Locuri rămase libere la liceele din Galați, la finalul primei etape de admitere

După afișarea rezultatelor finale la Evaluarea Națională, emoțiile absolvenților de gimnaziu au cont ...

Profesori români din cinci ţări se întâlnesc la Galați, la un congres al cadrelor didactice

În perioada 28-31 iulie, Asociația Generală a Învățătorilor din România (AGIRo) și Asociația „Danubi ...

Imobilul centenar de pe strada Gării caută proiectanţi pentru renovare (FOTO)

Numără peste o sută de ani, are arhitectură urbană cu elemente de Art-Nouveau, se află pe lista monu ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Galaţiul de Lumină a mărturisit: „Hristos a Înviat!”– „Adevărat a Înviat!” (FOTO şi VIDEO)

Mai luminat ca în această noapte n-a fost de multă vreme Galaţiul. Luminat de miile de lumânări şi c ...

Oraș cu pretenții, dar fără WC-uri. Modern pe hârtie, primitiv la ”nevoie”

Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii i ...

Prima întâlnire a ministrului Oana Ţoiu cu românii din Italia

Prima întâlnire oficială a ministrului de Externe, Oana Ţoiu, cu reprezentanți ai comunităților româ ...

Gălățeni acuzați că au furat substanțe de 3.000.0000 de euro. Poliția franceză a venit după ei (FOTO)

Mai mulți bărbați din județul Galați sunt cercetați de autoritățile franceze sub acuzații de furt în ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Gălăţean cu dosar penal în Dâmbovița

Polițiștii Secției nr. 6 Poliție Rurală Moreni, judeţul Dâmboviţa, au depistat, pe Drumul Național 7 ...

Activități pentru 100 de copii la Mănăstirea Toflea

Marți, 22 iulie, 100 de copii din Parohia Țepu de Jos, protopopiatul Nicorești, au participat la mai ...

Reabilitare a magistralei de apă din Micro 39B

Joi, 24 iulie, a fost predat amplasamentul pentru începerea lucrărilor de reabilitare a magistralei ...

Peste 80.000 angajări prin ANOFM

În prima jumătate a anului 2025, 80.611 persoane au fost angajate cu sprijinul Agenției Naționale pe ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Monica Măciuceanu, ProFa care dă VOCES Galațiului. „Hodorock Pop Song Simfonic” (VIDEO)

Datorită ei, vocile copiilor și ale tinerilor din Galați răsună spectaculos de fiecare dată. Și nu d ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Premieră la Teatrul din Buzunar. Furtună și ploaie de aplauze, tunete, împușcături și alte sunete (FOTO)

Noua sală cochetă a celui mai vechi teatru independent din Galați (se poate vorbi deja despre istori ...

AgoraEU. Finanţare europeană pentru sectoarele culturale

Comisia Europeană propune lansarea unui program ambițios, denumit AgoraEU, destinat susținerii secto ...

90 de ani de la nașterea pictorului și etnologului Eugen Holban

Se împlinesc 90 de ani de la nașterea pictorului și etnologului Eugen Holban, personalitate notorie ...

„Viaţa liberă”, preluată de presa culturală din Milano

Fiecare articol pozitiv despre Galaţi, fiecare realizare sau performanţă a gălăţenilor reflectată în ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Programul Tribunalului, modificat pe perioada verii

Gălățenii care au probleme juridice și vor trebui să ajungă la instanțe până la finele lunii august, ...

Anchete accelerate în dosarele de mare violență

Alte două cauze în care sunt cercetați gălățeni acuzați de fapte foarte grave au ajuns pe masa Tribu ...

Patronul ”Hanului Vânătorilor” și-a redus pedeapsa prin prescripție

Circa trei ani de închisoare este cuantumul pe care Curtea de Apel Galați l-a tăiat din sentința dat ...

28 de ani de închisoare pentru mama care şi-a ucis fetiţa de 9 ani

Tribunalul Galați a pronunțat luni, 14 iulie, condamnarea în dosarul de omor al minorei Alexandra Va ...

Luptă pentru putere, blocaj politic şi investiții pierdute în comuna Ţepu

Deși bugetul pe 2025 al comunei gălăţene Țepu a fost aprobat recent, la șase luni de la începutul an ...

Școala de vară „Învățăm cu bucurie” transformă vacanța în oportunitate

În perioada 14-18 iulie 2025, la Școala Gimnazială Nr. 1 Suhurlui s-a desfășurat proiectul educațion ...

Două noi parcuri eoliene vor fi înființate la Frumuşiţa

Firma Eurowind Energy România, parte a companiei daneze Eurowind Energy, va dezvolta două noi parcur ...

UPDATE: Incendiu mortal într-o gospodărie. Mamă și fiu, arși de vii de la o țigară

UPDATE ora 10,35: Pompierii au finalizat intervenția și au stabilit că incendiul de la Cosmești, sol ...

N-A PLECAT UNDE S-A DUS (schepsis)

Când nu era, ştiam că este/ şi, când a fost, nu am crezut -parcă venea dintr-o poveste/ sfârşită chi ...

PRINTRE CUVINTE (dosarele XYZ)

1.Am trecut printre înainte şi înapoi,printre dulce şi amar, printre bine şi rău,chiar pe lângă ulti ...

CU MÂINILE ÎNTINSE (la mormântul mamelor noastre, hodinească-se în pace!)

(!) te-aşteaptă fântâna din vale,/ te-aşteaptă fântâna din deal, cu mâinile-ntinse te-aşteaptă/ să ...

HUȚA! HUȚA!

O, daca mea... io-s dac fidel... chiar dacă te-am înşelat (cândva) cu vro ne-vastă! (de dragul tău ...

Maria de la CheFeRe

Era impiegată de mişcare în halta Docăneasa. Toată lumea-i spunea Maria de la Chefere. Unii - în zef ...

Maria de la Cimitir

Pe Maria de la Cimitir am cunoscut-o la nuntă. La nunta ei, deoarece m-a rugat să-i fiu din Ăla de O ...

Maria de la Alimentară

Pe Maria de la Alimentară am cunoscut-o într-o hală cu găini din Şiviţa, tocmai când traiectul nostr ...

Maria de la Tutungerie

De-a lungul scurtei sau prea lungii mele vieţi, aşa, pentru ca să nu mi se pară că (nu) fac nimic, a ...

Bilete vândute pentru un film care va apărea peste un an

Bilete pentru filmul „Odiseea” regizat de Christopher Nolan au fost puse în vânzare joia trecută, în ...

Cele mai ciudate obiceiuri sexuale din lume

Când vine vorba de plăceri carnale, fiecare popor are obiceiurile şi tradiţiile sale, însă în unele ...

Vedete care aproape au jucat în „Fast and Furious”

Lansată în 2001, franciza „Fast and Furious” s-a extins spectaculos: zece filme, serial animat, jocu ...

Reţetă de ardei umpluți cu carne de curcan

Cu carne de porc, vită sau pasăre, ardeii umpluți sunt pe placul tuturor, fiind o mâncare tradiționa ...

Scapi de inflamația cronică dacă mănânci inteligent

Dieta antiinflamatoare este un model alimentar recomandat de tot mai mulți specialiști în nutriție, ...

Beneficiile consumului de ardei gras

Ardeiul gras este o sursă impresionantă de vitamine, care susțin o serie de funcții corporale esenți ...

Cum ne protejăm ochii de radiațiile ultraviolete

Vara este anotimpul vacanțelor, al aventurilor și al expunerii prelungite la soare. Însă, în acest s ...

Cum recunoaștem și cum tratăm insolația. Ghid de prim ajutor

În zilele toride de vară, insolația reprezintă o afecțiune frecventă și periculoasă, adesea subestim ...