Remus Basalic

Remus Basalic

Corupţia a lăsat fără îngrijiri la domiciliu toată zona Tecuciului

Marți, 29 Ianuarie 2019 00:01 | Publicat în SĂNĂTATE
Îngrijirea la domiciliu a bolnavilor aflaţi în stadii terminale este un drept legal, respectat însă mai mult teoretic în România. Pentru toate localităţile din nordul judeţului Galaţi şi din zona Tecuciului nu există nicio firmă care să asigure astfel de servicii medicale, după ce toţi furnizorii de profil din această parte a judeţului au fost prinşi fraudând sistemul de sănătate. Firmele ajung de regulă să preia cazurile mai uşoare, pentru ca activitatea să aducă tot ...

60 de decese cauzate de rujeolă

Luni, 28 Ianuarie 2019 16:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Un copil de şapte luni a decedat din cauza rujeolei, numărul deceselor ajungând la 60, potrivit datelor Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, publicate vineri pe site-ul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP). Copilul din judeţul Bihor era nevaccinat antirujeolic. Potrivit INSP, numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate până la data de 25 ianuarie este de 15.703, din care 60 de decese. În perioada 21- 25 ianuar ...

Mituri despre gripă şi imunizarea antigripală

Marți, 29 Ianuarie 2019 06:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Aproape 40 de persoane şi-au pierdut viaţa în România, până în prezent, în urma complicaţiilor date de gripa sezonieră. Imunizarea rămâne singura soluţie eficientă pentru cei care vor să prevină îmbolnăvirea, atrag atenţia medicii infecţionişti. De cele mai multe ori, infecţia cu virusul gripal se vindecă în urma tratamentului antiviral. În anumite situaţii însă, boala poate duce la complicaţii ameninţătoare de viaţă. Referitor la gripă şi la imunizarea antigr ...

Prunele uscate ajută în combaterea constipaţiei

Duminică, 27 Ianuarie 2019 19:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Sedentarismul, o dietă săracă în fibre, anumite medicamente sunt cauze ale unei digestii dificile. Constipaţia poate fi tratată printr-o varietate de metode. O hidratare mai bună, alături de o dietă bogată în fibre şi adăugarea exerciţiilor fizice la stilul de viaţă sunt soluţii naturale împotriva unei digestii dificile. Prunele uscate pot da şi ele o mână de ajutor, întrucât, pe lângă carbohidraţi, vitamina C şi fibre, conţin şi vitamina A şi isatin - o substanţă ...

Cele mai murdare lucruri pe care le foloseşti zilnic

Luni, 28 Ianuarie 2019 11:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Luăm telefonul mobil cu noi peste tot, chiar şi la toaletă. Drept rezultat, acesta poate fi de până la zece ori mai plin de germeni decât scaunul de toaletă. Pe parcursul zilei, atingem multe alte obiecte pline de germeni, fără a conştientiza acest lucru. Din cauza faptului că ne însoţeşte peste tot, telefonul mobil ar putea fi plin de E.coli, o bacterie care poate determina diareea şi crampele stomacale şi care poate supravieţui ore întregi pe suprafeţe calde. Soluţia? Lăs ...

2.000 de femei tinere, omorâte din nepăsare

Luni, 28 Ianuarie 2019 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Perioada 21-27 ianuarie este dedicată celebrării Săptămânii Europene de Prevenire a Cancerului de Col Uterin. În România, țară aflată pe primul loc în Europa la mortalitatea cauzată de acest tip de cancer, prevenția, primară și secundară, este doar un termen pe care autoritățile îl folosesc în mod formal. Anual, în jur de 4.000 de românce primesc diagnosticul de cancer de col uterin. Cele mai multe sunt femei tinere, din categoria 20-50 de ani, iar aproximativ 2.000 dintre ...

Româncele, cele mai afectate de cancerul de col uterin

Luni, 28 Ianuarie 2019 07:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Cancerul de col uterin rămâne o gravă problemă de sănătate publică în România. După cel mamar, acesta este cel de-al doilea tip de cancer care le afectează pe femeile din România. Astfel, ţara noastră se află pe locul al doilea în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte incidenţa bolii şi pe primul loc la mortalitatea cauzată de această boală, potrivit celui mai recent raport al Observatorului Global de Cancer (GLOBOCAN). Grav este şi faptul că boala care face mii de vic ...

Priorităţile în domeniul Sănătăţii

Miercuri, 23 Ianuarie 2019 18:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a prezentat priorităţile României în cadrul Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară din Parlamentul European. Rezistenţa antimicrobiană, vaccinarea, accesul la medicamente, mobilitatea pacienţilor şi sănătatea digitală sunt doar câteva dintre priorităţile ţării noastre, potrivit oficialului. "Aşa cum este tradiţia, fiecare ministru este invitat de către comisia de specialitate de la nivelul Parlamentului Eu ...

Legătura dintre activitatea fizică şi demenţă

Joi, 24 Ianuarie 2019 06:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Persoanele în vârstă care fac mai multă activitate fizică - chiar dacă este vorba doar de treburile casnice - pot combate astfel efectele demenţei, susţin cercetătorii, potrivit Press Association. Oamenii de ştiinţă au studiat creierele a 454 de persoane decedate la vârsta adultă, dintre care 191 fuseseră diagnosticate cu Alzheimer şi cu alte forme de demenţă. "Echipa de cercetători a măsurat nivelul activităţilor fizice al participanţilor la studiu pe o perioadă medie de ...

La un pas de epidemie de gripă. Medicii de familie gălăţeni au solicitat noi doze de vaccin

Joi, 24 Ianuarie 2019 00:00 | Publicat în EVENIMENT
42 de medici de familie din municipiul Galaţi şi din restul judeţului au solicitat Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi suplimentarea numărului de doze de vaccin antigripal, ca urmare a cererilor de imunizare venite din partea pacienţilor. DSP a trimis solicitarea către Ministerul Sănătăţii încă de săptămâna trecută. Până în prezent, în actualul sezon rece, peste 36.000 de gălăţeni au fost vaccinaţi antigripal, în cadrul campaniei gratuite de imunizare. Numă ...
Pagina 300 din 692

Atenție la infectarea cu virusul West Nile! Recomandări ale Direcției de Sănătate Publică

Având în vedere confirmarea, încă din luna august, la Galați, a unui caz de infecție cu virusul West ...

Cod galben de temperaturi ridicate, la Galaţi

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, pentru marţi, o atenţionare Cod galben de temperatur ...

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” împlinește 70 de ani

Înființat pe 1 septembrie 1955, sub denumirea Teatrul de Stat Galați, Dramaticul gălățean tocmai a î ...

Accident grav pe trecerea de pietoni. Un bărbat este în stare critică

Un grav accident rutier s-a produs luni dimineață, pe un marcaj pietonal de pe bulevardul Dunărea. U ...

Recomandările poliției pentru a nu sta la cozi în vamă

Traficul crescut la toate punctele de trecere a frontierei înregistrat în ultimele luni a fost o rea ...

Inconștienții și teribiliștii forțează capacitățile de salvare

Fie ca că s-au aruncat în ape periculoase să se răcorească în zilele caniculare, fie că au ignorat c ...

Casa judecătorului Dunăreanu, spațiu muzeal la Suhurlui

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" Galaţi invită publicul la Casa Rurală „Ion Avram-Dunăreanu" din co ...

Noi trageri în poligonul de la Smârdan

Ca urmare a adresei transmise de Garnizoana Galați, Instituția Prefectului - Județul Galați informea ...

Sindicaliştii din primăriile comunelor şi oraşelor mici ameninţă cu greva

O acţiune de protest în administrația locală a fost anunţată pentru vineri, 29 august, de Sindicatul ...

Aleşii locali au împărţit banii pentru cluburile sportive: finanţare pentru performanţă

Un tricou de „Supercampion al României” a fost oferit Consiliului Local Galaţi de către reprezentanț ...

Bazinul de înot şi modernizarea Patinoarului... la Sfântu' Aşteaptă. Primăria Galaţi pregăteşte lista cu investiţiile pe care le va suspenda

„Bazinul de înot este suspendat, la fel și sala noastră «multilateral dezvoltată». E pe «hold» şi ea ...

UPDATE. Jocuri făcute la București. Situație nebuloasă la cârma PNL Galați

Problemele organizației județene a PNL Galați sunt tot mai departe de a fi rezolvate. Iar în urma în ...

Peste un milion de soldați pierduți de Rusia în războiul din Ucraina

Conform actualizării publicate de Statul Major al Ucrainei, începând cu 24 februarie 2022, armata Fe ...

Datele celui mai nou submarin nuclear rusesc, pe mâna Ucrainei

Date secrete despre cel mai nou submarin nuclear al Rusiei au ajuns pe mâna Ucrainei. Informațiile o ...

Rusia încă folosește „Mașinăria Apocalipsei”

Fostul președinte și premier rus Dmitri Medvedev i-a transmis joi președintelui american Donald Trum ...

Un nou proiect pentru „independența” structurilor anticorupție

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat joi că propune un nou proiect de lege pentru a a ...

Medicii din spitale, obligaţi să consulte şi în policlinici

Medicii care lucrează în spitale vor fi obligați să acorde, în timpul programului de lucru, și consu ...

Cum învingi depresia post-vacanță

Vacanța a trecut, dar în loc să fiți revigorați și pregătiți pentru un nou an plin de provocări, s-a ...

Sănătatea somnului pe timp de caniculă

Căldura excesivă nu înseamnă doar disconfort, ci în multe cazuri transformă somnul, dintr-un aliat, ...

De ce merită afinele un loc de cinste în dieta ta

În timp ce fructele exotice fură adesea lumina reflectoarelor, un erou local, mic și plin de putere, ...

A opta filială a Fundației Romanian Business Leaders, la Galați

Fundația Romanian Business Leaders (RBL) îşi va deschide, pe 11 septembrie, un nou capitol pentru me ...

Venituri în creştere pentru NEPI Rockcastle

Dezvoltatorul imobiliar NEPI Rockcastle, proprietarul Shopping City Galaţi, a înregistrat o creştere ...

Euro a scăzut în luna august cu o jumătate de ban

Ultima lună de vară a fost pozitivă pentru leu, chiar dacă la finalul ei s-a manifestat o tendință d ...

Euro a crescut în trei ședințe cu circa 1,5 bani

Reducerea ofertei de valută, pe fondul unei majorări a cererii comerciale, a afectat performanța mon ...

Din sportul gălățean: 15 medalii la Balcaniadă

ATLETISM. Bilanț excelent al sportivilor gălățeni participanți la Campionatul Balcanic de atletism m ...

Înfrângere cu 20 de goluri, la debut. Din sportul gălăţean

HANDBAL. În meciul de debut din Liga Florilor, echipa de handbal feminin CSM Galaţi a jucat la vicec ...

Oțelul II a deschis drumul echipelor gălățene în Liga a III-a

În weekend s-a dat startul meciurilor din cel de-al treilea eșalon de fotbal al României, competiție ...

Tricolorii joacă ultimele meciuri amicale înainte de a pleca în Filipine

VOLEI. Sâmbătă şi duminică, în cantonamentul de la Piatra Neamţ, vor avea loc ultimele două meciuri ...

Gălăţenii de la ByteForce, recunoscuţi pentru inovaţie în programarea robotului (GALERIE FOTO)

În perioada 22–24 august 2025, aşa cum am anunţat, echipa de robotică ByteForce 19234 de la Colegiul ...

Liceeni de la Colegiul Naţional „A. I. Cuza” Galați, autori de carte

Elevii de la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” din Galați au demonstrat că pasiunea pentru lec ...

Zile de vacanţă pline de prietenie și bucurie la Smulţi

Pe parcursul vacanței de vară, în Parohia Smulți 1 din protopopiatul Târgu Bujor, județul Galați, s- ...

„ByteForce” și „StarLight” - aliaţi la cel mai prestigios turneu de roboți din Europa (FOTO)

Două echipe de robotică din orașe diferite, unite de aceeași pasiune și de același vis, își dau mâna ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

Prima întâlnire a ministrului Oana Ţoiu cu românii din Italia

Prima întâlnire oficială a ministrului de Externe, Oana Ţoiu, cu reprezentanți ai comunităților româ ...

Gălățeni acuzați că au furat substanțe de 3.000.0000 de euro. Poliția franceză a venit după ei (FOTO)

Mai mulți bărbați din județul Galați sunt cercetați de autoritățile franceze sub acuzații de furt în ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Temperaturi ridicate în septembrie

Potrivit prognozei publicater de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru următoarele patru să ...

Poșta Română sprijină consumatorii vulnerabili în depunerea cererilor pentru tichetele de energie

Începând din data de 28 august 2025, Poșta Română pune la dispoziția consumatorilor vulnerabili posi ...

Bonusuri pentru angajații care găsesc bagaje de mână supradimensionate

Compania aeriană Ryanair va plăti personalului din aeroporturi bonusuri majorate de la 1,50 la 2,50 ...

Populația României, susţinută de imigranți

Populația României a scăzut anul trecut, cu toate că au intrat în ţară circa 290.000 de imigranți, a ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Corneliu Antoniu, călătorie prin metaspațiile adevărului

Cenaclul "Noduri şi Semne". Remember”Poezia lui Corneliu Antoniu acționează ca un atractor tainic pl ...

Carnet cultural. Muzee și expoziții în Galați

Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Iubitorii de artă gălăţeni sunt aşteptaţi să viziteze expoziţia ...

Carnet cultural. Muzee și expoziții în Galați

Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Iubitorii de artă gălăţeni sunt aşteptaţi să viziteze expoziţia ...

Istorie și realitate virtuală: comorile Galațiului devin holograme

Certificatul de aviator al Smarandei Brăescu, mapa de diplomat a lui Costache Negri, automobilul De ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Amor nebun cu o minoră, finalizat în arestul Poliției

În categoria ”ce mai fac adolescenții când împlinesc o vârstă importantă”, se înscrie, mai nou, o tâ ...

Începe procesul șoferului turc care a ucis o mamă (FOTO)

Marti, 29 iulie 2025, este ziua când la Judecătoria Galați va avea loc primul termen de judecată în ...

Ciobanul care a ucis pentru apă, trimis în judecată

Procurorii au finalizat ancheta în cazul de omor care a șocat comunitatea din Rădești în prima zi a ...

Programul Tribunalului, modificat pe perioada verii

Gălățenii care au probleme juridice și vor trebui să ajungă la instanțe până la finele lunii august, ...

Transporturi pentru parcul eolian de la Cuca

Între 20 și 30 august, sunt programate să se desfășoare opt transporturi cu depășiri de gabarit, în ...

Bărbat găsit înecat într-un canal de irigații

Decoperire macabră într-un canal de irigații de pe raza localității Negrea, comuna Schela! Luni dup ...

Fără curent electric în comuna Independența

Distribuție Energie Electrică România S.A. (DEER) - Sucursala Galați anunță întreruperi ale alimentă ...

Nicio duminică fără un incident grav la scăldat! Tată a șapte copii, în comă după un plonjon

Temperaturile extreme îi împing pe tot mai mulți să se scalde în locuri neautorizate și periculoase. ...

GLISSANDO (contemplare cu d/efect întârziat)

Un fluture de toamnă, rătăcit, erou târziu în efemeritate: alb în zigzag, printre deşertăciuni şi p ...

ELEGIE ÎN LIMBA ROMÂNĂ

Colegul meu de şcoală, de bancă şi de viaţăse duce-acum, spre zare, spre dincolo de zare,se duce dup ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”. TRATAT de TĂCERE (dosarele XYZ)

Nimic de zis - într-un acord minorşi-ntr-o secundă, Alfa şi Omegabolborosesc şi clocotesc şi spuntot ...

NENEA MUCALITUL (Joc de Unu)

Ne/aşteptat... se-nclină, se-ndoaie şi se strâmbăcorect, pe ne/simţite şi până la oprire,îşi pierde ...

HAI la TOAMNĂ!!!

Ieri, după cum ziceam, cam pe la zece ore şi douăzeci de minute, când clopotele bat pentru sfârşitul ...

UMBRA VITEAZULUI RĂTĂCITOR

Iată, aici e una dintre fântânile Copilăriei! Din care beam apă când umblam la seceriş, la praşilă, ...

ODINIOARĂ... și ACUM

Odinioară... cineva zice că vine Toamna! Cică vine imediat! Cică dinspre Iaşi vine! Cu trenul acela ...

SEMINȚE de LUMINĂ

Mi s-a dat şansa/norocul de a le vedea o dată, numai o dată, pe luciul unui lac uriaş, în mijlocul u ...

Remember. Liviu Rebreanu (1885-1944)

Liviu Rebreanu, prozator, dramaturg şi traducător, s-a născut pe 27 noiembrie 1885, la Târlișua, jud ...

Cariere. Olga Necrasov, antropolog ieşean cu o largă recunoaştere

Olga Necrasov, antropolog, biolog, cercetător, profesor român de origine rusă, s-a născut pe 1 septe ...

Salată de pepene cu brânză feta, meniu de weekend, rapid și ușor

Această salată este o explozie de prospețime și arome, perfectă pentru zilele toride. Ingrediente:  ...

Un nou film cu Brad Pitt și Tom Cruise, misiune imposibilă?

Tom Cruise și Brad Pitt s-ar putea reuni pentru un film-surpriză, la 31 de ani după ce au jucat împr ...

Sfaturi. De ce e bine să consumăm ficat de pui?

Ficățeii de pui sunt bogați în proteine și au puține calorii Pentru o alimentație echilibrată, este ...

Ce trebuie să ştim despre împerecherea pisicilor

Proprietarii de feline care îşi doresc înmulţirea acestora trebuie să aibă anumite informaţii înaint ...

Hidratarea corectă în timpul lunilor de vară

În sezonul cald, când temperaturile urcă peste 30 de grade, ni se reamintește tot mai des cât de imp ...

Produsele alimentare care trebuie evitate în timpul verii

Vara vine cu mult soare, relaxare și mese în aer liber, dar și cu riscuri alimentare mai mari. Tempe ...