Blocaj administrativ major la Primăria Țepu. Tensiuni între primar și consilieri

(!) te-aştept aicea, până când/ ai să te-ntorci din Veşnicie – jur să nu plec până Atunci/...şi nici Atuncea nu se ştie dacă (n)-o fi să mai rămân/ încă pe-atât Amar de Vreme, cât a trecut până Acum,/ prin ghiocei şi crizanteme şi prin căldură şi prin frig,/ prin câte sunt şi nu mă lasă, prin câte sunt şi preţuiesc/ Făptura ta Miraculoasă (!)   (!) te-aştept şi cred că mă auzi/ cum las o lacrimă să vină în Calea ta...cum şi Atunci,/ când te-ntorce ...

(!) iar LUNA – care-ţi bate pe obrazcând dormi cu VISUL în/spre VEŞNICIE –e tot ce-a fost FRUMOS şi a RĂMASdin ce-am descoperit că NU (se) SCRIEpe nici o VREME şi pe nici un TIMP,pe nici o CARTE şi pe nici o FRUNTE:TALGER de AUR, LINIŞTE cu NIMB,REGINĂ a SEDUCŢIEI ROTUNDE (!) (!) trece în SUS şi-n JOS, trece ÎNCET,PLINĂ şi NOUĂ, SINGURĂ şi MOVĂ –mă uit şi mi-amintesc de ce tot CREDcă nu se-ntâmplă nici o CATASTROFĂatâta VREME şi atâta TIMPcât seamănă cu TI ...

Da, e minunat să vezi pe cineva cum alunecă peste marginea satului, peste o margine, oricare ar fi ea! Să aluneci dincolo, fără scandal, fără alai, fără nici o rezervă, cu toată încrederea, cu toată bucuria! Şi să nu auzi decât clopotul! Şi să nu auzi decât clopotarul printre dangăte de chemare acasă, printre absurd şi normal, printre real şi imaginar, printre abstract şi concret: „Ţăranul n-are timp s-asculte bătaia orelor exacte. Puţinele-s aşa de multe... şi e ...

am vrut să scriu cea mai frumoasă Poezie de/spre DUMNEZEU,/ însă m-a oprit cu Ploaie şi Zăpadă, cu Grâu şi cu Lavandă, cu Păsări şi cu Animale,/ cu Tot ce am aflat din/ ABECEDARUL COPILĂRIEI (!) m-a oprit şi astfel mi-a poruncit: „scrie de/spre tine/ şi de/spre cei care ştiu să te înconjoare cu PACE şi IUBIRE,/ şi care nu pregetă să-ţi dea un umăr de plânsoare la BINE şi la GREU” (!) am vrut să scriu cea mai frumoasă Poezie cu/şi de/spre Mine,/ dar nu ştiu, nu ...

(!) te joci cu cercul?! vezi cât e de greu/ să nu te pierzi – poetic – în cercare şi să n-auzi o inimă de zmeu/ cu făt-frumos alături, pe cărare, pe vale ori pe deal, unde mai sunt/ zile şi nopţi de basm, abandonate atunci, într-o uitare fără fund,/ când toţi trăiam pentru eternitate (?!)   (!) aşa, numai aşa mai poţi scăpa/ din cest loc fix, din ceastă cercuire, din cest punct strâmt şi sec, numai aşa/ mai poţi stârni adâncul – să te mire cum că trăim din n ...

Da, gata, e fix. Trebuie să plec. Plec. La poartă, întorc privirea peste umăr şi nu văd nici o nepăsare. Numai păsare peste tot. Păsare de pasăre, nu de om. Păsare de Zmeu. Păsare de Ileană. Şi de Zgripţuroaică. Şi de Făt-frumos. Fiindcă ceştia şi cestea nu-s oameni. Ce bine că nu-s oameni! Dacă ar fi fost, numai nepăsare-ar fi fost. Nu?...Sigur că da!...Cât ai zice cărare, e gata drumul prin sat. Satul cu un singur drum. Satul cu trei fântâni. Una la vale, una la de ...

a zis că trebuie să treacă/ a zis că trece negreşita zis că trece pe la toacă/ spre răsărit spre răsărit a zis că trece îmbrăcată/ în rochie fără sfârşita zis că trece doar o dată/ şi tot aştept ne/stingherit a zis că trece fără milă/ frumos definitiv egalînaltă lungă şi subtilă/ înspre mister extemporal a zis să stau aici la poartă/ cu/minte şi să nu închidfiindcă altfel nu mă iartă/ mă lasă-n pururi definit am înţeles că nu se ...

Ştiu că am de mers cale lungă şi plină cu peripeţii până la Ea. Ştiu că trebuie să plec devreme, dacă vreau să nu ajung (prea) târziu. Şi mai ştiu şi că nu am voie să nu fiu spilcuit pentru marea întâlnire, pentru Marea Înfăţişare, exact cum zice magistrul Mihai Ursachi. Dacă plec azi, la fix, am toate şansele să fiu Acolo în timp util, la fix, mâine, ori poimâine, ori săptămâna următoare, sau poate luna cealaltă, sau anul următor. De/mersul plecării şi aju ...

acolo... sub alun, mi-aduc aminte - o pasăre înaltă s-a dat jos şi mi-a bătut din aripi şapte vorbe: eu am trăit şi am cântat frumos !!! acolo... sub alunul unde noaptea venea să-mi facă lună-n paradis ş-apoi stătea cu mine toată ziua - parcă eram la pomul interzis şi-n cea mai sacrosanctă aşteptare până începe seara următoare !!! şi auzim des/cântecul din frunze - viaţă şi moarte fără vrun cusur - cum cade cumsecade cu uimire pe micul jur, pe marele-mprejur !!! şi ...

În fiecare zi, fără merinde şi veşminte preţioase, merge la capătul celălalt. Stă exact pe marginea lui... şi priveşte în Sine. Nu poartă bijuterii scumpe, dar sunt distincte şi încărcate cu povara sentimentelor viitoare. Poară greieri în păr şi aminteşte frumuseţea clasică elină. Cu fruntea rezemată de genunchi, seamănă cu Crimhilda, făptura care l-a pus pe hunul Atilla în braţele morţii. Foarte rari pe aceste meleaguri, trecătorii o scrutează suspicioşi, unii ...