Starea de alertă, prelungită, sâmbătă, pentru încă 30 de zile, a adus câteva modificări importante în încercarea de a limita consecinţele valului 5 al pandemiei de coronavirus, cel determinat de varianta Omicron. Printre acestea se află obligaţia de a purta mască de protecţie în toate spaţiile închise sau deschise, ceea…

O numire care durează (cam) prea mult

Scris de Sâmbătă, 08 Ianuarie 2022

În ultima vreme, presa a semnalat numiri cel puțin ciudate, ca să nu le spunem controversate, în funcții publice de conducere de la nivel central și nu este cazul să mai intrăm în amănunte. La Galați, însă, o altă decizie se lasă, cel puțin pentru moment, așteptată, fiind vorba, ați…

„... lustruindu-se pe el”

Scris de Vineri, 07 Ianuarie 2022

Mai sunt puţine zile până la Ziua Poetului şi deja se pregătesc, cum se cade, evenimente culturale pentru omagierea lui Eminescu şi a Zilei Culturii Naţionale. O dată pe an, şcolarii simt fiorul insuflat de dascălii sincer iubitori ai poetului naţional; aceasta dacă şi învăţătorii sau profesorii nu sunt blazaţi…
Nu am nimic cu membrii minorităţii maghiare, e dreptul lor, evident, să aibă olimpiadă la limba lor maternă. Mă sperie şi mă contrariază, însă, că ministrul Educaţiei din România taie de pe lista concursurilor şcolare pe cele de la Limba şi literatura română, de la Istorie şi de la Limba…
Primele zile ale Anului Nou au venit, iată, cu dublarea de la o zi la alta a cazurilor de infectare cu Covid-19. Marți, 4 ianuarie, rapoartele oficiale indicau aproape 4.000 de infectări. Sfârșitul lunii ar putea să ne prindă, în ”varianta optimistă”, cu 15.000 – 20.000 de cazuri pe zi,…

Nu vom scăpa cu o simplă răceală!

Scris de Marți, 04 Ianuarie 2022

Varianta Omicron a coronavirusului a început să fie depistată din ce în ce mai des şi în România, după ce, în ultima lună, scăderea numărului de infectări ne-a permis să petrecem sărbătorile de iarnă în relativă linişte. Inclusiv în Galaţi avem două cazuri certe, la persoane care au revenit recent…

Care-i oraşul pe care-l merităm?

Scris de Luni, 03 Ianuarie 2022

Cluj? Bucureşti? Braşov? Oradea? Poate Milano, Viena sau Amsterdam? Ori, de ce nu, Paris, Bruxelles, Berlin sau chiar New York? Care ar fi oraşul îndeajuns de curat, de confortabil şi modern, cu nenumărate oportunităţi, atracţii şi locuri de muncă respectabile şi bine plătite, pe care să îl merităm? Dar care…
Mâine anul se-nnoiește, plugușorul se pornește... E vechea urare transmisă din ușă în ușă, de secole, pentru a atrage spiritele alea bune, aducătoare de sănătate, noroc și belșug în casă, de roade pe masă și ce-și mai dorește fiecare. În fiecare an, ne dorim parcă altceva: mai mult, mai fistichiu,…

Un nou an, un nou val

Scris de Miercuri, 29 Decembrie 2021

Valul al patrulea al pandemiei de COVID-19 este deja de domeniul trecutului, dar noi ne numărăm încă morții. Abia în timp vom putea vedea câte victime a lăsat în urma sa cel mai recent val pandemic, deoarece închiderea spitalelor din toamnă i-a împiedicat pe mulți bolnavi cronici să ajungă la…
Duduie internetul de tot felul de sugestii și oferte de cadouri pentru cei dragi, de la cele mai trăsnite idei la cele mai practice. La fel, toate magazinele, alimentare sau nu, se întrec în oferte de Sărbători, cum de altfel se întâmplă la toate marile sărbători ale românilor. Bani, răbdare…
Preocupați cu împodobirea bradului de Crăciun, am fost mai puțin atenți la ”cadourile” Guvernului, ambalate cu măiestrie în forma finală a bugetului pentru anul viitor. Ce-i drept, larga majoritate din Parlament a actualei coaliții a reușit să îl voteze la timp, așa cum este și firesc, și nu a prelungit…
21 decembrie, seara târziu, în 102, care tocmai plecase din staţia de la Dramatic. Şoferul opreşte la semafor. Prin geamul uşii din spate, văd flacăra Monumentului Eroilor Revoluţiei. Nu arde mereu, dar acum, fiindcă a doua zi se comemorează evenimentele din decembrie '89, flacăra e aprinsă, o lumină a speranţei…

De Crăciun se numără vedetele!

Scris de Miercuri, 22 Decembrie 2021

Vineee Crăciunul, care nu trebuie împovărat de tabloide! Năravul de a considera că o ştire "de bine" nu se vinde, pe când un dezastru este sorbit de public poate fi îndulcit măcar acum cu veşti despre victorii muncite din greu, cu talent. Un gest care nu necesită neapărat scrierea de…
Nu despre cât de mici sunt salariile cadrelor didactice aş vrea să vorbesc. Deşi, chiar dacă nu sunt cele mai mici din ţară, sunt pe treapta cea mai de jos în grila bugetarilor. Nu mai vorbim nici de faptul că lefurile lor sunt în coada statisticilor europene. Trist este faptul…

Crăciunurile care nu mai sunt

Scris de Luni, 20 Decembrie 2021

Acelea cu maieuri, pulovere și șosete sub brad. Grozave cadouri, de unde știa Moșul că îmi rămăseseră mici și găurite cele vechi? Acelea cu amândoi părinții acasă. Nu cu unul veghind dintr-un portret șters regulat de praf sau plecat să muncească undeva unde se vorbește o altă limbă. Acele Crăciunuri…

Mai bine legist

Scris de Sâmbătă, 18 Decembrie 2021

În ceea ce priveşte noile generaţii de doctori, infomaţiile pe care le primim dinspre mediul medical se cam bat cap în cap. Unii pacienţi preferă medicii mai tineri, fiindcă sunt mai la curent cu tratamentele şi procedurile revoluţionare. Alţii, dimpotrivă, aleg, în situaţia în care acest lucru este posibil, să…
De sus, de la fereastra autorităţilor, realitatea se vede, adesea, diferit de ceea ce trăim noi, cetăţenii. Iar ceea ce numesc autorităţile excelenţă, pentru noi ar trebui să fie normalitate, dar e departe de a fi. În octombrie 2015, Primăria Galaţi, condusă de Marius Stan, anunţa că i-a fost decernat…

Permis de "pericol public"

Scris de Joi, 16 Decembrie 2021

Când vine vorba de corupție la "maternitatea" de șoferi, acționează, ca un automatism, ideea că acolo, la fabrica de permise, funcționează o mașinărie care are ca rezultat îmbogățirea unora și fericirea altora. În realitate, e rezultatul clasicului tandem cerere-ofertă, determinat pe de o parte de lăcomie și nesăbuință, iar pe…

Cât ne costă sănătatea "gratuită"

Scris de Miercuri, 15 Decembrie 2021

În România, dreptul la sănătate este un drept esențial... doar pe hârtie. În România, sănătatea cetățenilor este garantată prin lege... doar pe hârtie. În România, sistemul sanitar asigură multe servicii medicale gratuite... doar pe hârtie. În România, și nu doar pe hârtie de data aceasta, suntem nevoiți să plătim din…

Boală veche, tulpină nouă

Scris de Marți, 14 Decembrie 2021

Dacă s-ar face o contabilitate a vaccinurilor de care a dispus România, am constata că din totalul de 28,5 milioane de doze, doar jumătate dintre acestea au fost folosite până acum. Asta s-ar traduce în 7,64 de milioane de persoane imunizate. Foarte puțin, dacă este să ne gândim la ținta…
S-a ajuns la un consens în Parlamentul European privind instituirea în fiecare ţară din Uniunea Europeană a unui salariu minim, care să reprezinte 60% din salariul mediu. În România, la un salariu mediu brut de 5.688 de lei (3.487 de lei net), ar rezulta un salariu minim brut de 3.412…
Parcă la pachet cu măsurile de relaxare îngăduite acum de un Moş Crăciun de coaliţie pestriţă, citim, chiar înainte de ştirile care ar trebui să sfârâie, nu ca să ştim cum să stăm, cu cine să stăm şi unde să stăm de Sărbătorile bine relaxate, nu despre Covid, ci despre...…

Lupul, capra şi varza din coaliție

Scris de Vineri, 10 Decembrie 2021

O cunoscută problemă de logică ne spune că un om, ducând la târg un lup, o capră şi o varză, ajunge în dreptul unui râu pe care trebuie să-l traverseze cu o barcă. Întrebarea este cum va proceda el, ştiind că, în mod firesc, lupul poate vâna capra, în timp…
De COVID-19 sau nu, ideea e că se moare pe capete la Galaţi. Conform datelor de la Statistică, în 2021, luna septembrie este cea mai neagră din ultimii cinci ani. Nu mai puţin de 675 de gălăţeni şi-au pierdut viaţa. Dintre aceştia, numai 83 aveau COVID-19. Adică unu din opt…
Pagina 33 din 159