Când vine vorba despre mita electorală, lucrurile se îngroaşă mai ceva ca uleiul primit moca de la un partid în care prăjeşti peştele primit din partea altui partid, ca să mănânci bine după ce ai fost la vot şi ai votat tot cu cine ştii tu mai bine! Legislaţia…
Când te uiţi în sistemul electronic de licitaţii, contracte numeroase îţi zâmbesc cu toată strălucirea milioanelor de euro alocate, de parcă Galaţiul s-ar înnoi pentru cine ştie ce eveniment internaţional. Se refac străzi, parcuri şi parcări în ritm de pachete întregi. Reabilitarea unei singure străzi a devenit o raritate. Iată…

Obligaţiuni de modă nouă

Scris de Joi, 31 Mai 2012

  Primul summit al liderilor europeni de după alegerile din Franţa a însemnat şi prima confruntare între preşedintele Francois Hollande şi cancelarul Angela Merkel. Viitorul zonei euro şi strategiile de ieşire din criză au marcat, pe undeva, şi formarea unor sisteme de alianţe pro sau contra unor măsuri-cheie, precum introducerea…
  Cu el mă culcam, cu el mă trezeam. Ochii lui mă fixau zi şi noapte din panoul electoral plasat taman în dreptul geamului meu de la dormitor. Noroc că s-a terminat campania electorală şi am scăpat de insistenţele domnului candidat înainte a face vreo fixaţie pentru moaca lui politică…

Pacea celor ucişi

Scris de Miercuri, 30 Mai 2012

  Zecile de victime ale masacrului de la Hula sunt, în fapt, imaginea prăpăstiei dintre regimul Bashar al-Assad şi simplii locuitori ai Siriei. Teroarea a devenit principala politică a autorităţilor de la Damasc, indiferent dacă asta înseamnă un mort, doi, o sută, o mie…Dar ceea ce s-a întâmplat la Hula…

Răul ce naşte bine

Scris de Marți, 29 Mai 2012

Bute a coborât România de pe podium, Cărtărescu a ridicat-o acum, cu un premiu literar important câştigat în Germania, smuls altor autori din Occident, mai bine cunoscuţi lumii. Nu cu pumnul, ci cu pana ne-am ridicat şi ar trebui să ştim să ne bucurăm, fie că ne place, fie că…

Iluzii la superofertă

Scris de Marți, 29 Mai 2012

Tristul adevăr este că, în Grecia, imensa datorie publică nu va fi plătită de cei ce, în primul rând, s-au făcut vinovaţi de ea. Guvern după guvern, baierile pungii au fost larg desfăcute pentru a susţine interesele politice de conjunctură şi, an după an, a fost perpetuată ideea că datoria…

Trăim într-o mizerie crasă

Scris de Luni, 28 Mai 2012

Avem un oraş murdar. Nu mai e o surpriză pentru nimeni. Praful acoperă, gros, fiecare stradă, fiecare alee, fiecare bucăţică de trotuar. Nu poţi merge pe stradă cu un copil şi să-i dai să mănânce un covrig, pentru că, dacă Doamne fereşte îl scapă din mână, nu mai poţi face…

Forja, corporatiştii şi voturile

Scris de Sâmbătă, 26 Mai 2012

Ultimii ani au schimonosit afacerea pe care miliardarul Lakshmi Mittal o are la Galaţi. O investiţie colosală despre care se vorbeşte deja ca despre un eşec, pieţe de desfacere care se schimbă permanent şi unui lipsa unui contract pentru energie sunt trei aspecte esenţiale care au dus la trimiterea unităţii…

Retragere cu surle şi trâmbiţe

Scris de Sâmbătă, 26 Mai 2012

Vizita „surpriză” a preşedintelui francez Francois Hollande în Afganistan este menită să puncteze cu surle şi trâmbiţe respectarea uneia dintre promisiunile importante făcute în timpul campaniei electorale. Chiar dacă în calendarul oficial al NATO retragerea trupelor coaliţiei internaţionale este programată a se desfăşura până la sfârşitul anului 2014, Holland a…
Iniţiativa cotidianului "Viaţa liberă" de a publica sondajul electoral realizat de catedra de Sociologie de la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi (în parteneriat cu asociaţia non-guvernamentală Sens), a trezit reacţii furibunde în unele medii politice. Brusc, ne-am pomenit asaltaţi de N-şpe tipuri de sondaje electorale, care mai de care…

Meci la nivel înalt

Scris de Vineri, 25 Mai 2012

Cu sau fără criză economică sau politică, fotbalul a rămas sportul rege chiar şi la… summitul liderilor europeni de la Bruxelles. La urma-urmei, tot „European” se cheamă şi campionatul de fotbal ce va fi organizat în comun de Polonia şi Ucraina. Problema este că, indiferent cine pune mingea la centru,…
  Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la ce mi-au promis, de-a lungul timpului, toţi candidaţii la Primărie, Parlament sau Preşedinţie mă cuprinde, aşa, un fel de enervare nostalgică. Păi, fraţilor, din tot noianul de promisiuni care mi/vi s-au susurat în urechi din 1990 încoace, câte…

Terapie de grup

Scris de Joi, 24 Mai 2012

În timp ce Grecia se pregăteşte pentru un nou scrutin electoral, pe 17 iunie, liderii europeni fac terapie de grup, la Bruxelles, pentru a se obişnui cu ideea că extrema stângă elenă ar putea să câştige alegerile legislative. Din socialişti şi conservatori, partidele care, de voie, de nevoie, au participat…

Ţonţoroi cu poalele peste cap

Scris de Miercuri, 23 Mai 2012

  Accentele dâmboviţene din politica noastră internă sunt, mai nou, expuse şi traduse la scară… planetară. Să ştie toată lumea că, în eterna şi fascinanta Românie, ţigăneala este ridicată la nivel de politică de stat, iar dacă este să ne dăm poalele peste cap, o facem cu sârg şi strigături!…

Austeritatea pică greu

Scris de Miercuri, 23 Mai 2012

Cu doar o zi înainte de întâlnirea informală a liderilor europeni la Bruxelles, preşedintele francez, Francois Hollande, a primit un argument în plus în susţinerea viziunii sale privind iniţierea unor măsuri de creştere economică, în paralel cu normele menite să impună o disciplină financiară în ţările europene. Organizaţia pentru Cooperare…
  Am prins anul trecut Noaptea muzeelor la Viena… Din zecile de muzee deschise, vreo 50 au fost incluse într-un circuit pentru amărăştean: te urcai deci în autobuze speciale şi tot coborai pe parcurs, până te săturai de artă, de ştiinţe naturale, de curiozităţi… Şi sunt convins că vienezii au…

Himere la putere

Scris de Marți, 22 Mai 2012

Preşedintele sârb Boris Tadici se afla pe calea cea bună spre integrarea europeană, sondajele de opinie îl dădeau câştigător al alegerilor prezidenţiale, dar cu toate astea… a pierdut. La cârma Serbiei se va afla în următorii cinci ani Tomislav Nikolici, un ultranaţionalist pentru care promisiunile fără acoperire au devenit a…
  Premierul României (jurist la bază) lasă pe seama… Academiei Române sarcina de a elucida chestiunea acuzaţiilor de plagiat la adresa ministrului Educaţiei! Cum chiar ministrul cu pricina recunoaşte că e vorba de plagiat curat, dar zice că nu ştie cine l-o fi făcut în locul său, nu mai trebuie…

Relaxaţi în plină criză

Scris de Luni, 21 Mai 2012

Mesajul final în materie de economie al liderilor din G8, ai celor mai industrializate ţări ale lumii, este mai degrabă unul liniştitori, în ciuda norilor de furtună financiară care se adună deasupra Europei. La Camp David, având drept gază pe preşedintele american, Barack Obama, atmosfera, oficial cel puţin, a fost…

Îmi amintesc Galaţiul

Scris de Sâmbătă, 19 Mai 2012

  Constatam recent, nu fără tristeţe, că multe dintre locurile de care eram legată afectiv în Galaţi au dispărut. Nu mai există parcul în care mama ameţea dându-mă în leagăn când eram copil - acum acolo e parcarea din faţa fostului sediu al Stării Civile, acum retrocedat comunităţii elene. Nu…

Bariere „pozitiv” depăşite

Scris de Sâmbătă, 19 Mai 2012

Într-o perioadă în care contorsiunile politice şi financiare prin care trece Uniunea Europeană o face mai puţin atractivă ca în vremurile în care îşi dorea să devină prima economie a lumii, Bruxelles-ul îşi întoarce din nou faţa către Ankara. Se vorbeşte acum de o „Agendă Pozitivă” menită să relanseze negocierile…
  „Dar cum să nu?, noi pe dânsul îl ştim, îl cunoaştem şi îl iubim!”, spun mamaiele din piaţă pupându-i, zgomotos, pe obrajii proaspăt bărbieriţi. Nu contează că nu i-au mai văzut niciodată în piaţă, ci, în cel mai bun caz, doar la televizor, nu contează că nu au auzit…

Drahma sau viaţa

Scris de Vineri, 18 Mai 2012

Cu un guvern mai degrabă de faţadă, Grecia se îndreaptă spre alegeri anticipate, deşi unii ar spune că, mai degrabă, ţara aflată pe marginea prăpăstiei se pregăteşte să facă mare salt în gol… Organizarea unei noi runde de alegeri după eşecul principalelor formaţiuni politice de a ajunge la o formulă…
Pagina 128 din 161