Anca Melinte

Anca Melinte

Modele străine pentru Galaţi/ Cât au costat deplasările în străinătate ale trimişilor Primăriei

Luni, 24 Februarie 2014 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Germania, Rusia, Slovenia, Belgia, Italia, Bulgaria, Austria şi China sunt ţările în care au ajuns, în cursul anului trecut, reprezentanţii Primăriei municipiului Galaţi *  Cele trei deplasări externe ale primarului Marius Stan au costat 25.000 de lei, în două dintre ele fiind însoţit de consilierul său personal, Didi Dumitru Nu mai puţin de 49.489 de lei, atât au costat deplasările în străinătate pe care le-au efectuat, în cursul anului 2013, reprezentanţii Primărie ...

Vineri, la Pro TV, omagiu lui Hagi pe scena Românii au Talent de la Galaţi

Sâmbătă, 22 Februarie 2014 13:30 | Publicat în MAGAZIN
Pentru a doua oară consecutiv, emisiunea Pro TV „Românii au Talent”, devenită fenomen naţional, a luat startul tot de la Galaţi.  Numai că, de această dată, Casa de Cultură a Sindicatelor, unde s-au realizat filmările, a fost, mai degrabă, scena unor momente mai degrabă colorate şi inedite decât pline de talent. Shaorma cu de toateO adevărată frenezie a reuşit să stârnească Marian Almăşanu, în vârstă de 34 de ani, zugrav de meserie, care, cu un număr demn de un ver ...

Câţi peşti are Bianca? Doi!

Sâmbătă, 22 Februarie 2014 00:00 | Publicat în TV MANIA
* „Peşteală” cu substrat. Ce freca Bianca? Peştişorul lui Cristea. Degeaba vă gândiţi la prostii. E vorba de un peştişor bijuterie, iar grija faţă de solzii lui preţioşi îl măcina, la ceas de seară, pe Mădălin Ionescu la „WowBiz”. Prezentatorul Kanal D a simţit nevoia unei concluzii faţă de roşcata de pe canapea: „Tu frecai peştişorul lui Cristea”, aluzie la un lănţişor cu doi peştişori, dintre care unul i-a fost cumpărat pe post de talisman de Adrian Cr ...

POLITICĂ DE WEEKEND/ A dat Suedia pe Galaţi. Nicolae Rainea şi-a „dezamăgit” fiul

Duminică, 23 Februarie 2014 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Zecile de fanioane, cupe, trofee de tot felul, insigne, mingi, un costum de arbitru şi tricouri pe care consilierul local PSD Nicolae Rainea le-a adunat în decursul carierei de arbitru internaţional pot fi văzute la Muzeul Casa Colecţiilor din Galaţi. Faptul că politicianul a decis să renunţe la toate aceste comori au constituit un motiv de dezamăgire pentru fiul său, Luigi, stabilit în Suedia din 1998. Băiatul şi-ar fi dorit să ia aceste obiecte în Suedia, dar tatăl nu a fost d ...

POLITICĂ DE WEEKEND/ Revelaţii de tătic. De ce a făcut primarul Marius Stan trei fete?

Sâmbătă, 22 Februarie 2014 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primarul Marius Stan a descoperit, chiar la finele anului trecut, pe scena Teatrului Muzical din Galaţi, de ce are un singur băiat şi trei fete, cea mai mică dintre fiice împlinind, la începutul acestei luni, un anişor. „Văzând mai devreme pe micuţa Denisa Lepădatu am realizat în subconştient de ce am tot făcut fete, fete, fete: în speranţa că vor ajunge şi ele precum Denisa!”, a mărturisit primarul, uimit de talentele copilei care la doar zece ani a ajuns deja la cea de-a ...

POLITICĂ DE WEEKEND/ Ce mică e lumea! Directorul lui Stan, fost manager de proiect pentru viceprimarul Cosca

Duminică, 23 Februarie 2014 12:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Radu Dinu, directorul Direcţiei Generale de Infrastructură şi Lucrări Publice din cadrul Primăriei Galaţi, a fost consilier personal al primarului Marius Stan înainte de a ocupa prin concurs această importantă funcţie. Inginer de profesie, absolvent al Institutului Politehnic "Gh. Asachi" din Iaşi - Facultatea de Construcţii, secţia Construcţii civile, industriale şi agricole, cu specializarea structuri de beton armat, dar şi al unor cursuri postuniversitare în construcţii şi ...

POLITICĂ DE WEEKEND/ Cine sunt doamnele din Consiliul Local

Sâmbătă, 22 Februarie 2014 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Din cele 27 de scaune de consilier local al municipiului Galaţi, doar patru sunt ocupate de doamne * În acest mandat, consilierele locale nu s-au remarcat câtuşi de puţin în timpul şedinţelor cu declaraţii, amendamente, critici sau chiar atacuri politico-electorale, preferând să fie nişte prezenţe discrete în Legislativul local şi să ridice mâna în ton cu colegii de grup * Vă spunem noi cine sunt ele, cu ce se ocupă şi cât câştigă Deşi unele partide fac din promova ...

Traversarea Dunării ar putea beneficia de finanţare europeană. Află cum!

Vineri, 21 Februarie 2014 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Preşedintele judeţului Galaţi, Nicolae Bacalbaşa, şi primarul Brăilei, Aurel Simionescu, au stat ieri, umăr lângă umăr, lângă eurodeputatul PSD Adriana Ţicău, vicepreşedinta Comisiei pentru Transport şi Turism din Parlamentul European, discutând despre cele aproximativ 26 miliarde de euro pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pentru perioada 2014 – 2020, bani în afara fondurilor structurale europene de investiţii. Mai ales că, graţie amendamentelor Adrianei Ţic ...

Un gest cât o mie de vorbe/ Maestrul Radu Beligan a sărutat Cheia Galaţiului

Vineri, 21 Februarie 2014 00:00 | Publicat în CULTURA
 Un moment nespus de emoţionant s-a petrecut miercuri seara, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, la finalul piesei ”Lecţia de violoncel”, al cărei cap de afiş îl ţine marele maestru al scenei româneşti, Radu Beligan. Marele actor a sărutat Cheia Oraşului Galaţi, oferită de primarul Marius Stan, un gest care spune mai mult decât o mie de cuvinte. Edilul urbei i-a decernat simbolul oraşului nostru şi Diploma de Excelenţă a Municipiului Galaţi pentru prodigioasa activi ...

Decât să-i „strici” feciorul, mai bine „bucuri” tăticul

Vineri, 21 Februarie 2014 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Dependenţa de minore. Ce n-ar face o mamă ca să-şi protejeze feciorul, fie el şi major, vaccinat şi cu tuleie în barbă, ca să-l apere şi protejeze de influenţa nefastă a vreunei dudui experimentate în învârtirea pe degete a bărbaţilor necopţi? La o adică se lasă şi cu păruială! Dar ce-ar face un tată ca să-şi apere băiatul de o evoluţie prea rapidă în relaţiile de cuplu? Ei bine, se sacrifică şi se lasă „stricat”. Iac-aşa a făcut Florin Salam care cică ...

Debut anost de campionat: Oțelul - Petrolul 0-0

Oțelul a debutat în noua ediție de Superliga cu un rezultat de egalitate, scor 0-0, pe teren propriu ...

Ziarul „Școlii de vară”, realizat de elevi din Rediu după o vizită la „Viaţa liberă” (FOTO)

În perioada 30 iunie -11 iulie, elevii de la Școala Gimnazială nr. 1 din comuna Rediu au participat ...

Poza zilei: Ghetoul de la parter cui l-aţi lăsat?

Fotografiile zilei vin de la un cititor fidel, care ne semnalează mereu situaţii cel puţin ciudate d ...

Ce urmează pentru admiterea la liceu

Admiterea la liceu în 2025 se face exclusiv pe baza notelor de la Evaluarea Națională, fără a mai lu ...

Noii judecători ai Curţii Constituţionale au depus jurământul

Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţie a unor membri ai Curţii Constituţiona ...

Fotbal în pridvorul bisericii, la Nămoloasa

Programul pentru tineret „Vacanța din pridvorul bisericii”, desfășurat în Arhiepiscopia Dunării de J ...

Sărbătoarea de vară a Sfântului Dimitrie cel Nou. Cinstitul cap al Sfântului Ioan Gură de Aur, la București

Cinstitul cap al Sfântului Ioan Gură de Aur a fost adus în Catedrala Patriarhală din Bucureşti, unde ...

Termen extins pentru acvacultură

Direcția Generală Pescuit – Autoritatea de Management pentru POPAM a prelungit cu 30 de zile sesiune ...

COMUNICAT DE PRESĂ - „Construcție centrală electrică fotovoltaică UAT Municipiul Tecuci”

  Comunicat de presă „Construcție centrală electrică fotovoltaică UAT Municipiul Tecuci”   U.A ...

O nouă șansă pentru 14.000 de oameni, prin Centrul de Consultanță și Studii Europene Galați

27 de proiecte cu fonduri europene aprobate, din 27 depuse – reprezintă o realizare remarcabilă a Ce ...

Renovarea fostului Cinema „Țiglina”, mai scumpă cu 1,4 milioane de lei (FOTO)

Contractul prin care fostul Cinema „Țiglina” se transformă în sediu pentru Teatrul „Gulliver” tocmai ...

Lucrări încheiate la sala de sport a Liceului de Marină

Lucrările de renovare și modernizare a sălii de sport de la Liceul de Marină s-au încheiat, a anunța ...

Bolojan: Al doilea pachet de măsuri include reforma pensiilor speciale, a administrației și a companiilor de stat

Premierul Ilie Bolojan a prezentat principalele modificări aduse prin Legea Austerității, pentru car ...

Au început și la Galați protestele împotriva măsurilor de austeritate anunţate de Guvern

Valul protestelor împotriva intenției Guvernului Bolojan de a adopta prin ordonanță de urgență tăier ...

Angajări pe bandă rulantă la Primăria Galaţi

Primăria Galaţi a mai lansat trei concursuri de recrutare pe lângă cele pe care le derulează deja, ş ...

Unde ajung banii încasaţi de Primăria Galaţi din vânzările de terenuri. Întrebări şi suspiciuni în şedinţa Consiliului Local

Venituri de 573.349 de euro, adică 2.849.544 de lei, atât a calculat consilierul local PNL Eduard Ci ...

Colonel SBU, asasinat în Kiev

Un colonel al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) a fost împușcat mortal în districtul Holos ...

Cel mai mare atac rusesc împotriva Ucrainei de la începutul războiului

Rusia a lansat în noaptea de marți spre miercuri cel mai mare atac împotriva Ucrainei de la începutu ...

Rusia a încetat să mai publice date privind decesele

Serviciul Federal de Statistică de Stat al Rusiei (Rosstat) a încetat să mai raporteze date privind ...

Mesaj pentru Trump: „Putin își bate joc de negocierile dumneavoastră de pace!”

Polonia, autoarea mesajului către Trump, este o susținătoare fermă a Ucrainei, iar ministrul de Exte ...

„Creierul e o prioritate” de peste 10,4 milioane de lei

Echipamente medicale, echipamente IT, mobilier şi alte dotări necesare pentru tratarea pacientului c ...

Cireșele - beneficii surprinzătoare pentru sănătate

Cireșele, fructele de sezon care aduc savoare începutului de vară, nu sunt doar un desert natural pe ...

Băuturile răcoritoare pot pune în pericol sănătatea copiilor mici

Pe fondul temperaturilor ridicate și al consumului crescut de băuturi răcoritoare, Agenția pentru St ...

Licitaţie pentru un centru integrat de îngrijiri paliative la Galaţi

Până pe 1 iulie 2025, Consiliul Judeţean Galaţi aşteaptă ofertele pentru proiectarea şi construirea ...

Inflația urcă spre 8%, poate chiar 10%

Vineri, când sunt trei ceasuri rele, INS a anunțat creșterea prețurilor de la 5,45% în mai la 5,7% l ...

Bântuie spectrul recesiunii 

Bugetul de stat pentru acest an a fost construit pe o creştere economică estimată, în toamna anului ...

Micii antreprenori români, sufocați de taxe

60% dintre micii antreprenori susţin că sunt „foarte afectaţi” de creşterea taxelor şi vor reduce ch ...

Operator agricol din Galați, amendat de Garda de Mediu

Comisarii Gărzii de Mediu Galați au desfășurat un control tematic pentru verificarea modului în care ...

Covurluiul Tg. Bujor, în finala regională a Cupei României

Fotbalul gălățean traversează o perioadă fastă la nivelul județului, iar după câștigarea barajului d ...

Din sportul gălăţean. Se reunesc handbalistele

HANDBAL. Luni, 14 iulie, este ziua în care echipa feminină a CSM Galați se prezintă la primul antren ...

Renet Vanker, în lotul CSM Arcada

VOLEI. Al doilea jucător stranier, după finlandezul Nikula, transferat la CSM Arcada este estonianul ...

Covurluiul, la al doilea meci în grupa de Cupa României

FOTBAL. În acest weekend continuă meciurile fazei regionale la fotbal al echipelor județene câștigăt ...

Performanţă europeană pentru „ByteForce”. Locul 1 la programare pentru roboticienii de la CNVA

După o performanță remarcabilă la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2025, echipa Byt ...

Palatul Copiilor Galați face înscrieri pentru anul școlar 2025-2026

Palatul Copiilor Galați anunță începerea înscrierilor pentru anul școlar 2025-2026, pe toată durata ...

Centru internațional de cercetare inaugurat la Galați

La Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a avut loc un eveniment de importanță internațională: i ...

Instruire pentru situații critice şi urgențe majore

În perioada 7-11 iulie, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în Sala Aula Magna, are loc ev ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Galaţiul de Lumină a mărturisit: „Hristos a Înviat!”– „Adevărat a Înviat!” (FOTO şi VIDEO)

Mai luminat ca în această noapte n-a fost de multă vreme Galaţiul. Luminat de miile de lumânări şi c ...

Oraș cu pretenții, dar fără WC-uri. Modern pe hârtie, primitiv la ”nevoie”

Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii i ...

Magnolii înflorite și pavaj spart. Centrul Galațiului, din nou în șantier (FOTO)

Cu siguranță merită să admirați magnoliile înflorite din zona Spicu - Romarta! Doar că va trebui să ...

Gălățeni acuzați că au furat substanțe de 3.000.0000 de euro. Poliția franceză a venit după ei (FOTO)

Mai mulți bărbați din județul Galați sunt cercetați de autoritățile franceze sub acuzații de furt în ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Gălățeanul Dragoș Chirilă, greu de repatriat din cauza banilor. Va salva şapte vieţi

La numai 30 de ani, Dragoș Chirilă, un gălățean plecat în Marea Britanie ca să-și facă un rost alătu ...

Activităţi de vară la biserică pentru copiii din Matca

Marți, 8 iulie 2025, în cadrul programului eparhial „Vacanța din pridvorul bisericii”, copiii din pa ...

Vacanță cu sens pentru tinerii din sistemul de protecție

În perioada 5-10 iulie, 43 de copii și tineri din aflați în sistemul de protecție specială au partic ...

Festivalul „Moldovioară, plai de dor”, la Târgu Bujor

Asociația Culturală “Flori de dor” din Galați, coordonată de Dorina Grecu, a organizat, pe 22 iunie, ...

Profesoara Maria Abaza, cetățean de onoare al comunei Cavadinești

Sărbătoare mare printre locuitorii comunei Cavadinești. Joi, 10 iulie, ziua în care Maria Abaza, fos ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Monica Măciuceanu, ProFa care dă VOCES Galațiului. „Hodorock Pop Song Simfonic” (VIDEO)

Datorită ei, vocile copiilor și ale tinerilor din Galați răsună spectaculos de fiecare dată. Și nu d ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

„Linii pentru 23 de portrete”, un nou album de artă al lui Corneliu Stoica

Istoricul și criticul de artă Corneliu Stoica a publicat în ultimii ani în presa locală, îndeosebi î ...

MINA Pop-up Galați, un succes: peste 1.100 de vizitatori în primul weekend (FOTO)

O atracție pentru întreaga familie și un refugiu creativ în mijlocul verii urbane, asta se dovedește ...

Sprijin guvernamental pentru instituţiile de cultură din ţară

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat alocarea unei sume importante ...

Expoziţie a absolvenţilor Facultăţii de Arte

Iubitorii de artă plastică din Galaţi sunt invitaţi la deschiderea expoziției „MASTER ART SHOW - ATE ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Cum s-a jucat „alba-neagra” cu borduri, pe strada Domnească. Odiseea granitului istoric din centrul orașului (FOTO)

Mai întâi s-au scos bordurile vechi, din granit, și s-au montat altele noi, din compozit. Apoi au fo ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Iertat de pușcărie după ce vrut să arunce în aer trei oameni

Individul care în primăvara anului trecut a comis un atac violent asupra gospodăriei unui vecin, în ...

Ceremonie de onoare la Academia de Ştiinţe Juridice din România

Vineri, 4 iulie, Academia de Ştiinţe Juridice din România organizează un eveniment de gală, ceremoni ...

Ziua Polițistului de Penitenciare, sărbătorită la Galați

Penitenciarul Galați a marcat, săptămâna trecută, Ziua Polițistului de Penitenciare printr-un evenim ...

Preotul acuzat de viol a scăpat de arest

Tribunalul Galați a admis contestația preotului cercetat pentru viol și, după o amânare de patru zil ...

Intervenții simultane pe mai multe cursuri de apă din județul Galați

Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad a anunțat finalizarea lucrărilor de igienizare a râului Ch ...

Mai multe case au luat foc. Patru autocisterne au fost trimise la fața locului

Un nou incendiu devastator, izbucnit de data aceasta într-o comunitate din Munteni, a avut loc luni ...

Incendiu violent și pericol de explozie la fabrica de oțet! Pompierii sunt în alertă

UPDATE: ora 16,30: Focul a făcut pagube importante la Tg. Bujor. Până la acest moment, pompierii au ...

Concurs de biciclete pentru copii şi adolescenţi, la Smârdan

Primăria comunei Smârdan dă startul unei vacanțe active cu un eveniment dedicat celor mai tineri mem ...

Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” POEM de DUCĂ (sâc!)

Mi s-a făcut de ducă la Maria –îi scriu, o strig, dar nu primesc răspuns,nu-mi zice nici măcar că nu ...

PALMĂ şi PUMN (la mormântul Mamei din Totdeauna)

Cuvintele mamei?!... ş-acuma s-audîn partea de nord a Moldovei de sud,cum spun despre leagăn... şi d ...

PERSPECTIVĂ (mic... tratat de sete şi foame)

Nu te juca, daimonule, cu mine,că te sfărâm şi te arunc la vechituri,te dau de sete şi de foame la U ...

ATAC la BRUTĂRIE (pastel brutal)

Eu... dintr-un fel de linişte-am venitsă stau puţin sau mult, să-mi pară binesau rău... şi să mă mir ...

Cel mai frumos blestem de la MAMA

Sigur că da! Am avut parte şi de aşa ceva! Ca orice mamă, nici maică-mea nu s-a sfiit, pe lângă toat ...

DUBLĂ FLOTARE LOGICĂ

1. Îmi pare nespus de rău că nu pot veni! Nu vin nu pentru că nu pot, ci pentru că am o problemă car ...

IERTARE și PĂCAT (despre Mireasa Mirelui Moldav)

Despre iertare şi despre păcat am vorbit cu mulţi filozofi, înţelepţi, intelectuali, doctori în poru ...

AM ZIS

1.mă duc la gară cu trei greieri în spinare:/ unul - soprană. unul - surd. unul - tenor./ ce filarmo ...

Tort fructat de vară, prospeţime caramelizată

Prospețimea tortului pe care îl prezentăm în continuare e dată de lămâi și lime, dulceața cremei cu ...

Ciudatele joburi ale unor staruri de la Hollywood

Faima și strălucirea nu au venit peste noapte pentru multe dintre cele mai cunoscute staruri de la H ...

În ce țări din lume se află cei mai virili bărbați

Cercetătorii de la NowPatient - cei care s-au ocupat de acest studiu - au înțeles cât de importantă ...

Iaurturi și brânzeturi fabricate în închisoare cuceresc Balcanii

Fabrica „Gherzovița”, instalată într-o clădire impunătoare de patru etaje a pușcăriei bulgărești din ...

Când nu mănânci, te vindeci! O practică milenară cu efecte dovedite asupra sănătății

Într-o epocă a abundenței, în care mesele sunt tot mai bogate, iar tentațiile culinare ne însoțesc l ...

Cum putem învinge atacurile de panică fără medicamente

Într-o lume în care stresul a devenit o constantă a vieții moderne, tot mai multe persoane se confru ...

Cum recunoaştem deshidratarea la câini şi pisici. Şcoala iubitorilor de animale

Pentru a ajuta animalele de companie să treacă mai ușor peste canicula verii, este important să le o ...

Investigații medicale pentru sănătatea sexuală. Prevenirea, preferabilă tratamentului

Testele de screening, investigațiile medicale și consultul de rutină sunt esențiale în prevenția can ...