Gabriel Kolbay

Gabriel Kolbay

Tradiţionalul pelerinaj de Florii, sâmbătă după-amiază. Restricţii de trafic pentru şoferi

Vineri, 11 Aprilie 2014 15:00 | Publicat în SOCIETATE
Mâine, creştinii ortodocşi din Galaţi pornesc în tradiţionalul pelerinaj de Florii. La 15.30, preoţi şi credincioşi, purtând stâlpări de finic, icoane, prapori şi făclii, pleacă de la biserica "Vovideania" (din spatele Primăriei), de la capela Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei“ (din strada Mihai Bravu) şi dinspre Aşezământul social-filantropic eparhial “Sf. Vasile cel Mare” (de pe strada Basarabiei). Cele trei grupuri de pelerini se vor întâlni în faţa ...

De luni încep Deniile. Credincioşii sunt aşteptaţi zilnic, la slujbă

Vineri, 11 Aprilie 2014 13:30 | Publicat în SOCIETATE
Intrăm în Săptămâna Sfintelor Patimi, de luni, aşa că seară de seară suntem aşteptaţi cu toţii la Denii. După o zi împovărătoare de lucru, suntem chemaţi să dăm atenţie şi sufletului nostru. Luni. Ni se aminteşte despre pilda smochinului neroditor, blestemat de Hristos să se usuce tocmai din pricina lipsei sale de rod. Este pilda prin care ni se aminteşte că Dreapta Judecată înseamnă nu doar răsplată, ci şi pedeapsă, de vreme de Dumnezeu este totodată iubire şi ...

Sâmbăta lui Lazăr şi preambulul Învierii Domnului

Vineri, 11 Aprilie 2014 10:30 | Publicat în SOCIETATE
Prăznuită în ajunul Floriilor, adică în a opta zi dinaintea Paştilor, această zi este prima care marchează apropierea Săptămânii Patimilor. Învierea lui Lazăr este considerată, în spiritualitatea ortodoxă, ca fiind preambulul celei mai mari sărbători a creştinătăţii, adică a Învierii Domnului. Satul din Betania în care a trăit Lazăr, a murit şi a fost înviat de Mântuitorul Hristos poartă şi astăzi numele de Al-Eizariya, adică „locul lui Lazăr”. De aici au p ...

Duminica Floriilor. Mai e o săptămână până la Sfintele Paşti

Vineri, 11 Aprilie 2014 11:30 | Publicat în SOCIETATE
După 40 de zile de post, credincioşii ortodocşi întâmpină duminică cel din urmă prilej de bucurie de dinainte celui mai mare praznic al creştinătăţii: Învierea Domnului Nostru Iisus Hristos. Vorbim despre praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, numit şi Duminica Floriilor. Cu 400 de ani înainte ca Mântuitorul Hristos să intre în Ierusalim, sfântul prooroc Zaharia profeţea: "Bucură-te foarte fiica Sionului, veseleşte-te fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău v ...

Calendar rural.Târguri şi evenimente agricole

Miercuri, 09 Aprilie 2014 07:00 | Publicat în SATUL
Marţea se ţine târg la Braniştea şi Vârlezi, iar miercuri la Fundeni şi Schela. Joi e târg la Tecuci, Vlădeşti şi Nămoloasa. Vinerea este târg şi la Jorăşti, iar sâmbătă la Tudor Vladimirescu, Slobozia-Conachi, Rădeşti şi Frumuşiţa. Duminică sunt tot patru târguri: la Drăguşeni, Măstăcani, Pechea şi Cudalbi. Nicoreştiul are piaţă mare de gros, deschisă în toate zilele săptămânii. La fel şi Cosmeştiul, în imediata apropiere a pieţei în curs de amenajare ...

S-au dat 7.500 de miei în viu, cu acte, în județul Galați

Miercuri, 09 Aprilie 2014 04:00 | Publicat în SATUL
Noi, creştinii ortodocşi care ne pregătim să sărbătorim Paştile, ne preocupăm doar în această perioadă de procurarea cărnii de miel. Comercianţii arabi, însă, se aprovizionează de la stâni pe durata întregului an. „Am avut şi un astfel de centru de colectare, pe teritoriul judeţului, în zona Smârdan, dar s-a desfiinţat. Ceea ce putem spune, până la acest moment, este că s-au întocmit acte în vederea deplasării, pe teritoriul ţării, pentru 7.500 de miei cumpăraţ ...

Purtătorul de cuvânt al DSVSA Galați: „Nu cred că va risca cineva să vândă carne de miel la negru!”

Miercuri, 09 Aprilie 2014 06:00 | Publicat în SATUL
Medicii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Galaţi au început, de luni, să facă verificările specifice perioadei de dinainte de Paşti. Aceste controale vor continua până sâmbăta, 19 aprilie. Directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor ne-a informat că, programul de lucru s-a prelungit cu acest prilej şi că acum medicii sunt „de gardă” între orele 7,00 – 17,00, de luni până vineri şi între orele 7,00 şi 1 ...

N-a cerut nimeni puncte de sacrificare a mieilor! Iată ce spun primarii

Miercuri, 09 Aprilie 2014 00:00 | Publicat în SATUL
Faptul că se pot înfiinţa puncte de sacrificare autorizate temporar pentru tăierea mieilor nu înseamnă că ele se vor şi face. Cel puţin asta reiese din spusele primarilor din judeţ. De ce? Pentru că, indiferent ce am spune sau am face, cei care vor un miel şi nu doresc să-l cumpere din galantar vor merge direct la stână. "Avem stâne, pe plan local, dar nimeni nu ne-a solicitat, încă, să înfiinţăm astfel de centre de sacrificare. Şi dacă n-au făcut-o până acum, e destul ...

Unde se vor tăia mieii pentru Paşti în săptămânile ce urmează

Miercuri, 09 Aprilie 2014 00:00 | Publicat în SATUL
* Un singur abator e autorizat, iar acţionarul său spune că sacrificarea mieilor nu e prioritară * În galantar pot ajunge doar miei abatorizaţi * Pentru consum propriu, primăriile de oraşe şi comune pot înfiinţa puncte de sacrificare autorizate temporar, dar niciuna nu a făcut-o deja La fel ca şi anul trecut, toţi mieii din judeţ care vor ajunge la vânzare, în galantare, săptămâna viitoare, urmează să fie sacrificaţi la abatorul SC Livada Şerbăneşti SRL. Până în 2 ...

Ce peşte punem în farfurie de Florii/ Scrumbia de Dunăre, în mare criză

Marți, 08 Aprilie 2014 00:00 | Publicat în SOCIETATE
* Peste câteva zile, la Galaţi va avea loc Festivalul Scrumbiei, însă peştele încă n-a urcat pe Dunăre, aşa că e posibil să lipsească de la propria sărbătoare * Ce alternative şi la ce preţ au amatorii de saramură Dacă nu v-aţi făcut din timp aprovizionarea, aveţi toate şansele să puneţi pe masa de Florii orice peşte, numai scumbie de Dunăre nu! Mai ales dacă nu vă place să vă treziţi dis-de-dimineaţa, şansele să mai găsiţi, pe alese, cel mai căutat peşte ...
Pagina 156 din 423

Ghirlandele luminoase de la Spicu au nevoie de reparaţii

Luminiţele care, din iunie 2022 încoace, decorează copacii sau cioatele rămase la Spicu şi Romarta a ...

Admitere de toamnă la Universitatea Dunărea de Jos

De luni, 1 septembrie, începe admiterea de toamnă la Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați. Pân ...

Dezinsecţie la început de toamnă

În perioada 2-4 septembrie 2025, se va derula o nouă etapă de dezinsecție, prin intermediul Serviciu ...

Transurb rămâne în vacanță, împreună cu elevii

„De la 1 iulie 2025 şi până pe 31 august 2025, mijloacele de transport public local vor circula conf ...

Inconștienții și teribiliștii forțează capacitățile de salvare

Fie ca că s-au aruncat în ape periculoase să se răcorească în zilele caniculare, fie că au ignorat c ...

Casa judecătorului Dunăreanu, spațiu muzeal la Suhurlui

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" Galaţi invită publicul la Casa Rurală „Ion Avram-Dunăreanu" din co ...

Noi trageri în poligonul de la Smârdan

Ca urmare a adresei transmise de Garnizoana Galați, Instituția Prefectului - Județul Galați informea ...

UPDATE: Imaginile dezastrului rămas după incendiul uriaș de vegetație. Ce poate face un om iresponsabil

UPDATE 31 august 2025: - La finele intervenției care a durat ore în șir, cauza pârjolului stabilită ...

Sindicaliştii din primăriile comunelor şi oraşelor mici ameninţă cu greva

O acţiune de protest în administrația locală a fost anunţată pentru vineri, 29 august, de Sindicatul ...

Aleşii locali au împărţit banii pentru cluburile sportive: finanţare pentru performanţă

Un tricou de „Supercampion al României” a fost oferit Consiliului Local Galaţi de către reprezentanț ...

Bazinul de înot şi modernizarea Patinoarului... la Sfântu' Aşteaptă. Primăria Galaţi pregăteşte lista cu investiţiile pe care le va suspenda

„Bazinul de înot este suspendat, la fel și sala noastră «multilateral dezvoltată». E pe «hold» şi ea ...

UPDATE. Jocuri făcute la București. Situație nebuloasă la cârma PNL Galați

Problemele organizației județene a PNL Galați sunt tot mai departe de a fi rezolvate. Iar în urma în ...

Peste un milion de soldați pierduți de Rusia în războiul din Ucraina

Conform actualizării publicate de Statul Major al Ucrainei, începând cu 24 februarie 2022, armata Fe ...

Datele celui mai nou submarin nuclear rusesc, pe mâna Ucrainei

Date secrete despre cel mai nou submarin nuclear al Rusiei au ajuns pe mâna Ucrainei. Informațiile o ...

Rusia încă folosește „Mașinăria Apocalipsei”

Fostul președinte și premier rus Dmitri Medvedev i-a transmis joi președintelui american Donald Trum ...

Un nou proiect pentru „independența” structurilor anticorupție

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat joi că propune un nou proiect de lege pentru a a ...

Medicii din spitale, obligaţi să consulte şi în policlinici

Medicii care lucrează în spitale vor fi obligați să acorde, în timpul programului de lucru, și consu ...

Cum învingi depresia post-vacanță

Vacanța a trecut, dar în loc să fiți revigorați și pregătiți pentru un nou an plin de provocări, s-a ...

Sănătatea somnului pe timp de caniculă

Căldura excesivă nu înseamnă doar disconfort, ci în multe cazuri transformă somnul, dintr-un aliat, ...

De ce merită afinele un loc de cinste în dieta ta

În timp ce fructele exotice fură adesea lumina reflectoarelor, un erou local, mic și plin de putere, ...

Euro a crescut în trei ședințe cu circa 1,5 bani

Reducerea ofertei de valută, pe fondul unei majorări a cererii comerciale, a afectat performanța mon ...

Cursul euro revine la 5,07 lei

Creșterea cererii de valută din partea comercianților, care se pregătesc să achite importurile făcut ...

Planul B la Combinat: o companie nouă, cu patroni români. 30 septembrie, ziua decisivă

Remus Borza, președintele EuroInsol (firmă care face parte, alături de CITR, din consorțiul concorda ...

Un nou feribot pentru canadienii de la BC Ferries, lansat la Galați

La Șantierul Naval Damen Galați a avut loc, miercuri, ceremonia de lansare a unui nou feribot clasa ...

Oțelul II a deschis drumul echipelor gălățene în Liga a III-a

În weekend s-a dat startul meciurilor din cel de-al treilea eșalon de fotbal al României, competiție ...

Tricolorii joacă ultimele meciuri amicale înainte de a pleca în Filipine

VOLEI. Sâmbătă şi duminică, în cantonamentul de la Piatra Neamţ, vor avea loc ultimele două meciuri ...

Trei ținte pentru Oțelul, pe final de mercato

Perioada de transferuri pentru echipele româneşti de fotbal se apropie de final, iar gruparea gălățe ...

Sporting Liești, la startul unei noi ediţii a Ligii a III-a

După splendida calificare în grupele "Cupei României", performanţă foarte greu de realizat de o echi ...

Gălăţenii de la ByteForce, recunoscuţi pentru inovaţie în programarea robotului (GALERIE FOTO)

În perioada 22–24 august 2025, aşa cum am anunţat, echipa de robotică ByteForce 19234 de la Colegiul ...

Liceeni de la Colegiul Naţional „A. I. Cuza” Galați, autori de carte

Elevii de la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” din Galați au demonstrat că pasiunea pentru lec ...

Zile de vacanţă pline de prietenie și bucurie la Smulţi

Pe parcursul vacanței de vară, în Parohia Smulți 1 din protopopiatul Târgu Bujor, județul Galați, s- ...

„ByteForce” și „StarLight” - aliaţi la cel mai prestigios turneu de roboți din Europa (FOTO)

Două echipe de robotică din orașe diferite, unite de aceeași pasiune și de același vis, își dau mâna ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

Prima întâlnire a ministrului Oana Ţoiu cu românii din Italia

Prima întâlnire oficială a ministrului de Externe, Oana Ţoiu, cu reprezentanți ai comunităților româ ...

Gălățeni acuzați că au furat substanțe de 3.000.0000 de euro. Poliția franceză a venit după ei (FOTO)

Mai mulți bărbați din județul Galați sunt cercetați de autoritățile franceze sub acuzații de furt în ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Populația României, susţinută de imigranți

Populația României a scăzut anul trecut, cu toate că au intrat în ţară circa 290.000 de imigranți, a ...

Drumeție în Munții Dobrogei a tinerilor din Tecuci

Douăzeci de tineri liceeni și studenți, însoțiți de preotul paroh de la Parohia „Adormirea Maicii Do ...

Strategia Jandarmeriei Galați pentru a reuși să țină strada sub control

Acțiunile de PR prin care Jandarmeria Galați a încercat de-a lungul ultimilor ani să-i convingă pe t ...

„Înțelegem situația țării, dar nu noi suntem vinovați pentru ea”. Protest anti-austeritate la Galați

Salariu minim decent, pensii echitabile, taxare justă, respectarea drepturilor legale și contractual ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Corneliu Antoniu, călătorie prin metaspațiile adevărului

Cenaclul "Noduri şi Semne". Remember”Poezia lui Corneliu Antoniu acționează ca un atractor tainic pl ...

Carnet cultural. Muzee și expoziții în Galați

Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Iubitorii de artă gălăţeni sunt aşteptaţi să viziteze expoziţia ...

Carnet cultural. Muzee și expoziții în Galați

Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Iubitorii de artă gălăţeni sunt aşteptaţi să viziteze expoziţia ...

Istorie și realitate virtuală: comorile Galațiului devin holograme

Certificatul de aviator al Smarandei Brăescu, mapa de diplomat a lui Costache Negri, automobilul De ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Amor nebun cu o minoră, finalizat în arestul Poliției

În categoria ”ce mai fac adolescenții când împlinesc o vârstă importantă”, se înscrie, mai nou, o tâ ...

Începe procesul șoferului turc care a ucis o mamă (FOTO)

Marti, 29 iulie 2025, este ziua când la Judecătoria Galați va avea loc primul termen de judecată în ...

Ciobanul care a ucis pentru apă, trimis în judecată

Procurorii au finalizat ancheta în cazul de omor care a șocat comunitatea din Rădești în prima zi a ...

Programul Tribunalului, modificat pe perioada verii

Gălățenii care au probleme juridice și vor trebui să ajungă la instanțe până la finele lunii august, ...

Transporturi pentru parcul eolian de la Cuca

Între 20 și 30 august, sunt programate să se desfășoare opt transporturi cu depășiri de gabarit, în ...

Bărbat găsit înecat într-un canal de irigații

Decoperire macabră într-un canal de irigații de pe raza localității Negrea, comuna Schela! Luni dup ...

Fără curent electric în comuna Independența

Distribuție Energie Electrică România S.A. (DEER) - Sucursala Galați anunță întreruperi ale alimentă ...

Nicio duminică fără un incident grav la scăldat! Tată a șapte copii, în comă după un plonjon

Temperaturile extreme îi împing pe tot mai mulți să se scalde în locuri neautorizate și periculoase. ...

GLISSANDO (contemplare cu d/efect întârziat)

Un fluture de toamnă, rătăcit, erou târziu în efemeritate: alb în zigzag, printre deşertăciuni şi p ...

ELEGIE ÎN LIMBA ROMÂNĂ

Colegul meu de şcoală, de bancă şi de viaţăse duce-acum, spre zare, spre dincolo de zare,se duce dup ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”. TRATAT de TĂCERE (dosarele XYZ)

Nimic de zis - într-un acord minorşi-ntr-o secundă, Alfa şi Omegabolborosesc şi clocotesc şi spuntot ...

NENEA MUCALITUL (Joc de Unu)

Ne/aşteptat... se-nclină, se-ndoaie şi se strâmbăcorect, pe ne/simţite şi până la oprire,îşi pierde ...

HAI la TOAMNĂ!!!

Ieri, după cum ziceam, cam pe la zece ore şi douăzeci de minute, când clopotele bat pentru sfârşitul ...

UMBRA VITEAZULUI RĂTĂCITOR

Iată, aici e una dintre fântânile Copilăriei! Din care beam apă când umblam la seceriş, la praşilă, ...

ODINIOARĂ... și ACUM

Odinioară... cineva zice că vine Toamna! Cică vine imediat! Cică dinspre Iaşi vine! Cu trenul acela ...

SEMINȚE de LUMINĂ

Mi s-a dat şansa/norocul de a le vedea o dată, numai o dată, pe luciul unui lac uriaş, în mijlocul u ...

Un nou film cu Brad Pitt și Tom Cruise, misiune imposibilă?

Tom Cruise și Brad Pitt s-ar putea reuni pentru un film-surpriză, la 31 de ani după ce au jucat împr ...

Fumatul pasiv afectează grav animalele de companie

Fumatul pasiv nu dăunează doar oamenilor, ci și animalelor de companie care trăiesc în aceeași locui ...

Clubul pensionarilor pasionați de crime nerezolvate

Actrița Helen Mirren, una dintre protagonistele peliculei „The Thursday Murder Club”, un film despre ...

Hikikomori, fenomenul îngrijorător cu „epicentrul” în Japonia

Fenomenul Hikikomori, apărut în Japonia, se extinde și în Europa și devine tot mai îngrijorător. Tot ...

Sfaturi. De ce e bine să consumăm ficat de pui?

Ficățeii de pui sunt bogați în proteine și au puține calorii Pentru o alimentație echilibrată, este ...

Ce trebuie să ştim despre împerecherea pisicilor

Proprietarii de feline care îşi doresc înmulţirea acestora trebuie să aibă anumite informaţii înaint ...

Hidratarea corectă în timpul lunilor de vară

În sezonul cald, când temperaturile urcă peste 30 de grade, ni se reamintește tot mai des cât de imp ...

Produsele alimentare care trebuie evitate în timpul verii

Vara vine cu mult soare, relaxare și mese în aer liber, dar și cu riscuri alimentare mai mari. Tempe ...