OPINII - Viaţa Liberă Galaţi

Nu deschideţi şampania, tezaurul e tot la Moscova!

Scris de Sâmbătă, 16 Martie 2024
Parlamentul European a solicitat Federației Ruse, printr-o rezoluţie adoptată joi, la Strasbourg, să returneze integral României tezaurul național, sechestrat de Moscova în perioada 1916-1917. "Parlamentul regretă că Rusia nu a restituit integral României tezaurul său național, ceea ce reprezintă o încălcare a normelor și cutumelor internaționale", a precizat Parlamentul European,…

Joacă periculoasă, dar până când?

Scris de Vineri, 15 Martie 2024
La Cavadineşti, un elev a ajuns în incinta şcolii cu un obuz neexplodat, găsit pe malul Prutului. Evident, direcţiunea a anunţat autorităţile, s-a dat alarma, s-au pus în mişcare echipele de intervenţie. Din fericire, nu s-a întâmplat nimic rău, de data aceasta. Dar nu pot să nu mă întreb, dincolo…

Cine este de vină pentru accidente

Scris de Joi, 14 Martie 2024
Prima noastră reacţie, când auzim despre accidente rutiere grave, cu morţi şi răniţi, este să ne îndreptăm furia asupra şoferilor vinovaţi. Fără doar şi poate, aceştia există, iar modificările legislative din iulie 2023, menite să-i trimită după gratii pe cei care s-au urcat la volan băuţi, drogaţi sau fără permis…

Duplicitate politică în vremuri electorale

Scris de Miercuri, 13 Martie 2024
"Ne-ați transformat din «ciuma roșie» în «crucea roșie»", le reproșa liberalilor un vajnic social-democrat, atunci când PSD a intrat la guvernare alături de PNL. Cam dramatică afirmația, între noi fie vorba. În realitate, n-a salvat nimeni pe nimeni. A fost mai degrabă o mișcare din strategia neaoșă "Te faci frate…

Drumul spre centrele de permanență trece pe la UPU

Scris de Marți, 12 Martie 2024
În urmă cu câteva zile, cineva îmi povestea despre o experienţă neplăcută pe care a avut-o, în toiul unei nopți, cu personalul medical de la unul dintre centrele de permanență din oraș. Deși acestea au fost înfiinţate pentru a prelua din nevoile mici şi medii ale cetățenilor, pentru a degreva…

Roșia Montană - verdictul trece, gâlceava rămâne

Scris de Luni, 11 Martie 2024
După ani de zile de procese, în sfârșit a venit verdictul Curții Internaționale de Arbitraj privind dosarul Roșia Montană. Surpriza a fost și mai mare dat fiind faptul că... România a câștigat acest proces, deși în ultima perioadă am asistat, la nivelul autorităților publice, la un discurs ce pregătea mai…

Femeie, nu te vinde ieftin!

Scris de Sâmbătă, 09 Martie 2024
Departe de ideea că ar fi acceptabil ca un om, bărbat sau femeie, să fie de vânzare, la propriu sau la figurat, e bine de punctat că e de căpătâi să știm că alegerea celor cu care ne... adunăm în viață ne definește. Spune-mi cu cine te însoțești ca să-ți…

Garcea, alegerile şi primarii

Scris de Vineri, 08 Martie 2024
Au apărut primele sondaje după decizia de comasare a alegerilor europarlamentare cu scrutinul pentru locale şi hotărârea ca partidele din coaliţia de guvernare să candideze pe liste comune pentru Parlamentul European. Aşa cum era de aşteptat, intenţiile de vot de până acum au fost date peste cap, Garcea, Piperea &…

Ne-a rămas orașul mic

Scris de Joi, 07 Martie 2024
Cu vreo 50-60 de ani în urmă, când se hotăra construirea la Galați a celui mai mare combinat siderurgic din România, nimeni nu-și putea închipui cât de mult se va extinde orașul. S-au perindat de atunci pe la noi zeci, poate sute de mii de oameni din tot județul și…

Azi îi plantăm, mâine (îi) asfaltăm!

Scris de Miercuri, 06 Martie 2024
Recunosc cinstit, acesta-i gândul vinovat care mi-a trecut prin minte, în timp ce mă oprisem marți dimineață la Spicu, pentru a fotografia copacii depozitați într-o remorcă, așteptând să fie plantați. Rădăcinile lor mari îmi dădeau speranțe că trunchiurile vor rezista, iar ramurile vor înfrunzi. Că nu se vor transforma, ca…

Cine pică la cutremur

Scris de Marți, 05 Martie 2024
La 47 de ani de la cutremurul care a omorât 1.542 de români, dintre care peste 1.400 doar în Capitală, situaţia multora dintre locuinţele noastre nu este, din păcate, deloc sigură. Pe listele Primăriei Galaţi figurează zeci de blocuri expertizate ca fiind încadrate într-o clasă de risc seismic, de la…

Unde sunt mărțișoarele de altădată...

Scris de Luni, 04 Martie 2024
Nu putem traversa aceste zile fără să remarcăm importanța lor, din punct de vedere al venirii primăverii și bineînțeles al zilei de Mărțișor. An de an, primele zile de martie îmi amintesc de perioada anilor '90, când, elevă fiind, așteptam cu sufletul la gură ziua de 1 Martie, pentru a…

Primăvara și nebunia semafoarelor

Scris de Sâmbătă, 02 Martie 2024
Rar mi-a fost dat să văd ceea ce am trăit în ultimele zile pe străzile din oraș. Trafic infernal, pietoni grăbiți, semafoare nefuncționale la ore de vârf. Încă o dovadă că prin instituțiile care ar trebui să deservească cetățeanul nu prea știe stânga ce face dreapta, iar omul, în stradă,…

Un război prea important pentru a-l pierde

Scris de Vineri, 01 Martie 2024
În ciuda celor care mizau, poate, pe o "oboseală strategică" a statelor europene vizavi de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, rezoluția adoptată, joi, în Parlamentul European, este un semnal că la nivel politic direcția rămâne de neclintit. Nu trebuie să existe "nicio restricție autoimpusă asupra asistenței militare pentru Ucraina" a transmis…

Ce post vizează Iohannis prin candidatura la şefia NATO

Scris de Joi, 29 Februarie 2024
Deşi "în secret" i se pregăteşte o vilă de retragere, pentru modernizarea căreia statul român a alocat circa 7 milioane de euro, Klaus Iohannis nu pare să aibă de gând să stea pe-acasă nici după încheierea celui de-al doilea (şi ultim) mandat prezidenţial. Chiar dacă, potrivit comunicărilor oficiale, şeful statului…

Nu vrem sânge, dar nici țapi ispășitori!

Scris de Miercuri, 28 Februarie 2024
"Unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă" - un principiu din Dreptul Roman care spune clar că prea multe interpretări și alunecări de la litera regulii i-ar dizolva acesteia esența și scopul. Ei bine, acest principiu nu ar trebui să se aplice când vine vorba de ocrotirea…

Electrica face "meditații" cu clienții, pe tema noilor facturi

Scris de Marți, 27 Februarie 2024
La sfârșitul săptămânii trecute, având în vedere numărul mare de solicitări primite din partea clienților, ca urmare a unor noutăți generate de optimizarea sistemelor informatice, compania Electrica Furnizare anunța că a prelungit programul de lucru din cadrul mai multor puncte de prezență ale companiei. Practic, programul de relații cu clienții…

Politica în războiul de uzură

Scris de Luni, 26 Februarie 2024
Dacă în urmă cu un an de zile exista speranța că războiul din Ucraina ar putea fi tranșat, cu ajutorul militar occidental, într-un timp relativ scurt, în prezent confruntarea a devenit una de uzură, în care, iată, Rusia pare a fi intrat din nou în ofensivă. Kievul resimte, poate mai…

Care-i miza scandalului din Universitate

Scris de Sâmbătă, 24 Februarie 2024
La Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi, scandalul neconfirmării în funcţie a rectorului ales, prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, în urma unui control de la Ministerul Educaţiei, continuă. După ce mandatul rectorului Georgescu s-a încheiat, la cererea ministerului, Senatul universitar a desemnat-o drept interimar pe prof. univ. dr.…

Fă, noi chiar avem probleme!

Scris de Vineri, 23 Februarie 2024
„Cade una, cădem toate”, aşa se intitula acţiunea prin care, pe 8 Martie 2017, câteva zeci de femei s-au adunat în faţa Ministerului Justiţiei şi au creat un impresionat domino uman: s-au culcat pe pământ, una lângă cealaltă, încercând să atragă atenţia autorităţilor asupra victimelor violenţei domestice din România. Trupurile…

Doi ani apocaliptici

Scris de Joi, 22 Februarie 2024
Încă vreo 20 de drone kamikaze și câteva rachete balistice rusești s-au abătut asupra orașelor ucrainene, pe linia frontului sute și sute de oameni își pierd viața, iar în timp ce Putin își decorează ”forțele eliberatoare”, cancelariile europene se întreabă până unde vor merge ambițiile regimului de la Moscova. De…

Binele şi răul din noi şi din afara noastră

Scris de Miercuri, 21 Februarie 2024
Nu de puţine ori ni se reproşează, de către cititori, de către apropiaţi, uneori chiar de membri ai familiei, că prea vedem doar răul din jurul nostru, că prea mult spaţiu îi oferim, că prea căutăm cu înverşunare să-l oglindim. Realitatea este că nu ştiu să existe vreun jurnalist pe…

Sistemul și monstruleții justițiari

Scris de Marți, 20 Februarie 2024
În ultimele zile, în paralel cu știrile despre ”minunile” înfăptuite de Justiția gălățeană în câteva situații care au oripilat opinia publică, a mai circulat o informație, ce-i drept, nu la nivelul de notorietate al acelora care au ”rupt” audiențele. Un judecător din Galați este primul magistrat din țară exclus din…

"Ehei, nici nu ştiţi voi ce repede vin ruşii..."

Scris de Luni, 19 Februarie 2024
Alexei Navalnîi avea 47 de ani. Era fiu, soţ, tată, dar în primul rând era om. Un om care şi-a asumat o poziţie nu doar ingrată în societatea rusă, ci una, cum s-a dovedit, pentru care a plătit nu doar cu libertatea, ci şi cu viaţa. De când am publicat…
Pagina 19 din 166

A înghețat și tabela: FC Botoșani - Oțelul 0-0

Partida din încheierea etapei cu numărul 24 a Superligii a avut particularitatea desfășurării la o t ...

A încercat să treacă vama cu un permis necorespunzător

Un șofer în vârstă de 50 de ani a încercat să treacă vama la volanul unui ansamblu rutier, deși perm ...

Ofertanți pentru modernizarea celei mai vechi școli publice din Galați

Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice, trei oferte au fost depuse pentru exe ...

Moldova rămâne sub Cod galben de ger

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare Cod galben de temperaturi deo ...

Cultură de canabis descoperită în casa unui gălățean

Un bărbat în vârstă de 48 de ani este cercetat pentru trafic de droguri de risc, în formă continuată ...

Restricții de viteză pe DN 2S, în zona podului peste Dunăre

Începând de luni, 2 februarie, au fost instituite restricții temporare de circulație pe DN 2S, în zo ...

12 animale arse în urma unui incendiu, în județul Galați

O anexă gospodărească a fost cuprinsă de flăcări, în noapte de duminică spre luni, în localitatea Gr ...

Istoria care ne unește. 3,17 milioane de lei pentru restaurarea și punerea în valoare a statuii lui Ioan Vodă cel Viteaz de la Roșcani

Consiliul Județean a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru consolidarea, restaurarea și puner ...

Consiliul Judeţean Galaţi finalizează proiectul „Renovare energetică a Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Răsvan Angheluță Galați – Corp 1

  COMUNICAT DE PRESĂ ”PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată”                       ...

Kituri medicale tactice de prim-ajutor, obținute de Jandarmeria Galați

Într-un context de securitate tot mai complex, în care misiunile forțelor de ordine implică riscuri ...

Se caută constructor pentru modernizarea Şcolii „Ludovic Cosma”

Pentru consolidarea și eficientizarea energetică a Școlii Gimnaziale „Ludovic Cosma” - corp C1, Prim ...

HOOPEKS INTERNATIONAL SRL - Anunț public

  Anunt public   S.C. HOOPEKS INTERNATIONAL S.R.L., titular al proiectului « Construire linie ele ...

Bani europeni „drămuiţi” pentru Valea Ţiglinei. Biodiversitatea ne costă mai mult 

Pentru a transforma Valea Țiglinei dintr-un spațiu urban degradat într-o zonă de biodiversitate, edu ...

Costel Fotea: Guvernul caută soluții ca siderurgiștii să-și primească salariile (VIDEO)

O delegație mixtă a conducerii executive a combinatului Liberty Galați și a sindicatului reprezentat ...

Modernizarea Falezei are nevoie de un supervizor

După ce a atribuit, în toamna anului trecut, contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de ...

Retragere de la cârma USR Galaţi

Senatorul George Ștefănache şi-a anunţat, printr-o postare pe pagina sa publică de Facebook, decizia ...

Două milioane de ucraineni, dați în urmărire de Ministerul Apărării

La preluarea mandatului, noul ministru al Apărării ucrainene a descris situația din armată ca fiind ...

Al doilea atac rusesc cu o rachetă hipersonică în Ucraina

Armata rusă a lansat în noaptea de joi spre vineri 36 de rachete și 242 de drone asupra Ucrainei, au ...

Ucraina a omologat peste 550 de noi modele de drone

Ministerul ucrainean al Apărării a omologat în anul 2025 peste 1.300 de modele noi de arme și echipa ...

Rusia insistă pentru retragerea Ucrainei din Donbas

Optimismul privind un avans rapid către pace după întrevederea dintre Donald Trump și Volodimir Zele ...

Copilul înjunghiat la joacă de 24 de ori, salvat de medicii gălăţeni

Andrei, copilul de 10 ani din comuna Viziru, județul Brăila, care, la finalul săptămânii trecute, a ...

Echipamente noi pentru secţia de Urologie a Spitalului Judeţean

Secția de Urologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați a fost dotată ...

Trei sportivi adolescenți, operați artroscopic în premieră la Galați

O echipă formată din medici specialiști ortopezi, medici rezidenți și doi anesteziști a reușit să re ...

Se caută constructor pentru noi investiţii la Spitalul de Psihiatrie

Primăria municipiului Galați caută constructori care să consolideze şi modernizeze două corpuri de c ...

Analiza financiară a săptămânii. Ianuarie a fost o lună „roșie pentru leu

Leul a avut o evoluție depreciativă față de principalele monede. Excepție a făcut dolarul american c ...

Liberty și odiseea contractelor pentru energie. Din furnizor în furnizor, pentru menţinerea în reţea

Pe 30 ianuarie, vineri, la miezul nopții, a expirat contractul de furnizare a energiei electrice din ...

Cazul Liberty: UE ne-a dat radarul. Noi am cerut colacul de salvare

Europa nu mai tratează insolvența ca pe un accident. O vede ca pe un proces. Un proces lent, previzi ...

Galațiul, locul al doilea național în topul marilor investiții în construcții

Într-un clasament publicat recent de site-ul specializat Arena Construcțiilor, Galațiul este al doil ...

CSM Arcada - victorie mare în Capitală

Un meci de cinci seturi are întotdeauna atracția sa aparte. Dar dacă sunt și echipe care să ofere sp ...

Joao Paulo, transfer oficializat la FCSB

Oțelul a reușit să vândă al doilea jucător în această iarnă. Este vorba despre Joao Paulo, sosit gra ...

FC Botoșani - Oțelul: prin ger năprasnic, către play-off

Gruparea gălățeană are programat un test extrem de dificil, atât prin prisma adversarului, cât mai a ...

Din sportul gălăţean- Victorie la Naţionalele de sală

ATLETISM. Rebecca Ciocan a câștigat proba de 400 metri din cadrul Campionatului Național de Atletism ...

Ziua Școlii Nr. 28 Galați - educație, credință și performanță

Școala Gimnazială Nr. 28 Galați a marcat Ziua şcolii printr-o serie de activități educative, cultura ...

Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli, marcată de IPJ Galați

Inspectoratul de Poliție Județean Galați a desfășurat, în perioada 27–30 ianuarie, la nivelul întreg ...

Ateliere educaţionale la Școala Gimnazială ,,Dan Barbilian”

În cadrul proiectului ,,Educație pentru Viață Armonioasă”, ediția a IV-a, la Școala Gimnazială ,,Dan ...

Cadrele didactice amenință cu greva. Simulările şi examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat, în pericol

Deși anul școlar este în toi, nemulțumirile profesorilor, datând din mandatul ministrului Daniel Dav ...

Cum a fost petrecerea publică de Revelion 2026 la Galaţi (FOTO & VIDEO)

Mai puţin numeroşi decât în anii trecuţi, sute de gălăţeni au salutat intrarea în 2026 la petrecerea ...

Mii de gălăţeni, la Festivalul de Datini şi Obiceiuri. Emoţie, credinţă şi colinde, la Dunărea de Jos

Cea mai frumoasă colindă a copilăriei noastre, „O, ce veste minunată!”, s-a înălţat din glasurile un ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

Galațiul și Cahulul, legate din nou prin cale ferată

Județul Galați se conturează ca un punct esențial în noile planuri de cooperare în domeniul infrastr ...

Articol elogios în „The Guardian” despre un gălățean care a uimit lumea

O colecție de șase discuri în ediție limitată lansată cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la naștere ...

Peripeţiile unui cadou de Crăciun trimis din Ţara Galilor pentru o mamă din Galaţi

Rătăcit între birocraţie şi „cutumele” poştei, darul pe care o gălăţeancă l-a trimis din Ţara Galilo ...

Roaming mai ieftin în Republica Moldova și Ucraina

ANCOM anunță că, de la 1 ianuarie 2026, Republica Moldova și Ucraina se alătură sistemului de tarifa ...

Hramul capelei din cadrul Muzeului Eparhial

La praznicul Întâmpinării Domnului, capela din cadrul Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii ...

Elevi din 15 licee, la un simpozion dedicat Sfinţilor Trei Ierarhi

În zilele premergătoare Sărbătorii Sfinţilor Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioa ...

Studentă la „Danubius”, prezentatoare de festival

Universitatea Internațională „Danubius” (UID) își confirmă rolul de promotor al culturii și al dialo ...

Filiala „Costache Negri” se alătură evenimentului ZICI 2026

Bucuria lecturii se extinde în comunitatea gălățeană. După ce Filiala nr. 2 a Bibliotecii Județene „ ...

Cristina Bleandură, mesaj de unitate şi un colind pentru cititorii „Vieţii libere” (VIDEO)

Redacția „Viața liberă” a avut pe 22 decembrie o invitată specială: Cristina Bleandură, solistă și a ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Alege să fii voluntar în lupta împotriva cancerului!

Proiectul „Dăruiește din suflet” lansează începând cu 23 februarie 2026 cea de-a doua ediție și este ...

Speranță printre ruine pentru o familie din Braniștea

Primăria comunei Braniștea, în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Galați, a distribuit ...

O familie din Braniștea rămasă fără casă are nevoie de ajutor

Un scurtcircuit produs de la o priză a făcut ca toată agoniseala de o viață a unei familii să fie di ...

O mare dovadă de generozitate a gălăţenilor, la final de 2025, pentru un copil

Pentru un grup de oameni de bine din Galaţi, 2025 s-a încheiat cu bucuria de a fi putut face o faptă ...

Carnetul cultural

Expozitii Muzeul de Artă Vizuală - Salonul anual al Filialei Galaţi a Uniunii Artiştilor Plastici d ...

Ziua Cititului Împreună, celebrată la Galați

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” invită publicul la o nouă celebr ...

Se caută un motiv, la „Noduri şi semne”. Cronică de cenaclu

Domnul T: Am venit, am venit dar eu, euuuu, Dumnezeule mare, mămel, ce căutăm noi aici?! Doamna T: D ...

Gălăţenii, naşi, cumnaţi şi cumetri la „Nunta de argint” a trupei „Fără Zahăr”

Trupa de folk alternativ „Fără Zahăr” a sărbătorit 25 de ani de activitate printr-un concert memorab ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

De ce nu s-a demolat niciun restaurant de pe Faleză. „În cel mai rău caz, ajungem în postura de a-i despăgubi”

După ce a obţinut suspendarea executării dispoziţiei de demolare a construcţiei de pe malul Dunării, ...

Gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2025. Să privim înapoi… şi să luăm aminte!

Bun găsit în Galaţiul gogomăniilor, golăniilor şi al ţepelor pe care - cu sau fără voia noastră - le ...

Memoria comunităţii: Gălăţeni de valoare pe care i-am pierdut în 2025

2025 şi-a luat „tributul” lăsându-ne mai săraci în oameni de valoare. Galațiul a pierdut personalită ...

Gălăţeni care ne-au făcut mândri în 2025

Damaris Lupu - câştigătoare „Românii au talent”, Maia Fluture - finalistă „X Factor”, Seby de la Gal ...

Consiliul Judeţean Galaţi ar putea deveni partener pentru „Via Dobrogeana”

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați, despre care aţi putut afla din zi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Șofer gălățean, condamnat la închisoare pentru beţie la volan

Un gălățean în vârstă de 36 de ani a ajuns după gratii după ce a condus sub influența alcoolului sau ...

Zeci de ani după gratii pentru mama care și-a torturat fetița până la moarte

Curtea de Apel Galați a pronunțat sentința definitivă în unul dintre cele mai șocante cazuri de viol ...

Înalta Curte a ordonat judecarea mușamalizării unui viol în sutană

Zilele acestea, Înalta Curte de Casație și Justiție a pus punct final strategiilor de tergiversare a ...

Criză acută la Parchetul care anchetează marea violență din Galați

Cu o floare nu se face primăvară nici măcar în criza fără precedent cu care se confruntă parchetele ...

Amendă de 6.000 de lei pentru deversări ilegale în câmp

Garda de Mediu Galați a aplicat o amendă de 6.000 de lei în urma unui control efectuat în comuna Gri ...

Investiții în iluminat public, apă și canalizare în 25 de localități gălățene

25 de localități din județul Galați vor beneficia, în perioada următoare, de investiții în valoare t ...

Exerciții cu muniție reală în Poligonul Smârdan

Primăria comunei Smârdan a emis o avertizare importantă pentru cetățeni cu privire la desfășurarea u ...

Panouri solare și baterii gratis pentru locuitorii din Smârdan

Primăria comunei Smârdan face un pas major către independența energetică, prin lansarea unui nou pro ...

TRĂSNET (şi paratrăsnet)

Şi fulger, şi tunet... şi-mi dă îndeajuns,/ primesc fără frică, să am de uimire, de foame, de dor,/ ...

SINGUR pe PĂMÂNT (pentru Georgiana și Delia de Jugănaru - La Mulți Ani!)

Ş-acum l-aud... bătea la geam şi mă striga - zicea că-i Singur pe Pământ şi că nu are un loc al lui, ...

PURIFICARE INFERNALĂ (dosarele Z)

Mă-nclin în faţa frumuseţii tale, mă faci să uit, să ocolesc urâtul tot, tu-mi ţii pe mers şi sufle ...

CÂNTEC ÎNTRERUPT (dosarele XYZ)

Cea mai dureroasă şi adâncă tăcere începe să se întâmple când vezi o pasăre moartă pe cărarea dintr ...

ALTARUL de pe strada UITĂRII

Din când în când, cam de câteva ori într-o viaţă lungă sau scurtă sau bună sau rea sau grea sau uşoa ...

ÎMBRĂȚIȘAREA NEMĂRGINIRII

Draga mea încă Rătăcitoare prin poghiazurile Deşertăciunii, nu ştiu dacă-ţi mai aduci aminte când şi ...

Trecutul Ultimului Viitor (XXX)

Începe să se audă şi să se vadă că răsare Soarele! Lângă alunul din primitoarea ogradă a lui Rică, v ...

Trecutul Ultimului Viitor (XXIX)

Da, sigur că da... numai Mihai Eminescu şi Ştefan cel Mare beau astfel de vin! Vin sfinţit cu Sapa ş ...

Oameni de seamă. Ştefan Mihăilescu-Brăila, un excepţional exponent al comediei româneşti

Actorul Ștefan Mihăilescu-Brăila s-a născut pe 3 februarie 1925, la Brăila. Din copilărie și-a dori ...

Carnet cultural gălăţean

Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Salonul anual al Filialei Galaţi a Uniunii Artiştilor Plastici d ...

Remember. Constantin Ciopraga (1916-2009)

Constantin Ciopraga, critic, istoric literar, romancier, s-a născut pe 12 mai 1916, la Paşcani. A u ...

Cariere. Vladimir Găitan, un actor valoros și inconfundabil

Actorul Vladimir Găitan s-a născut pe 2 februarie 1947, la Suceava. A absolvit Institutul de Artă T ...

Cum transformi baia într-un ritual terapeutic

Terapia prin baie, o practică cu rădăcini străvechi, revine în atenția celor care caută soluții natu ...

De ce este indicată combinarea bananelor cu ciocolata

Combinarea ciocolatei cu bananele este excelentă pentru că oferă un amestec gustos și nutritiv: bana ...

Uleiul de eucalipt, aliat natural în prevenirea răcelilor de iarnă

Sezonul rece aduce frecvent răceli și infecții respiratorii, iar uleiul de eucalipt este un remediu ...

Unt de casă, simplu și rapid de preparat

Este atât de simplu să faci unt de casă încât nu vei mai cumpăra niciodată din comerț. În plus, îl p ...