OPINII - Viaţa Liberă Galaţi

Paştele trece, iepuroii rămân

Scris de Joi, 12 Aprilie 2018
Îmi aduc şi astăzi aminte de sărbătorile de Paşte petrecute la bunici, într-o comună îndepărtată din nordul Moldovei, în ţinutul Vârnavului. Nu era vreun ceremonial care să uimească prin magnitudine, mai ales că, "pe vremuri", mulţi se fereau, chiar şi în zi de mare sărbătoare, să calce în biserică… Se…

Coborâţi de pe piedestal, printre muritorii de rând

Scris de Miercuri, 11 Aprilie 2018
De Înviere, mi-ar fi plăcut să îi zăresc pe ai noştri aleşi în mulţime, alături de cei peste o mie de credincioşi care au asistat la slujba de la Catedrala Arhiepiscopală. Ar fi fost, poate, cel mai potrivit moment pentru ca ai noştri conducători să se apropie de oameni, de…

Conflict în traficul cu pacienţi

Scris de Marți, 10 Aprilie 2018
Recenta sugestie a şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă referitoare la medicii care ar trebui să aleagă dacă muncesc la stat sau la privat exprimă tarele unui sistem care se vrea bivalent, dar care, în realitate, nu este decât întruchiparea unei vaci de muls, care nu dă un lapte destul…

Când învie bunătatea din noi?

Scris de Vineri, 06 Aprilie 2018
Sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire anul acesta, dar parcă niciodată n-am fost mai dezbinați, mai porniţi să ne sărim unii altora la beregată, uneori pentru cele mai stupide motive. Uităm, permanent, lucrurile care contează cu adevărat: sănătatea, iubirea, prietenia, ajutorarea aproapelui fără pretenţia de a primi ceva…

Ce şanse au copiii deştepţi în România

Scris de Joi, 05 Aprilie 2018
Că tot vine Paştele, cât cozonacul mi s-a făcut deunăzi inima, când două copiliţe, olimpice muncitoare şi hotărâte să răstoarne chiar şi munţii, mi-au mărturisit că vor să rămână în România şi, conştiente de valoarea lor, au decis că vor să schimbe în bine soarta ţării amărâte pe care le-o…

Unde nu-i cap, vai de patrimoniu!

Scris de Miercuri, 04 Aprilie 2018
E de notorietate „urbanizarea” din timpul perioadei comuniste care a ras de pe faţa pământului „casele vechi, burgheze” pentru a face loc falnicelor blocuri muncitoreşti. Aşa s-a ajuns ca localităţi întregi să fie parcă trase la xerox, cu aceleaşi „cutii de chibrituri” insipide, incolore şi inodore din punct de vedere…

România, ţara în care legea îi apără pe infractori

Scris de Marți, 03 Aprilie 2018
Un bătrân de 90 de ani a fost tâlhărit în plină stradă chiar în timpul zilei. Pe lângă faptul că bărbatul a rămas fără 300 de euro şi 100 de lei, acesta a fost şi bătut de cei care întâi îi ceruseră câţiva bănuţi de pomană. Cazul este revoltător şi…

Între naţionalizare şi descentralizare

Scris de Luni, 02 Aprilie 2018
Am intrat în aprilie, o lună care este foarte posibil să se încheie cu o nouă și importantă provocare, trecerea concretă la formalitățile necesare pentru înființarea Clubului Sportiv Municipal, o entitate sportivă a autorităților locale, primarul Ionuț Pucheanu spunând că se dorește ca proiectul să fie supus votului la următoare…

Epidemia lipsei de educaţie la români

Scris de Sâmbătă, 31 Martie 2018
În mod oarecum paradoxal, în vreme ce datele medicale statistice arată că românii mor încă pe capete din cauza unor boli care în lumea civilizată sunt deja în mare măsură prevenibile, şapte din zece conaţionali se declară mulţumiţi şi foarte mulţumiţi de starea lor de sănătate. Această percepţie excesiv de…

Înapoiaţii!

Scris de Vineri, 30 Martie 2018
Facem şi noi ceva bun fără să scăpăm lături şi vreo mizerie penibilă? De unde bun gust, bun simţ, pricepere? Mă uitam de pildă la elegantul Monument al apărătorilor oraşului Galaţi, despre care mulţi m-au întrebat "ce naiba o fi şi cu ăsta?". Mă uit la vulturul din bronz, la…

Mai avem opinie publică în Galaţi?

Scris de Joi, 29 Martie 2018
Transurb Galaţi a postat, ieri, pe reţelele de socializare mai multe fotografii care ne-au lăsat un gust amar. Erau poze în care se vedea tapiţeria tăiată la câteva scaune din noile troleibuze Skoda Solaris, aduse în Galaţi, pe 5,5 milioane de euro, nu cu mult timp în urmă. Transurb a…

Pe cine mai doare Basarabia

Scris de Miercuri, 28 Martie 2018
Ieri, chiar în ziua aniversării celor 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România, ne-am bucurat de vizita, la redacţie, a delegaţiei din Cahul venite să-l însoţească pe primarul Nicolae Dandiş cu ocazia semnării înţelegerii de cooperare între cele două oraşe de pe malurile Prutului. Un moment festiv, un…

Despre virginitate şi bărbăţie politică

Scris de Marți, 27 Martie 2018
"Nu sunteţi virgini!", spunea, ironic, primarul Ionuţ Pucheanu, la adresa consilierului Ion Cordoneanu şi, implicit, a grupului PNL, astă-vară, în plenul şedinţei Consiliului Local. Acolo unde, joia trecută, edilul-şef i-a cerut bărbăţie directorului Transurb: "Îl rog pe domnul director Caliga - eu l-am cunoscut ceva mai bărbat, cel puţin în…

Ţara care-i ţine în braţe pe infractori

Scris de Luni, 26 Martie 2018
Parcă nicăieri nu se străduieşte conducerea României să ţină cont de drepturile omului mai mult decât atunci când vine vorba de deţinuţi, adică de infractori. Şi asta spune multe despre forul decizional, care ţine în mod exagerat cu ursul. După ce că alocaţia de hrană a unui puşcăriaş este cu…

Guvernul neputinţei noastre

Scris de Sâmbătă, 24 Martie 2018
Pe 24 martie 1882, doctorul Robert Koch uimea comunitatea ştiinţifică internaţională prin anunţul descoperirii cauzei infecţioase a tuberculozei. Acum, la aproape 140 de ani, omenirea este încă departe de a câştiga lupta cu acest criminal tăcut. România, în ciuda faptului că are o aşa-zisă strategie naţională de depistare şi tratament…

Brânza şi corvetele sunt pe bani

Scris de Vineri, 23 Martie 2018
După „negocieri seculare” care au durat… câteva luni, a devenit, în sfârşit, clar că Şantierul Naval Damen Galaţi va avea un frate mai mare: Şantierul Naval Mangalia. Interesul grupului olandez pentru achiziţionarea noului şantier vine din dorinţa de a-şi consolida nu numai prezenţa în România, ci şi extinderea unor capacităţi…

Din nepăsare, ne ucidem singuri

Scris de Joi, 22 Martie 2018
Din cauza virozelor şi gripelor, toate spitalele din România au luat măsuri şi au limitat accesul vizitatorilor. Pentru unele secţii s-a decis chiar interzicerea accesului, astfel încât bolnavii să fie cât mai protejaţi. Asta i-a înfuriat pe mulţi cetăţeni care aveau rude, prieteni sau cunoscuţi internaţi. Toţi vor să intre…

Afaceri pe spinarea necăjiţilor

Scris de Miercuri, 21 Martie 2018
Mulţi ar spune că orice are un preţ pe lumea asta, inclusiv când vine vorba de viaţă, de sănătate. Chiar şi de umanitate, dacă este să ne raportăm la realităţi care ne înconjoară, sub chipul unor oameni care se arată aplecaţi spre a-i ajuta pe ceilalţi, urmărind mai abitir banul…

Cum s-ar fi schimbat Galaţiul cu 10 milioane de euro?

Scris de Marți, 20 Martie 2018
Un parc acvatic aşa cum visează gălăţenii, modernizarea unor artere de lungimea străzii Traian, construirea a trei parcări multietajate sau, de ce nu, înnoirea completă a parcului auto al SC Transurb. Nu sunt vise frumoase, ci investiţii care s-ar fi putut realiza cu banii pe care, din iunie 2016 încoace,…

Statul perpendicular pe Justiţie

Scris de Luni, 19 Martie 2018
Prim-ministrul, ministrul Justiţiei şi Senatul au cerut desecretizarea (a se traduce prin "mediatizarea") protocoalelor dintre SRI şi DNA. Doamna DNA fiind acuzată că le-a confecţionat "dosare" miniştrilor, iar o parte a SRI, că i-a furnizat probe, dar că ticăloşi, dar şi nevinovaţi au fost filaţi şi "ascultaţi" după metode mai…

Când absurdul e la el acasă

Scris de Sâmbătă, 17 Martie 2018
Povestea bărbatului de 63 de ani, din judeţul Vaslui, declarat mort în anul 2016 şi care, deşi este în viaţă, a pierdut procesul prin care cere anularea declarării decesului, candidează cu succes la categoria "ştirea anului". Nu cred că va apărea prea curând un alt caz care să ne arate…

Populismul ieftin ne va costa scump

Scris de Vineri, 16 Martie 2018
Normele financiar-bancare sau fiscale sunt, de la o vreme încoace, "terenul de joacă" al politicienilor, al exersării unui discurs public mai puţin apropiat de realităţile economice şi mai mult şarjând pe populismul de cea mai proastă calitate. Istoria recentă este plină de declaraţiile şi chiar iniţiativele legislative ale unor minţi…

Cu cine-i gravidă mama proştilor?

Scris de Joi, 15 Martie 2018
Demararea a două dintre proiectele majore ale actualei administraţii locale, investiţii menite să schimbe în bine faţa oraşului şi traiul gălăţenilor, este condiţionată de câteva "mici detalii" descoperite ulterior. Mai precis, atunci când Dumnezeu a dat cui trebuie mintea cea de pe urmă.Pentru construirea primei parcări multietajate, investiţie de peste…

PSD pregătește asaltul decisiv

Scris de Miercuri, 14 Martie 2018
Încercările sistematice de aservire a Justiţiei sunt dovada clară că Partidul Social Democrat va continua cu perseverenţă, parcă după un calendar dinainte pus la punct, războiul total împotriva instituţiilor statului de drept. După legile Justiţiei și intrarea în vigoare a controversatului Cod fiscal, tunurile sunt puse, deloc surprinzător, asupra libertăţii…
Pagina 76 din 166

Copiii de toate vârstele sunt așteptați la teatru în weekend. Ce li s-a pregătit

Teatrul pentru Copii și Tineret ”Gulliver” continuă seria duminicilor cu teatru pentru toate vârstel ...

Când ar trebui să fie gata parcarea etajată din Micro 21

Vestea bună este că la construcţia parcării supraterane din Micro 21, zona blocurilor L6-D7-D8, se l ...

„Meseria ta merită stabilitate și respect” - Atelier online gratuit DB Work despre munca în Olanda

Costul vieții a crescut vizibil în ultimii ani, iar cheltuielile zilnice apasă tot mai mult pe buget ...

Poza zilei. Cum se construieşte în Galaţi, pe Cod galben de ger

Da, muncitorii care lucrează pe şantier pot fi subiect de ştire - credem noi - în condiţiile în care ...

Amenzi de aproape 80.000 de lei în 24 de ore, date de IPJ Galați

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Galați au desfășurat, în ultimele 24 ...

Curs de siguranță pe internet pentru seniorii gălățeni

Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, în parteneriat cu Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP ...

Liceenii de la „Cuza”, implicaţi în protejarea ecosistemelor dunărene

Prin proiectul „SHORE” implementat la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” în perioada octombrie ...

„Miracolul” analizelor de 30 de lei de la Rediu

Ofertă imbatabilă pentru locuitorii comunei Rediu: analize complete, fără ace, fără durere și cu rez ...

Licitație de 480 de milioane de lei, suspendată de o contestație

Pe 29 ianuarie 2026, la ora 15,00, ar fi trebuit să se încheie perioada rezervată pentru depunerea o ...

Consiliul Judeţean Galaţi finalizează proiectul „Renovare energetică a Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Răsvan Angheluță Galați – Corp 1

  COMUNICAT DE PRESĂ ”PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată”                       ...

Kituri medicale tactice de prim-ajutor, obținute de Jandarmeria Galați

Într-un context de securitate tot mai complex, în care misiunile forțelor de ordine implică riscuri ...

Se caută constructor pentru modernizarea Şcolii „Ludovic Cosma”

Pentru consolidarea și eficientizarea energetică a Școlii Gimnaziale „Ludovic Cosma” - corp C1, Prim ...

Poza zilei. Imobil din centrul vechi al Galaţiului, scos la licitaţie

Pentru o mai bună valorificare a bunurilor care aparţin municipiului Galaţi, dar în primul pentru a ...

Bani europeni „drămuiţi” pentru Valea Ţiglinei. Biodiversitatea ne costă mai mult 

Pentru a transforma Valea Țiglinei dintr-un spațiu urban degradat într-o zonă de biodiversitate, edu ...

Costel Fotea: Guvernul caută soluții ca siderurgiștii să-și primească salariile (VIDEO)

O delegație mixtă a conducerii executive a combinatului Liberty Galați și a sindicatului reprezentat ...

Modernizarea Falezei are nevoie de un supervizor

După ce a atribuit, în toamna anului trecut, contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de ...

Două milioane de ucraineni, dați în urmărire de Ministerul Apărării

La preluarea mandatului, noul ministru al Apărării ucrainene a descris situația din armată ca fiind ...

Al doilea atac rusesc cu o rachetă hipersonică în Ucraina

Armata rusă a lansat în noaptea de joi spre vineri 36 de rachete și 242 de drone asupra Ucrainei, au ...

Ucraina a omologat peste 550 de noi modele de drone

Ministerul ucrainean al Apărării a omologat în anul 2025 peste 1.300 de modele noi de arme și echipa ...

Rusia insistă pentru retragerea Ucrainei din Donbas

Optimismul privind un avans rapid către pace după întrevederea dintre Donald Trump și Volodimir Zele ...

Copilul înjunghiat la joacă de 24 de ori, salvat de medicii gălăţeni

Andrei, copilul de 10 ani din comuna Viziru, județul Brăila, care, la finalul săptămânii trecute, a ...

Echipamente noi pentru secţia de Urologie a Spitalului Judeţean

Secția de Urologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați a fost dotată ...

Trei sportivi adolescenți, operați artroscopic în premieră la Galați

O echipă formată din medici specialiști ortopezi, medici rezidenți și doi anesteziști a reușit să re ...

Se caută constructor pentru noi investiţii la Spitalul de Psihiatrie

Primăria municipiului Galați caută constructori care să consolideze şi modernizeze două corpuri de c ...

A doua ședință de depreciere pentru euro

Leul a reușit să se aprecieze față de euro în ședința de marți, pe fondul unei reduceri a cererii de ...

Rezervele internaționale ale BNR au trecut de 80 miliarde de euro

La sfârșitul lunii trecute, rezervele valutare ale BNR au urcat la 65,812 miliarde de euro. Aprecier ...

Analiza financiară a săptămânii. Ianuarie a fost o lună „roșie pentru leu

Leul a avut o evoluție depreciativă față de principalele monede. Excepție a făcut dolarul american c ...

Liberty și odiseea contractelor pentru energie. Din furnizor în furnizor, pentru menţinerea în reţea

Pe 30 ianuarie, vineri, la miezul nopții, a expirat contractul de furnizare a energiei electrice din ...

Sporting Liești, încă un meci de verificare. Din sportul gălățean

FOTBAL. Sporting Liești va disputa miercuri un nou meci de verificare, întâlnind echipa Dacia Unirea ...

Rebecca Ciocan, al doilea succes. Din sportul gălățean

ATLETISM. Gălățeanca Rebecca Ciocan (legitimată la CSM și antrenată de Nicolae Ciocan) a concurat du ...

A înghețat și tabela: FC Botoșani - Oțelul 0-0

Partida din încheierea etapei cu numărul 24 a Superligii a avut particularitatea desfășurării la o t ...

CSM Arcada - victorie mare în Capitală

Un meci de cinci seturi are întotdeauna atracția sa aparte. Dar dacă sunt și echipe care să ofere sp ...

Concurs de creație pentru elevii din zona Covurlui

Asociația Grupul de Acțiune Locală (GAL) Covurlui dă startul creativității și îi invită pe copiii și ...

Ofertanți pentru modernizarea celei mai vechi școli publice din Galați

Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice, trei oferte au fost depuse pentru exe ...

Ziua Școlii Nr. 28 Galați - educație, credință și performanță

Școala Gimnazială Nr. 28 Galați a marcat Ziua şcolii printr-o serie de activități educative, cultura ...

Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli, marcată de IPJ Galați

Inspectoratul de Poliție Județean Galați a desfășurat, în perioada 27–30 ianuarie, la nivelul întreg ...

Cum a fost petrecerea publică de Revelion 2026 la Galaţi (FOTO & VIDEO)

Mai puţin numeroşi decât în anii trecuţi, sute de gălăţeni au salutat intrarea în 2026 la petrecerea ...

Mii de gălăţeni, la Festivalul de Datini şi Obiceiuri. Emoţie, credinţă şi colinde, la Dunărea de Jos

Cea mai frumoasă colindă a copilăriei noastre, „O, ce veste minunată!”, s-a înălţat din glasurile un ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

Galațiul și Cahulul, legate din nou prin cale ferată

Județul Galați se conturează ca un punct esențial în noile planuri de cooperare în domeniul infrastr ...

Articol elogios în „The Guardian” despre un gălățean care a uimit lumea

O colecție de șase discuri în ediție limitată lansată cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la naștere ...

Peripeţiile unui cadou de Crăciun trimis din Ţara Galilor pentru o mamă din Galaţi

Rătăcit între birocraţie şi „cutumele” poştei, darul pe care o gălăţeancă l-a trimis din Ţara Galilo ...

Roaming mai ieftin în Republica Moldova și Ucraina

ANCOM anunță că, de la 1 ianuarie 2026, Republica Moldova și Ucraina se alătură sistemului de tarifa ...

Binecuvântarea ţarinilor la Mănăstirea ”Sf. Trifon” din Şendreni

Întrucât pe 1 februarie a fost pomenit Sfântul Mucenic Trifon, protector al grădinilor şi al livezil ...

Hramul capelei din cadrul Muzeului Eparhial

La praznicul Întâmpinării Domnului, capela din cadrul Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii ...

Elevi din 15 licee, la un simpozion dedicat Sfinţilor Trei Ierarhi

În zilele premergătoare Sărbătorii Sfinţilor Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioa ...

Studentă la „Danubius”, prezentatoare de festival

Universitatea Internațională „Danubius” (UID) își confirmă rolul de promotor al culturii și al dialo ...

Cristina Bleandură, mesaj de unitate şi un colind pentru cititorii „Vieţii libere” (VIDEO)

Redacția „Viața liberă” a avut pe 22 decembrie o invitată specială: Cristina Bleandură, solistă și a ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Alege să fii voluntar în lupta împotriva cancerului!

Proiectul „Dăruiește din suflet” lansează începând cu 23 februarie 2026 cea de-a doua ediție și este ...

Speranță printre ruine pentru o familie din Braniștea

Primăria comunei Braniștea, în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Galați, a distribuit ...

O familie din Braniștea rămasă fără casă are nevoie de ajutor

Un scurtcircuit produs de la o priză a făcut ca toată agoniseala de o viață a unei familii să fie di ...

O mare dovadă de generozitate a gălăţenilor, la final de 2025, pentru un copil

Pentru un grup de oameni de bine din Galaţi, 2025 s-a încheiat cu bucuria de a fi putut face o faptă ...

Actorii de la Dramatic citesc împreună cu gălățenii

Pasiunea pentru lectură continuă la Teatrul Dramatic și în această săptămână. Miercuri, 4 februarie ...

Întâlnire cu scriitorul Liviu Chifane, la Viaţa liberă

Consiliul Județean Galați, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, cotidianul „Viața liberă” și Cenaclu ...

Pictopoezia se întoarce! În (re)vers… Angela Baciu ne invită la trăirea versului

Angela Baciu - "i-am scris lui Brauner un poem", Editura "Cartea Românească", 2025 Trecând peste ...

Carnetul cultural

Expozitii Muzeul de Artă Vizuală - Salonul anual al Filialei Galaţi a Uniunii Artiştilor Plastici d ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

De ce nu s-a demolat niciun restaurant de pe Faleză. „În cel mai rău caz, ajungem în postura de a-i despăgubi”

După ce a obţinut suspendarea executării dispoziţiei de demolare a construcţiei de pe malul Dunării, ...

Gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2025. Să privim înapoi… şi să luăm aminte!

Bun găsit în Galaţiul gogomăniilor, golăniilor şi al ţepelor pe care - cu sau fără voia noastră - le ...

Memoria comunităţii: Gălăţeni de valoare pe care i-am pierdut în 2025

2025 şi-a luat „tributul” lăsându-ne mai săraci în oameni de valoare. Galațiul a pierdut personalită ...

Gălăţeni care ne-au făcut mândri în 2025

Damaris Lupu - câştigătoare „Românii au talent”, Maia Fluture - finalistă „X Factor”, Seby de la Gal ...

Consiliul Judeţean Galaţi ar putea deveni partener pentru „Via Dobrogeana”

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați, despre care aţi putut afla din zi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Un gălățean a „încheiat” 30 de RCA-uri pentru mașini necunoscute. Fraude cu date personale la asiguratori

Șocul incredibil de a afla că în numele lui au fost încheiate nu una, ci zeci de polițe RCA, pentru ...

Șofer gălățean, condamnat la închisoare pentru beţie la volan

Un gălățean în vârstă de 36 de ani a ajuns după gratii după ce a condus sub influența alcoolului sau ...

Zeci de ani după gratii pentru mama care și-a torturat fetița până la moarte

Curtea de Apel Galați a pronunțat sentința definitivă în unul dintre cele mai șocante cazuri de viol ...

Înalta Curte a ordonat judecarea mușamalizării unui viol în sutană

Zilele acestea, Înalta Curte de Casație și Justiție a pus punct final strategiilor de tergiversare a ...

O comună s-a extins cu 19 hectare în municipiul Galaţi

Comuna Smârdan se extinde teritorial cu 19 hectare preluate din extravilanul municipiului Galaţi. No ...

Amendă de 6.000 de lei pentru deversări ilegale în câmp

Garda de Mediu Galați a aplicat o amendă de 6.000 de lei în urma unui control efectuat în comuna Gri ...

Investiții în iluminat public, apă și canalizare în 25 de localități gălățene

25 de localități din județul Galați vor beneficia, în perioada următoare, de investiții în valoare t ...

Exerciții cu muniție reală în Poligonul Smârdan

Primăria comunei Smârdan a emis o avertizare importantă pentru cetățeni cu privire la desfășurarea u ...

ASTFEL (nu?)

Eu n-am ştiut să mor la timp şi cu folos, m-am fofilat şi am trăit fraudulos, printre mizerii şi ca ...

TRĂSNET (şi paratrăsnet)

Şi fulger, şi tunet... şi-mi dă îndeajuns,/ primesc fără frică, să am de uimire, de foame, de dor,/ ...

SINGUR pe PĂMÂNT (pentru Georgiana și Delia de Jugănaru - La Mulți Ani!)

Ş-acum l-aud... bătea la geam şi mă striga - zicea că-i Singur pe Pământ şi că nu are un loc al lui, ...

PURIFICARE INFERNALĂ (dosarele Z)

Mă-nclin în faţa frumuseţii tale, mă faci să uit, să ocolesc urâtul tot, tu-mi ţii pe mers şi sufle ...

”Dacă există un DUMNEZEU, nu poate fi decât FEMEIE”

Când făptura superbolă/halucinantă a ieşit, ieri, din magazinul doamnei Maria de pe strada Uitării, ...

ALTARUL de pe strada UITĂRII

Din când în când, cam de câteva ori într-o viaţă lungă sau scurtă sau bună sau rea sau grea sau uşoa ...

ÎMBRĂȚIȘAREA NEMĂRGINIRII

Draga mea încă Rătăcitoare prin poghiazurile Deşertăciunii, nu ştiu dacă-ţi mai aduci aminte când şi ...

Trecutul Ultimului Viitor (XXX)

Începe să se audă şi să se vadă că răsare Soarele! Lângă alunul din primitoarea ogradă a lui Rică, v ...

Vasile Paraschiv (1928-2011). Muncitorul care s-a ridicat împotriva comuniștilor

Disidentul anticomunist Vasile Paraschiv s-a născut pe 3 aprilie 1928, la Ordoreanu, județul Ilfov. ...

Şerban Cantacuzino, prinţul-actor care a cucerit Parisul

Actorul Șerban Cantacuzino s-a născut pe 4 februarie 1941, la București, în familia boierească a Can ...

Remember. Paco Rabanne, o personalitate majoră a modei

Creatorul de modă franco-spaniol Paco Rabanne (pe numele real Francisco Rabaneda Cuervo) s-a născut ...

Oameni de seamă. Ştefan Mihăilescu-Brăila, un excepţional exponent al comediei româneşti

Actorul Ștefan Mihăilescu-Brăila s-a născut pe 3 februarie 1925, la Brăila. Din copilărie și-a dori ...

Cum transformi baia într-un ritual terapeutic

Terapia prin baie, o practică cu rădăcini străvechi, revine în atenția celor care caută soluții natu ...

De ce este indicată combinarea bananelor cu ciocolata

Combinarea ciocolatei cu bananele este excelentă pentru că oferă un amestec gustos și nutritiv: bana ...

Uleiul de eucalipt, aliat natural în prevenirea răcelilor de iarnă

Sezonul rece aduce frecvent răceli și infecții respiratorii, iar uleiul de eucalipt este un remediu ...

Unt de casă, simplu și rapid de preparat

Este atât de simplu să faci unt de casă încât nu vei mai cumpăra niciodată din comerț. În plus, îl p ...