OPINII - Viaţa Liberă Galaţi

Sporturi electorale şi (sub)finanţări sportive

Scris de Luni, 26 Februarie 2018
În ultima ședinţă a Consiliului Județean (CJ) au fost discuţii destul de aprinse, legate de finanţarea unor entităţi sportive, discuţii care s-au finalizat cu promisiuni. Tot e ceva, faţă de nimicul de până acum, pentru că CJ-ul gălăţean nu a sprijinit niciodată, vorbim de aproape trei decenii, acest domeniu. În…

Iar ne îngropaţi în bălării?

Scris de Sâmbătă, 24 Februarie 2018
Mi-e greu să cred că, după doi ani în care Galaţiul a fost năpădit de buruieni, iar autorităţile au fost înjurate constant de cetăţeni deoarece nu au fost capabile să întreţină nici măcar amărâtele de spaţii verzi pe care le mai avem, primarul oraşului va mai permite un sezon ratat…

Cât de prost ne educăm copiii!

Scris de Vineri, 23 Februarie 2018
Nu cred că voi putea uita vreodată uraganul de isterie maternă cu care am dat piept în urmă cu ceva ani. Scrisesem o amărâtă de ştire în care enumeram câţiva elevi gălăţeni care obţinuseră nişte menţiuni la un concurs naţional. Doar încercam să fac o bucurie unor copii care se…

De ce nu sunt românii nemţi

Scris de Joi, 22 Februarie 2018
După ce, anul trecut, guvernanţii ne tot promiteau măriri de salariu, acum oamenii au ajuns să se bucure că nu le scade leafa, spunea de curând liderul unei mari confederaţii sindicale. Puteţi să-l contraziceţi? Conform unui sondaj realizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, pe…

Vreau un Galaţi ca afară. Cine mi-l face?

Scris de Miercuri, 21 Februarie 2018
„Vreau o ţară ca afară/ Să nu mă tragă nimeni pe sfoară!”, aşa răsună în minte refrenul trupei „Vunk”. Şi să nu mă opresc doar la el, ci cânt în continuare: vreau şosele ca afară, vreau spitale ca afară, vreau o viaţă ca afară! Dar aici la mine-n ţară. Şi…

O şansă, o bucată de viaţă

Scris de Marți, 20 Februarie 2018
Din categoria articole pe care îmi este greu să le scriu, dar o fac, pentru că îmi doresc să beneficieze de mesajul meu cât mai multe persoane, cel de astăzi ocupă, probabil, primul loc. Ieri, la Galaţi, primii trei pacienţi dintr-un grup de doar 50 au beneficiat de un tratament…

Dacă nu poţi face, măcar încurcă!

Scris de Luni, 19 Februarie 2018
În timp ce statul român nu a fost în stare să construiască niciun spital după Revoluţie, cu excepţia celui de la Mioveni, care se află încă în stadiul de proiect, o mână de oameni bine instruiţi, inimoşi şi cu iniţiativă civică reuşesc să facă adevărate minuni în uşurarea suferinţelor celor…

Istoria e sătulă!

Scris de Sâmbătă, 17 Februarie 2018
Cum nu s-au putut obţine probe privind crimele lui Al Capone, au fost arestat pentru evaziune fiscală, când "n-a mai fost Cineva". Aşa şi-or fi zis şi procurorii acuzaţi că i-au forţat pe unii să falsifice probe cu care să fie incriminaţi nişte (oricum) ticăloşi. Problema e că întotdeauna vor…

Hoţia cu mai multe viteze

Scris de Vineri, 16 Februarie 2018
Chiar dacă povestea asta cu "principiile statului de drept" le pică greu la stomac politicienilor corupţi, asta nu înseamnă că ele pot fi ignorate la nesfârşit. Desigur, pe meleagurile mioritice, unde "aleşii" consideră că pot conduce ţara ca pe propria moşie, astfel de "fineţuri", precum independenţa Justiţiei, sunt un moft.…

Şoferii fără permis nu sunt pericol public!

Scris de Joi, 15 Februarie 2018
Decizie şocantă luată la Judecătoria Galaţi. Tânărul de 21 de ani, care a furat o maşină şi apoi a făcut accident cu ea, a fost plasat sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile. Asta în condiţiile în care tânărul a urcat la volanul maşinii furate, în ciuda faptului că…

Aţi luat-o razna, domnilor aleşi?

Scris de Miercuri, 14 Februarie 2018
Deunăzi, un primar social-democrat îmi spunea, mâhnit: "dacă aţi şti câte lucruri bune nu se fac şi câte decizii nesănătoase se iau din raţiuni strict electorale...". Mi-am amintit asta atunci când am citit, zilele trecute, despre aşa-zisele facilităţi, pe anul 2018, gândite de aleşii locali pentru transportul public în comun.…

Eu te-am făcut, garajule, eu te dărâm!

Scris de Marți, 13 Februarie 2018
"Eu te-am făcut, eu te omor!", este, din păcate, mentalitatea multora dintre părinţi faţă de propriii copii, completată cu duiosul "Unde dă mama/tata creşte!". Cu totul diferită este mentalitatea aceloraşi capi de familie (mai mult sau mai puţin tradiţională) atunci când nu e vorba de copiii pe care i-au adus…

Două Românii, mai multe zâzanii…

Scris de Luni, 12 Februarie 2018
Sâmbătă, m-a izbit, la modul plăcut, că la FED Cup, meciul Canada – România, dintre Irina Begu şi Bianca Andreescu, au fost două galerii, fiecare susţinând cinstit pe una dintre performere. Uite, mi-am zis, două Românii care au ajuns să se bată (ei, frumos, sportiv, nu în şişuri!). Cândva, oştile…

Sirenele funcţionează, dar ce facem noi după?

Scris de Sâmbătă, 10 Februarie 2018
Sirenele de alertare a populaţiei în caz de atac aerian sunt ok, funcţionează, ne-am convins de asta, încă o dată, miercuri. E drept, două dintre ele au probleme cu acumulatorii, dar nu-i grav, se rezolvă rapid. Problema e alta: ce facem noi după ce sirenele sună „pe bune”? Se presupune…

Sănătatea, trimisă la ospiciu

Scris de Vineri, 09 Februarie 2018
Cam cât de naiv să fii să speri într-o reformare a Sănătăţii, când bolnavii mor cu zile în spitale, iar politicienii promit salarii occidentale pentru cei care fac parte din sistem?Teodor are patru ani şi zilele acestea se află pe patul unei clinici private din Viena, unde a ajuns din…

Nu eşti bugetar, n-ai decât să crăpi!

Scris de Joi, 08 Februarie 2018
Se apropie cu paşi repezi 15 februarie, data când cei mai mulţi dintre angajaţii firmelor româneşti ar trebui să încaseze lichidarea lunii ianuarie 2018, adică prima de după modificările fiscale impuse de guvernarea PSD. Încă nu se ştie exact ce anume vor încasa oamenii, fiindcă, din păcate, trecerea tuturor contribuţiilor…

Cum să faci bani din suferinţa bolnavilor terminali

Scris de Miercuri, 07 Februarie 2018
Ultimul scandal de corupţie legat de decontările fictive pentru îngrijirile medicale la domiciliu scoate din nou în evidenţă caracatiţa de tip mafiot care sugrumă sistemul local de sănătate. Timp de aproape doi ani, mai mulţi administratori de firme de îngrijiri medicale, funcţionari din cadrul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate,…

A şti... dăunează grav sănătăţii?

Scris de Marți, 06 Februarie 2018
Un cititor care semna Sile întreba, după un articol în care apărea numele Teatrului Dramatic (reproduc… exact): "cine este fani Tardini stiu decat ca este un teatru". Măcar… întreabă, tot e bine. Într-o zi, în faţa Dramaticului, m-a abordat un om simplu: m-a întrebat dacă lucrez la teatru. Nu! Aha.…

Avioane din hârtie

Scris de Luni, 05 Februarie 2018
Unul dintre marile păcate de care s-au făcut vinovate ultimele guverne a fost lipsa de predictibilitate fiscală. Din acest punct de vedere, asistăm la o harababură ce dă peste cap şi instituţiile publice, şi mediul privat. Cu toate promisiunile de debirocratizare, eficientizare, reducere a fiscalităţii, ne-am ales doar cu "reforme"…

Oameni bolnavi într-un sistem aflat pe moarte

Scris de Sâmbătă, 03 Februarie 2018
De la începutul acestui an, procurorii din ţara noastră anchetează mai multe dosare în care diferite persoane sunt acuzate de proxenetism, abuzuri sexuale, acte sexuale cu un minor sau pedofilie. Primul caz, care de altfel a zdruncinat până şi Guvernul României, a fost cel al unui poliţist de la Brigada…

Oţelul este la răscruce

Scris de Vineri, 02 Februarie 2018
Cuvintele din titlu îi aparţin unuia din sufletiştii ce n-au lăsat să moară acest simbol al Galaţiului, Cornel Moisescu, preşedintele clubului. Prima senzaţie a fost de surprindere, pentru că lucrurile merg bine din punct de vedere sportiv şi nu numai, mai ales că s-au făcut acei paşi uriaşi din punct…

Când Primăria nu-şi respectă angajamentele

Scris de Joi, 01 Februarie 2018
Peste aproximativ două luni, autorităţile vor sista (poate definitiv) furnizarea de energie termică în sistem centralizat, iar Primăria reuşeşte abia zilele acestea să le achite tuturor celor 7.699 de beneficiari cei 3.000 de lei pentru achiziţia unui sistem individual de încălzire. La începutul săptămânii, peste 300 de persoane încă mai…

Miniştri goi şi discursuri sforăitoare

Scris de Miercuri, 31 Ianuarie 2018
Când am auzit că Abramburica este din nou în cărţi pentru conducerea Ministerului Educaţiei, mi-am dat seama a nu ştiu câta oară de criza din sânul partidelor, care nu mai au oameni - "specialiştii" ăia salvatori, pe care să-i pună în funcţii. Cum toată lumea ştie că prin decizia ei…

Unde suntem cei de altădată?

Scris de Marți, 30 Ianuarie 2018
N-am avut un război, dar avem "pierderi" cât n-am avut în două războaie mondiale… Scăderea demografică a României este uluitoare - de la 22,8 milioane de locuitori (recensământul din 1992), mai are în prezent (după datele statistice) în jur de 19,6 milioane de locuitori. Iar proiecţiile pentru următorii ani sunt…
Pagina 75 din 164

Spectacol cu opera „Boema”, în locul Galei „Leonard”

Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” anunță o surpriză plăcută pentru melomanii gălăţe ...

Acces pentru public la patinoar în acest weekend

Patinoarul Artificial "Dunărea" își deschide din nou porțile pentru public în acest weekend. Gălăţe ...

Alocare guvernamentală insuficientă pentru Protecția Copilului Galați

Guvernul a aprobat, joi, alocarea sumei de aproape 320 milioane de lei, din Fondul de Rezervă, pentr ...

Se împodobeşte „bradul” la Inelul de Rocadă

Joi seară, la Inelul de Rocadă, erau deja montate ghirlandele luminoase care alcătuiesc, an de an, „ ...

Praznicul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil

În data de 8 noiembrie, îi prăznuim pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, slujitori și intermedia ...

Radio Tecuci a rămas fără licenţă

În şedinţa publică de marţi, 4 noiembrie, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a retras licen ...

Garda de Mediu, amenzi de peste jumătate de milion de lei

Comisariatul Județean Galați al Gărzii Naționale de Mediu a desfășurat, în luna octombrie, un amplu ...

Străzi din Galaţi unde doar impozitul a fost... modernizat

Tot mai mulți gălățeni aleg în ultimii ani să își construiască o casă sau să cumpere un teren în zon ...

La ce grădinițe din Galați vor fi refăcute locurile de joacă

Renovarea clădirilor în care își desfășoară activitatea grădinițele din Galați a dus, în numeroase c ...

Galaţiul insistă pentru preluarea Prizei Dunării de la Combinat

Primăria municipiului Galați și operatorul Apă Canal solicită, printr-un memoriu, intervenția de urg ...

Cine poate solicita titlu de proprietate pe terenurile neintabulate ale locuinţei

Românii care locuiesc în case construite înainte de 1990 sau care au achiziționat locuințe conform L ...

Grupul rus Lukoil își vinde activele internaționale

Grupul petrolier rus Lukoil, presat de sancțiunile anunțate recent de SUA, a anunțat joi că a accept ...

Efortul de război contra Rusiei, finanțat de UE încă „doi, trei ani”

Ucraina va avea nevoie de susținerea financiară a Europei timp de încă „doi sau trei ani” împotriva ...

Rusia se declară imună la sancțiunile impuse de Trump

Decizia administrației Trump de a impune sancțiuni companiilor energetice rusești Rosneft și Lukoil, ...

Rusia a lovit o grădiniță ucraineană în care se aflau 48 de copii

O dronă rusească a lovit miercuri dimineață o grădiniță privată din Harkov, oraș situat în estul Ucr ...

La heliportul Spitalului Județean Galați, pregătiri pentru montarea platformei de aterizare a elicopterului SMURD

Pe șantierul parcării supraetajate de la Spitalul Județean Galați s-a trecut la o nouă etapă importa ...

Acuzații de incompetență la Spitalul de Copii din Galaţi

O sesizare primită pe adresa redacției „Viața liberă” ne-a semnalat faptul că aparatul RMN care se a ...

Cinci analize care îți pot salva sănătatea, după vârsta de 40 de ani

După vârsta de 40 de ani, organismul începe să trimită semnale subtile ale schimbărilor interne, iar ...

Cum se schimbă calitatea vieții când hernia de disc nu este tratată?

Mobilitatea și lipsa durerii sunt stări firești, dar hernia de disc schimbă complet viața. La începu ...

Combinatul cu prea multe moașe, între a fi sau a nu mai fi

Încep să se înmulțească știrile despre soarta combinatului siderurgic Liberty Galați și, deodată, pa ...

Membrii CAR Sidex, așteptați la sediul asociației pentru lămuriri

Începând cu luna octombrie 2025, plățile membrilor Asociației CAR Sidex nu se mai pot executa prin r ...

Dezbatere pentru salvarea economiei românești

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) Galați, împreună cu CONAF Brăila, a org ...

Constructori gălățeni prinși „în ofsaid” de inspectorii de muncă

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați a controlat, în al treilea trimestru al anului, modul ...

Derbi studențesc la ”Siderurgistul”. Din sportul gălățean

HANDBAL. Meciul CSU Galați - Poli Iași, din Divizia A (eşalonul al doilea) de handbal masculin, se v ...

United, succes clar la Buzău. Din sportul gălățean

FUTSAL. CS United Galați a obținut o victorie clară în etapa a VII-a din Liga I de futsal, 6-2 în de ...

Echipele gălățene din Liga a III-a joacă vineri

Prima etapă a returului Ligii a III-a de fotbal programează meciurile echipelor noastre, vineri, 7 n ...

Oțelul țintește un loc de play-off la finalul sezonului

Returul Superligii începe vineri, iar formația pregătită de Laszlo Balint este concentrată pentru a- ...

Polițiștii şi jandarmii gălățeni combat violenţa în şcoli

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, împreună cu efective ale Inspector ...

Sărbătoare culturală a studenţilor străini, la „Dunărea de Jos”

Liga Studenților Străini din Galați (LSSG) a organizat, în Sala Pașilor Pierduți a Universității „Du ...

Elevii de la Colegiul „Cuza” lansează revista „Mots et Lignes”

Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” din Galați a lansat primul număr al revistei școlare interdi ...

Pentru 100 de învățători gălățeni, acces la tehnologii moderne

Mentorii „InfinitEdu” aduc "Generația Smart" la Galați, ocazie cu care 100 de învățători din tot jud ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

Trei zile împreună cu Eminescu. Proiect cultural transfrontalier la Galaţi

Sub egida Asociației „Danubiana” Galați (președinte Antoaneta Crudu) s-a desfășurat în orașul nostru ...

Un șofer din Galați a distrus un apeduct din secolul al XVIII-lea

Un gălățean, șofer de tir, a ajuns ”vedetă” în Spania, dar și pe Internet, după ce a intrat în plin, ...

Petru Hadârcă, despre legătura vie dintre Chișinău și Galați

La cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Comedie de la Galați, scena a vibrat sub energia ...

Italiancă ținută prizonieră în Galați de îngrijitoarea româncă timp de opt ani

O româncă în vârstă de 49 de ani a fost acuzată de înșelăciune asupra unei persoane lipsite de disce ...

Peste 72 milioane de lei pentru gălățenii aflaţi în concediu de creștere a copilului

Indemnizația pentru creșterea copilului este un beneficiu de asistență socială acordat părinților sa ...

Prins la volan fără permis de conducere

Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați-rutier cercetează un individ depistat ...

Bucuria vârstei a treia, celebrată printr-un bal mascat

Uniunea Județeană a Pensionarilor Galați a organizat cu succes cea de-a VIII-a ediție a balului masc ...

Seniorii gălățeni învață cum să fie în siguranță online

Parteneriatul dintre Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați și Casa de Ajutor Reciproc a Pension ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

O operație în Serbia este singura șansă pentru un bebeluș de numai șase luni

Maria, un bebeluș de doar șase luni, este a doua minune care a apărut în viața Violetei, un copil aș ...

O tânără educatoare are nevoie de ajutor pentru a-şi salva viaţa

O tânără mamă din Galaţi, educatoare la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 7, unde se ocupa, cu iubi ...

Cu ajutorul gălăţenilor, Alexandra va avea elevatorul mobil necesar

Cu ajutorul oamenilor minunaţi care au donat online sau au participat, în acest scop, la evenimentul ...

482 de tone de alimente, transformate la Galaţi în porții de hrană pentru nevoiaşi

Asociația Banca Regională pentru Alimente Galați anunță rezultate remarcabile pentru primele luni al ...

Dualitatea fragilităţii şi perseverenţa creatoare, la Cenaclul Noduri şi Semne

Mioara Ardieleanu ne-a citit, la cea mai recentă şedinţă a Cenaclului "Noduri şi Semne", dintr-un vo ...

Premiile decernate la Festivalul de Folk „Baladele Dunării”

S-a încheiat cu succes cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Național Studențesc de Muzică Folk „Ba ...

Inegalabila „Tosca”, din nou la Galaţi, cu mulţi invitaţi în distribuţie

În cadrul Festivalului Internațional „Leonard”, gălățenii sunt invitați, duminică, 9 noiembrie, de l ...

Festivalul de Poezie „Costache Conachi” și-a desemnat câștigătorii

Casa de Cultură a municipiului Tecuci a găzduit, la finele lunii octombrie, cea de-a XXXIII-a ediție ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

IRON MAN de GALAŢI - Povestea unui dezvoltator imobiliar gălățean, dincolo de ziduri și betoane

Aşa cum am promis, lansăm astăzi o serie de articole dedicate oamenilor din spatele afacerilor imobi ...

La Galați, când Primăria tace, investitorii clădesc. Cine sunt dezvoltatorii oraşului

Judecați adesea doar prin prisma afacerilor puternice și a profitului consistent, dezvoltatorii imob ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Jandarmi împiedicaţi să ajungă cu deţinuţii la proces

Jandarmii din Iași au trecut printr-o situație neașteptată în timp ce transportau mai mulţi deținuți ...

Primul președinte al Curții de Apel Galați dă nume unei străzi

A fost primul președinte al Curții de Apel Galați, președinte al Tribunalului Maritim și reprezentan ...

Polițist trimis în judecată pentru uciderea unui motociclist, după un an și jumătate de expertize

Procurorii au reușit să pună punct, oficial, anchetei în cazul unui teribil accident rutier petrecut ...

Polițiștii care instruiesc polițiști trebuie să fie mai duri

Este avertismentul lansat de șefii din Ministerul Afacerilor Interne la adresa structurilor care se ...

Sute de proprietari din judeţul Galaţi, victime ale erorilor cadastrale

O situație absurdă lovește comuna Matca, unde sute de localnici s-au trezit că actele nu mai corespu ...

Sprijin pentru persoanele vulnerabile din satele gălăţene

Instituția Prefectului Galați a avut o întâlnire cu reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și ...

Pistă de biciclete folosită de șoferi și tractoriști, pentru a scurta drumul spre Galaţi

O pistă de biciclete, construită cu o investiție de aproximativ cinci milioane de euro, a devenit de ...

Galațiul - pârjolit din neglijență și nepăsare. 322 de incendii de vegetație, în nouă luni

Cel puțin o alarmă pe zi pentru incendii de vegetație au raportat pompierii din Galați la finele a n ...

CUVÂNT... ÎNAINTE (pentru scriitoarea Katia Nanu - La Mulți Ani!)

Moto: ”nu e nimic și totuși e/ o sete care-l soarbe,             e un adânc asemene/ uitării celei o ...

Al Doilea Psalm al Băieţilor Isteţi (dosarele XYZ)

Fii atent: lasă apa şi zăpada în pace,să plouă şi să ningă pe unde vrea Dumnezeu,şi să nu stai nicio ...

SEMANTICĂ (pentru Cerasela Mereuță - Respect!)

Mă uit în jos: e clar e foarte clar... (n-am mai văzut atâta hotărâre şi-atât preludiu fals în „la” ...

Primul Psalm al Băieţilor Isteţi (dosarele XYZ)

Fii atent, fii foarte atent: vezi cuvântul Acestacum (îţi) face semn din depărtaresau din apropiere ...

STRADA STUPEFIANTELOR (I)

De fapt, fac vorbire şi scriere despre strada Plantelor, unde sunt chiriaşul serios al doamnei Cleme ...

REGĂSIRE de TAINĂ (VI)

Sigur că da! Aţi văzut ce poate scrie un Prăpăd, un amărât de Prăpăd, un bătrân şi calculat Prăpăd, ...

REGĂSIRE de TAINĂ (V)

„Focul vânăt” a pogorât Pacea şi Iubirea printre cheflii! Nimenea nu mai dă cu barda-n Lună! Nimenea ...

REGĂSIRE de TAINĂ (IV)

Sigur că da! Neculai Furtună îşi drege glasul şi dă tonul la „Focul vânăt”! Încet şi murmurat, să nu ...

Cariere. René Maran, pionier al literaturii anticoloniale

René Maran, scriitor, poet și funcționar colonial francez, s-a născut pe 8 noiembrie 1887, la Fort‑d ...

Remember. Ion Jalea (1887-1983)

Ion Jalea, artist vizual, sculptor, sculptor monumentalist și pedagog, s-a născut pe 19 mai 1887, la ...

Cariere. Konrad Lorenz, părintele etologiei moderne

Konrad Lorenz, zoolog, etolog și ornitolog austriac, s-a născut pe 7 noiembrie 1903, la Viena, într- ...

Remember. Columbano Pinheiro (1857-1929)

Columbano Bordalo Pinheiro, pictor realist portughez, s-a născut pe 21 noiembrie 1857, la Lisabona. ...

Simptome și semne că pisica e bolnavă. Şcoala iubitorilor de animale

Animalele, în general, încearcă să-şi disimuleze starea de rău sau disconfortul, iar pisicile, în sp ...

Cum să îi administrați pisicii o pastilă. Şcoala iubitorilor de animale

Revenim astăzi cu sfaturi utile despre administrarea tratamentelor pisicilor, într-un mod mai puțin ...

De ce nu e bine să bem cafeaua imediat după trezire

Pentru mulți dintre noi, prima mișcare după ce deschidem ochii este să pornim cafeaua. Totuși, potri ...

Cum administrăm tratamente câinilor. Şcoala iubitorilor de animale

Să îi administrezi câinelui tău un tratament poate fi uneori o provocare. Ce pot face stăpânii anima ...