OPINII - Viaţa Liberă Galaţi

Un tratament numit promisiune

Scris de Vineri, 05 Februarie 2016
Au trecut deja câţiva ani de când bolnavii de cancer din Galaţi sunt „ameninţaţi” cu aducerea la Spitalul Judeţean a unui accelerator liniar de particule. Un astfel de dispozitiv ar permite salvarea sau prelungirea vieţii a numeroşi pacienţi, care în momentul de faţă sunt trataţi cu ajutorul unui aparat de…

Adio, răbdare, adio, tutun!

Scris de Joi, 04 Februarie 2016
Un sondaj recent stabilea că trei sferturi dintre românii chestionaţi nu fumează, iar procentul celor care aplaudă legea anti-fumat în public e de vreo 80 la sută! Să-i ignorăm deci pe cei care vor să rişte bolile anunţate pe pachetele de ţigări şi îi afumă pe nefumători. Există bronşită! Iar…

Mirosul de scrumieră care ne înconjoară

Scris de Miercuri, 03 Februarie 2016
Haide să vorbim despre tine astăzi. Tragi cu nesaţ din ţigară de ani buni, indiferent de locul în care te afli. Poate doar în biserică să te abţii, că acolo e loc de tămâie, nu de gudron. La început, a fost un moft, o distracţie copilărească, pentru că toţi băieţii…

Fă un bine, domnule candidat!

Scris de Marți, 02 Februarie 2016
Dacă nu aţi simţit deja asta, ne aflăm în campanie electorală. Bine, nu oficial, că încă nu a venit primăvara. Şi, oricum, nici nu ştim exact câte tururi de scrutin o să avem şi când vor fi ele. Dar, dacă proiectul de hotărâre de Guvern se transformă în realitate, localele…

Facerea de bine şi sistemul ucigaş

Scris de Luni, 01 Februarie 2016
Scriam în editorialele trecute de criza acută de spirit civic care ne caracterizează când vine vorba nu doar de apărarea celor din jur, dar chiar şi de propriile noastre interese şi nevoi. Ne-am obişnuit să arătăm cu degetul către cei pe care îi plătim din banii noştri prin taxe şi…

Lacrimile brutei sau puterea slugii

Scris de Sâmbătă, 30 Ianuarie 2016
Până în vara lui 2013 nimeni nu ştia nimic despre Alexandru Vişinescu. Nimeni nu ştia cine este sau a fost acesta, dar mulţi auziseră despre torturile şi condiţiile din închisorile comuniste. Până în prezent, documentele arată că, în perioada în care Alexandru Vişinescu a fost comandantul Penitenciarului de la Râmnicu…

Reformă şcolară, primim, dar să nu se schimbe nimic

Scris de Vineri, 29 Ianuarie 2016
Am asistat deunăzi la o dezbatere aprinsă a dascălilor gălăţeni pe marginea planului cadru pentru elevii de gimnaziu, adică stabilirea disciplinelor care se predau în şcoală şi a numărului de ore alocat săptămânal pentru fiecare în parte. Printre cei care au luat cuvântul au fost foarte mulţi oameni cu rezultate…

De gardă la cuvântul scris

Scris de Joi, 28 Ianuarie 2016
8.000 de ziare create. E mult, e puţin, sincer, nu ştiu. Depinde la ce te raportezi, depinde cu cine te compari. Pe piaţa românească post decembristă, e mult. E, de fapt, cel mai mult, fiindcă niciun alt cotidian generalist nu a rezistat atât, cu apariţie neîntreruptă, cu şase ziare pe…

Tu-i căciula ei de treabă!

Scris de Miercuri, 27 Ianuarie 2016
Supărarea cu căciula preşedintelui - sincer, eu n-am înţeles ce atâta zarvă, că doar nu a intrat acoperit în biserică şi nici în casă de oameni - mi-a adus aminte o discuţie din perioada adolescenţei, când o mare doamnă a Galaţiului, pe vremea aceea profesoara noastră de limbă franceză, ne…

Cine şi cum se-alege în "ţărişoara" Galaţi

Scris de Marți, 26 Ianuarie 2016
Victor Ponta era astăzi preşedintele României dacă n-ar fi existat al doilea tur de scrutin. Chiar şi aici, în aşa-zisul „oraşul roşu”, Klaus Iohannis a câştigat alegerile prezidenţiale în cel de-al doilea tur de scrutin, având peste 4.000 de voturi înaintea lui Ponta. Asta în condiţiile în care, în primul…

Un dezastru în aşteptare

Scris de Luni, 25 Ianuarie 2016
Declinul demografic înregistrat în ultimul sfert de secol pune în pericol sustenabilitatea sistemului de pensii. Concluzia îngrijorătoare le aparţine specialiştilor Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române. Dacă trendul demografic de după Revoluţia din 1989 continuă în acelaşi ritm, populaţia ţării va ajunge la doar 16 milioane de locuitori, la…

„Suntem români şi punctum!”

Scris de Sâmbătă, 23 Ianuarie 2016
Am urmărit emisiunea unei televiziuni centrale comerciale, care adusese, că tot se apropie aniversarea Unirii din 1859, câţiva tineri, curaţi, trişti, dar optimişti, din Republica Moldova, ca să ne spună, în condiţii de siguranţă, dacă şi de ce vor viitoarea Unire. Întrebări potrivite, cu răspuns potrivit şi… vag, căci copiii…

Ruleta moldovenească şi glonţul rusesc

Scris de Vineri, 22 Ianuarie 2016
Ne place să vorbim adesea de „fraţii noştri de peste Prut”, de „calea europeană”, dar degringolada din Republica Moldova e o dovadă că bunele intenţii au sfârşit prin a fi strivite în ampla ciocnire geopolitică dintre Rusia şi Occident. Diplomaţia o fi, poate, o artă a compromisului, dar modul în…

Unde sunt săniile de altădată?

Scris de Joi, 21 Ianuarie 2016
Iarna nu mai scoate la zăpadă copilul din noi. Din ce în ce mai înfriguraţi, cu sabia pierderii căldurii deasupra capului, cu spectrul facturilor din ce în ce mai mari la electricitate - în ciuda ieftinirii trâmbiţate, dar neîntâmplate, exact aşa cum scriam la începutul lunii - uităm să ne…

Statul degeaba şi coada lopeţii

Scris de Miercuri, 20 Ianuarie 2016
În trecut, iarna aducea cu sine nămeţi cât casa, drumurile deveneau inexistente sub straturile de omăt, iar deplasările mai lungi erau posibile cu sania, căruţa sau cu piciorul. Datul la lopată pentru necesităţile familiei era sport naţional şi nimeni nu se plângea, iar trenurile erau luate cu asalt de pribegiţi…

Transport sigur… amânat

Scris de Marți, 19 Ianuarie 2016
Viscolul şi ninsoarea m-au prins, ca pe mulţi alţii, în Bucureşti, duminică seară, 17 ianuarie 2016. Înainte de a mă duce la gară, am sunat de peste zece ori la numărul de servicii informaţii pentru trafic local, pentru a vedea dacă trenul IR 1771 (spre) Galaţi mai pleacă sau dacă…

E iarnă, fraţilor, nu sfârşitul lumii!

Scris de Luni, 18 Ianuarie 2016
Pe vremea când era primar al Capitalei, fostul preşedinte Traian Băsescu a spus că „iarna nu-i ca vara”, motiv pentru care a fost blamat de cam toată lumea. Deşi afirmaţia i-a atras la momentul respectiv multe comentarii acide, sintagma a intrat în memoria colectivă, iar vorbele sale se dovedesc a…

Salvarea Galaţiului, taxa pe somnul aleşilor

Scris de Sâmbătă, 16 Ianuarie 2016
Ciuntirea, dintr-un condei al preşedintelui ANAF, a DGRFP Galaţi şi înfiinţarea unei Administraţii Contribuabili Mijlocii cu sediul la Constanţa nu pot fi considerate simple accidente. Nu este prima dată când Galaţiul face „excepţie” de la regula echilibrului economic şi administrativ şi i se mai retează ceva dintr-o instituţie de interes…

„Şi mai potoliţi-l pe Eminescu!”

Scris de Vineri, 15 Ianuarie 2016
1870, luna mai. Serbările latine de la Montpellier, cu 60.000 de spectatori entuziasmaţi, aduceau România în frunte: Alecsandri, numit chiar de Eminescu, cu modestia geniilor, „acel rege-al poeziei”, devenea la festivalul latin primul român din istorie premiat pentru literatură în străinătate, pentru „Cântecul Gintei Latine”. Dar, astăzi, maestrul „Mărgăritărelelor” ne…

Mâncăm cancer la cutie

Scris de Joi, 14 Ianuarie 2016
"Doar două ulcere mai operez săptămânal. Restul, cancere", mi-a mărturisit recent unul dintre chirurgii renumiţi ai Galaţiului. Cum în ultima vreme o mulţime de oameni din jurul meu au fost atinşi de boala aceasta, ca de un flagel, l-am întrebat ce crede el despre motivele care o provoacă. Răspunsul, care…

Filiera universitară

Scris de Miercuri, 13 Ianuarie 2016
Universităţile din România nu mai reuşesc de ani buni să prindă un loc în Top 500 la nivel mondial. În consecinţă, învăţământul academic din România este aproape inexistent pe plan internaţional, cu mici excepţii. În schimb, dacă am întocmi un top al ruşinii, majoritatea instituţiilor de învăţământ autohtone ar ocupa…

Coada e în ADN-ul nostru

Scris de Marți, 12 Ianuarie 2016
„Aicea ce se dă?!”, jur, întrebarea asta îmi vine în minte de câte ori dau cu ochii de coloana lungă şi groasă de femei şi bărbaţi, în majoritate trecuţi de a doua tinereţe, care aşteaptă, în fiecare an, în prima zi de plată a taxelor şi impozitelor locale, la uşa…

Taxa pe sărăcie şi povara incompetenţei

Scris de Luni, 11 Ianuarie 2016
Nici bine nu a intrat în vigoare noul Cod fiscal, iar guvernanţii plănuiesc deja modificarea lui. Vizat în principal este Ordinul 3743/2015, care acum îi obligă pe toţi românii fără venituri să meargă în termen de 15 zile la Fisc, pentru a declara că nu au venituri şi a plăti…

Telenovela Borcea şi neregulile din sistemul penitenciar

Scris de Sâmbătă, 09 Ianuarie 2016
Triunghiul amoros din jurul lui Cristian Borcea ţine, de câteva zile încoace, prima pagină a tuturor tabloidelor din România. Asta nu e o chestiune de mirare, ci un lucru obişnuit, că, până la urmă, ăsta este rolul tabloidelor. Rol pe care şi l-au luat foarte în serios şi nu a…
Pagina 97 din 166

Peste 1.500 de profesori cer clemență față de școala românească

Caniculă, două coduri de călduri extreme, ploi și zăpadă. Așa arată traseul parcurs de cadrele didac ...

Concert special susţinut de Alex Jaxx Quartet

Jazz Society Club Galaţi continuă seria evenimentelor sale de referință cu un concert special susțin ...

Copiii de toate vârstele sunt așteptați la teatru în weekend. Ce li s-a pregătit

Teatrul pentru Copii și Tineret ”Gulliver” continuă seria duminicilor cu teatru pentru toate vârstel ...

Când ar trebui să fie gata parcarea etajată din Micro 21

Vestea bună este că la construcţia parcării supraterane din Micro 21, zona blocurilor L6-D7-D8, se l ...

Se caută tractoriști vorbitori de engleză

Numărul locurilor de muncă vacante declarate de firmele gălățene la Agenția Județeană pentru Ocupare ...

Workshop dedicat arhitecturii tradiționale, la Tulucești

Primăria Tulucești deschide porțile unui dialog esențial despre viitorul satului românesc, invitând ...

Zboruri militare de antrenament în toată ţara

Aeronave ale Forțelor Aeriene Române, din Germania și Statele Unite ale Americii vor efectua, până p ...

Gălățeancă de 25 de ani încarcerată pentru furt

O gălățeanca în vârstă de 25 de ani a ajuns în spatele gratiilor pentru furt calificat. Pe numele t ...

Licitație de 480 de milioane de lei, suspendată de o contestație

Pe 29 ianuarie 2026, la ora 15,00, ar fi trebuit să se încheie perioada rezervată pentru depunerea o ...

Consiliul Judeţean Galaţi finalizează proiectul „Renovare energetică a Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Răsvan Angheluță Galați – Corp 1

  COMUNICAT DE PRESĂ ”PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată”                       ...

Kituri medicale tactice de prim-ajutor, obținute de Jandarmeria Galați

Într-un context de securitate tot mai complex, în care misiunile forțelor de ordine implică riscuri ...

Se caută constructor pentru modernizarea Şcolii „Ludovic Cosma”

Pentru consolidarea și eficientizarea energetică a Școlii Gimnaziale „Ludovic Cosma” - corp C1, Prim ...

Poza zilei. Imobil din centrul vechi al Galaţiului, scos la licitaţie

Pentru o mai bună valorificare a bunurilor care aparţin municipiului Galaţi, dar în primul pentru a ...

Bani europeni „drămuiţi” pentru Valea Ţiglinei. Biodiversitatea ne costă mai mult 

Pentru a transforma Valea Țiglinei dintr-un spațiu urban degradat într-o zonă de biodiversitate, edu ...

Costel Fotea: Guvernul caută soluții ca siderurgiștii să-și primească salariile (VIDEO)

O delegație mixtă a conducerii executive a combinatului Liberty Galați și a sindicatului reprezentat ...

Modernizarea Falezei are nevoie de un supervizor

După ce a atribuit, în toamna anului trecut, contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de ...

Două milioane de ucraineni, dați în urmărire de Ministerul Apărării

La preluarea mandatului, noul ministru al Apărării ucrainene a descris situația din armată ca fiind ...

Al doilea atac rusesc cu o rachetă hipersonică în Ucraina

Armata rusă a lansat în noaptea de joi spre vineri 36 de rachete și 242 de drone asupra Ucrainei, au ...

Ucraina a omologat peste 550 de noi modele de drone

Ministerul ucrainean al Apărării a omologat în anul 2025 peste 1.300 de modele noi de arme și echipa ...

Rusia insistă pentru retragerea Ucrainei din Donbas

Optimismul privind un avans rapid către pace după întrevederea dintre Donald Trump și Volodimir Zele ...

Copilul înjunghiat la joacă de 24 de ori, salvat de medicii gălăţeni

Andrei, copilul de 10 ani din comuna Viziru, județul Brăila, care, la finalul săptămânii trecute, a ...

Echipamente noi pentru secţia de Urologie a Spitalului Judeţean

Secția de Urologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați a fost dotată ...

Trei sportivi adolescenți, operați artroscopic în premieră la Galați

O echipă formată din medici specialiști ortopezi, medici rezidenți și doi anesteziști a reușit să re ...

Se caută constructor pentru noi investiţii la Spitalul de Psihiatrie

Primăria municipiului Galați caută constructori care să consolideze şi modernizeze două corpuri de c ...

Experţii Băncii Mondiale, în vizită de lucru la Galați

Galațiul a devenit centrul unor discuții economice strategice, găzduind recent întâlnirea dintre exp ...

A doua ședință de depreciere pentru euro

Leul a reușit să se aprecieze față de euro în ședința de marți, pe fondul unei reduceri a cererii de ...

Rezervele internaționale ale BNR au trecut de 80 miliarde de euro

La sfârșitul lunii trecute, rezervele valutare ale BNR au urcat la 65,812 miliarde de euro. Aprecier ...

Analiza financiară a săptămânii. Ianuarie a fost o lună „roșie pentru leu

Leul a avut o evoluție depreciativă față de principalele monede. Excepție a făcut dolarul american c ...

Surpriză în eșalonul secund, CSU Galați - victorie la Iași

În ultima etapă din campionatul masculin de handbal (eșalonul secund), băieții lui Florin Andronic s ...

Voleibaliștii de la CSM Arcada continuă în „Cupa României”

Cu jumătate de an în urmă, când se făceau pregătirile pentru sezonul competițional 2025-2026, conduc ...

Sporting Liești, încă un meci de verificare. Din sportul gălățean

FOTBAL. Sporting Liești va disputa miercuri un nou meci de verificare, întâlnind echipa Dacia Unirea ...

Rebecca Ciocan, al doilea succes. Din sportul gălățean

ATLETISM. Gălățeanca Rebecca Ciocan (legitimată la CSM și antrenată de Nicolae Ciocan) a concurat du ...

Concurs de creație pentru elevii din zona Covurlui

Asociația Grupul de Acțiune Locală (GAL) Covurlui dă startul creativității și îi invită pe copiii și ...

Ofertanți pentru modernizarea celei mai vechi școli publice din Galați

Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice, trei oferte au fost depuse pentru exe ...

Ziua Școlii Nr. 28 Galați - educație, credință și performanță

Școala Gimnazială Nr. 28 Galați a marcat Ziua şcolii printr-o serie de activități educative, cultura ...

Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli, marcată de IPJ Galați

Inspectoratul de Poliție Județean Galați a desfășurat, în perioada 27–30 ianuarie, la nivelul întreg ...

Cum a fost petrecerea publică de Revelion 2026 la Galaţi (FOTO & VIDEO)

Mai puţin numeroşi decât în anii trecuţi, sute de gălăţeni au salutat intrarea în 2026 la petrecerea ...

Mii de gălăţeni, la Festivalul de Datini şi Obiceiuri. Emoţie, credinţă şi colinde, la Dunărea de Jos

Cea mai frumoasă colindă a copilăriei noastre, „O, ce veste minunată!”, s-a înălţat din glasurile un ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

Galațiul și Cahulul, legate din nou prin cale ferată

Județul Galați se conturează ca un punct esențial în noile planuri de cooperare în domeniul infrastr ...

Articol elogios în „The Guardian” despre un gălățean care a uimit lumea

O colecție de șase discuri în ediție limitată lansată cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la naștere ...

Peripeţiile unui cadou de Crăciun trimis din Ţara Galilor pentru o mamă din Galaţi

Rătăcit între birocraţie şi „cutumele” poştei, darul pe care o gălăţeancă l-a trimis din Ţara Galilo ...

Roaming mai ieftin în Republica Moldova și Ucraina

ANCOM anunță că, de la 1 ianuarie 2026, Republica Moldova și Ucraina se alătură sistemului de tarifa ...

Binecuvântarea ţarinilor la Mănăstirea ”Sf. Trifon” din Şendreni

Întrucât pe 1 februarie a fost pomenit Sfântul Mucenic Trifon, protector al grădinilor şi al livezil ...

Hramul capelei din cadrul Muzeului Eparhial

La praznicul Întâmpinării Domnului, capela din cadrul Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii ...

Elevi din 15 licee, la un simpozion dedicat Sfinţilor Trei Ierarhi

În zilele premergătoare Sărbătorii Sfinţilor Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioa ...

Studentă la „Danubius”, prezentatoare de festival

Universitatea Internațională „Danubius” (UID) își confirmă rolul de promotor al culturii și al dialo ...

Cristina Bleandură, mesaj de unitate şi un colind pentru cititorii „Vieţii libere” (VIDEO)

Redacția „Viața liberă” a avut pe 22 decembrie o invitată specială: Cristina Bleandură, solistă și a ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Alege să fii voluntar în lupta împotriva cancerului!

Proiectul „Dăruiește din suflet” lansează începând cu 23 februarie 2026 cea de-a doua ediție și este ...

Speranță printre ruine pentru o familie din Braniștea

Primăria comunei Braniștea, în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Galați, a distribuit ...

O familie din Braniștea rămasă fără casă are nevoie de ajutor

Un scurtcircuit produs de la o priză a făcut ca toată agoniseala de o viață a unei familii să fie di ...

O mare dovadă de generozitate a gălăţenilor, la final de 2025, pentru un copil

Pentru un grup de oameni de bine din Galaţi, 2025 s-a încheiat cu bucuria de a fi putut face o faptă ...

Actorii de la Dramatic citesc împreună cu gălățenii

Pasiunea pentru lectură continuă la Teatrul Dramatic și în această săptămână. Miercuri, 4 februarie ...

Întâlnire cu scriitorul Liviu Chifane, la Viaţa liberă

Consiliul Județean Galați, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, cotidianul „Viața liberă” și Cenaclu ...

Pictopoezia se întoarce! În (re)vers… Angela Baciu ne invită la trăirea versului

Angela Baciu - "i-am scris lui Brauner un poem", Editura "Cartea Românească", 2025 Trecând peste ...

Carnetul cultural

Expozitii Muzeul de Artă Vizuală - Salonul anual al Filialei Galaţi a Uniunii Artiştilor Plastici d ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

De ce nu s-a demolat niciun restaurant de pe Faleză. „În cel mai rău caz, ajungem în postura de a-i despăgubi”

După ce a obţinut suspendarea executării dispoziţiei de demolare a construcţiei de pe malul Dunării, ...

Gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2025. Să privim înapoi… şi să luăm aminte!

Bun găsit în Galaţiul gogomăniilor, golăniilor şi al ţepelor pe care - cu sau fără voia noastră - le ...

Memoria comunităţii: Gălăţeni de valoare pe care i-am pierdut în 2025

2025 şi-a luat „tributul” lăsându-ne mai săraci în oameni de valoare. Galațiul a pierdut personalită ...

Gălăţeni care ne-au făcut mândri în 2025

Damaris Lupu - câştigătoare „Românii au talent”, Maia Fluture - finalistă „X Factor”, Seby de la Gal ...

Consiliul Judeţean Galaţi ar putea deveni partener pentru „Via Dobrogeana”

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați, despre care aţi putut afla din zi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Un gălățean a „încheiat” 30 de RCA-uri pentru mașini necunoscute. Fraude cu date personale la asiguratori

Șocul incredibil de a afla că în numele lui au fost încheiate nu una, ci zeci de polițe RCA, pentru ...

Șofer gălățean, condamnat la închisoare pentru beţie la volan

Un gălățean în vârstă de 36 de ani a ajuns după gratii după ce a condus sub influența alcoolului sau ...

Zeci de ani după gratii pentru mama care și-a torturat fetița până la moarte

Curtea de Apel Galați a pronunțat sentința definitivă în unul dintre cele mai șocante cazuri de viol ...

Înalta Curte a ordonat judecarea mușamalizării unui viol în sutană

Zilele acestea, Înalta Curte de Casație și Justiție a pus punct final strategiilor de tergiversare a ...

O comună s-a extins cu 19 hectare în municipiul Galaţi

Comuna Smârdan se extinde teritorial cu 19 hectare preluate din extravilanul municipiului Galaţi. No ...

Amendă de 6.000 de lei pentru deversări ilegale în câmp

Garda de Mediu Galați a aplicat o amendă de 6.000 de lei în urma unui control efectuat în comuna Gri ...

Investiții în iluminat public, apă și canalizare în 25 de localități gălățene

25 de localități din județul Galați vor beneficia, în perioada următoare, de investiții în valoare t ...

Exerciții cu muniție reală în Poligonul Smârdan

Primăria comunei Smârdan a emis o avertizare importantă pentru cetățeni cu privire la desfășurarea u ...

ASTFEL (nu?)

Eu n-am ştiut să mor la timp şi cu folos, m-am fofilat şi am trăit fraudulos, printre mizerii şi ca ...

TRĂSNET (şi paratrăsnet)

Şi fulger, şi tunet... şi-mi dă îndeajuns,/ primesc fără frică, să am de uimire, de foame, de dor,/ ...

SINGUR pe PĂMÂNT (pentru Georgiana și Delia de Jugănaru - La Mulți Ani!)

Ş-acum l-aud... bătea la geam şi mă striga - zicea că-i Singur pe Pământ şi că nu are un loc al lui, ...

PURIFICARE INFERNALĂ (dosarele Z)

Mă-nclin în faţa frumuseţii tale, mă faci să uit, să ocolesc urâtul tot, tu-mi ţii pe mers şi sufle ...

”Dacă există un DUMNEZEU, nu poate fi decât FEMEIE”

Când făptura superbolă/halucinantă a ieşit, ieri, din magazinul doamnei Maria de pe strada Uitării, ...

ALTARUL de pe strada UITĂRII

Din când în când, cam de câteva ori într-o viaţă lungă sau scurtă sau bună sau rea sau grea sau uşoa ...

ÎMBRĂȚIȘAREA NEMĂRGINIRII

Draga mea încă Rătăcitoare prin poghiazurile Deşertăciunii, nu ştiu dacă-ţi mai aduci aminte când şi ...

Trecutul Ultimului Viitor (XXX)

Începe să se audă şi să se vadă că răsare Soarele! Lângă alunul din primitoarea ogradă a lui Rică, v ...

Vasile Paraschiv (1928-2011). Muncitorul care s-a ridicat împotriva comuniștilor

Disidentul anticomunist Vasile Paraschiv s-a născut pe 3 aprilie 1928, la Ordoreanu, județul Ilfov. ...

Şerban Cantacuzino, prinţul-actor care a cucerit Parisul

Actorul Șerban Cantacuzino s-a născut pe 4 februarie 1941, la București, în familia boierească a Can ...

Remember. Paco Rabanne, o personalitate majoră a modei

Creatorul de modă franco-spaniol Paco Rabanne (pe numele real Francisco Rabaneda Cuervo) s-a născut ...

Oameni de seamă. Ştefan Mihăilescu-Brăila, un excepţional exponent al comediei româneşti

Actorul Ștefan Mihăilescu-Brăila s-a născut pe 3 februarie 1925, la Brăila. Din copilărie și-a dori ...

Cum transformi baia într-un ritual terapeutic

Terapia prin baie, o practică cu rădăcini străvechi, revine în atenția celor care caută soluții natu ...

De ce este indicată combinarea bananelor cu ciocolata

Combinarea ciocolatei cu bananele este excelentă pentru că oferă un amestec gustos și nutritiv: bana ...

Uleiul de eucalipt, aliat natural în prevenirea răcelilor de iarnă

Sezonul rece aduce frecvent răceli și infecții respiratorii, iar uleiul de eucalipt este un remediu ...

Unt de casă, simplu și rapid de preparat

Este atât de simplu să faci unt de casă încât nu vei mai cumpăra niciodată din comerț. În plus, îl p ...