OPINII - Viaţa Liberă Galaţi

Înc-o bâlbâlbâlbâială în în învăţământ

Scris de Vineri, 24 August 2012
O rgeula a ctiiri supne că pţoi letcura un txet cihar dcăa lteriele din itneroir snut psue apanoda, cu cţondia ca pimra şi utlmia letria să fie la lcoul lor. Aşa e şi în învăţământ. Dacă totul începe şi se sfârşeşte cu politicul, totul e ok, învăţământul are coerenţă, în…

Zdreanţă, eşti un fraier!

Scris de Joi, 23 August 2012
  Credeţi că s-a terminat? Credeţi că prin decizia Curţii Constituţionale s-a terminat răfuiala politică şi trece lumea la chestii mai serioase, precum vreun plan de relansare a economiei? Să fim serioşi! Doar din primele clipe de după anunţarea verdictului judecătorilor, atât premierul Victor Ponta, cât şi viitorul fost preşedinte…

Băsescu a înfrânt în războiul cu ţara

Scris de Miercuri, 22 August 2012
Ne-am făcut de râsul lumii. Tot scandalul – căci scandal a fost! – cu demiterea preşedintelui Traian Băsescu reprezintă, de la mineriade încoace, cea mai grea palmă plesnită peste obrazul democraţiei româneşti. Cu o furie demnă de o cauză mai bună, clasa politică din România şi-a ridicat poalele în faţa…

Doar proştii se pricep la tot

Scris de Marți, 21 August 2012
Din categoria lucruri care mă enervează, poate pe primul loc se situează talentul cel mai de seamă al românului mediocru: acela de a crede că se pricepe la orice. Nu există domeniu, specializare, meserie pe care românul să nu creadă c-o poate face. Şi nu oricum, ci mai bine decât…

Infractorii controlează oraşul, iar Poliţia doarme în papuci!

Scris de Luni, 20 August 2012
Nu ştiu alţii cum sunt dar eu, când mă gândesc la Poliţie, am în minte cuvinte frumos „curgătoare”, precum „ordine”, „disciplină”, „onoare” sau „lege”. E drept, ştiu multe bancuri cu miliţieni, dar am continuat să cred, în naivitatea mea, că marea majoritate a poliţiştilor e formată din oameni cu vocaţie.…

Uşor omori speranţele!

Scris de Sâmbătă, 18 August 2012
Am oprit ieri pe o bancă între blocuri de centru, lângă un spaţiu verde (de fapt, două smocuri pe pământ bătătorit, cu gunoaie împrăştiate), gândindu-mă ce frumos ar putea să ne fie, măcar dac-ar amenda cineva neam-prostia… Aşa că am trecut în revistă răspunsurile multor gălăţeni la încercarea de a-i…

Hoţii ne fură poliţiştii cărămidă cu cărămidă!

Scris de Vineri, 17 August 2012
Casele istorice care se fură cărămidă cu cărămidă din oraş nu mai miră demult pe nimeni. Proprietarii sunt, în cel mai bun caz, absenţi din ţară şi habar nu au de ce li se întâmplă imobilelor. Cel mai adesea însă, proprietarii aprobă tacit furtul imobilelor, mai ales atunci când ele…

Apel către Luluţa-Codruţa

Scris de Joi, 16 August 2012
Sunt un făptuitor ordinar, ba chiar şi recidivist. Pentru a doua oară, de data asta şi public, o ameninţ făţiş pe procuroarea-generală a României că-i fac necazuri mari dacă slujbaşii ei îşi mai bat joc de lege şi de noi, contribuabilii.Fac din nou „apel la corectitudinea unei colege de generaţie”.…

Executat silit pentru propriul copil

Scris de Miercuri, 15 August 2012
Legislaţia românească este, în ultime vreme, un lung prilej de controverse. Toată lumea are ceva de spus, de adăugat sau de contracarat, fie că vorbim despre analişti politici, economişti, politicieni, jurnalişti sau despre simpli cetăţeni. Ultima "modă" - obsedantă - este analiza milimetrică pe legile care privesc alegerile locale sau…

Să ne strângem gunoaiele!

Scris de Marți, 14 August 2012
Eram deunăzi în autobuz. Căldură mare, oră de vârf, nervi întinşi la maximum. Toate condiţiile pentru izbucnirea unui conflict. Le ştiţi bine: sunt acele conflicte sterile, în care toate lumea ţipă necontrolat şi care nu duc la nimic bun. Pot izbucni din orice motiv, unul mai stupid decât altul. Fie…

Nicolae, mai tare decât Chirac?

Scris de Luni, 13 August 2012
Previzibil, mandatele lui Dumitru Nicolae mustesc de penalităţi financiare, cu implicaţii penale. Multe din sumele definitiv şi irevocabil imputate Primăriei au fost cauzate, zic instanţele, exclusiv de (in)acţiunile fostului edil-şef. Vreo 900.000 de euro socotisem prin iarnă, daune pentru avize şi aprobări refuzate nejustificat de ex-vătaful suprem unor firme.Ce are…

Cel mai prost spectacol

Scris de Sâmbătă, 11 August 2012
  În ultimii douăzeci de ani am asistat, ca om şi ca jurnalist, la tot felul de spectacole. Suntem, zi de zi, martori la diverse „spectacole”, începând cu cel al străzii, care este gratis şi permanent, până la cel politic, cu regizori de la Bruxelles sau mai de departe, cel…

Stai în troacă, te mănâncă porcii!

Scris de Vineri, 10 August 2012
Noua mea vecină a venit în bloc împreună cu o familie de gândaci. Gângăniile sunt mari, enervante, dar foarte fidele, pentru că, în ciuda sprayurilor pe care le folosesc, apar continuu. Nu pot să îi spun, direct, "dragă doamnă, v-aţi pierdut gândacii pe la uşa mea". Mă gândesc că nu…

Cum să lipim România cu superglue?

Scris de Joi, 09 August 2012
După ce că zăpuşeala e ucigătoare şi seceta stinge recoltele - doar seminţele de import, de scuipat seara pe bancă-n parc, ne mai rămân! - ne mai doare şi capul de la politică! Dar ceea ce ne mai inflama în iunie nu ne mai „încălzeşte” în august. Greu să mai…

Dobre s-a dezumflat când putea fi cu adevărat rotund

Scris de Miercuri, 08 August 2012
Pentru că experienţele nemijlocite sunt cele mai bune, mi-amintesc prima audienţă acordată de prefectul Galaţiului din mandatul '96-2000. Chiar subsemnatul l-a deranjat atunci, cerându-i un drept: plata conform proceselor-verbale a reprezentanţilor în secţiile de votare la alegerile din '96. Adică conform realităţii orelor consumate, nu jemanfişismului uniformizant neocomunist lăsat de…

Se închide taraba universitară

Scris de Marți, 07 August 2012
  Nu am crezut că va veni prea curând ziua în care universităţile să îşi acopere cu greu locurile scoase la concurs. S-a întâmplat, totuşi, anul acesta, după ce în 2011 a fost primul semnal că zilele în care toată lumea era invitată la diplome de la tarabele universitare sunt…

Lecţia Sandrei Izbaşa

Scris de Luni, 06 August 2012
Nu ştiu ce au făcut românii ieri, în jurul orei 17,30, dar dacă nu s-au uitat la finala la sărituri a concursului olimpic de gimnastică feminină au pierdut o mare lecţie. O lecţie de efort, de concentrare, de dăruire şi de încredere în forţele proprii a Sandrei Raluca Izbaşa, o…

Se mişcă oraşul!

Scris de Sâmbătă, 04 August 2012
Poate că aşteptările sunt prea mari şi orice mică schimbare în bine capătă dimensiunile unei adevărate revoluţii, însă nu pot să nu remarc cele câteva lucruri bune care apar în oraş. În primul rând, faptul că de pe scuarul de pe Brăilei au dispărut orătăniile fieroase de panouri publicitare, acele…

Crimă cu complicitatea oamenilor legii

Scris de Vineri, 03 August 2012
Uciderea cu bestialitate a elevei Clara Maria Drăgoi readuce în discuţie un subiect pe cât de controversat, pe atât de repetabil: fărădelegile comise de „prinţişorii” de bani gata. Din păcate, beizadelele au un rol bine definit în societatea românească. Nu că n-ar exista astfel de năravuri şi la case mai…

Caii putere şi vidul din mansardă

Scris de Joi, 02 August 2012
Ori de câte ori mă întorc din concediu, mă izbesc străzile înguste, cu maşini parcate aiurea şi cu şoferi din ce în ce mai nervoşi, mai necivilizaţi şi mai lipsiţi şi de şcoală de şoferie ca lumea şi de cei şapte ani de-acasă. Ştiu, mă voi expune reacţiilor de nemulţumire,…

Plebiscitul fără „plebe”

Scris de Miercuri, 01 August 2012
Unde-i poporul (când ai nevoie de el)? De ce n-a venit la vot? Acestea sunt dilemele care îi frământă pe ai noştri ca brazii politicieni la fiecare scrutin. Că poporul, săracu’ de el, nu mai este el atât de mare pe cât îl numără scriptele oficiale de la 1990, toamna,…

Băsescule, dă-ţi demisia!

Scris de Marți, 31 Iulie 2012
Gata! E oficial. Referendumul nu a atins pragul de validare stabilit de Curtea Constituţională aşa că Traian Băsescu rămâne preşedintele României. Asta cel puţin pentru o vreme, căci, sincer vorbind, m-aş mira foarte tare dacă l-ar prinde în funcţie expirarea mandatului. Juridic vorbind, Băsescu a câştigat bătălia cu contestatarii lui.…

Scapă-ne, Doamne, de politicieni!

Scris de Luni, 30 Iulie 2012
Recunosc, am fost pătimaş! În decembrie 1989, atunci când Silviu Brucan anunţa, printre dinţi, că România mai are nevoie de vreo 20 de ani pentru a-şi construi cu adevărat democraţia, am explodat de furie. Dacă ar fi existat internet (conceptul fusese inventat deja, însă în ţara noastră nu ajunsese), cu…

Să ne gândim „ce” votăm, nu „pe cine”!

Scris de Sâmbătă, 28 Iulie 2012
Duminică suntem chemaţi la vot de unii şi trimişi acasă de alţii. Ar fi bine să arătăm responsabilitate, nu pentru străinătate, pentru noi: avem dreptul la vot! Ideal ar fi să-l exercităm întotdeauna dacă şi ştim că ştim ce vrem! Sigur, este greu să înţelegi ceva din furia aceasta care…
Pagina 130 din 166

Hoții își întețesc atacurile la apartamentele de la parterul blocurilor

Criza economică este cruntă inclusiv în rândul celor certați cu munca și cu legea, nevoia de bani îm ...

CSU Craiova - Oțelul, meci de totul sau nimic pentru gălățeni

O partidă cât un campionat, așa s-ar putea traduce meciul de joi seară al gălățenilor, în care print ...

Peste 1.500 de profesori cer clemență față de școala românească

Caniculă, două coduri de călduri extreme, ploi și zăpadă. Așa arată traseul parcurs de cadrele didac ...

Concert special susţinut de Alex Jaxx Quartet

Jazz Society Club Galaţi continuă seria evenimentelor sale de referință cu un concert special susțin ...

Prioritățile Prefecturii Galați în 2026

Prefectura județului Galați a organizat recent prima ședință a Colegiului Prefectural din acest an, ...

Bereștiul se transformă în „Smart City”

Orașul Berești face un pas hotărât către modernizare, prin intermediul unui nou proiect finanțat din ...

Beneficiile sociale vor fi plătite în avans

Principalele beneficii de asistență socială aferente lunii ianuarie 2026 vor fi virate în avans, țin ...

Licitație de 480 de milioane de lei, suspendată de o contestație

Pe 29 ianuarie 2026, la ora 15,00, ar fi trebuit să se încheie perioada rezervată pentru depunerea o ...

Consiliul Judeţean Galaţi finalizează proiectul „Renovare energetică a Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Răsvan Angheluță Galați – Corp 1

  COMUNICAT DE PRESĂ ”PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată”                       ...

Kituri medicale tactice de prim-ajutor, obținute de Jandarmeria Galați

Într-un context de securitate tot mai complex, în care misiunile forțelor de ordine implică riscuri ...

Se caută constructor pentru modernizarea Şcolii „Ludovic Cosma”

Pentru consolidarea și eficientizarea energetică a Școlii Gimnaziale „Ludovic Cosma” - corp C1, Prim ...

Poza zilei. Imobil din centrul vechi al Galaţiului, scos la licitaţie

Pentru o mai bună valorificare a bunurilor care aparţin municipiului Galaţi, dar în primul pentru a ...

Bani europeni „drămuiţi” pentru Valea Ţiglinei. Biodiversitatea ne costă mai mult 

Pentru a transforma Valea Țiglinei dintr-un spațiu urban degradat într-o zonă de biodiversitate, edu ...

Costel Fotea: Guvernul caută soluții ca siderurgiștii să-și primească salariile (VIDEO)

O delegație mixtă a conducerii executive a combinatului Liberty Galați și a sindicatului reprezentat ...

Modernizarea Falezei are nevoie de un supervizor

După ce a atribuit, în toamna anului trecut, contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de ...

Două milioane de ucraineni, dați în urmărire de Ministerul Apărării

La preluarea mandatului, noul ministru al Apărării ucrainene a descris situația din armată ca fiind ...

Al doilea atac rusesc cu o rachetă hipersonică în Ucraina

Armata rusă a lansat în noaptea de joi spre vineri 36 de rachete și 242 de drone asupra Ucrainei, au ...

Ucraina a omologat peste 550 de noi modele de drone

Ministerul ucrainean al Apărării a omologat în anul 2025 peste 1.300 de modele noi de arme și echipa ...

Rusia insistă pentru retragerea Ucrainei din Donbas

Optimismul privind un avans rapid către pace după întrevederea dintre Donald Trump și Volodimir Zele ...

Copilul înjunghiat la joacă de 24 de ori, salvat de medicii gălăţeni

Andrei, copilul de 10 ani din comuna Viziru, județul Brăila, care, la finalul săptămânii trecute, a ...

Echipamente noi pentru secţia de Urologie a Spitalului Judeţean

Secția de Urologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați a fost dotată ...

Trei sportivi adolescenți, operați artroscopic în premieră la Galați

O echipă formată din medici specialiști ortopezi, medici rezidenți și doi anesteziști a reușit să re ...

Se caută constructor pentru noi investiţii la Spitalul de Psihiatrie

Primăria municipiului Galați caută constructori care să consolideze şi modernizeze două corpuri de c ...

Leul rămâne cea mai stabilă monedă din regiune

Miercurea aceasta, leul a cunoscut a treia ședință consecutivă de apreciere față de euro și rămâne c ...

Experţii Băncii Mondiale, în vizită de lucru la Galați

Galațiul a devenit centrul unor discuții economice strategice, găzduind recent întâlnirea dintre exp ...

A doua ședință de depreciere pentru euro

Leul a reușit să se aprecieze față de euro în ședința de marți, pe fondul unei reduceri a cererii de ...

Rezervele internaționale ale BNR au trecut de 80 miliarde de euro

La sfârșitul lunii trecute, rezervele valutare ale BNR au urcat la 65,812 miliarde de euro. Aprecier ...

Un gălăţean reprezintă România la o mare competiție de biliard

Sportul gălățean marchează o nouă reușită internațională, prin participarea lui Ion Ghidan la ediția ...

Debut la Campionatul European. Din sportul gălățean

RUGBY. Naționala de rugby a României va debuta în sezonul 2026 al Campionatului European pe 8 februa ...

Surpriză în eșalonul secund, CSU Galați - victorie la Iași

În ultima etapă din campionatul masculin de handbal (eșalonul secund), băieții lui Florin Andronic s ...

Voleibaliștii de la CSM Arcada continuă în „Cupa României”

Cu jumătate de an în urmă, când se făceau pregătirile pentru sezonul competițional 2025-2026, conduc ...

IPJ Galați lansează concursul național pentru elevi „Eroul din clasă”

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați se alătură demersurilor naționale de combatere a viol ...

Concurs județean de creație și recitare pentru elevi

Școala Gimnazială Nr. 1 din Rediu lansează ediția a III-a a proiectului „Magia iernii în slove color ...

Concurs de creație pentru elevii din zona Covurlui

Asociația Grupul de Acțiune Locală (GAL) Covurlui dă startul creativității și îi invită pe copiii și ...

Ofertanți pentru modernizarea celei mai vechi școli publice din Galați

Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice, trei oferte au fost depuse pentru exe ...

Cum a fost petrecerea publică de Revelion 2026 la Galaţi (FOTO & VIDEO)

Mai puţin numeroşi decât în anii trecuţi, sute de gălăţeni au salutat intrarea în 2026 la petrecerea ...

Mii de gălăţeni, la Festivalul de Datini şi Obiceiuri. Emoţie, credinţă şi colinde, la Dunărea de Jos

Cea mai frumoasă colindă a copilăriei noastre, „O, ce veste minunată!”, s-a înălţat din glasurile un ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

Galațiul și Cahulul, legate din nou prin cale ferată

Județul Galați se conturează ca un punct esențial în noile planuri de cooperare în domeniul infrastr ...

Articol elogios în „The Guardian” despre un gălățean care a uimit lumea

O colecție de șase discuri în ediție limitată lansată cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la naștere ...

Peripeţiile unui cadou de Crăciun trimis din Ţara Galilor pentru o mamă din Galaţi

Rătăcit între birocraţie şi „cutumele” poştei, darul pe care o gălăţeancă l-a trimis din Ţara Galilo ...

Roaming mai ieftin în Republica Moldova și Ucraina

ANCOM anunță că, de la 1 ianuarie 2026, Republica Moldova și Ucraina se alătură sistemului de tarifa ...

Binecuvântarea ţarinilor la Mănăstirea ”Sf. Trifon” din Şendreni

Întrucât pe 1 februarie a fost pomenit Sfântul Mucenic Trifon, protector al grădinilor şi al livezil ...

Hramul capelei din cadrul Muzeului Eparhial

La praznicul Întâmpinării Domnului, capela din cadrul Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii ...

Elevi din 15 licee, la un simpozion dedicat Sfinţilor Trei Ierarhi

În zilele premergătoare Sărbătorii Sfinţilor Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioa ...

Studentă la „Danubius”, prezentatoare de festival

Universitatea Internațională „Danubius” (UID) își confirmă rolul de promotor al culturii și al dialo ...

Cristina Bleandură, mesaj de unitate şi un colind pentru cititorii „Vieţii libere” (VIDEO)

Redacția „Viața liberă” a avut pe 22 decembrie o invitată specială: Cristina Bleandură, solistă și a ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Alege să fii voluntar în lupta împotriva cancerului!

Proiectul „Dăruiește din suflet” lansează începând cu 23 februarie 2026 cea de-a doua ediție și este ...

Speranță printre ruine pentru o familie din Braniștea

Primăria comunei Braniștea, în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Galați, a distribuit ...

O familie din Braniștea rămasă fără casă are nevoie de ajutor

Un scurtcircuit produs de la o priză a făcut ca toată agoniseala de o viață a unei familii să fie di ...

O mare dovadă de generozitate a gălăţenilor, la final de 2025, pentru un copil

Pentru un grup de oameni de bine din Galaţi, 2025 s-a încheiat cu bucuria de a fi putut face o faptă ...

Katia Nanu şi Cătălin Enică, lansări la Salonul cultural Armonii de toamnă

În data de 28 ianuarie 2026, a avut loc o dublă lansare de carte, în sala deosebit de primitoare a b ...

Actorii de la Dramatic citesc împreună cu gălățenii

Pasiunea pentru lectură continuă la Teatrul Dramatic și în această săptămână. Miercuri, 4 februarie ...

Întâlnire cu scriitorul Liviu Chifane, la Viaţa liberă

Consiliul Județean Galați, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, cotidianul „Viața liberă” și Cenaclu ...

Pictopoezia se întoarce! În (re)vers… Angela Baciu ne invită la trăirea versului

Angela Baciu - "i-am scris lui Brauner un poem", Editura "Cartea Românească", 2025 Trecând peste ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

De ce nu s-a demolat niciun restaurant de pe Faleză. „În cel mai rău caz, ajungem în postura de a-i despăgubi”

După ce a obţinut suspendarea executării dispoziţiei de demolare a construcţiei de pe malul Dunării, ...

Gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2025. Să privim înapoi… şi să luăm aminte!

Bun găsit în Galaţiul gogomăniilor, golăniilor şi al ţepelor pe care - cu sau fără voia noastră - le ...

Memoria comunităţii: Gălăţeni de valoare pe care i-am pierdut în 2025

2025 şi-a luat „tributul” lăsându-ne mai săraci în oameni de valoare. Galațiul a pierdut personalită ...

Gălăţeni care ne-au făcut mândri în 2025

Damaris Lupu - câştigătoare „Românii au talent”, Maia Fluture - finalistă „X Factor”, Seby de la Gal ...

Consiliul Judeţean Galaţi ar putea deveni partener pentru „Via Dobrogeana”

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați, despre care aţi putut afla din zi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Un gălățean a „încheiat” 30 de RCA-uri pentru mașini necunoscute. Fraude cu date personale la asiguratori

Șocul incredibil de a afla că în numele lui au fost încheiate nu una, ci zeci de polițe RCA, pentru ...

Șofer gălățean, condamnat la închisoare pentru beţie la volan

Un gălățean în vârstă de 36 de ani a ajuns după gratii după ce a condus sub influența alcoolului sau ...

Zeci de ani după gratii pentru mama care și-a torturat fetița până la moarte

Curtea de Apel Galați a pronunțat sentința definitivă în unul dintre cele mai șocante cazuri de viol ...

Înalta Curte a ordonat judecarea mușamalizării unui viol în sutană

Zilele acestea, Înalta Curte de Casație și Justiție a pus punct final strategiilor de tergiversare a ...

O comună s-a extins cu 19 hectare în municipiul Galaţi

Comuna Smârdan se extinde teritorial cu 19 hectare preluate din extravilanul municipiului Galaţi. No ...

Amendă de 6.000 de lei pentru deversări ilegale în câmp

Garda de Mediu Galați a aplicat o amendă de 6.000 de lei în urma unui control efectuat în comuna Gri ...

Investiții în iluminat public, apă și canalizare în 25 de localități gălățene

25 de localități din județul Galați vor beneficia, în perioada următoare, de investiții în valoare t ...

Exerciții cu muniție reală în Poligonul Smârdan

Primăria comunei Smârdan a emis o avertizare importantă pentru cetățeni cu privire la desfășurarea u ...

LĂSAȚI CUVINTELE SĂ VINĂ LA MINE! (pentru Petruș Mihail Dimitriu, cititor de VL - Respect!)

Vă rog foarte frumos şi mult, din toată suflarea vă rog: nu bateţi câmpii, nu rupeţi florile, nu că ...

ASTFEL (nu?)

Eu n-am ştiut să mor la timp şi cu folos, m-am fofilat şi am trăit fraudulos, printre mizerii şi ca ...

TRĂSNET (şi paratrăsnet)

Şi fulger, şi tunet... şi-mi dă îndeajuns,/ primesc fără frică, să am de uimire, de foame, de dor,/ ...

SINGUR pe PĂMÂNT (pentru Georgiana și Delia de Jugănaru - La Mulți Ani!)

Ş-acum l-aud... bătea la geam şi mă striga - zicea că-i Singur pe Pământ şi că nu are un loc al lui, ...

”I-e ruşine omenirii să vă zică vouă...!”

N-am nici o îndoială că dumneavoastră, domnilor cititori şi doamnelor cititoare, ştiţi „Satira a III ...

”Dacă există un DUMNEZEU, nu poate fi decât FEMEIE”

Când făptura superbolă/halucinantă a ieşit, ieri, din magazinul doamnei Maria de pe strada Uitării, ...

ALTARUL de pe strada UITĂRII

Din când în când, cam de câteva ori într-o viaţă lungă sau scurtă sau bună sau rea sau grea sau uşoa ...

ÎMBRĂȚIȘAREA NEMĂRGINIRII

Draga mea încă Rătăcitoare prin poghiazurile Deşertăciunii, nu ştiu dacă-ţi mai aduci aminte când şi ...

Cariere. Ion Dobran, ultimul as al aviației românești

Generalul Ion Dobran s-a născut pe 5 februarie 1919, la Văleni Podgoria, județul Argeș. A urmat cur ...

„Ţara surâsului”, operetă romantică pentru un weekend de neuitat

Duminică, 8 februarie, porțile Teatrului Naţional de Operă şi Operetă "Nae Leonard" se redeschid, pe ...

Vasile Paraschiv (1928-2011). Muncitorul care s-a ridicat împotriva comuniștilor

Disidentul anticomunist Vasile Paraschiv s-a născut pe 3 aprilie 1928, la Ordoreanu, județul Ilfov. ...

Şerban Cantacuzino, prinţul-actor care a cucerit Parisul

Actorul Șerban Cantacuzino s-a născut pe 4 februarie 1941, la București, în familia boierească a Can ...

Cum transformi baia într-un ritual terapeutic

Terapia prin baie, o practică cu rădăcini străvechi, revine în atenția celor care caută soluții natu ...

De ce este indicată combinarea bananelor cu ciocolata

Combinarea ciocolatei cu bananele este excelentă pentru că oferă un amestec gustos și nutritiv: bana ...

Uleiul de eucalipt, aliat natural în prevenirea răcelilor de iarnă

Sezonul rece aduce frecvent răceli și infecții respiratorii, iar uleiul de eucalipt este un remediu ...

Unt de casă, simplu și rapid de preparat

Este atât de simplu să faci unt de casă încât nu vei mai cumpăra niciodată din comerț. În plus, îl p ...