OPINII - Viaţa Liberă Galaţi

Aşa-i că iarna nu-i ca vara, dom’ primar?!

Scris de Joi, 13 Decembrie 2012
Uite că a venit şi iarna! Iar Primăria Galaţi şi-a dat din nou cu stângu-n dreptul, demonstrând în confruntarea cu zăpada un diletantism incredibil. Credeam că Sărbătorile Galaţiului au fost doar un accident scuzabil. O ezitare a începutului. De aceea am şi jucat rolul „avocatului diavolului” în relaţia cu cititorii…

Galaţiul cumetriilor parlamentare

Scris de Miercuri, 12 Decembrie 2012
Mare-i grădina USL şi de la alegerile parlamentare i s-au umplut cărările de „aleşi”. Inclusiv la Galaţi. Dar să nu ne imaginăm cumva că sunt aleşii noştri. Ei sunt aleşii lui Nica, Dobre şi Durbacă, tătucii eterni ai unor judeţene de partid la umbra cărora nici iarba nu creşte. Nici…

Nu uitaţi de ce vă duceţi în Parlament

Scris de Marți, 11 Decembrie 2012
Şi s-au terminat alegerile parlamentare. Fără niciun fel de surprize, după cum anticipam - doar ninsoarea abundentă din unele zone a surprins, ca de obicei, edilii - USL a câştigat pe toată linia, iar ARD, în ciuda unei campanii aproape disperat de agresivă, a pierdut pe toată linia. Partidul lui…

Încă un rând de speranţe, monşer!

Scris de Luni, 10 Decembrie 2012
La ora când scriu acest editorial, nu există încă un rezultat oficial al alegerilor parlamentare din decembrie 2012. Am în faţă însă vreo trei variante de sondaj de la ieşirea de la urne (aşa-zisul „exit poll”), care arată, cu diferenţe foarte mici între ele, că alianţa electorala formată din PSD,…

Sportul accidentat

Scris de Sâmbătă, 08 Decembrie 2012
Noul Galaţi a început cam accidentat. Dacă ţin bine minte, undeva, într-o campanie electorală, pentru Primărie, dacă nu mă înşeală memoria, cineva promitea, cu surle şi trâmbiţe, înfiinţarea unei fundaţii a sportului gălăţean, asociaţie ce avea ca scop sprijinirea sportivilor şi a cluburilor din Galaţi aflate în dificultate. La momentul…

Un nou primar. Gen Marius Stan

Scris de Vineri, 07 Decembrie 2012
Chiar nu înţeleg cum se face politica distracţiei la Galaţi. Nu pricep şi pace bună. Dintr-o hotărâre de Consiliu Local din 8 noiembrie aflăm că e posibil ca peste trei săptămâni să avem la Galaţi un concert rock cu formaţii româneşti de primă mână şi o supertrupă "gen" Nazareth, Uriah…

Mintea gălăţeanului cea de pe urmă

Scris de Joi, 06 Decembrie 2012
Demolarea Furnalului 1 din Combinatul siderurgic are, poate, o valoare simbolică pentru „chinurile” economice prin care trece astăzi Galaţiul. Vorba aia cu industria dată „la fier vechi” capătă, ironic, o formă de realitate chiar în inima a ceea ce era, cândva, mândria oraşului şi nu numai. Ar spune unii, poate,…

Nu suntem aşa de negri în cerul gurii

Scris de Miercuri, 05 Decembrie 2012
Se spune despre gălăţeni că sunt oameni răi. Cu gura mare, scandalagii, degrabă vărsători de sânge nevinovat, ca nişte demni urmaşi ai lui Ştefan ce se află. Dacă este să ne ghidăm după statisticile oficiale, aşa şi este: zburdăm pe primele locuri în topul ruşinii la capitolul violenţe, fapte antisociale,…

Nu vă sfiiţi să iubiţi Galaţiul!

Scris de Marți, 04 Decembrie 2012
Deci se poate! În sfârşit, după mulţi ani de plictiseală, am avut prilejul să ne bucurăm şi noi de nişte evenimente atractive la sărbătoarea oraşului şi la Ziua naţională. De altfel, mulţi dintre locuitorii Galaţiului aveau deja aşteptări îndrăzneţe de la aceste sărbători. Fie şi pentru că au fost organizate…

Sărbătoare tradiţională, tot batjocură stradală

Scris de Luni, 03 Decembrie 2012
Un sunet ca de clopot îmi atrage atenţia fără să vreau, mă aşteptam să văd vreun meşter fierar ori un ceaunar. Da’ de unde, din spatele unei stive de „porţelanuri” înşirată direct pe asfalt, comerciantul îşi laudă marfă. „Rezistentă, domnu'”, eticheta verbală pusă de omul care îşi ciocnea două castroane.…

Fără Galaţi, Istoria românilor ar fi fost altfel!

Scris de Sâmbătă, 01 Decembrie 2012
Oraş-erou decorat cu înalte distincţii de italieni şi de francezi, Galaţiul îl primea recent pe ambasadorul Franţei, venit la cimitirul eroilor francezi căzuţi pentru libertatea României şi Europei. Atunci, ambasadorul a invocat Marea Unire şi frăţia franco-română trecută şi prezentă de arme… Întâmplător, dar din fericire, nu degeaba Serbările Galaţiului…

Galaţi, să fii iubit!

Scris de Vineri, 30 Noiembrie 2012
Galaţi, oraşul meu! Galaţi cu tei bătrâni, ciuntiţi şi însetaţi, cu Dunărea sleită, curgând printre gunoaie. Oraş cu infrastructura bătrână şi şubrezită, cu Faleza ca o Atlantidă, gata să se prăvălească în fluviu, cu tot cu sculpturi inestimabile şi vile de neam prost şi-avut. Cu faţade jerpelite de blocuri comuniste,…

Un chimist, şef la Poliţie

Scris de Joi, 29 Noiembrie 2012
Discutam deunăzi cu cineva dintr-un oraş important, posesor de aeroport - visul nostru de mărire, promis şi răspromis de n candidaţi de când am eu drept de vot şi până acum - despre poziţia de director administrativ al locului de unde-şi iau zborul visele de îmbogăţire ale românilor care pleacă…

Numele primarului va fi secret de stat

Scris de Miercuri, 28 Noiembrie 2012
Am sentimentul ciudat că anul acesta Sărbătorile Galaţiului nu mai sunt organizate pentru toţi gălăţenii, ci doar pentru angajaţii departamentului de relaţii publice din Primărie. Nu de alta, dar altfel nu-mi pot explica faptul că, deşi mai sunt doar 48 de ore până la debutul sărbătorilor oraşului, nimeni nu ştie…

Vreau să fiu şmecher!

Scris de Marți, 27 Noiembrie 2012
Nu sunt interlopi, sunt oameni de afaceri. Nu te bat, fac presiuni. Nu te împuşcă, îşi spun părerea. Nu se adună în cârciumi pentru a-şi stabili noile ţinte, ci fac şedinţe constructive. De când sunt în presă aud obsesiv aceeaşi placă din partea oamenilor legii, fie că ei sunt din…

Distracţie în drum, nu pe drumuri!

Scris de Luni, 26 Noiembrie 2012
Anul acesta vom avea revelion public: 1.000 de gălăţeni împreună, petrecând ca pe un transatlantic! La fel de mulţi, nu la fel de bogaţi... În Sala Sporturilor, demonstrându-le celor care n-au aflat şi că s-a reparat. Uite că se poate şi un asemenea grad înalt de socializare! Din start, aflăm…

Un fleac, ne-au taxat!

Scris de Sâmbătă, 24 Noiembrie 2012
Toţi, o apă şi un pământ! Nici măcar un consilier local nu a zis „nu” la mărirea de taxe pentru locuitorii Galaţiului. Asta după ce, nu cu mult timp în urmă, mai toţi făceau tumbe electorale şi se jurau pe mama lor de partid că mai bine li se usucă…

Opt ani de minciuni şi beţii culturale

Scris de Vineri, 23 Noiembrie 2012
Brusc, o mulţime de persoane au devenit foarte interesate de soarta muzeelor gălăţene. Iniţial, totul părea doar aşa, un val de simpatie vizavi de cultură. Apoi, întocmai ca bulgărele de zăpadă pe coasta unui munte, dezbaterea s-a transformat într-o avalanşă, iar o mare cantitate de mizerie a împroşcat comunitatea. Am…

Premiul Nobel pentru lichele

Scris de Joi, 22 Noiembrie 2012
Cam cum ar fi să citiţi într-o zi o ştire de genul: Florin Pâslaru a încheiat lucrarea „Istoria Galaţiului pe înţelesul tuturor”, în patru volume, la care a lucrat timp de zece ani? Cum ar fi să deschideţi într-o zi ziarul şi să vi se pară firească nominalizarea lui Eugen…

Ce bine-mi pare c-ai avut penalti

Scris de Miercuri, 21 Noiembrie 2012
Seara de luni a fost una perfectă pentru cei care au în suflet dragoste de roş-alb-albastru. Să batem Vasluiul, dar nu oricum, fie dintr-un penalti gratuit, fie să-l merite ei şi să nu-l primească, acesta este „desfăşurătorul” dorit cu ardoare de suporterii Oţelului când vine vorba de rivalii din nord.…

Sistem centralizat de furt

Scris de Marți, 20 Noiembrie 2012
Apropierea iernii le dă friguri gălăţenilor dependenţi de salariul minim pe economie şi de factura căldurii ce va să vină de la Apaterm. Temerile au rădăcini adânci în realitatea imediată: Electrocentrale este ameninţată că va rămâne fără gaz dacă nu-şi va plăti datoriile istorice, provenite în mare parte de la…

Nebunii sunt şi ei oameni

Scris de Luni, 19 Noiembrie 2012
Sănătatea mintală este, cum spuneam şi într-un alt articol recent, printre ultimele preocupări ale românilor. Nici oamenii obişnuiţi, preocupaţi de supravieţuire şi de asigurarea celor necesare trupului, nici conducătorii nu au timp, răbdare şi nici finanţe pentru a veghea la bunăstarea mentală a celor din jur. La Găneşti, în judeţul…

Rovignetă ca să intri-n cartier

Scris de Sâmbătă, 17 Noiembrie 2012
Au trecut zece ani, iar problema Cartierului Cantemir/Siret de blocuri ANL a rămas tot nerezolvată. Ştiu, există în oraşul acesta situaţii mai grave, avem o mulţime de nemulţumiri, îndreptăţite toate, vizavi de administraţia locală: lipsa parcărilor, străzile şubrede, pline de dâmburi şi gropi, canalizările care, deşi modernizate pe bani grei…

Ia-ncălziţi-vă măăi!!

Scris de Vineri, 16 Noiembrie 2012
Gălăţeni, plătiţi-vă întreţinerea! Cam aşa ar suna, în foarte puţine cuvinte, îndemnul Primăriei către cetăţeni. Fac parte dintr-o asociaţie de locatari fără datorii la întreţinere. Plătim reparaţiile ţevilor din banii noştri. Mergem ca fraierii la sfârşit de lună să dăm bani către bugetul public. Ieri Primăria ne-a mai dat o…
Pagina 127 din 166

Icre contaminate cu o bacterie periculoasă, retrase din Kaufland

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunțat joi, 5 ...

Poza zilei. Licitaţiile au eşuat, epava (încă) rezistă

Licitaţiile prin care Primăria municipiului Galaţi a încercat să dea în chirie portul de ambarcaţiun ...

Cum s-a transformat malul defrişat al Dunării în ultimul an (FOTO)

„Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați” aţi putut citi ...

Când ar trebui să fie gata parcarea etajată din Micro 21

Vestea bună este că la construcţia parcării supraterane din Micro 21, zona blocurilor L6-D7-D8, se l ...

Un tânăr fără permis a făcut accident cu utilajul de construcții

Șoferul unui utilaj de construcții a lovit o altă mașină, condusă de o femeie, în timp ce efectua ma ...

Prioritățile Prefecturii Galați în 2026

Prefectura județului Galați a organizat recent prima ședință a Colegiului Prefectural din acest an, ...

Bereștiul se transformă în „Smart City”

Orașul Berești face un pas hotărât către modernizare, prin intermediul unui nou proiect finanțat din ...

Licitație de 480 de milioane de lei, suspendată de o contestație

Pe 29 ianuarie 2026, la ora 15,00, ar fi trebuit să se încheie perioada rezervată pentru depunerea o ...

Consiliul Judeţean Galaţi finalizează proiectul „Renovare energetică a Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Răsvan Angheluță Galați – Corp 1

  COMUNICAT DE PRESĂ ”PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată”                       ...

Kituri medicale tactice de prim-ajutor, obținute de Jandarmeria Galați

Într-un context de securitate tot mai complex, în care misiunile forțelor de ordine implică riscuri ...

Se caută constructor pentru modernizarea Şcolii „Ludovic Cosma”

Pentru consolidarea și eficientizarea energetică a Școlii Gimnaziale „Ludovic Cosma” - corp C1, Prim ...

UPDATE. Salariaţii Liberty Galaţi ar putea fi scutiţi de plata majorărilor pentru dările locale neachitate

În condițiile în care, de luni bune, siderurgiștii gălățeni au parte doar de incertitudine și temeri ...

Poza zilei. Imobil din centrul vechi al Galaţiului, scos la licitaţie

Pentru o mai bună valorificare a bunurilor care aparţin municipiului Galaţi, dar în primul pentru a ...

Bani europeni „drămuiţi” pentru Valea Ţiglinei. Biodiversitatea ne costă mai mult 

Pentru a transforma Valea Țiglinei dintr-un spațiu urban degradat într-o zonă de biodiversitate, edu ...

Costel Fotea: Guvernul caută soluții ca siderurgiștii să-și primească salariile (VIDEO)

O delegație mixtă a conducerii executive a combinatului Liberty Galați și a sindicatului reprezentat ...

Ucraina și Rusia admit că s-au făcut progrese, după ultimele contacte

Spre deosebire de rundele anterioare de contacte între Rusia și Ucraina, după care ambele părți s-au ...

Două milioane de ucraineni, dați în urmărire de Ministerul Apărării

La preluarea mandatului, noul ministru al Apărării ucrainene a descris situația din armată ca fiind ...

Al doilea atac rusesc cu o rachetă hipersonică în Ucraina

Armata rusă a lansat în noaptea de joi spre vineri 36 de rachete și 242 de drone asupra Ucrainei, au ...

Ucraina a omologat peste 550 de noi modele de drone

Ministerul ucrainean al Apărării a omologat în anul 2025 peste 1.300 de modele noi de arme și echipa ...

Copilul înjunghiat la joacă de 24 de ori, salvat de medicii gălăţeni

Andrei, copilul de 10 ani din comuna Viziru, județul Brăila, care, la finalul săptămânii trecute, a ...

Echipamente noi pentru secţia de Urologie a Spitalului Judeţean

Secția de Urologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați a fost dotată ...

Trei sportivi adolescenți, operați artroscopic în premieră la Galați

O echipă formată din medici specialiști ortopezi, medici rezidenți și doi anesteziști a reușit să re ...

Se caută constructor pentru noi investiţii la Spitalul de Psihiatrie

Primăria municipiului Galați caută constructori care să consolideze şi modernizeze două corpuri de c ...

Volkswagen Passat, maşina preferată de gălăţeni

Conform unei analize realizate de Plus-Auto.ro, mărcile Volkswagen, Dacia și BMW au fost cele mai că ...

Combinatul Liberty Galaţi va fi declarat obiectiv strategic naţional

Guvernul condus de Ilie Bolojan este decis să salveze combinatul siderurgic Liberty Galați, care urm ...

Un nou complex rezidențial în Galați, pe locul fostului Laminor „Cristea Nicolae”

Dezvoltatorul Nepi a demarat consultarea publică privind construirea unui ansamblu de locuințe în zo ...

Leul rămâne cea mai stabilă monedă din regiune

Miercurea aceasta, leul a cunoscut a treia ședință consecutivă de apreciere față de euro și rămâne c ...

Un gălăţean reprezintă România la o mare competiție de biliard

Sportul gălățean marchează o nouă reușită internațională, prin participarea lui Ion Ghidan la ediția ...

Debut la Campionatul European. Din sportul gălățean

RUGBY. Naționala de rugby a României va debuta în sezonul 2026 al Campionatului European pe 8 februa ...

CSU Craiova - Oțelul, meci de totul sau nimic pentru gălățeni

O partidă cât un campionat, așa s-ar putea traduce meciul de joi seară al gălățenilor, în care print ...

Surpriză în eșalonul secund, CSU Galați - victorie la Iași

În ultima etapă din campionatul masculin de handbal (eșalonul secund), băieții lui Florin Andronic s ...

IPJ Galați lansează concursul național pentru elevi „Eroul din clasă”

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați se alătură demersurilor naționale de combatere a viol ...

Echipa gălăţeană ByteForce, favorită în duelul roboților de la Ploiești

Finalul acestei săptămâni, 7-8 februarie, va fi dominat de roboți, care se vor întrece să rezolve sa ...

Peste 1.500 de profesori cer clemență față de școala românească

Caniculă, două coduri de călduri extreme, ploi și zăpadă. Așa arată traseul parcurs de cadrele didac ...

Concurs județean de creație și recitare pentru elevi

Școala Gimnazială Nr. 1 din Rediu lansează ediția a III-a a proiectului „Magia iernii în slove color ...

Cum a fost petrecerea publică de Revelion 2026 la Galaţi (FOTO & VIDEO)

Mai puţin numeroşi decât în anii trecuţi, sute de gălăţeni au salutat intrarea în 2026 la petrecerea ...

Mii de gălăţeni, la Festivalul de Datini şi Obiceiuri. Emoţie, credinţă şi colinde, la Dunărea de Jos

Cea mai frumoasă colindă a copilăriei noastre, „O, ce veste minunată!”, s-a înălţat din glasurile un ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

Galațiul și Cahulul, legate din nou prin cale ferată

Județul Galați se conturează ca un punct esențial în noile planuri de cooperare în domeniul infrastr ...

Articol elogios în „The Guardian” despre un gălățean care a uimit lumea

O colecție de șase discuri în ediție limitată lansată cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la naștere ...

Peripeţiile unui cadou de Crăciun trimis din Ţara Galilor pentru o mamă din Galaţi

Rătăcit între birocraţie şi „cutumele” poştei, darul pe care o gălăţeancă l-a trimis din Ţara Galilo ...

Roaming mai ieftin în Republica Moldova și Ucraina

ANCOM anunță că, de la 1 ianuarie 2026, Republica Moldova și Ucraina se alătură sistemului de tarifa ...

Beneficiile sociale vor fi plătite în avans

Principalele beneficii de asistență socială aferente lunii ianuarie 2026 vor fi virate în avans, țin ...

Colaborare europeană la Universitatea „Dunărea de Jos”

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (UDJG) a marcat o nouă etapă în procesul său de internațio ...

Talciocul din Micro 39, marfă veche și oameni care nu se grăbesc nicăieri

De la primele ore ale dimineții, talciocul prinde viață. În Micro 39C, începe să se desfăşoare un ri ...

Binecuvântarea ţarinilor la Mănăstirea ”Sf. Trifon” din Şendreni

Întrucât pe 1 februarie a fost pomenit Sfântul Mucenic Trifon, protector al grădinilor şi al livezil ...

Cristina Bleandură, mesaj de unitate şi un colind pentru cititorii „Vieţii libere” (VIDEO)

Redacția „Viața liberă” a avut pe 22 decembrie o invitată specială: Cristina Bleandură, solistă și a ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Alege să fii voluntar în lupta împotriva cancerului!

Proiectul „Dăruiește din suflet” lansează începând cu 23 februarie 2026 cea de-a doua ediție și este ...

Speranță printre ruine pentru o familie din Braniștea

Primăria comunei Braniștea, în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Galați, a distribuit ...

O familie din Braniștea rămasă fără casă are nevoie de ajutor

Un scurtcircuit produs de la o priză a făcut ca toată agoniseala de o viață a unei familii să fie di ...

O mare dovadă de generozitate a gălăţenilor, la final de 2025, pentru un copil

Pentru un grup de oameni de bine din Galaţi, 2025 s-a încheiat cu bucuria de a fi putut face o faptă ...

Katia Nanu şi Cătălin Enică, lansări la Salonul cultural Armonii de toamnă

În data de 28 ianuarie 2026, a avut loc o dublă lansare de carte, în sala deosebit de primitoare a b ...

Actorii de la Dramatic citesc împreună cu gălățenii

Pasiunea pentru lectură continuă la Teatrul Dramatic și în această săptămână. Miercuri, 4 februarie ...

Întâlnire cu scriitorul Liviu Chifane, la Viaţa liberă

Consiliul Județean Galați, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, cotidianul „Viața liberă” și Cenaclu ...

Pictopoezia se întoarce! În (re)vers… Angela Baciu ne invită la trăirea versului

Angela Baciu - "i-am scris lui Brauner un poem", Editura "Cartea Românească", 2025 Trecând peste ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

De ce nu s-a demolat niciun restaurant de pe Faleză. „În cel mai rău caz, ajungem în postura de a-i despăgubi”

După ce a obţinut suspendarea executării dispoziţiei de demolare a construcţiei de pe malul Dunării, ...

Gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2025. Să privim înapoi… şi să luăm aminte!

Bun găsit în Galaţiul gogomăniilor, golăniilor şi al ţepelor pe care - cu sau fără voia noastră - le ...

Memoria comunităţii: Gălăţeni de valoare pe care i-am pierdut în 2025

2025 şi-a luat „tributul” lăsându-ne mai săraci în oameni de valoare. Galațiul a pierdut personalită ...

Gălăţeni care ne-au făcut mândri în 2025

Damaris Lupu - câştigătoare „Românii au talent”, Maia Fluture - finalistă „X Factor”, Seby de la Gal ...

Consiliul Judeţean Galaţi ar putea deveni partener pentru „Via Dobrogeana”

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați, despre care aţi putut afla din zi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Un gălățean a „încheiat” 30 de RCA-uri pentru mașini necunoscute. Fraude cu date personale la asiguratori

Șocul incredibil de a afla că în numele lui au fost încheiate nu una, ci zeci de polițe RCA, pentru ...

Șofer gălățean, condamnat la închisoare pentru beţie la volan

Un gălățean în vârstă de 36 de ani a ajuns după gratii după ce a condus sub influența alcoolului sau ...

Zeci de ani după gratii pentru mama care și-a torturat fetița până la moarte

Curtea de Apel Galați a pronunțat sentința definitivă în unul dintre cele mai șocante cazuri de viol ...

Înalta Curte a ordonat judecarea mușamalizării unui viol în sutană

Zilele acestea, Înalta Curte de Casație și Justiție a pus punct final strategiilor de tergiversare a ...

12 animale arse în urma unui incendiu, în județul Galați

O anexă gospodărească a fost cuprinsă de flăcări, în noapte de duminică spre luni, în localitatea Gr ...

O comună s-a extins cu 19 hectare în municipiul Galaţi

Comuna Smârdan se extinde teritorial cu 19 hectare preluate din extravilanul municipiului Galaţi. No ...

Amendă de 6.000 de lei pentru deversări ilegale în câmp

Garda de Mediu Galați a aplicat o amendă de 6.000 de lei în urma unui control efectuat în comuna Gri ...

Investiții în iluminat public, apă și canalizare în 25 de localități gălățene

25 de localități din județul Galați vor beneficia, în perioada următoare, de investiții în valoare t ...

LĂSAȚI CUVINTELE SĂ VINĂ LA MINE! (pentru Petruș Mihail Dimitriu, cititor de VL - Respect!)

Vă rog foarte frumos şi mult, din toată suflarea vă rog: nu bateţi câmpii, nu rupeţi florile, nu că ...

ASTFEL (nu?)

Eu n-am ştiut să mor la timp şi cu folos, m-am fofilat şi am trăit fraudulos, printre mizerii şi ca ...

TRĂSNET (şi paratrăsnet)

Şi fulger, şi tunet... şi-mi dă îndeajuns,/ primesc fără frică, să am de uimire, de foame, de dor,/ ...

SINGUR pe PĂMÂNT (pentru Georgiana și Delia de Jugănaru - La Mulți Ani!)

Ş-acum l-aud... bătea la geam şi mă striga - zicea că-i Singur pe Pământ şi că nu are un loc al lui, ...

”I-e ruşine omenirii să vă zică vouă...!”

N-am nici o îndoială că dumneavoastră, domnilor cititori şi doamnelor cititoare, ştiţi „Satira a III ...

”Dacă există un DUMNEZEU, nu poate fi decât FEMEIE”

Când făptura superbolă/halucinantă a ieşit, ieri, din magazinul doamnei Maria de pe strada Uitării, ...

ALTARUL de pe strada UITĂRII

Din când în când, cam de câteva ori într-o viaţă lungă sau scurtă sau bună sau rea sau grea sau uşoa ...

ÎMBRĂȚIȘAREA NEMĂRGINIRII

Draga mea încă Rătăcitoare prin poghiazurile Deşertăciunii, nu ştiu dacă-ţi mai aduci aminte când şi ...

Cariere. Ion Dobran, ultimul as al aviației românești

Generalul Ion Dobran s-a născut pe 5 februarie 1919, la Văleni Podgoria, județul Argeș. A urmat cur ...

„Ţara surâsului”, operetă romantică pentru un weekend de neuitat

Duminică, 8 februarie, porțile Teatrului Naţional de Operă şi Operetă "Nae Leonard" se redeschid, pe ...

Vasile Paraschiv (1928-2011). Muncitorul care s-a ridicat împotriva comuniștilor

Disidentul anticomunist Vasile Paraschiv s-a născut pe 3 aprilie 1928, la Ordoreanu, județul Ilfov. ...

Şerban Cantacuzino, prinţul-actor care a cucerit Parisul

Actorul Șerban Cantacuzino s-a născut pe 4 februarie 1941, la București, în familia boierească a Can ...

Cum transformi baia într-un ritual terapeutic

Terapia prin baie, o practică cu rădăcini străvechi, revine în atenția celor care caută soluții natu ...

De ce este indicată combinarea bananelor cu ciocolata

Combinarea ciocolatei cu bananele este excelentă pentru că oferă un amestec gustos și nutritiv: bana ...

Uleiul de eucalipt, aliat natural în prevenirea răcelilor de iarnă

Sezonul rece aduce frecvent răceli și infecții respiratorii, iar uleiul de eucalipt este un remediu ...

Unt de casă, simplu și rapid de preparat

Este atât de simplu să faci unt de casă încât nu vei mai cumpăra niciodată din comerț. În plus, îl p ...